Diavolul

Zâmbete perfide neînțelese
ce le vrei sincere și nu-s;
le-asculți, doar aparent, ești dus...
Lăuntru-s răbufniri perverse.

Ești fericit, cum îți doreai,
când fără știre pici în transă;
nu îți explici, nici pasa proastă
nici pierderea, din ce aveai.

Prietenilor, vechi de-o viață,
brusc le atribui doar defecte;
zeci d-amintiri devin infecte...
Impenetrabil ești, de gheață.

Iubitei, ce-o adori pe veci,
nu-i mai aduci cadouri, flori;
în gând, te chinui s-o omori...
O lași în lacrimi, vrei să pleci.

E straniul răului profund;
te lupți cu el, îl simți prezent,
e propriul tău subconștient...
Te vrea zăcând, vise-ngropând.

E Samuel, Behemot, drac,
e-Aspida, Belzebut, Leviatar,
e-Azazel, Asmadeu, e Beliar,
e-Alcor, Satan, e tartor, peste veac!

poezie de (16 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Celălalt

Se umple timp de tine, spațiu-i vid
Dacă nu ești, mi se oprește totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e țel... cenușă este focul.

Nu mai e sunet de-ți dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai ești un sunet
Și nici speranță nu-i când bun rămas
Nu-ți lași... nici fulger nu-i de nu ești tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Și amprentă-și caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Ești poezia vieții din neantul prozei.

Cum un cristal de gheață nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulcești
Sorbind sarea și amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... ești gesturi îngerești.

Ești nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existența însăși cum lumea-i doar una
Ce-o ți tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ești...

Ești ca un gălbenuș de floare-n tei,
Ești ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai știu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.

Ești ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Ești roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai știu, somn n-am, îți dorm în poale
Doar când cosițe-ți simt, mă mor de TU, de bine.

Ești ca un copoțel ce-și cântă pasul lin,
Ești o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai știu de-s orb, de nu-ți văd ochii
Doar când te-adulmec și te-aș bea de amor-venin.

Ești ca dulceața de salcâm cursă din spini,
Ești ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai știu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ți fac pază, nori de-azur senini.

Ești ca un înger cu căpșor de bucle,
Ești ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai știu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând și trup îți dau... pân' n-or să mai răsufle!

poezie de (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Miriam Nadia Dăbău

Viață...

(ești frumoaså... primăvara când înfloresc pomii, vara, toamna când se coc strugurii si iarna când frumusețea ta rămâne neatinsă)...

Viață, viața cum mai treci
Printre flori și tămâioasă,
Anii se duc nu îți pasă
Te strecori de parca-i fi
Iederă ce crești pe zid!

Când mă-ntorc să te privesc
Nici măcar nu te găsesc,
Să rămâi la locul tău,
Ești fugară, vrei să pleci!

De-aș lupta cu munți de piatră,
Tot îmi smulgi anii din viață
Și mă faci să râd ușor
Doar de te-ai opri în loc!

Viața, viață să nu uiți
Cât de prețioasă ești
De ești tânăr sau båtrân
Toți te roagă să rămâi!

Chiar sărac, bogat de ești,
Tot ai vrea să mai trăiești
Și te cert seara de seară
Să nu uiți de-a ta povară!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Moartea pe bucățele

Cu orice moarte, a altuia, din mine se tot moare,
În gânduri, amintiri, palpabil, vise spuse, chiar iubiri;
Rămâne un vid, cum golul în stomac și-n mintea schizofrenic...
Nu mai e timp s-anini pe-un spațiu! Numai remușcare
Apare brusc, tardiv pierzi zilnic contur firii,
Ce-o mutilezi în conuri de retină, în nodul frenic.

Se pierde din ce e, ce-ai adunat cu tine, ce-ai,
Lăsând încet, încet, un fluviu cumulat în amnezie,
Căci cei ce pier, te știu, te iau fărâme, pleci,
Ești tot mai rar în vorbele-n eter; doar "vai,
Pe unde-o fi și el, nu l-am zărit de mult, de-o veșnicie"...
Se strânge cercul pân-a fi doar "mine", te tot treci.

În straniu paradox te izolezi, cu știință, n-ai repere,
Că nu mai e punct, sprijin, glume nu-s la fel, nici drame
Și trena-n urma nemișcării reci e tot mai scurtă, introvertită
În resemnare surdă, lacrimi seci... Îți pierzi avere,
C-o dai -și-ai alergat-o o viață- vrei doar ceva drame,
Atât cât să-ți faci ultimul voiaj, fără împrumut... că lumea-i oropsită!

poezie de (13 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubire totală

Când nu mai e dorința, în sine, egoistă
Și nici privitul scoarței în sclipire,
Atunci, târziu, doar dragoste există
Într-un profund... esență de iubire.

Când nu mai ai nevoie în spusul de cuvinte
Și doare un celălalt, lovit, în depărtare,
Atunci e amorul aburul fierbinte,
Ce umple piept, iubind pe cel ce-l doare.

Când nu mai vezi că ești, nu mai exiști
Decât să fii întruparea altui gând,
Atunci în dăruit și Universu' îl miști
Și-iubirii îi ești îngerul... se pogorând.

Când nu mai ai nimic, nici trup să dărui
Și suflet, dintr-un gram, ești un halou,
Numai atunci, îndrăgostit să stărui
Să ceri iubirea, ce doar tu o strigi, ecou!

poezie de (7 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oda

Prin ochii tăi văd cerul,
Perfectă lume,
Peste un os de pește ascuțit în gât.
Scai de gânduri și trăiri semețe,
Adunate peste timpul cu multe fețe.
Nu-s lacrimi inutile,
Nu-s vise sparte-n valuri,
Ci gânduri pure făr-de lacrimi amare.
Scap lipsă de răbdare în colțurile vesele,
Și gândul mi-e iertat în locuri crețe.
Ești oare vis de spart, sau negre ațe?
Ești înger cu povețe, sau doar ger de noapte?
Alunec peste gheață,
Și gheață am în mine,
Sunt o statuie blândă,
Cu zeci de mii de fețe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Zâmbet rătăcit

De ce... te chem?
Auzi sau doar mă simți?
De ce mă arzi?
Sau doar te... stingi!

De ce imi ești în... ochi?
Doar zâmbet rătăcit?
De ce doar taci
Și-mi ești doar vis?

De ce totuși mai mă simți
Când vrei să mă alungi!
De ce-ți mai pasă....
İnimă înghețată?

De ce sunt Tot?
Un Tot de... tine!
De ce-mi ești... clipă?
Clipa ce-mi rămâne!

De ce te simt în piept?
Doar n-ai rămas în mine!
De unde atâta dor acum
Când nu-ți mai sunt demult?

De ce rămâi, de ce nu pleci?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când ești orfan...

Când ești orfan, de pieptul mamei,
Ca micii cuci de mama lor,
Râvnind la mangâieri caline,
Ca mulți copii în fașa lor,
Plângi cu amar, visezi un dor,
Nu știi de ce, cauți o soră, cauți un frate.

Când ești orfan, de sânul mamei,
Simți că toate-s împotrivă,
Și luna plină este rea,
Destinul să ți-l schimbe ar vrea,
În cotituri grele și dure,
Trăiești viața ca un iad,
În zile sure.

Când ești orfan, de orice sfat,
De orice zâmbet părintesc,
Nu știi ce înseamnă, te iubesc,
Ești fericit doar că ai viață,
Nu știi, cum vrei să o trăiești,
Nu știi ce să ceri de la ea.

Când ești îndoctrinat în muncă,
Ca boul în jug, fără de voie,
Copilăria, crudă slugă...
Ai doar resentimente false,
E greu să îți adori părinții,
Chiar dacă sunt părinți cu acte.

E fals, când spui că îi iubești,
E fals, cum ești în jurul lor,
Doar politețea dă binețe,
În stângăcia vieții lor,
Scăldată în haina neputinței,
Îmbălsămată mai târziu
De amărâtele regrete.

E fals, când spui că-ți este dor,
De ei și a lor bătrânețe,
Ai milă doar, de-a lor tristețe,
De viața lor, fără umor.
Când ești orfan de fericire,
E fals, când spui, că plângi de dor.

Dar dacă stelele credinței
Se-aprind ca far în viața ta,
Desculț de-ai fi, simți cum răsar
Minunile în viața ta,
Frustrările încet dispar,
Și ierți fierbinte.

poezie de (27 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Repaus

Nu-i gravă moartea, e doar ascultare
continuă fără răspuns, odihnă,
răbdare multă, o reflecție de tihnă
tot așteptând himerică-nălțare.

Este la fel, frustrant precum exilul
supliciul când ai vrea să spui
și nu știi limba; ești al nimănui,
ca mut, fierbând, un nedorit... Bacilul!

O accept așa că este, însă-i straniu
că toate, rugi și plânsete-s zadar;
nici lumânări nu luminează, nici arar
măcar să vadă cale către suflet, craniu.

Mereu senzația-i c-aștepți să-ntoarcă
cel dus; i-auzi până și glasul,
privești în gol mănncându-i parastasul,
dar nu e nimeni dialog să stoarcă...

... Ce-ai vrea ca-n timp să fi spus tot!
Mai rău, nici gust n-aveai de ascultat;
te speli c-o lacrimă pe-obraz. Păcat
că doar acum vrei imposibilul... Netot!

Om o învăța vreodată ce-i repausul;
să stai s-asculți, s-ai timpul să privești
tot ce-i aproape, trecător, așa cum ești,
că ști c-o zi o să petreci la fel, spre haosul...?

poezie de (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Dumnezeu

Ești prezent mereu: în minți, în suflete, în noi.
Nu ești nici bun, nici rău. Ne ajuți dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îți îndrepți mâna înspăimântătoare către noi...
Și ne dai răul înapoi. Și iar ne ierți, și ne aștepți să fim mai iubitori.
Ne ierți, dacă greșim, și vrei să ne ridici din nou.
Fără să știm.
Nu uiți nimic neiertător și uiți greșeala când vezi credință într-un om.
Ești peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Și nu te arăți pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu ești zilnic printre noi
Ești înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecți, lucizi
Tu dai viață, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală și chiar moarte.
Îți place să te joci, te înduioșezi dacă iubim.
Ești lângă noi, când plângem.
Ești femeie sau copil?
Tu știi planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu ești nemuritor, și vrem și noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de
Adăugat de Iustinian CruceanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Colaje

E trist când spațiul te desparte,
Dar și mai trist când timp separă
Și nu se întoarce, cum o vară
Și nici cum pagina de-o carte...

Și aproape-i, doar puțin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Așa cum nu-i al nimănui
Și s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Și nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe brațe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ți simt miresme amețitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulți...
Devin și eu cuvânt, din ce ești tu... pronunți,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Stop cadru

Se-oprește câteodată curs
neașteptat;
rămâne timpul suspendat,
doar ție... Fără vreun recurs!

Fără aviz, decis,
conștient,
ești desemnat de repetent;
pierzi sensul... Ești pe interzis!

Nici fan, din jucător nu ești;
spectator
privești la propriul rol, actor,
jucând zadarnic... T-irosești!

Și tot se mișcă fără tine;
paria,
nu sare nimeni. Ești avaria
acum... Și-ai făcut bine!...

Așa de singur ești, nu știi
regulament;
o simplă chestie de-antrenament
pe tușă... Îți mai revii?

Te-nchini degeaba
mistic,
te păcălești cu biblii, paroxistic;
habar n-ai care-i treaba...

... Cum se decide, ce, de cine
unicitatea...
Am vag senzația că inechitatea
e într-adins creată; "merde", "shit", "rahat"... Fără nicio rușine!...

poezie de (14 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vrei să fii puternic? Renunță la tot ce ai! Vrei să fii mare? Fii smerit mai întâi! Vrei să fii bogat? Fii cel care îi ajută pe alții să se îmbogățească, nu neapărat financiar! Vrei să ai femei? Fii fericit în solitudine! Vrei să fii important? Acceptă că nu ești cu nimic mai presus decât restul lumii și viceversa. Vrei să fii fericit? Renunță din când în când la minte și fă ce simți.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

De ce-ai mai sta, când ești de mult plecat

Totuna sunt veninul și dulceața,
Chiar binele și răul par la fel,
Ești conformist și, totuși, ești rebel
Plângând, tu râzi; așa îți trece viața...

Răspunzi cu "Da!", deși ai spune "Nu!",
Rămâi pe loc, când tu dorești să fugi,
Și-oricât de sincer pari, minciuni îndrugi,
Căci, vai!, tu singur nu mai ești chiar tu.

Tu furi și-apoi, căit, tu dăruiești,
Ai vrea să urli, dar îți place mut,
Ai câștigat și, totuși, ai pierdut,
Pretinzi dreptate, deși drept nu ești!

Ești prea bogat, dar fără căpătâi,
Iubești săracii; de fapt, îi subjugi,
Ateu fiind, faci la icoane rugi,
Ai vrea să pleci din gașcă, dar rămâi...

Prea ești deștept, când proștii te-nconjoară,
Și familist, când de la dame vii,
Faci fapte bune, doar când faci prostii,
Ești înăuntru, doar când ești... afară.

Ești extremist, când vrei să fii de centru,
Tu, om de dreapta, ești de stânga - vai!,
E ca și cum în Iad ai fi în Rai,
Ești "contra", mai întâi, și apoi "pentru".

De ce-ai mai sta, când ești de mult plecat?
Nimeni nu vrea de tine să mai știe,
Doar Dumnezeu, se pare, te-a iertat
Și vrea să te redea pe tine ție!

poezie de din săptămânalul "Linia întâi" (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Nicu PetriaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Inexistent

Când uiți de existență, d-orice gând,
Le pierzi în haosul nimicului total;
Timpul s-oprește și trăiești imponderal...
Ești pururi punctul zero, nu exiști, e doar străfund.

Alunecarea n-are nicio pârtie, culoare;
Nu ești, n-ai fost, e vidul absolut,
E fracție, e-un vis de-o zi sub un minut...
E doar extazul pur, necăutat, oprești numărătoare.

Din tresărirea la real, nu-ți faci iluzii;
E doar pasaj nedefinit de încercare
Tradus prin diabolica sintagmă de trădare
Ce-o ascunzi totalitar de muritori, creând confuzii.

Lumină îi ești umbrei, negru-incandescent
Cum golul aspirant al gravității;
Uitata tentativă de-a exista a umanității...
Creația absentă, lipsa de bun simț, inexistent!

poezie de (23 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plictis

De câte ori n-ați obosit de silă
Când nu mai este țel, de tine nu ție milă
Ș-ai lăsa tot, doar timpul ca să treacă
Fără ambiții, sau valori, de sex ți se apleacă.

Când totu-i în zadar, la bine și la rău
Și viitor și muncă au destin de hău...
Furat d-agoniseală, de speranță
Devine-un joc de-a pierde-n lipsă d-importanță.

Te pierzi printre străini - tu ce-ai crescut copii-
Uitat, n-ai zi de-aniversare, nu ești din cei vii,
Părinții te-au dezmoștenit pe vorbe ticluite...
Nici școala nu-ți servește-n diplome-nvechite.

Nu ai oricum acces, n-ai dreptul la salut
Ești paria, refuz anticipat, un neștiut,
Trăiești înșelăciuni de la prieteni și hoție;
Nu vrei să mai exiști, vrei lenea-veșnicie.

Ești o depresie, o decădere de moral
Un inutil recunoscut, un nul universal
Și nu ai vină, e-un concurs de circumstanțe
De mii d-eșecuri, cu-nceputuri în speranțe.

Paradoxol nu ești nicicum sinucigaș
Ai doar simptom de emetic, nu ești un laș,
Ești un cobai al sorții, ocazional
În insuficiență, cu eventual sfârșit fatal.

Ești tare-n caracter de te-a menține
Ce poate-ntoarce fatalismul înspre bine...
Cu multul stoicism, tot, poate să reînvie...
Rămâne sila.... Pentru altă dată, fă-o să se știe!

poezie de (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dulce și frumoasă afrodită

Ești frumoasă când râzi din inimă,
dar și când lacrimi îți curg pe obraz.
Ești frumoasă când ai încredere
că mâine poți trece peste necaz.
Ești frumoasă când păstrezi în suflet,
gândul care pe om îl înalță.
Ești frumoasă când mergi mai departe,
animată de-o nouă speranță.
Ești frumoasă când știi să mă alinți,
dar și când mă iubești cum te iubesc.
Ești frumoasă că ai bunătatea,
de a-i ierta pe cei care-ți greșesc.
Ești frumoasă pentru că simți
și speri, într-o viață fericită.
Tu ești visul meu dintotdeauna,
dulce și frumoasă afrodită.
Ești ființa care iubește fără motiv,
fără încercări și fără așteptări.
Ești ființa care-am vrut s-o întâlnesc,
pribeag fiind, pe-ale vieții cărări.

poezie de (mai 2016)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Restul e tăcere...

Dacă iubești nu îți mai aparții
Exiști doar pentru a mărturisi
Iubitei ce se-ntâmplă și ce simți
De te-nchini iubirii și la sfinți

Dacă iubești cu-adevărat
Ești trist și uneori îngândurat
Nu mai trăiești doar pentru tine
Nu ai în gând ziua de mâine

M-am întrebat într-un trecut
De ce eu te iubesc atât de mult
Am să îți spun cuvinte simple
Eu doar pe tine te am în minte

Tu ești tot ce am mai scump
Minunea mea pe-acest pământ
Ai fost întotdeauna feminină
Așa frumoasă și așa de fină

Tu să pictez m-ai îndemnat
Doar ție la pian ți-am mai cântat
Și când plutim pe-al muzicii fior
Ne place s-auzim cum plâng viori

Când mă iubești și te iubesc
Simt cum pe loc întineresc
Îmi dai motive să trăiesc
Dacă mă lași să te privesc
 
Și dacă uneori ne mai certăm
Fără ca vreun motiv să avem
Pe loc ne gândim la împăcare
Și vine o sfântă îmbrățișare

Dacă trăiești într-o iubire
Nu te gândești la despărțire
Să trișezi în dragoste, nu-i greu
Doar de regrete urmărit vei fi mereu

Trăiești doar când iubești
În restul timpului nici nu exiști
Și dacă vrei să fi iubit
Atunci iubește în mod cinstit

Vreau să-ți mai scriu un singur vers
Doar când iubești în viață ai un sens
Chiar de trăiești clipe de disperare sau durere
Restul e tăcere...

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uitare

Nu vreau decât să te întorci, să reapari în viața mea,
Să mă alinți cu-n zâmbet blând și să mă țin de mâna ta,
Nu-ți cer decât o mângâiere și să mă lași să te iubesc
Când printre lacrimi de durere o lume-ntreaga-ți dăruiesc
Cu toate astea ești departe și nici nu vrei să mă privești
Când eu ador povesti uitate, tu nici nu vrei să-ți amintești
Și pentru ține-i doar un joc doar o dorință nebunească
Finalul trist și echivoc ce e menit să mă rănească
Oare greșesc când te ador și noaptea te găsesc în vise?
Din dorul meu nemuritor, rămân ușor doar vorbe stinse
TU nu mi-ai dat decât minciuni și o iluzie falsă
Nu ți-am cerut să readuni decât fărâme de speranță!
Și poate v-a veni o clipă când doar în gând te voi păstra
Tot construind o viață nouă când tu mereu vei regreta
Un zâmbet viu dar presărat cu dor și cu credință
Când astăzi știu: N-am meritat atâta suferință!

poezie de
Adăugat de AndreeaPalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

De e adio

Când nu o să mă mai iubești,
Mă voi fi răstignit 'n altar,
Că brațele-mi vor fi-n zadar
Și ochi sub spini, de mă privești.

Când îmi vei părăsi amor,
Voi fi găsit 'n deșert pierdut,
Nisip în boabe desfăcut,
Topit de doru-ți arzător.

Când n-o să vrei să știi de mine,
Mă voi topi litere-n plumb
Și-n pinteni, cu apăsat carâmb,
Mă las pătruns tatuu de tine.

Când vei decide ca să pleci
Și-mi desfaci piept să mi-l lași gol,
Voi fi milenar fulg la pol,
Pe o banchiză, în vise reci.

Când nu te voi putea găsi,
Nici plușul pielii, nici vreo șoaptă,
Nici lacrimă, zâmbet la poartă...
În drum, praf mă voi risipi.

Când o să mă lași nimănui,
Că tu-mi ești lumea ce o știu,
Mă poți găsi, de revii, viu...
Te așteptând pe-o stea, în sicriu.

Mă rog de-acum, implor, revi, ooo,
Că-s încă glas, de-mi spui... adiooo.

poezie de (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook