Fior de Ionuț sau bilețel de adio nescris
Mă exprim greu că-s doar un început de om
Și încerc să mă prezint, că-s neștiut de-o lume,
De voi ce nu m-ați vrut să cresc cum creșteți pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf și-un nume.
Sunt mic și blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Și n-am știut, neșcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.
Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Și-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinți, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur și ea roată.
De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -și chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neștiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.
Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteți imaturi și vă deplâng pe toți
Căci păcălind cu parcuri, orașe, vis un pic,
Mi-ați lăsat trupu-n junglă și-un viitor de hoți.
Mi s-au spus sus aici ce nu știam să spun,
De către cineva ce-și zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunțat; că-s bun
Și că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuț Cosmin Anghel!
PS
Pentru Ionuț, mușcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Suferința
E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil și bine antrenat.
Traseul este scurt...
și-i totuși, mult, mult, chin...
din nu știu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.
Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ți fie lin,
norocul nu-ți surâde, de ești fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.
Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poți să te ajungi, la mult, la cantitate.
Balanță nu-i...
nu știu de este vreun criteriu;
când alții pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.
Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ție abisul... doar atât ți se arată.
Nu știu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
și cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o liniște, nici fericire... viața-i goală.
Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam și doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis și încercarea.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când
Când mi se face-n suflet dor
De cum erai și nu mi-e bine,
Să știi că-s vânt ce-ți suflă nor
Să nu te picuri în suspine.
Când voi simți singurătate,
Așa cum mi-e de zi cu zi,
Să știi că-s marea-n val de ape
Să-ți scalde chip, să știi, să știi.
Când nu voi mai avea nici noapte,
Nici somn, că numai tu mi-ești vis,
Să știi susur îți voi fi, șoapte
De-un înger, păzitor trimis.
Când n-or mai vrea să mă cunoască
Nici ultimii amici ce-aveam,
O lume-s eu; floarea din glastră
Din nou, parfum ce te-ndulceam.
Când mi-o fi rece-n plină vară
De atât pustiu, tropic nocturn,
Îți voi sclipi-n inel, brățară,
Diamant pur, din taciturn.
Când nu voi mai simți văpaie,
Că-n minte nu-ți voi fi făclie,
Să știi că mă-mpletesc din paie
Să mă porți bor de pălărie.
Când tot ce am îmi va fi lipsă,
C-oricum doar tu îmi ești tot ce-aveam,
Voi fi iar soarele-n eclipsă
Ce ascuns te vream, te dogoream.
Când mă voi pierde-nspre azur
Sleit de dragul tău, când nu-i,
Să știi că-s tot ce-i împrejur
Să poți să calci, capul să-ți pui.
Când va pica o stea pe cer,
Ușoară, doar cât să te-atingă,
Să știi că-s eu, doar mesager
Ce-ar vrea... iubirea să nu-ți stingă...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cont
Mă îndrept încet, vers șapte sute
De întortochieri, gând în cuvinte
Ce n-aveam loc 'n atâta minte
Ce-o țin ostatică, de-s mute.
Și am conștiința; puțin e
Și cât sunt de neîndemânatec...
Tragic de taciturn, zănatec,
Satiric, melodram... orice.
E propria-mi eliberare
Și cred că nu rănesc pe nimeni;
Doar masochiști ce sciu doar vineri
Trăind din supt de orișicare!?!
Tânjesc s-ating suflet pereche;
Doar unul doar și îmi e-ndeajuns
De-l iau de mână-ntr-un pătruns...
Sau lume-o tragem de ureche?!
M-aș vrea suflând pe alte buze,
Uitat de somn pe piept în freamăt
Lâng-o veioză... Strigăt, geamăt
De-o dragoste în vid de muze.
Este și-un fel de închinăciune
Către ai mei ce nu-i mai am
Sau ce-i ce-mi sunt, erau, iubeam,
Ori un sobor de plecăciune.
Aș vrea să fiu și-un manifest
Că-s înrolat eu singur, unul
Să schimbe lumea rea cu bunul...
Măcar de-aș fi imbold de-un gest?!?
M-am tot înșiruit cuvinte
Așa cum știu, un amator
De scris, de viață, de amor...
Mă vreau fuior, de-un vis cuminte...
... Un vers de-aducere, aminte!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mintale ipostaze
Am tras, ca pe-o perdea, din cerul
Ce nu-i albastru, îl văd doar eu
Așa sublim; un bleu, cum gerul,
Din nea, prin prisma-i curcubeu.
Mă simt ușor în primăvară,
Sau când iubesc și sunt iubit
Și tot mi-e greu, ca întâia oară,
Ce ades, arar, sunt amăgit.
Am izuri fine în narine,
De văd frumos în depărtare
Și-n muzică mă încânt de bine,
Iar marea, am vis... la gust de sare.
Sunt pielea toată un fior,
Când suflet cald mi-e de încântare
Și doar mai am un singur dor,
Când zi de zi, alt dor apare...
Erou mă cred, o aventură
Și-s neștiut, 'ncrezut în fraze;
Ca și alții-n crez că-s de-anvergură...
Și-s doar... mintale ipostaze!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alegeri neînțelese
Oi fi iubind cu atâta nostalgie marea,
că sunt atât de mult făcut din apă
și-oi fi dorind atât de albastrul cerul, zarea,
că nici nu-s corp, doar gânduri pe undeva, pe-o mapă?
Oi fi redus în ambiții, n-am, trăiesc trecut,
că nu mă simt în noi veniți, mă caut ieri?
Doar vreau s-alerg, să fug în timp, nu vreau avut
și minte n-am... de trec aiurea ierni și veri!?
Oi fi greșit alegeri multe, cin' le-a vrut;
Iubita, alta, a fost de mamă și alți copii?...
Și în loc de-o țară, cu alta-n schimb m-am renăscut?
Poate născând, mai multe dăți... pururi voi fi???
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce...
... mă nasc nud, orb aproape și doar plâng, plâng, plâng,
parcă știu dinainte, fără nimic să știu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
și n-am minte deloc, nu știu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos și doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăț, că mă mângâie palme și noapte și zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înțeleg mai nimic, mi se spune c-așa tot va fi, tot va fi
și se pare că vreau, mă răsfăț căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinți și mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toții la fel, tot la fel
ca și mine un nud, orb aproape, ce plâng după același model, ce model
imperfect și cum minte n-am, cum, cum de naște din bun orișice, orișice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Introspecție
Mă uit la mine; mă iubesc
Așa cum sunt, că știu că-s unic
Și de n-o fac e grav, greșesc...
Riscând ura la toți, teluric.
Mă iau bucată cu bucată
Mă răsucind; simț analitic
Ce încă-l am din mamă, tată,
Cu educația-mi de critic.
N-am cum să fiu nemulțumit,
Că n-aș ști altul cum să fiu!
Din alții-aș fi heteroclit...
Și acum, oricum e prea târziu.
Și nici nu știu care-s criterii
Recunoscute universal,
Chiar știind c-am multele materii
Ce-am destinate... material.
Mai dificil ar fi "ascunsul",
Ce poate nici eu nu-l cunosc...
Chiar zilnic dacă-i măsor pulsul,
Mi-adulmecând, eu, propriul mosc.
Mă plimb, în fond, cu trei persoane,
Că trup și suflet nu-s totuna;
Când trup sunt bine, nu-s în toane,
Și-a treia, mintea-i ca nebuna!
Ar fi normal să am un șef
Calculator, un eficace;
Descurcăreț ca un gherghef,
Hotărâtor de cum se face.
Deci pân' la urmă-s aparență,
Atât cât sunt un fizic gol,
Ce lumea-i zice... existență;
Un trup, cu voturi într-un bol!
Mintea-mi, de-i zice "rațiunea",
N-o știe nimeni de pe stradă;
Doar eu, de-i sunt accepțiunea
Și ea la rându-i... de mi-e întreagă.
Rămâne, culmea, eu, ocultul
Nedemonstrat cu cifre-n legi;
Un suflet, un chibrit, tumultul,
Ce corp și minte... nu-l dezlegi.
Pe rând le luând, întâi cu trupul,
E-un reprodus de-original;
Deci ca valoare nu-i el scumpul
Din ce-am... și-i singurul letal!
Privind spre rațiune, minte,
Chiar de se pierde hardul-creier,
Poate lăsa veșnic aminte
La alții; un cântec, nu pe greier!
Cu sufletu-i mai complicat,
Căci poți să-l ai sau este lipsă...
Deci singurul neconfirmat
În viață... Poate fi-n eclipsă!
Și-acum, oricum e mult mai simplu;
Prezența, fața, nu se poartă...
Poți fi-n eter, cu amprenta "nicku"
Ca avatar... de pus la poartă.
Mintea oricum nu mai e-n vogă
Căci nu e timp de ea, nu-i "divă";
E bine fără, crez în togă,
Zicând doar "Da"... fără împotrivă.
De suflet nu poți să mă iei,
De n-ai și tu și nu se schimbă;
Cum mintea s-ar fura, ehei...
... Iar trup, s-ar dedubla-n oglindă!?!...
... Deci, pot spune că-s trup și suflet
Și dac-o spun, e că am minte...
Și-o spun din corp, că am răsuflet
Și sufletu-mi dă, cast... cuvinte.
Încerc de-o viață să fiu tot,
De-aceea mă iubesc cu-ardoare
Ce-n timp m-am străduit... Și pot
Să fiu; vizibil, gând... și-o floare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea mea e-n poezie
Parcă n-am trecut prin viață, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheață, parc-am fost altundeva.
Nu aici și nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.
N-am avut un rost pe lume și aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenței din inexistența mea.
Am trăit în altă lume și e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopții și am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina și ploi și jale și tot răul omenesc.
M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veșnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanțuri, pot să zbor și pot să cânt
Și sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.
Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor și să renasc,
Și de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fi român
Că sunt român, o știu prea bine,
Căci sunt născut pe-acel pământ,
Dar chiar mai mult, și mult mai sfânt,
Ea, România s-a născut în mine.
A fi român nu-i doar un nume,
Nici România doar un loc,
A fi român e-un tainic foc,
Ce-l port cu mine oriunde-n lume.
A fi român nu e doar grai,
A fi român nu stă în straie,
Nici doar a ști corect a scrie,
A fi român e-un colț de rai,
Ce-l porți în suflet zi de zi,
Asta înseamnă a fi român,
Și știu c-așa o să rămân,
Oriunde-n lume voi trăi.
Că sunt român, da mă mândresc,
Căci Dumnezeu așa a vrut,
Să pună-n chipul meu de lut,
Și-un strop din tot ce-i românesc.
poezie de Marius Alexandru (martie 2024)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În străinătate
Dorurile mele-s multe!
N-are cine să le-asculte,
Că-s plecat demult, în depărtări.
Numai dorul mi-e aproape
Aici, în străinătate,
Chiar și el se pierde printre zări.
Am plecat plin de nevoi,
Dar cu gândul tot la voi,
Să cutreier lumea-n lung și lat.
Unde-am fost, am dat de chin,
De lacrimi și de suspin,
Zile bune tot nu am aflat.
Tare m-aș-întoarce-acasă,
Dar n-avem pâine pe masă,
Și mă doare de copiii mei!
Inima îmi este scrum,
Dar nu mă pornesc la drum,
Voi munci din greu doar pentru ei.
Cât mai pot, și sunt ființă,
Nu îi las în suferință,
Că nici tatăl meu nu m-a lăsat.
Acum sunt prea mici, e greu,
Știe numai Dumnezeu,
El secretul vieții mi-a aflat.
Mă ajuta zi și noapte,
Că-s străin și sunt departe,
Doamne, pentru toate-ți mulțumesc!
Ține-mă tot în putere,
Nu doresc multă avere,
Doar copii, Doamne, să mi-i cresc!
Și nici bani nu vreau prea mulți,
Dar să nu umble desculți,
Că nu pot să-i știu în suferință.
Nu vreau mult, nu sunt avar,
Vreau doar strictul necesar.
Mulțumesc că am a ta credință!
poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Melcul
Sunt supărat pe mine rău,
Chiar de n-a fost premeditat;
Am simțit scrâșnetul călcat
Prin iarba-naltă-n herăstrău.
Am zvâcnet surd în piept, durere
Și să privesc sub talpă am frică,
Căci știu că lumea e mai mică
Din lipsa mea de prevedere.
Stau în genunchi, mai mult m-aplec
Și-n mână prind un boț de ființă
Chircită, necerând căință...
Fusese-o casă, un suflet melc...
Și-acum am gând terorizat
De zile-ntregi, că-s un nedrept,
Doar un pretins că-s înțelept...
Călcând pe vieți, fără vreun "dat".
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 7 comentarii până acum.Într-un suflet
Sunt lângă poartă, doar treceam așa-ntr-o doară.
Îi văd pe-ai tăi și tot speram să ieși afară,
Că nu mă plac și tot le-am spus că țin la tine
Și te-așteptam pe unde treci, dar nimeni vine.
Pândesc la colț de strada ta, sunt de cu zori
De-atâtea griji ce îți tot port, de pețitori
Ce te-ar fi luat să-ți facă rău, doar să te-mbie...
Că nu-s ca mine, trup și suflet, să te ție.
Alerg așa că tot fac rondul meu de cursă
Și-aștept ascuns dup-un copac cu mintea strânsă
S-apari ca vis -de n-ai concediu- la servici
Și de întârzii, să îi mint c-ai copii mici.
Am și ajuns, sunt într-un suflet lângă ceas
Că știu că treci și-s mulți, ești una, nu te las;
Că-s pierde vară cu mașini și plini de bani
Și numai eu pot să te apăr de dușmani.
Nici telefon nu pot să dau, s-a dus cartelă
De-atât sunat și-s ud, mă plouă, n-am umbrelă...
Se uită lumea că-s pe bancă zgribulit
Și nu mă doare, că nu-i văd... Nu te-am zărit!
Mă uit cu jind după oricine te cunoaște,
Sfârșit întreb de te-au văzut de după Paște
Și să te sune să le spui de pleci la mare,
C-aveai bagaje... Te-au văzut din întâmplare!
Pe seară am luat toate terasele la rând,
Spunând la toți ce mă cunosc că-s doar trecând.
Și magazinele ce frecventai le-am vizitat...
Răspuns le-am dat că ne-am pierdut... de-au întrebat?!
Târziu în noapte, dup-o tură mă reîntorc
Și nu adorm, planuri am multe, gându-mi storc
Cu ce să-ncep; să fac colectă pentru pâine?...
Să fiu la chioșc, de unde cumperi... pentru mâine!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aruncătură
Sunt îndoit profund, în suflet, ce greu e-azi, pân' la răvășire,
De cum, de-acum, să aleg în viață; de binele-i să ocrotesc
Orice răsare-n jur de mine, de dragostea s-o investesc
În pui născut; cum cățelandrii de-o cățea slută, în pripășire.
C-azi nimeni nu mai vrea de ei, să mângâie "urâți", bastardă,
Nici colț de pâine nu mai rup flămândului cotidian,
Chiar și de dăruit i-ar fi, izgonește sufletul de-alean,
De-o altădată, când eretici, erau doar ei pe rug, să ardă.
Cățel, proverbial credință, m-a îndemnat să-i cresc puiandrii
Străini, de-ai străzii, dedicat să-i protejez din prima zi,
În crez ce-l am; că orice câine-i lăsat pe lângă, pentru-a fi...
Și-s neînșelat; s-au dăruit cu ce-au, femele, băiețandrii.
I-am luat o zi, chiar astăzi cred, de n-am uitat, de nu mă-nșel,
Într-un voiaj decis fatal, cu mine, pentru prima oară;
Că-s măricei, dar nu să-i plimb așa, să-nvețe cum e afară,
Ci să-i las sorții de natură, ce mi-a dat... slujitor fidel.
Unde-am greșit, mă-ntreb; întâi atunci, când le-am fost tată
Și n-am lăsat plăpânzi să-nghețe în crudul, scrâșnetul de ger,
Firave firi și nu dormeam, mi-am dat din ce-am și eu din cer...
Sau când i-am părăsit, acum, de prea mult, multe, mulți deodată?
Nu e nimic melodramatic, nici lacrima ce-o am vărsată,
Nici ziua aruncată-n van, din ce-mi mai am ca zilier...
Să mi se spună, prost ce sunt, de-mi merit veșnic cazier!
De lumea asta-mi poate da, ea sfânta, o dreaptă judecată!?!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără cuvinte
De n-am avea cuvântul,
N-ar mai fi scris, doar semne
De părți de trup sau sunet
Imperceptibil, tunet;
Limbaju-ar fi de lemne...
N-ar mai fi jurământul!
Cuvântul de n-ar fi,
N-ar fi nici oratorii,
N-ar exista minciună...
Lumea ar fi mai bună.
Doar mimi ar fi actorii...
Cântatul un "cri-cri"!
De n-am spune cuvinte,
N-ar fi cuvântători;
Spunând... fără să facă...
Iubire-ar fi săracă
În număr d-iubitori...
Nici cărți, nu ar fi... sfinte!
Cuvinte de n-am spune,
Ne-am da cu totul probe
Cu suflet, minte, trup...
Pământ am face stup,
Ura am arde-n sobe,
Calzi, dulci de-nțelepciune!
Cuvânt, parole, spuse
De n-ar fi, n-ar fi vers,
N-aș fi avut fantasme
În minte, nici orgasme...
Aș fi trecutul, șters!...
Nu m-ați citi... Iisuse!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ma...
Mi-e dor de degete-ți prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ți din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.
Nu mai am aura de pui
Și nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăți, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.
N-aud iubirea-ți în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...
Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparțin, ești parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, ești eu, a mea ma... ma
Visez cu ochi deschiși și plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!
Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exiști
Ești încă trupu-mi, mai persiști
În sânge-n gând, cât n-am murit...
Că n-am știut să te păstrez
Adorm sleit de remușcare...
Uitasem: nașterea se moare!
Mă ierți ma... ma, eternul crez...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Politicienii români
Se spune-și pe drept cuvânt
Că-s toți o apă și-un pământ
Și astfel că-s mai vechi ori noi,
Produc doar urme de noroi.
epigramă de Corneliu Sofronie
Adăugat de cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am avut doar câte un părinte
Am trecut astăzi iar pe-unde m-am născut;
Fugar, pe lângă casă și am un nod în gât...
S-au prăvălit pe sufletul ce-l am, ce-i numai unul,
Talazuri de-amintiri torente, cu duiumul.
Că am așa cum toți, din lumea-ntreagă, o mamă
Și doar un singur tată; le-am făcut ieri pomană
Și-i plâng de unul singur, că n-are cine altul
Și mi-e un dor nebun... Și doar privesc înaltul!
Ah, Doamne, înțelegi că ești la fel, tot unul,
Că sunt pierdut și mintea mi-e goală cum nebunul
Ce tot crede-n reluare; multiple reîncarnări,
Strigând în van visând, răspuns în alinări...
M-arunc din azi pe-ecranul ce-l port pe emisferă
Și-ntorc rola de film uzat, o efemeră
De calde chipuri scrise codificat în sânge
Și mintea-mi s-a oprit... Un cerc pe tâmple strânge!
Sunt un șuvoi de dor și nespusă durere
Ascunsă, că nu-i nimeni să-ntrebe și mi-ar cere
Să-mi descarc timp -ce l-am- implementat în cărnuri
Cum tatuaje adânci... Nici oasele n-am țărmuri!...
Mă mângâie cuvinte recunoscute, line
Și simt atingeri molcome, înecuri în suspine
De despărțiri, ce-acum regret că-s adunate,
Le calculând pierdute, din mine... Eternitate!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țarăfobi
Mă torturez, aproape, cu întrebarea
Ce ar trebui să fie-n orice clipă
Pe buzele oricui, ce-ar ști că se înfiripă
De când s-ar ști crescut fruct, țării... ce-i e floarea.
De ce n-om fi sămânța cu seve siropinde
Din sol plin de strămoși, gustat legume, fructe,
Vânat, ignat, crăciunuri, doar știind să se întâmple
Și amor de-o scoarță calcă, ca piele... ce i-ar vinde?
De unde atâta ură să nu ne cultivăm
Parental maniere, păduri nu mai sunt coli
Și minți sunt doar minciuni, nu finisaje în școli...
Și-am devenit rușini... de-o țară, ce trădăm.
Păcat, că oratorii, de Cicero, ierboase,
Golașe de sămânță, îs perfide logorei,
Când țara ce-o iubesc e mamă de mișei
Și-și plânge o Dunăre de lacrimi... și-ai mei oase.
Rămân, nu cred că-s singur, un visător copil,
Că timpul spală pietre, din mine, ce vor fi
Și de-alți de-ai mei sădiți, ce știu doar a iubi
Și va ploua cu norii de-un zbor, de țarăfil...
Ce mă fac singur, eu, să împiedic din fobia
Nebună, să sădesc filia... România!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când pari poet...
Joculețe de cuvinte,
doar pentru un gen de minte,
dar chiar și așa... mai rar cu sens.
Totul se-ntâmplă invers
și a prins altfel de mers,
dar chiar și așa... prostimii prinde.
Nu se pot numi "merinde",
oricât de mult ar pretinde
că e hrană pentru suflet ce fac ei.
Degeaba par a fi "grei",
că-s mai mult lupi decât miei,
tot goi ca și voi pe dinăuntru.
Se visează doar în centru,
căci, altfel, n-ar mai fi pentru
ceea ce consideră că-i face "zei".
Pentru artă sunt atei,
căci ceea ce clădesc ei,
nu poate fi adăpost pentru concret...
E ușor să pari poet,
chit că scopu-i alt subiect,
atunci când de cărți te-ai prins să te salvezi.
Nu e greu ca să mimezi
tot ce minți că poți să vezi,
deși, de simțit, îți este imposibil.
Si eu mă visam credibil,
cu adevărul sensibil
prins de braț, în drum spre claritate...
Dar nu-i așa, din păcate,
căci azi falsa realitate
este mai presus de adevăr.
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (18 noiembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintire
în câte chipuri încerc să mi te amintesc
nici unul nu rămâne
pentru că zborul lor, e doar
o închipuire
în cate vise încerc să te găsesc
nici unul nu-i, o amintire
căci totul în mine este șters
de timpul care a trecut, și nu mai ești
în nimeni
dar ai lăsat cuvinte scrise
cuvinte din suflet amintire
pentru mulți care încă, vor să știe
că nu ai fost trecut, ci iar prezent
un suflet cald pentru vecie
acum eu mă uit la ele, citesc și nu pot
nici măcar să-ți spun, că-i fost
doar... amintire
poezie de Viorel Muha (august 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!