Psihanaliză

... nici nu mai ştiu, maşina-i doar un fier plin de fluide
sau este şi viteza, stopul, aparenţa, aer ce-l consumă
şi-l varsă noxic cât prin normele suratelor valide
i s-a prestabilit memorie în creierul sclipind de-o brumă?...

... unde opreşte firul derulându-se din pudră de carbon
al microfonului ce cântă sau cuvântă acetilcolină
până la spiritul în undele eterului ca duhul din amvon
ce răscoleşte neînţeles în meditaţia ce inim-o suspină?...

... palpabilul este doar pipăitul, simţ tactil de moleculă
sau e-un fuior în acelaşi timp, nimic, imensul ce există,
eliberat să nu sufoce suflu' c-o apăsare de spatulă;
nu-i numai spută ştearsă, iz, nedefinitul din batistă?...

... deci nevăzutul vid, aura-n boare, cald de rază
sau recele de gheaţă fără apa gheţii, dăruirea,
căutare eternă ce mintea fără de suport cutează
depărtate amintiri, vis rămas vis, inexplicabila iubirea...

... sunt toate în balonul de săpun purtat de a sa briză,
cu gust inconfundabil ce-i fărâma din traseul de-o psihanaliză?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelimitat...

... sunt un dezorientat,
din fericire,
de atâtea gânduri fără limită;
pot plana nevăzutul,
ce-l ador ca pe orice nu ai,
când nu mai există niciun întâmplat,
un fel de împuternicire,
de nu ştiu care oferită
şi doar mă folosesc de împrumutul
de-o viaţă, ce şi tu tot la fel o ai... s-o porţi un pic şi-apoi s-o dai.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa este-un parcurs în paralel;
De îmbătrânire fizică, fără planificare,
Sau câteodată un parcurs spre ţel...
Şi gând nemuritor într-o perpetuă exersare!

Viaţa-i o mască adesea obligat s-o porţi
Ca să dea bine, sau e-un fel de-a fi
Ce ţi-l impui tu singur; un căutat de porţi
La care baţi c-un nume fără importanţă... Ştii!...

... Că e şi nudul, viaţa şi pe-afară şi-n înăuntru,
Ce nici n-arăţi cu adevărat decât oglinzii
Şi ascunzi perindele ce fug; le ştie gându'
Ce-l nu vei spune-n veci nici funiei, nici grinzii!

Viaţa-i un trepăduş, ce-l ştii, crezi că-i al tău
Şi nu-i; tu-i eşti al ei, la libera discreţie,
Chiar de te-ncumeţi să faci numai bine, nu şi rău...
Rămâne ea, cuiva! Tu!... O zi, cadavrul de pe masa de disecţie!

Viaţa-i frumoasă cum buchetul ce-i în vază,
Ce te încântă în culori şi dulci parfumuri;
Dar tija s-a tăiat cu ţipătul de-o primă zi, la prima rază
Şi tot mai veştedă-i, de-un car de-atât de multe drumuri!...

Viaţa-i doar gust endorfic de plăcere
Găsită apoi în reflecţii din trecute
Atât de rele, când au fost... sau bune efemere!...
Doar gând şi mintea le pictând, pe dispărute...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La întâmplare

Pe firul dintre ani se înşiră apusuri, multe răsăriri
neînsemnate, curs în treceri ce par eterne, un şirag
plin de mărgele, un rotund ca un atol, purtat cu drag
pe oceanul ce corali hrăneşte... şi-i groapa, tot el, la pieiri.

Este beţia existenţei, ce cont de face, ar da frică
cum diagnosticul de-o boală ar pune eul în peril
şi neştiutul e mai sigur decât ascunsul cert, abil...
poate de aceea Creatorul lasă incert, când termen pică...

Totul nu are precizare, e doar cherem de întâmplător
şi cum nu-i leac la întâmplare, e tot ştiut necunoscut,
ori poate calendar există, fără sfârşit şi început...
doar numere şi nume puse, fără atestat de autor?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descurajare

Sunt cu mine de mână într-un deşert de suflet. Nu-i oază
Şi aşa-s de însetat de orice şi am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alţii, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!

Se pare că globu-i mai mult, mişunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simţ, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălţimii, e-un dar să-l deţii fără scrupul, să fie...
Şi-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăţie!?!

Mă bântuie aspru tăiosul de vânt şi întind mâna ca orbul
S-ajung nu ştiu unde şi alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una şi alta-s- la fel de înţelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veşnic, el, suflet!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Un tot de scurgeri necontabilizate
Din frică, pe ascuns, sau neştiinţă...
Nu sunt fără de cont şi fără "date";
Irefutabile-s de-o viitoare... neputinţă!

Chiar risc de nu-i, a fost, sau sigur este,
Totul începe cert şi măsurabil...
Prin muncă-l defineşti indubitabil
Trecut, adăugat în lada genelor de zestre.

Un taboo creem cu mintea ce ne-o stoarcem;
Că doar refuzu-opreşte evoluţii,
Uitând de timpul, singur veşnic cu soluţii
Şi linia de start, un "finish" unde... întoarcem.

Indiferent ce-i, spirit, vis, real...
Toate-au un trend, este o scară-n "V";
N-a fost, posibil e, a fost şi nu mai e...
Epuizantul maraton, ce-alergi, către FINAL!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Componente

Mă tot surprind cu-aceeaşi întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-acelaşi craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Şi nu-i răspuns chiar de-i la fel şi-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Şi n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mişcare şi atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Şi-unde pleacă simţ, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai ştiu nimic de cel ce le-a purtat
Şi brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Şi e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce creşte pom; un trup, umflându-se-nghiţind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Şi-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparţine?
Sunt simţul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Aşteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Şi indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila debarasare

M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Şi-i tot mai rău, nu e mai bine.

Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau şanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puţin şi nu mai vreau.

Aş vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot şi eu şi anturaj...
Nu ştiu, e-o lipsă de curaj
Sau nu ştiu, eu, cum să fac saltul.

Îmi număr zile petrecute
- Nici nu ştiu, de sunt câştigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Şi le credeam pururi avute.

Mă pierd şi nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.

Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simţ şi suflet
Şi cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?

E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... şi existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren

Se scurge gând pe şine drepte
De-un paralel concomitent,
Pierdute-n halte de-accident
Dintr-un vagon, pe uşi, pe trepte.

Coboară-n ritmul sacadat
De reuniri, de despărţiri
Trecute din sosiri, porniri
Prin gări, în ritm d-accelerat.

E-un foc continuu d-energie
Se încărcând printre duete
Ce nu se ştiu... Doar din tichete
Se combinând, fie ce-o fie!

Este-un ecran de peisaj
Ce-aleargă-n spate, se rotind...
E-un dor de-a sta într-un colind
Regretând stop într-un triaj.

E-un drum deja prestabilit,
E locul de-a cunoaşte lume;
Să bei o bere-n ritm de spume...
Să te laşi dus de-un "vagon lit".

E visul în miriapod,
Un ascunziş de-o aventură
Aşa-ntr-o doară, doar o tură...
E-o amintire-n timp... Un pod.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie

De m-ai uitat, e că ţi-ai pierde mintea
Ce-am sechestrat-o-ntr-un seif de gânduri
Ce-l ţin în palme şi ascult când murmuri
La altul, tot ce te-nvăţasem... Rugămintea.

Să nu mă uiţi că ce-i mai rău e-a pierde
Când ţi-a luat timp să mă ai fără pretenţii
În lumea asta unde numai delicvenţii
Pot să te-ncânte mimetind... Dezmierde.

Şă ştii că sunt lipit de mine, te păzind
Şi nu-mi rămâne liber mult, doar o fărâmă
Ce-o ţin în aşteptare, o exersând... iubind,
Să-ţi fie cum un ruj, ce-l pui de vrei... Pe gură.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de vară

E-o boare caldă diafană
De aer, în Zefir curgând.
E-o lene de plăceri şi gând...
Îmi vindec, de-o idilă, rană.

Sunt pe nisipul răcorit,
Nu te aud, e doar talaz.
Am inima într-un Alcatraz...
Doar ai plecat, şi-i asfinţit.

M-atinge valul şi tresar;
-Nu-ţi este trupul răcoros,
Te-ai dus cu gând de neîntors?!?...
Nici plin, nu mi-am făcut măcar.

Se-aud mii pescăruşi... În larg
Marea e-n vuietul de-o scoică.
Din perle ce ţi-am dat, o troică,
Mi le-ai făcut lacrimi şirag.

La coastă clipocesc delfini,
M-au înţeles că-agonizez.
Uit totul, îi privesc, visez,
Mă duc cu ei... suntem marini!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asexie

Îmi port sexul cu mine, aproape zilnic, cred,
Pentru că nu-i remarc, sigur, mereu prezenţa,
Prins de întâmplări diverse în care tot purced
Cât pot de voluntar, să-mi evit "eu", absenţa.

Un general valabil, parcă n-ar fi nicicând,
Oricui şi nici la acelaşi, pe-al său, tot lung al vieţii,
E cel mai alipit, depins de-atât de-un vrând,
Acelaşi la timizi, pe-ascuns, ori cu îndrăzneţii...

E singura aparţinere, se pare, de-uz frivol,
Dar e-şi esenţa în sine, pentru a nu ne pierde,
Ne urmând noi, din noi, ne-nsămânţând ce-i gol,
Să nu fie doar urmă, de-o undă verde, verde.

Este-un lucru şi-un simţ, e şi-un produs mintal,
Nenecesar, neparte, dar cel, fără de care
Insul vieţi nu şi-ar pierde... e-un fel, de capital
De vis, ego, plăceri, de dominări... furnicare.

E-acolo, la în... de... mână, o chestie... de... frecare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calificat speranţă

De ce-i credinţa în sublim?
Că ochiul meu îl atestează
Şi orbi n-am şti ce să iubim...
Atunci, urâtul cum cutează?

Deci dacă este şi urât,
Înseamnă că-i dorit urâtul...
Aş vrea să ştiu de cine, cât?
Şi de-i mai mult... Mai mult de cât-ul?

Că este şi neobservat,
Trecut fără vreo importanţă,
Cel mai puţin de timp uzat...
O fi el acul de balanţă?

E adevărat?... El e... o speranţă?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevrut adiooo...

Refuz de amintire, de tristă consonanţă,
Cutremurând profund, organe-n rezonanţă,
Cu prăbuşiri în spargeri de roci zidite stâncă
Până mai ieri... ce-un straniu refuz, la tot, cuvântă.

Se înşurubează sfredel spusa ce lasă gol,
Când fapta-i se succede, destramă, tragic rol;
Se sfâşie scenaric, precum cortina trasă...
Grilaj de deţinut, sub mantia de-o rasă.

Rămâne os bolând sub carne tăbăcită
Ce împrăştie toxine prin inimă zdrobită
Înspre mintea ce se pierde în psihomatic hău,
Cum şiş făr-anestezic durere împlântă, rău.

Înmoaie braţe, tonus, ambiţie, voinţă
Nefiind din propriul sine, intrus e, neputinţă
Ce lunecă avalanşă măturând tot, trecut...
Anoxic dând sfârşit, nesperând reînceput.

E-un patru de la şcoală nespus nici la părinţi
Cuvântul "ad", de la, de scoatere din minţi
Cu rondurile puştii, găuri de glonţ şi-un "i"
Vizor, ce înfige ţeava "mortal", în loc de "a fi".

Un ultimatum scurt, de-o lungă ezitare
Tot zămislită-n gând, uitată, reîncercare
Fără răspuns, când nu-i nici un palpabil bio;
Se pare că şi flutur din stern şi-a luat... adio!

Doar unul e călău; el, ea... noaptea de-o ziuă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul vieţii de apoi

Nu ştiu de-i simplă revelaţie,
Dar am aflat ce-i nemurirea
Sau viaţa de apoi; când firea
Dispare... O elucubraţie!

M-afund în fizică şi legi
Ce n-am crezut, n-am înţeles
Din bănci de şcoli... N-am de ales;
Mă supun lor!... De mă-nţelegi?!?

... Aleg doar una, că-mi dă girul
Răspunsului ce-l am acum
La mijloc, spre sfârşit de drum
Din mers în halte, urmând firul...

... Căci stau ades cu morţi la masă;
I-ating, îi ascult, cu ei râd, plâng
Cu ochi deschişi, sau strânşi... mă strâng
Din tot pe unde-am fost, de-acasă.

Şi-s în acelaşi timp teluric
Prezent, pierdut în melancolic
Fără de drog; sunt treaz-alcoolic,
Un endomorf... Sunt barbituric!

Sunt sigur punct de chintezenţă
De-atom palpabil cu neant
Tăiat faţete-n diamant
Sclipind frugal... de-o existenţă.

Dar tot eu sunt la braţ cu morţi;
Deci sunt şi ei, dacă-i am eu...
Sunt partea mea de pedigreu...
Plecaţi prin tragere la sorţi.

De sunt şi-aici şi sunt şi-acolo
Şi ei de-acolo sunt aici!
Convingeţi-vă scumpi amici,
C-o fi ceva, de-aici... dincolo!

... Căci ce-n memorie aduci,
Ce-i ce-s chemaţi, trebuie să vină!
Real-prezent cu mort se-mbină...
"Apoi", e-n fond "odată", "atunci"!

Îmi mângâi bunul meu prieten,
Un câine ce-ar vrea să-mi vorbească;
N-oi fi tot eu, de azi pe mâine,
Întors din cripta strămoşească?...

Nici nu mai ştiu! Ştiu alţi de mine?
Le sunt alături, cum i-am eu?
Sau ei sunt vii şi mort sunt eu?...
Sunt eu plecatul? Vin din mâine?

Cred mai curând că suntem toţi
Când adunaţi un tot, când vid;
Cunoscuţi, din nimic stupid
Plecând... Şi iar bătând la porţi!

Şi-aşa mă ard din scoarţă-n lavă
Sau zbor, expir de bioxid.
M-adun din praf, ard coroziv...
Sunt gaz, lichid, sunt dur, otravă!

Şi-am dorul pur, neprihănit
Să mă preling în gând alături
De-aniversări; făclii pe torturi...
Plecat... îs muritor sosit!

Mă dezmembrez pe zi ce trece;
Deja-m umplut Pământ de mine
În particule. Sunt facsimile,
Mă restrângând în vers... De-oi trece?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Aiurea-i spus "şi-a pierdut viaţă";
Ca şi cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheaţă.

Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există şi ne poartă
'ntre două staţii-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.

Şi-atunci e EA ce ne-aparţine
Sau noi îi suntem chiriaşi,
Fără contract de timp? Slujbaşi,
Neştiind când pleacă, nici când vine!?!

E un imens bazin de picuri
Topiţi din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.

E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărţi de joc... Cu chip!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea vrăbioarei

În soarele geros sclipind
Pe crengile de-arbust golite
Un stol de vrăbii zgribulind
Se vânjolesc de frig trezite.

Scena-i movila din grădină
Pe albu-ntins neregulat
Şi câţiva pomi de copertină
De lângă iazul îngheţat.

E cald dar frig de raze-n lame
Tăind obrazul, lipind nări
Şi ochi nelunecoşi cu scame
Ce-s fără rost în lăcrămări.

Din hârjoneala nesfârşită
Un cuplu bej-maron tărcat
Se avântă-n zarzăr; ea spăşită,
El cu cioc negru de bărbat.

Se vede că are un semn de-o pană
Ce-i din codiţa ei, mai albă
Şi pare-ndrăgostită blană
Pe ramul plin de-o gheaţă dalbă.

Se gudură zburlindu-şi puf
Şi-ntinde micul cioc de-amor,
Iar el se trage întâi pe vârf,
Revine apoi în sărut cu dor.

Pe aleea doar închipuită
Din paşi trecuţi în zori de zi,
În noaptea clară şerpuită
Sclipeşte-un puf de-o pană gri...

Nu-i însă gri; metalic alb e
Şi la doi paşi o umbră-nchisă
De-un cafeniu cu picioruşe
Chircite, pe penaj alb ninsă.

Cu ochi deschişi mici, de piper
Şi-o aripioară ruptă-n sânge,
Stă nemişcată-n moartea-ger...
Un cioc negru pe o ţambră plânge...

Câtă durere o fi fost
În trupul mic doar cât un deget
Se prăbuşind în cruntul frost...
Mă doare gând! De trist nu preged...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica

Final de semne, în cumul, sau în pierderi, şir făcute,
Cum la mărgele îs adunate, risipite, pân' la a face nod,
Ce nod va fi redesluşit imaginar, de timp 'l va cere, cât mai iute, iute...
E şnuru' împletit în colan, cunună, ori laţul gafei, de la eşafod.

Alegerea supremă-i din mii, de miile, împământate crezuri,
Cum apa face ploaie, oricât de multe ar fi lichidele, soluţii.
O lipsă de orice dogmă, pân' şi credinţele îşi trădând botezuri...
Deci nu-i alternativă; nu-i ori, ori sau, sau ori şi ce... discuţii!

E acelaşi adevăr ce cosmosul îl deţine oriunde, peste tot la fel,
Cum şerpuieşte râu pe acelaşi săpat curs din timp ateologic
Şi sigur un sezon după un altu' urmează, fără un scop, vreun ţel...
Aşa şi cenuşiul de-o scoarţă în canioane, îşi ţese înţeles în unic... firul logic.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parte de popor

Mă închin la firul, plin cu noduri de necazuri,
de care mă agăţ şi ce mă trage, suflet de atâtea viziuni
-înmormântate doar de-o glie în şipotinde iazuri-
ţinute în zborul de cocori colilii înveşmântaţi, pentru ai mei buni
şi simt răspuns în palmele crispate de speranţă
să nu-i las doar în somnul lin, de veci...
să trag din gândul, în filete împletite, a lor romanţă,
cântată imn, schimbat prea adesea, magistral de vise, acum poteci...
îmi fac colac de sfoară de la tei şi mi-o pun vers,
ce-l ţin pe frunte ca un laur... şi cutremur naşte,
că dau de laţ cu înăbuşire de trecut neşters,
ce vreau să-l ţin un manuscris, ca Biblia, să-l renasc Paşte.
Nu ştiu de ce m-alătur parte la trecute oase
şi, aldin, îmi pierd statut de drept, cu ai mei leat...
e, poate, că popor e-un simbol, cremenea fără crevase
şi vreau să fiu ca ea, pentr-o scânteie, un neam înflăcărat.

Rămân în rugă, îngenuncheat, să nu fiu parte ţării... un păcat.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!