Mesaj

Un capilar, ieşit din picătura, spălând bob de piatră,
Ce se-nmâleşte înrădăcinând un fir cât calvul puf
Şi umflă, efilând sămânţa cât un glob, ce părea seacă...
El ştie, ca o Terră, să se împartă frunză, floare, fruct-burduf!

Şi ou de gâză zămisleşte omidă pururi târâtoare,
Ce-şi ţese fir din aţa-i pân' la moarte, un cuibuşor
Şi crizalidă naşte, sparge a ei celulă pentru soare,
Ce-i face pene dintr-un voal şi târâtoru-i zbor.

Şi tot din oul spart, ca varul din odaie, zvârlit ca pe-o relicvă,
Şopârla de nimic devine crocodil şi-un puişor erete;
Din bucăţele, din la fel, este şi pană, colţi şi tigvă
Şi culori nestemate de cameleon, flamingo, ibişi, cuci, egrete.

În pântec de-un alt ou, dintr-o ciocnire fără vrăjmăşie,
Se alipeşte corp pe corp, îşi face propria sa scaldă
Amfibien; ce-şi pierde coadă-n cap imens de-o genealogie...
Un "eu", din tot ce-am înainte; din cotiledon, albină, broască, mamă caldă.

Simplist, cuvintele "mesaj", "înscris în cod", " o întreagă programare",
"Instinct transmis", "bagaj", sau plic trimis către destinatar!
Oare de cine-s scrise, unde-i sursa, mintea, cine asigură învăţare?
Doar veşnicul ales între rău-bine; niciun maestru, niciun avatar...?

Şi lanţul de catene, cele ce om mă fac... pe cine are fierar?
Şi dintr-un zero scris, de ce-am ajuns şi laptop şi ierbar?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aş fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare şi la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
aşa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieşind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăţ,
de pot, de-un neştiut, aşa de-un apărut în cale, un băţ...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntreţin, doar să nu mor!?)

... şi-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
şi-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aş fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aş fi cunoscut.... şi nici voi mie, Eul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă teluriană

Nu ştiu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde şi-a înmuiat culori şi cine a stat şevalet,
Cum de pictează mii şi mii şi, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecţii de estet?

La ce-i serveşte policromul şi din ce-şi face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-şi toarne veşnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.

Cum, unde, cum se plămădeşte păienjeniş de atâtea fapte
Şi când şi de ce oare ele şi-au făcut între ele alei
Şi, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.

Oare de ce e atât frumos şi de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor şi eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... şi-a câta rundă?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiune

Se zbat secundele să spargă timp, să se elibereze,
Neştiind de pierderea în eter, tot mai destins, fără de întors,
Bătând la porţi de infinit un Dumnezeu să alerteze,
Când gongul sunetul va naşte... s-anunţe vid de golu-i stors.

Vor trece talerul vibrând secundele, în reţea de fire,
În zborul peste infinit întins cum gândul fără margini;
Când nu-i nimic, dispare tot, neantu-i doar o nesimţire...
Şi un univers va naşte iar dintr-un cotor scris cu-alte pagini.

E scena scrisă în multe acte, rupându-se filă cu filă,
În care-s punct imperceptibil din litera ce-mi scrie soartă,
Dintr-un volum fără sfârşit, de-un praf imens, cu fir o bilă
Rostogolită într-o secundă... din timpul de-o natură moartă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pieton, pe trecere

... îmi pare rău că trece anul
-pentru că nu se mai repetă,
ca şi iubitele, care şi ele trec la fel
şi spun, 'n ascuns, la fel de mine-
rămânând cheltuieli de suflet, banul,
ce-i dus chiar dacă se regretă,
şi oricum nu poţi pe toţi să-i strângi... poate niţel,
cât?... nu ştiu!... cine ar decide bine!?...
e anul!... o imensă parte dintr-un tot;
cam trei la sută, ca dobânda, de la bancă,
la ce ai depus economii
şi-o pierzi de scoţi mai înainte
de termen, cum ai vrea sămânţa dintr-un şrot
de-o floare a soarelui, sau gulerul, ce-l tai de la helancă
cu gât cu tot şi, curgi hemoragii,
într-o lividitate din atât de mult, demult fierbinte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La infinit se împart doar clipele născute moarte

înainte ca cineva să găsească pătratul ipotenuzei
pe nil trecea un crocodil
fără niciun trilu lilu
cu mult înaintea reţelelor de socializare
când încă mai creştea sub piramide timpul
aşa ca o banalitate ocupată cu diverse minuni

aproape inutil
din şapte-n şapte număram duminicile
doar s-or întoarce păsările de foc la cuib
să pună de-un univers sub pene
cum fac uneori dumnezeii înainte de a inventa raiuri

între timp nilul se ocupă de agricultură
iar faraonii joacă la două capete nemurirea
ca într-o căutare absurdă de pokemoni
şi nu pot să nu mă întreb
dacă păsările măiastre ştiu a glăsui
precum privighetorile
sau doar se străduiesc să nu moară
înainte de a se naşte dintr-o piatră
prin daltă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la...

Se ascute dor, săgetător, de fiecare lipsă, cât de rară,
Tăind felii în orice raţiune
Ce-şi pierde firu' a nu ştiu câta oară
Până la, până la boală, afecţiune.

Îşi uită gândul, singur, corp de el,
Sau nici nu vrea, n-ar vrea să-ţi ştie
Plecat... pleacă şi el ca să te caute fidel
Până la, până la să te aibă, o veşnicie.

Se dă până şi timpul, totul, pe-o secundă,
Se pierde, să se piardă învaţă
De nu-ţi simte tic-tacul puls, s-ascundă
Până la, până la a nu mai exista... doar ţie dat, pe viaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu, în căutare

De câte ori fizic mă mut,
gândul mă duce unde am fost;
cum tot întreg n-am niciun rost
şi trup şi minte... îs desfăcut.

De neînţeles, sunt tot mai mult
regrete –având, la ce-am negat-
mister, cum dragoste-i păcat...
doar de mă înşel, nu mai m-ascult!?

Mai rău, ce am nu-mi mai convine,
nu îmi e îndeajuns, riscul prefer;
ce-i altuia adesea cer...
ca şi cum nu mi-aş aparţine.

Mă uit, ca un străin, la mine
-culmea, că mă cunosc credeam-
dar nu-s oglindă, doar un geam...
şi nu mă văd! Oare o-i fi... cine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, pe din... afară

Am lecţia de studiu despre un mine trup
Şi mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Şi, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.

Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neaşteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.

Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înşel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanţele pe ţinte.

De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Şi-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ornamentală

E ca şi-o plantă de monumentală,
Un scump dorit, de ambient,
Fragilă, de interior, de-o neglijezi... fatală;
Ţie dependentă, în totalitate, e-un excipient...

N-are niciun habar de întreţinere,
Niciun produs nu-ţi dă, e un consum;
Se dă-ntr-o floare-n 10 ani, spre propria menţinere...
Nu are preferinţe de stăpân, i-e orişicum.

S-o sprijini, vrea mai mult, cu ani ce trec
Spaţiu-i devine mic şi mai mult vrea;
Pretenţiile-i, la resursele ce ai, le-ntrec...
E ornamentala, poate fi o plantă, sau e EA!

Şi se pretinde, fără anotimp, o pururi verde,
Infatuată, ignorând nevoile exterioare
Şi moare într-un final, lipsită de-ajutor, fără dezmierde;
Crezându-se că-i îndeajuns ea, să facă ornament... doar cu o floare!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incontrolabil

Ce programare curioasă;
să fac copii
care plecând de-acasă
vor să nu-i mai ştii!?

Ce programare curioasă;
să îmi propun argumentat ceva
ce nu pot face -ah cum viaţa-i ofticoasă-
de altul nu ar exista!?

Ce programare curioasă;
să n-am nicicum habar de mine,
nici de la naşterea-mi pompoasă
şi nici când "exit" intervine!?

Ce programare curioasă;
să fiu... şi fără vreun control
să nu pot eu să-mi modelez carcasă...
Să fiu ca un actor în piele, fără rol!?

Ce programare curioasă;
să plec, să strâng, să uit uşor de tot,
să n-am niciun habar de casă
şi-ntr-un final să fiu ca la-nceput... Ne... tot!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul

Firu' îşi trage din fusu' existenţei de sine,
De-a fi... cum şurubu' în filet de mişcare.
Erg e lumii în secunda din unu, se pare...
Deci cu totu' e-un dans, din balans tot provine.

Şi piatra în statuie mişcare-i, nucleul,
Iar floarea-nspre soare-i dans zilnic, o horă...
Albina e-n luping-extaz drag de-o floră
Şi, păsări 'şi dansează în penaj curcubeul.

E dansul de rut între mii lighioane,
Să încânte anturaj, să atragă privire,
Să-şi lase perpetuu gamet, moştenire...
Instinct pân' la urmă, natura-n canoane.

Doar omul, îşi face din dans o plăcere
Să-şi unduie corp, fără a spune cuvinte...
Diziac, Afroditei, asprimea dezminte,
Or maniile nimfei femeii... de-o vrere.

E mai mult de atât, e sublimul spectacol
Pe scenele lumii, estrade, în iatac.
E dansul emulului 'n săbii, în atac...
Un vis că atingerea-i gaj de oracol.

E anticul artei, din corp doar făcut
Aşa cum e el, dezgolit în expresii...
Limbajul mişcării să-şi spună obsesii
C-un iz de fluid... de-un frumos început.

E corpul, de corp alipit, ca-n sărut...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-eşti simţuri

Mi-e foame de tine cum macul din lan,
Ce-şi trage culoarea din verdele crud,
Să spargă din soare, din galbenul ud
Şi-n sânge petală să-mi mângâie alean.

Mi-e sete să sorb spuma crestelor valuri,
Ce-mi bat, pustiind corp, fărâma-n nisipuri,
Golindu-mă-n nud, de nu-ţi simt printre picuri,
Din aburul cald, netezindu-mi din maluri.

Mi-e izul tău fin în narine, rupestre
Culori nestemate, pictând chip ce ai.
Te inspir nesfârşit, că te-aş pierde, alai
Din tu, numai tu, şir de zâne pedestre.

Mi-e văzul pâclit de aşteptarea orbindă
Privind amintiri, ce mi-au ars cristaline
Din luciul de perlă al pielii de tine...
Sunt doar o retină de argintu-ţi oglindă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de şah

Încerc să sparg din capete pătrate
Se crezând fiecare-n rol
C-o demnitate
Peste-un spaţiu gol...
Titulatură parcă de-o antichitate
De sacrificii
Cu mişcări deja prestabilite,
Fără artificii;
O-mpărţeală de elite
Straniu înşelătoare în potenţe
Când tocmai capu-i limitat
Şi nu sunt eminenţe,
Niciun învăţat.
O damă ar fi suprema piesă
Ce-şi ia trofeele,
O prinţesă
Sărind paveele
Ştergând pe tabla-ncarerată
Orice oponent,
Neînduplecată,
Admirator fervent
De-o dinastie simulată, crudă,
Cu apoteoza în eliminare
De mulţi plebei cu mintea nudă
Sacrificaţi cu-nfrigurare,
Trimişi în faţă
Zdrobindu-se printre călări
Ce-şi schimbă gând când frâu înhaţă
Şi pintenii se-nfig în scări,
Iar minţi pierzându-şi raţiune
Alergă strâmbe pe la colţuri
Lovind pieziş cu-nşelăciune
Scurtând din capete, luând moţuri
Să-şi urce-ntre pereţi de fildeş
Ambiţii-n labirint, creneluri...
Un joc simbol cu crez în leş
De miliarde de dueluri
Falsificând realitate
De culori;
Alb doar o castitate
Cu-ntunecimea de fiori
Când totu-i gri
Cu şterse tonuri
Şi-n viaţă nu-i doar a muri
Şi nu din "tabula rasa" nasc tronuri...
Dar l-am uitat
Pe unicul
Încoronat
Pitit în spate, pudicul,
Inertul răsfăţat ce-nfige şişul
În tot ce-atinge
Fără niciun scrupul, crud,
Fetişul propriei imagini de-a învinge
Chiar cu ascunzişul de-un trecut feud
Învăţat, el cu slugi,
Să nu ştie de "doare"
Pân' la tipu-n blugi
Ce a ieşit din dogme ca magicianul
C-o mişcare iute...
Îi dejoacă planul,
Spiritu-şi ascute
L-învăţând cuvântul; că tot ce-i... şi moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul

Aproape neînţeles, sau sigur evitat din frică,
Este ca un torent se prăvălind nestăpânit, sălbatic
Pornit din picătura pură din gheţarul arctic
Ce s-a-nălţat rece mister... îşi alegând timpul când pică.

Şi timpul întâlniri îşi dă c-o întâmplare,
Voinţă dintr-un gând de o sămânţă-n bob
Ce-şi înfiripă-n umed un traseu-cărare
Pierzându-şi orice suflu de-aer în vid anaerob.

Şi creşte picur cumulând fiinţe-n fuioare
Din seve-n scurgeri cu făgaşuri labirinte
Purtate pe torent ce rupe rădăcini, învolburând fierbinte
În călăuza ce-i fără zăgaz... să se reverse-n mare.

E lanţul trofic cu mesaj-mister nebănuit
Ce se converge-n sumum din infimele pâraie
Din bucle de cleştar, sclipind în măruntaie
Pe un aval cu început şi cu sfârşit în infinit.

E precum apa-n sine; pare-un tot, dar e-o mulţime
Ce se întulbură, mâleşte, sparge împotrivire, stânci,
Noroc o-mbaie, e un abur, gheaţă, dă pe brânci,
E o sudoare, un parfum, e-un lac sau e-o iuţire!...

Se-alege tot de la-nceput; miere, pelin,
Scurgeri purtând pepite sau plângând în lacrimi,
Se face vinu-n Graal, un mir să spele patimi...
E ţuş pe-un pergament scris tot în Braille... Este destin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dibaci, Doamne!

Cum să-i spun ochiului mic, ce a dat peste orbită,
Cu ce har ai zămislit, Doamne, pân' şi o omidă...
Ce ai scris în ADN-ul (dacă e!) de târâtoare,
Să mănânce şi să doarmă cât e ziulica mare?
Târâitul pe genunchi peste frunza devorată
E un obicei primit de la mamă, de la tată?
Oare-n clipa de avânt, căţărată pe-o cicoare,
Nu aspiră-nfrigurată, albă, aripă, să zboare?

Ce-a luat de la strămoşi, cu ce-au uns a ei pleoapă,
Că de baştina-nverzită nu se rupe nici de-o şchioapă,
Poartă-n ea respectul mâinii, ce o trece în mătase
Sau a celei ce-i mângâie pânza pe care o coase?
Cu ce drag îşi face cruce către frunza ce-o-ntăreşte
Şi fântânii cum se-nchină, când de sete-o măguleşte?
Brr! Aş vrea s-o ţin pe palmă fără coconul de fire,
Să-i privesc în ochi minuscul, să-nvăţ oarbă dăruire...

Muză, câtă fericire, micului ştrengar splendoare,
Cu omida drăgălaşă ce i-a-mplut ochi cu mirare!
Gândul se împotmoleşte între semne de-ntrebare,
Doamne, şi-astă gingăşie din Iubire, oare, moare?
Că iubeşte ce-i sublim nu s-atestă vreo-ndoială,
Căci alunecă pe corp, copleşindu-i val-sfială,
Cu, subtil, un foşnet dulce, firu'-i tors în pijamale...
Şi mă face, ca nepotul, să pornesc în exclamare:

Ce dibaci, Doamne, cioplit-ai crisalida creatoare!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La steaua... mea

Imaginaţi-vă o altă boltă
a cerului; numai de negru...
Nicio sclipire de revoltă
în smoala-ntinsă pe de-a întregu.

Pe-un cer lugubru, mortuar
fără oceli, pe sfera cavă,
ar fi cum ziarul, doar tipar,
ar fi fără busolă... o navă.

De singuri ne-am găsi-n afund,
în hău am fi înmormântaţi;
Ne-am plânge veşnicul "profund"...
Am fi toţi orbi, exorcizaţi.

Mi-agăţ retina de un punct
-nici nu-l văd bine la culoare-
e-un led, îi cer dintr-un străfund
iubire să-mi dea, alinare.

Pe raza dintre noi-n eter,
e-o dâră de lumină fină...
Sunt trup şi suflet, pasager,
sunt călător, în car-lumină.

Nici nu am timp să obosesc,
sunt doar plecat şi-am şi ajuns...
Nu mai am corp să desluşesc;
de mă atingi, pot fi pătruns.

Am miliard de ani lumină,
doar într-o clipă i-am parcurs...
Nu-s pe-o planetă, îs ca o-albină
în fagure, cu roiul scurs.

Devin un gaz, un fir de praf,
sunt fericit, sunt demiurg...
Mă-nvârt, sunt con de fonograf
într-un vârtej, tot cresc, mă strâng...

Mai am rezervă, un bozon
ce mi-am trimis, în altă stea.
Acolo mă voi face om...
V-aştept, va fi planeta mea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? (Doar sunt sau chiar exist?)

Cine sunt eu în lipsa ta,
Când inima mea e ca un pendul,
Între a te pierde sau a te afla.
Cine sunt eu în lipsă de mine,
Când caut chipuri, dar
mă lovesc doar de măşti în mulţime.
Cine-s eu în trecerea timpului,
Un om sau doar o umbră-n amprentele zidului,
Ce uneşte, dar şi dezbină
Ţine de obişnuinţă sau de rutină?
Cine-s eu, atunci când nu mă recunosc,
Imagine proiectată de trăiri şi neaos.
Caut liniştea în haos,
Dar mă afund mai mult,
Doar simplu exist sau chiar sunt?
Cine sunt eu într-o lume imperfectă,
De valori defectă,
Al cărui preţ ţine doar de etichetă,
Un inadaptat(ă) ce-şi proiectează propria lume,
Ca un arhitect, într-o machetă.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mână proprie

Mă port, cu multă grijă, în palme,
cu linii de destin deja trasate,
îmi numărând, pe degetele atât de scurte,
cât îmi lipseşte dintr-un secol, să-l ating
şi mă strecor prin ele, întâi copil din basme,
adolescent timid, pasând iubiri ratate,
student, cu mintea în visurile punte...
când, mers la vale, încep să mă prepar, să ning.

Trec, păcălit valet, pe dos de mână,
să mi se facă loc în labirint de vreri;
încerc să mă lipesc, sub braţ, de-o altă mamă,
ce poate n-a fost doar a mea, mă împliu
treptat, mă istovind pierzându-mi vână,
lăsând din lanţul ce-am, câteva zale, în primăveri,
ce mai târziu ceva, observ că nu-s de-o seamă
şi oricum fiind într-atât târziu, restu-i s-aştept, să reînviu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot creşte,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
şi partitură de-am şi mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmiţători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt şi Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaş, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Şi-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
şi mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu ştiu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi ştiu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui şi trunchi nu se destramă.

Nu ştiu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aş vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neştiuţi să am fraţi, să reîncep aventură...
Sunt strigăt şi răspuns aştept... ca orice om!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditativ

Stau, mâzgălind pe coală, cu două suflete împrejur;
Dulăul credincios Bobiţă şi mâţa neagră Maşa, mică...
Mimând că dorm, să relaxez, să respir aerul cald, pur
În liniştea ce câte-un tril... ori gâză ce din "son" despică.

Din când în când o adiere venită de pe semn de roză
Îmi face vânt de evantai, mai mult vis din real gând,
Mă deplasând din ambient într-o colinică narcoză
Să-mi fac trăire-n paralel... ori altceva, dintr-un nicicând.

Îmi scormon filmul ce-am turnat scurt, definitiv periplu,
Metraj cu doar puţini actori -n-a fost buget de distribuţie
şi obligat a trebuit să joc în rol erou multiplu-
Fără a fi, culmea, apreciat mai mult de-o simplă... alocuţie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!