Cine sunt eu? (Doar sunt sau chiar exist?)

Cine sunt eu în lipsa ta,
Când inima mea e ca un pendul,
Între a te pierde sau a te afla.
Cine sunt eu în lipsă de mine,
Când caut chipuri, dar
mă lovesc doar de măşti în mulţime.
Cine-s eu în trecerea timpului,
Un om sau doar o umbră-n amprentele zidului,
Ce uneşte, dar şi dezbină
Ţine de obişnuinţă sau de rutină?
Cine-s eu, atunci când nu mă recunosc,
Imagine proiectată de trăiri şi neaos.
Caut liniştea în haos,
Dar mă afund mai mult,
Doar simplu exist sau chiar sunt?
Cine sunt eu într-o lume imperfectă,
De valori defectă,
Al cărui preţ ţine doar de etichetă,
Un inadaptat(ă) ce-şi proiectează propria lume,
Ca un arhitect, într-o machetă.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-te vino

Te văd, atunci când liniştea doarme,
Te simt, atunci când noaptea stă de veghe,
Te îmbrăţisez, când elementele abstracte se pierd în cele concrete,
Mă pierd, atunci când te recompun în epitete.
Nu găsesc calea, dar caut sensul,
Păstrez sensul, dar pierd înţelesul.
Când cred că am înţeles, de fapt
Sunt conştient, că o iau de la capăt.
E un du-te vino în care mă complac,
Aş dori, dacă mi-ar sta în puteri
Barierele să sparg, dar
Mă lovesc de ziduri, drumuri paralele,
Caractere în zig-zag.
Respir metale grele,
Dar nu cântăresc mai greu,
decât cuvintele de pe umărul meu,
Mă abat de la drumul pietrificat de regrete,
E un du-te vino, transformat în obicei.
O obişnuinţă care mă leagă,
Dar şi dezleagă,
Mă prinde în lanţuri,
Mă desprind în variaţiuni
De timp şi spaţiu,
Un du-te vino ambiguu.
Mă declin la singular şi plural,
inima e doar într-un singur exemplar.
Ţi-am trimis o fotocopie în inbox,
Ca şi probă, originalul îl păstrez,
E un du-te vino. Treci sau pici la test.
Am un flashback pe retină,
Ce ţine să-mi reamintească
Tot ce vreau să dau uitării,
Îmi rescrie fragmente din memorie,
Când slowmotion, când cu viteza reliterării.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i dragostea

Când treci pe lângă mine şi nu mă bagi în seamă,
Iar eu mă uit la tine fără nici o teamă,
Şi simt că-nebunesc, dar ştiu că este bine,
Că atunci îmi fac curaj ca să vorbesc cu tine.

Învaţ mereu mai mult, mai mult ca un străbun,
Doar ca tu să vezi că eu sunt cel mai bun,
Şi-mi strâng toate puterile, şi mă-mbrac frumos,
Doar ca tu să vezi că nu-s cu capu-n jos.

Şi mă întreb mereu, acolo-n mintea mea:
"De ce fac toate astea numai pentru ea?"
Când răspunsul îl cunosc, cine n-ar putea?
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Deci ca să-ţi demonstrez că sunt un cineva
Care ţine mult la tine şi doar cu tine-ar sta,
Îţi ofer un trandafir, ca să-ţi dovedesc
Că sunt îndrăgostit, tre' s-o spun: te iubesc!

Iar când toţi îmi sar în cap şi mă-ntreabă-asa:
"De ce faci toate astea numai pentru ea?"
Nici n-apuc să spun că le spune inima:
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Dar dragostea se-mparte, se-mparte doar în doi.
Ce părere ai? Nu vrei să fim noi?

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitul din liceu

Mereu cu tine stau in gând când fumez o tigară,
Şi doar gândul că te văd mă mai scoate afară,
Acum mă-ntrebi cine-s eu?
Sunt cel ce te iubeşte mereu....

Poate pare ireal, dar eu încă-s în gară,
Şi mă mulţumesc cu visul când aprind o ţigară,
Acum mă-ntrebi cine-s eu?
Sunt cel ce te iubeşte mereu....

Încă-s tipul din liceu, ce te-a curtat
o vară,
Încă eşti aceeaşi fată, ce-am sărutat în gară,
Acum mă-ntrebi cine-s eu?
Sunt cel ce te iubeşte mereu....

Mai am o lună şi mă-ntorc, şi-o să te-aştept la scară,
Amintirea despre noi sper să îţi reapară,
Vei şti din nou cine-s eu,
Amic, coleg si iubit din liceu!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup cu nume

Sunt singur şi în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit şi cine sunt nu ştiu.

Sunt foarte mulţi acei ce-mi dau bineţe,
La fel şi foarte mulţi ce nu îmi dau
Şi stau în bucurie sau tristeţe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.

Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.

Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăţi din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade

cade zăpadă multă să ne-ajungă...

nici nu ştiu dacă te mai iubesc
nici nu ştiu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt şi pădure şi izvor dar şi tăciune

să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu ştiu unde mai sunt cine sunt eu
ştiu totuşi că nu pot să calc pe ape

iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad şi cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea

doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înţeleg doar cei ce sunt copii

mi-a picat aşa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă şi în suflet
în loc să stea afară şi să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet

nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerşeşte la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.

Cine sunt?

Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?

Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orişicare,
Care se naşte şi moare.

Cine sunt eu oare?

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a făcut culcuş în inima ta

ca un hoţ înfigând ghearele
până în adâncul fiinţei
de aici vine teama de a nu încerca
să ieşi din veşmântul care te acoperă zilnic
mi se pare normal să lupţi cu mine
până la urmă cine sunt eu
nu-i aşa
sunt doar o pasăre cu o aripă frântă
şi când vreau
îmi rezerv dreptul să iubesc infinitul
cu toate brazdele lui aurii

frica şi-a făcut loc în sângele tău
iar eu
de aici
din capătul acesta de lume
simt cum pe buzele arse
o rugăciune prinde contur
până la urmă cine sunt eu să te judec
nu-i aşa
sunt doar o umbră
care îşi plânge paşii
pe nisipul vremii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând şi plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aş vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieţii
aici nimeni nu trece
e frig şi e atât de rece
doar moartea petrece
nu ştiu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg şi plâng
şi uneori întreb în gând
dar oare până când...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.

Sunt doar un boţ de lut trântit
Pe-o roată-ameţitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O urmă de suflare.

Sunt doar o stâncă seacă pus
Pe-un băţ uscat, de paie,
Ce doar priveşte-un pic prea sus
Ca cerul să îndoaie.

Sunt doar un bolovan ce vrea
Mai sus să urce, dară
Pe paiul ce-i subţire, prea
Greu cade când să sară.

Pământ prea moale-s, roditor
Doar de un praf subţire
Care se-aşterne-întâmplător
Ca noaptea,-n amorţire.

Un foc de frunze fără de
Vreo gură să m-adape
Cu-o frunză ce se desprinde
În vânt ca să se scape.

Ce corp de carne zămislit
Răspunzător şi bine,
Dar care nu-i deloc păzit
De furtuna ce vine.

Ce pot să fac să mă-întăresc,
Ce vraje, ce cântare,
Ce parte ştiu să pregătesc
Când văd că totul moare?

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniştea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine ştie ce mister

mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiaţi
între două cuvinte de-alint
şi-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecţia cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceaţa de azi
în care măgar mă pierd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu...

Pentru lume sunt doar o piesă
Pe această imensă masă de şah.
Un pion nevinovat amestecat
În planurile vieţii,
O frunză neînsemnată
În acest copac uriaş...
Dar poate, pentru cineva,
Sunt mai mult de atât.
Poate sunt răsăritul
Care îi aduce lumină în viaţă,
Sfidând puterea întunericului...
Sau poate doar un fior
Care îi tulbură noaptea somnul...
Nu ştiu cine sunt...
Sau poate nu vreau să ştiu
De frica a ceea ce s-ar putea sa aflu.

poezie de Elisa Mihaela Iordache
Adăugat de Marina Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia apei

Departe de lumina din care m-am născut,
Străbat o lume nouă, mă scurg spre neştiut,
Mai lin sau mai năvalnic, privind spre locuri noi
Ce ştiu că vor rămâne departe, înapoi.

Sunt locuri ce mă-mbie şi-atunci încerc să stau
Cât pot de mult în ele, să hotărăsc ce vreau,
În limpezimi să caut sfârşituri de poteci
Şi-apoi, c-o nouă forţă şi simţurile reci,

Să îmi urmez făgaşul, săpându-mi maluri noi
Spre văile cu soare în luturile moi,
Rostogolind în cale şi stânci şi pietre tari,
Ducând cu mine viaţa şi-ai undei băjenari.

Spre ce şi către cine? – nu ştiu, şi chiar de-aş şti,
Ar fi doar pentru mine, căci n-aş putea vorbi,
Iar legile naturii nu sunt un amănunt:
Sunt magice şi-mi pare că eu... doar apă sunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne

M-am maturizat rămânând aceeaşi...
Am crescut până ai spus Tu să mă opresc.
Pot vedea până unde decizi Tu că pot vedea.
Aud doar ce îmi este dat să aud.
Dar m-ai lăsat să simt, să gândesc şi să visez fără limite.
Şi totuşi...

Ce să caute cineva ca mine într-o lume atât de rea?
Ce lecţie m-ai trimis să-nvăţ şi, mai presus de toate,
Când o să mă-ntorc?
Chiar nu ştii
Cât de mult mă doare
Să trăiesc într-o realitate în care nimeni nu mă înţelege?
Chiar nu auzi
Cum te strig plângând în somn şi te implor
Să mă salvezi?
Chiar nu simţi
Cum caut refugiu ca o corabie lovită de furtună care...
Respiră aerul unei lumi gata să o înece?
Chiar nu vezi
Cum mă chinui să trăiesc printre ei,
Rugându-mă Ţie să nu devin
Una de-a lor?

Să nu fiu, Doamne, te implor...
Să nu fiu indiferentă
Şi să arunc cu ură peste tot în jur,
Fără să-mi pese
Pe cine lovesc.

Nu ştii?
Nu auzi?
Nu vezi?
Nu simţi?
De ce taci?
De ce continui să mă speri cu tăcerea ta dureroasă?
Ce jucăm noi doi încontinuu?
Ce joc absurd şi imatur?
Sau poate Tu vorbeşti
Şi eu sunt incapabilă să aud?!
Ce drept am să te judec, Doamne?
Căci Tu oricum n-ai ţine cont de fericirile mele...
Inutile
Tu deja m-ai binecuvântat,
Făcându-mă altfel...
Tu ai încredere în mine
Şi nu m-ai părăsit nicio clipă
Pentru că ştii că fără Tine
Nu aş fi decât
Una dintre ei...

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi caut pricini fără rost

Îmi caut pricini fără rost
Şi n-am cu cine să mă cert
Pentru trecutul meu anost
Şi viitorul meu incert

E searbăd totul împrejur
Drumurile trec pe lângă mine
Aştept osânda ca un fur
Dezbaterea juraţilor cât ţine

Fiecare trage la un jug
Şi când puterile îl lasă
În carnea lui se-aprinde-un rug
Cu flăcări albe de melasă

De unde vin? Şi cine sunt?
Ce za mă ţine într-un lanţ
Când nici un vânt, nici un avânt,
Nu mai ajunge la Bizanţ?

Pe care cronică-afectivă
Se scriu şi şterg atâtea nume
Când totul ţine de-o eschivă
Şi de-un secret ascuns anume?

M-aş război cu fiecare
Dar singur contra lumii-ntregi
E-o tragi-comică eroare
Ce-a dus la eşafod şi regi

Iar ţintele-s înşelătoare
Scadenţele vin mai devreme
De parc-anume o eroare
Naşte la rândul ei, dileme

Că fiecare-ntr-un alt fel
Îşi vede propriul sacrificiu
Şi când rămâne fără zel,
Se pierde anonim în viciu

Citesc în mine ca-ntr-o carte
Pe care-a scris-o un străin
De care astăzi mă desparte
Un fratricid: al lui Cain!

Că toate au un preţ de cost
Precum o rentă viageră
Cum fermentează un compost
Să-ngraşe solul dintr-o seră

La fiecare vârstă omul
Aleargă dup-un ideal
Da-i pune-n cale metronomul
Un munte,-o vale sau un deal;

Cu ce-oi fi eu mai bun ca altul
Ce-şi duce traiul într-o cramă?
Ne-a zămislit, e drept, înaltul
Şi amândoi dăm morţii vamă

O pâine şi-un pahar cu vin
E mulţumit: nu vrea mai mult
Cotidianul lui tumult,
Nu ştie cât e de puţin

Îşi arde darurile sale
La foc mărunt şi fără zel
Şi-l duce viaţa tale quale
Cum duci de zgardă un căţel

Atâta doar că nu se-ntreabă
Ce va fi dincolo de mâine
Şi-şi toarce firul fără grabă
Pân-la bucata lui de pâine

Mă lupt cu morile de vânt
Găleata vieţii mele-i spartă
Se scurge vlaga în pământ
Cu toată forfota deşartă

Zadarnic să întrebi ghiocul
Ce cale trebui' să urmezi
Că nici eroarea, nici norocul
Nu-i mai salvează pe aezi

Şi nu e nici un neajuns
Mărunt, atunci când nu-l poţi trece
O taină doar de nepătruns
Face izvorul să nu sece.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubirea...

"Isus este iubire."
(Goethe)

Cea mai mare frumuseţe pe pământ
Ţelul cel mai strălucit şi sfânt
Cine are, cine poate al avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Glas pururea dulce şi plăcut
Bunătate strălucită şi sărut
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Orizonturi largi şi orizonturi vii
Anii tineri cum sunt numai la copii
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Şi furtuna prin iubire-i blând susur
Numai iubirea are chipul drag şi pur
Nimenea, nimenea ca şi iubirea nu-i
Doar iubirea, doar iubirea-i fericirea orişicui.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi eu

Clipa-i deschisă,
Dar el prea rebel,
Se vrea el stăpânul:
El şi doar El!

Mă-ntorc să-mi văd locul
De altă dat,
Îl caut cu ochii,
Dar nu-i! A plecat!

Un altul ca mine,
Precum eram eu
Ori ca şi tine,
Acum e şi el!..

Şi-acum ce-mi rămâne,
Încotro să apuc?!
Voi merge înainte:
Un nou început!

La drum caut rostul,
Înainte păşind,
Să înving vagabondul
Din mine, oricum!

Ah, timpule, timpule
Nevăzut ca oricând!
Mă ia, mă grăbeşte!
Ce timp nebun?!

Nu vrea să asculte
De mine! Doar El
Stăpân se simte!
Sunt eu mititel?

Şi-mi caut iar locul,
Al meu, de altă dat'!..
El râde şi-mi spune:
E ocupat!

Ce vreme străină,
Ce timp mişel?!
Eu sunt doar Omul,
Cine e el?

Ce vreme secundă
Şi ce timp nebun?!
El ştie de sine,
Iar eu urc în drum!

Nici nu mă întreabă:
Ce caut, ce-am vrut?!
E mândru de sine,
De necrezut!

Am vreme, mai spunem!
Acel timp grăbit
Mă învârte pe mine!..
Eu caut Un timp!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut,
Te caut în sinele meu.
Nu te caut
Prin oraş,
Pe stradă,
Pe la altă adresă,
Pe aleea din parc,
Prin alte paturi,
Prin case conspirative,
Eu te caut doar în mine,
În sinele meu
Când mi-e dor.
Chiar dacă m-ai părăsit de mult,
Eu te găsesc mereu,
Mereu acolo te am,
Într-un ciob de inimă frântă,
Într-un cuib de fântână,
În inima pietrei din inimă,
Într-o cazemată a sufletului,
Necucerită,
Unde te-am refugiat
De potrivnicia vremurilor,
De zgomotele sociale,
De otrava cotidiană,
De toaca care bate...
Mereu eşti acolo şi mă aştepţi
Cuminte,
În sinele meu,
Triunghiul dintre
Inimă, minte şi suflet,
În firida tăcerii,
În cicatricea veche,
Din vremea când mi-ai rupt inima,
Să te poţi ascunde acolo,
Ca să te pot găsi
Doar eu...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decât să mă decupeze-n diapozitive subţiri. În momente diferite, după ele, am personalităţi diferite. Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc; faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Birda Madalina
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să caut comori în altă parte

De ce să caut comori în altă parte
Cât eu te am cea mai de preţ comoară?
Şi cine spune că nu sunt deşarte
Aceste frumuseţi ce mă-nconjoară?

Ele-n ispită duc şi în răsfăţ,
Îmi dăruie-ntrecoapsele şi sânii,
De care nu mai pot să mă dezvăţ
Cât încă sunt în formele ţărânii.

Dar sunt sărac când nu te am pe tine,
Te văd o clipă şi mă-mbogăţesc,
Adun averi din visele sublime
Şi nu mai am nimic când mă trezesc.

Aşa că bogăţia lumii toată
O dau, la schimb, pe trupul tău de fată.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!