Destinul

Aproape neînţeles, sau sigur evitat din frică,
Este ca un torent se prăvălind nestăpânit, sălbatic
Pornit din picătura pură din gheţarul arctic
Ce s-a-nălţat rece mister... îşi alegând timpul când pică.

Şi timpul întâlniri îşi dă c-o întâmplare,
Voinţă dintr-un gând de o sămânţă-n bob
Ce-şi înfiripă-n umed un traseu-cărare
Pierzându-şi orice suflu de-aer în vid anaerob.

Şi creşte picur cumulând fiinţe-n fuioare
Din seve-n scurgeri cu făgaşuri labirinte
Purtate pe torent ce rupe rădăcini, învolburând fierbinte
În călăuza ce-i fără zăgaz... să se reverse-n mare.

E lanţul trofic cu mesaj-mister nebănuit
Ce se converge-n sumum din infimele pâraie
Din bucle de cleştar, sclipind în măruntaie
Pe un aval cu început şi cu sfârşit în infinit.

E precum apa-n sine; pare-un tot, dar e-o mulţime
Ce se întulbură, mâleşte, sparge împotrivire, stânci,
Noroc o-mbaie, e un abur, gheaţă, dă pe brânci,
E o sudoare, un parfum, e-un lac sau e-o iuţire!...

Se-alege tot de la-nceput; miere, pelin,
Scurgeri purtând pepite sau plângând în lacrimi,
Se face vinu-n Graal, un mir să spele patimi...
E ţuş pe-un pergament scris tot în Braille... Este destin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!