Pasărea solitară

Oare de ce pasărea aceea decupată
În tăcerea însorită, albă şi îngheţată,
În zbor solitar de la est la vest,
Planând deasupra crestelor văii,
Pare simbol şi mesager al unui trecut care mi-a aparţinut
Şi care şi-a găsit tihna acum multe secole?

poezie clasică de Walter de la Mare din Lupa şi alte poezii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişoare

Nu-i cerul mai senin deasupra văii
Cuprins de voroneţul pitoresc
Aşa cum sunt ochii femeii,
Când visele se împlinesc.

Sub raza blândă aurie
Cu toate cele câte-au fost,
Un mărţişor însemnă bucurie
Cuprinsă-n frumuseţea unui gest.

Un dar cu nelipsite şoapte,
Când primăvară vine iar
Cu freamăt nou din zori în noapte
Şi-i nelipsit din calendar.

Prin ghioceii-n albă mantie
Un ghiocel simbol de întâi martie.

sonet de Constantin Iordache din Gânduri în patru rânduri – de 8 martie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albă scrisoare

Eu sunt mireasa unui val
Îi astept de mult din depărtare
Valuri mici se sparg de mal
Până apare el eu am răbdare

El prin spumă mi-a trimis
Vestea lui prin albă scrisoare
Iubito, cu raza soarelui scris
Să mă aştepţi la mal de mare

Când în grabă mare a trecut
Piciorul cu drag mi-a sărutat
M-a privit o clipă ş-apoi a plecat
Îndoiala-n suflet el mi-a strecurat

Îl aştept de-atunci o veşnicie
Am să -not ca să -l găsesc
Mă voi afunda în marea vie
Să îmi ia şi viaţa valul il iubesc

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de vultur

Din înălţimi scrutezi tărâmul de legende,
Al munţilor de piatră, sălbatici, azurii,
Săgeată neagră care se ridică şi se pierde,
Dinspre adânci prăpăstii, înspre norii argintii,

Vultur maiestuos, regal, care străbate zarea,
Simbol imperial peste blazoane şi pe steag,
Care priveşte de pe piscuri îngheţate marea,
Şi floarea albă ridicată pe corăbii la catarg,

Sălaşul tău e din granit, pe creasta îngheţată,
Iar florile de colţ îţi scânteiază în priviri,
Şi printre pene străluceşte bolta înstelată
Şi noaptea vin să ţi se-nchine prădătoare şi stihii,

Priveşti spre sud de peste stâncile polare,
Pădurile de conifere ţi se-aştern ca un covor,
Tu ţii o lume necuprinsă în cioc şi-n gheare
Şi stăpâneşti peste trecut, prezent şi viitor,

Şi cuibul tău în cer e împletit din crengi de laur,
Şi-n munţi apusul pare răsărit şi noaptea zi,
Şi aripile tale negre în amurg parcă -s de aur,
Şi zborul vieţii înspre moarte, l-ai putea opri...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-a găsit "naşul"

Domnul X a botezat şi cununat
Multe persoane din acest oraş,
Dar azi un procuror l-a arestat,
Aşa că de acum are şi el un naş.

epigramă de Paul Constantin (27 mai 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

Uneori, când se trezea, închidea din nou ochii şi
Mai privea o dată acea casa albă pe care
Ea o cunoscuse numai în somn, numai în stare
De vis – şi-n care nu intrase, dorind enorm deşi.

Ce mi-a povestit, demult, despre acea casă, întrebi?
Poartă albă, terasă, uşi cu geamuri la intrare;
Balustradă pe-acoperiş în partea dinspre mare;
Vânturi saline care bat printre brazii verzi, superbi.

E-acolo ea acum, oriunde-o fi acel loc, oare?
Doar un nebun ar încerca să afle paradisul
Creat de-o minte visătoare, cu tot dinadinsul.
Iubito, noapte de noapte, eu ies în larg, pe mare.

poezie de Richard Wilbur (1921), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă de moarte

Pe marginea unei stânci,
Mă gândesc să zbor
În înaltul norilor,
Fără aripi, bineînţeles.

Iar acesta nu-i un zbor oarecare,
Este un zbor care întotdeauna
Sfârşeşte tragic
În hăul văii de sub mine.
Acum, sunt eu un om curajos
Sau doar un alt fraier,
Un alt dezamăgitor adaos statistic
În valea viselor spulberate?

poezie de Dellas Chitekwe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând înverzit

Îmi fac intrarea pe o foaie albă,
În zori ajung la forma unui om,
Adun toate tăcerile-n zăpada
Pe care primăvara a agăţat-o-n pom.

Aş scrie într-o grădină însorită
Şi liniştea aş lua-o dintre flori,
Aş umple foaia care-i cucerită
De vers lipit de soare fără nori.

Când scriu acum, mi-e dor de primavară
Şi port în gânduri versul înflorit,
Iubirii dărui veşnica povară
A gândului ce-a stat şi-a înverzit.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta e dansul pentru mine: acest dans al simplităţii duse la maximul complexităţii. Pe undeva, esenţa acelei păsări a lui Brâncuşi, care nu mai este pasărea aceea, ci e zbor. Este o ţâşnire în sus. Nu e mai frumos zborul decât pasărea? Sigur că da! Pe undeva, dansul e acea pasăre lăuntrică pe care o simţim cu toţii în momentul în care dansăm. Ceva care nu se poate explica în cuvinte.

Gigi Căciuleanu în AGERPRES, interviu (13 februarie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte albă

în izolare albă
marmurei îi place somnul
faţă încremenită
adună tot albul zăpezii
dar ce multe întristări aduce
această respirare isprăvită în
oftatul prelung
odihnindu-se pe cerul sticlos
pe când ochi deschişi gustă tăcerea

cât de aproape stăm de
stele reci din vremi ce-au trecut

cu ecouri calde
în somnul lor tulburat statuile
gânduri răzleţe învie
ninge şi sună a linişte albă
în această oră a cetăţii când
totul pare curat

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea de cărbune

Pasărea de cărbune
se pulverizase în praf. Aerul a strâns-o
în pumn ca pe o minune.
Craterul
din pământ ascundea inima ei
într-o sirenă ce anunţa
o nouă viziune.
Acum morţii îşi dezgroapă mormintele
şi stau oamenii statui
aşteptând crucea să spună cuvintele
ultime
la procesiune.
Pasărea aceea de cărbune
zbura prin labirintul
de mine prăbuşite deasupra târnăcoapelor
ce creşteau în loc de iarbă
lovind a păşune.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Negocieri" conjugale - preluarea de către Reghecampf a conducerii echipei Al-Hilal

Umblă vorba prin gazete
Despre-un mare antrenor,
Care s-a-ncălţat în ghete
Şi-a plecat cu primul zbor,
Spre o ţară însorită
Şi-o echipă, Al-Hilal,
Unde l-a vândut nevasta.
Ca să zic aşa: Halal!

epigramă de Mihai Manolescu (27 mai 2014)
Adăugat de Mihai Manolescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintez sau stau...

înaintez sau stau
între două necuprinsuri,
cu neputinţa de a mă contura,
alunec înafară,
într-un cineva
care rămâne mereu altcineva.
pentru ce neliniştea sfâşâie sclipirea de a fi?
înafara inimii, e absenţa...
neauzitul strigăt al mineralei tăceri,
deconcertantă, eternă transformare.
Cândva, peste mine vor cădea norii,
întunericul altui început
şi pasărea albă, pasărea pasăre suflet
oare o să tacă?
până atunci, am să-i păzesc cântarea
să nu înceteze
pentru tine şi pentru mine
şi pentru ea pasărea albă,
strigăt de lumină.

poezie de Agafia Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dick Brass i-a inspirat pe cei care seamănă cu un Walter Mitty (Walter Mitty este personajul principal din povestirea Viaţa secretă a lui Walter Mitty scrisă de James Thurber şi publicată în 1939. Acesta a ajuns un simbol pentru persoanele obişnuite care visează cu ochii deschişi să facă lucruri măreţe. - N. tr.) bătrâior, aşa ca mine", explica Seaborn Beck Weathers, fonfăind cu un pronunţat accent est-texan, în timp ce urca spre tabăra de bază de pe Everest anul trecut, în aprilie. Medic patolog în vârstă de cincizeci şi nouă de ani, din Dallas, Beck a fost unul dintre cei opt clienţi care au făcut parte din expediţia ghidată de Rob Hall în 1996. "Bass a arătat că este posibil ca şi oamenii obişnuiţi să ajungă pe Everest. Dacă eşti cât de cât în formă şi ai un anumit buget la dispoziţie, cred că cel mai mare obstacol este să îţi părăseşti slujba şi familia pentru două luni de zile.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margine a uitării

Eşti atât de impersonală
în unele nopţi
încât mă mir
că nu începi să ningi

mi-e teamă
de ochiul perfect
care vede tot
fără să se vadă pe sine

de pasărea
ce se naşte
şi moare în zbor

cimitirul
oare nu e o secţie
a unui studiou de înregistrări
la care natura ne cheamă
pe rând
să ne şteargă banda memoriei.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea de foc

Din lumea ei, urcând, misterioasă,
S-a aşternut în gânduri ca un zbor
Deasupra de tenebrele ce-apasă
Pe-un timp ne'ndurător şi curgător.

Am ferecat-o-n braţe de tăcere
Ca un avar ce ţine strâns, la piept,
Averea adunată-n coliere
Ce-i aparţin pe viaţă şi de drept.

Un cânt senin şi plin de duioşie
A fost de-ajuns tăcerea să-mi înfrâng
Şi cântul ei, ecoul meu să fie
Când trupul vreau, în braţe, să i-l strâng.

E-un zbor în doi, e ca o sărbătoare
În care, împărţind acelaşi loc,
Simţim, în sânge, taina arzătoare
Şi nemurirea păsării de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul sfârşitului

Ajuns la capătul Tuturor Vârstelor,
Cavalerul stătea pe calul lui înaripat;
Armura-i era roşie şi plină de rugină,
În inima-i nici o mâhnire nu-şi făcuse pat.
Şi-a ridicat cu-o mână viziera
De pe faţa numai piele şi os, privind departe,
Iar armăsarul a întors capul şi-a nechezat,
Neclintiţi amândoi în acea singurătate.

Nici o pasăre deasupra căderii din timp
Nu se-auzea, nici cântec de dragoste şi nici chemare;
Nu respira nici vântul:
Nemişcare.
"Eu singur şi acest sfârşit!" răcnit-a Cavalerul;
A eliberat frâul şi-a dat pinteni cu putere –
Lansând în spaţiu cea din urmă provocare:
Şi tăcerea a rămas tăcere.

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul se învârteşte însă de la vest spre est, adică de la apus spre răsărit şi de-aceea vedem bolta cerească mişcându-se de la est spre vest, adică de la răsărit spre apus. Iluzia e tot aceea pe care o încercăm când ne aflăm într'un vagon al unui tren în mişcare: Dacă privim pe fereastră, ni se pare că fug arborii, fug casele, pe când în realitate ştim bine că trenul e cel care fuge. Şi încotro fug pomii şi casele? Tocmai în direcţie opusă trenului. Nu trebuie să ne mirăm că învârtirea boltei cereşti este o simplă părere; o vedem şi totuşi nu există.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca lui Faust

port în buzunar masca făpturii mele,
o grimasă plină de amintiri,
talisman al unui trecut scăpat din zăbrele,
un Empedocle care visa printre livezile de cireşi in floare,
dorinţe, foc, versuri, aventură, iubire
şi apoi linişte la margine de imperiu,
când am ieşit din letargie,
un perceptor înfometat mi-a cerut plata
şi atunci pasărea albă şi-a regăsit refugiul
într-un copac...
să măsori spaţiul cu ochii
privind la acidele mizerii
şi să tresari
văzând că orice nebunie e ca un lac liniştit
plin de nămoluri,
de smârcurile acestei lumi bolnave.
şi atunci ne întrebam:
mai este oare nevoie de speranţă
când măştile lumii sunt purtate în buzunare?
ce greu deprindem regulile jocului de teatru
când un adio devine un apus de soare
şi poetul îşi construieşte sălasul într-un copac.
arucaţi măştile să le ia vântul primăverii,
să moară înfoiate de tristeţe
să nu mai reprezinte scheletic ideea de frumiseţe.
numai cenuşa compensează trecutul,
ea dă frâu imaginaţiei
şi îşi trăieşte propria metaforă,
fabricând marionete.
fiecare din noi, actori năuciti ai vieţii,
ne înălţăm adevăratul chip
pe altarul unui,, memento mori..."
imprudente măşti ce suntem
n-am invăţat tocmai pasajul esential al vieţii,
adică intrările în rolurile noastre,
de aceea avem nevoie de sufleor...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă o revoluţie e o idee care şi-a găsit baionetele, o dragoste e un sentiment timid care şi-a găsit aripile.

aforism de Teodor Burnar
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!