Casa
Uneori, când se trezea, închidea din nou ochii și
Mai privea o dată acea casa albă pe care
Ea o cunoscuse numai în somn, numai în stare
De vis și-n care nu intrase, dorind enorm deși.
Ce mi-a povestit, demult, despre acea casă, întrebi?
Poartă albă, terasă, uși cu geamuri la intrare;
Balustradă pe-acoperiș în partea dinspre mare;
Vânturi saline care bat printre brazii verzi, superbi.
E-acolo ea acum, oriunde-o fi acel loc, oare?
Doar un nebun ar încerca să afle paradisul
Creat de-o minte visătoare, cu tot dinadinsul.
Iubito, noapte de noapte, eu ies în larg, pe mare.
poezie de Richard Wilbur (1921), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.