Margine a uitării

Eşti atât de impersonală
în unele nopţi
încât mă mir
că nu începi să ningi

mi-e teamă
de ochiul perfect
care vede tot
fără să se vadă pe sine

de pasărea
ce se naşte
şi moare în zbor

cimitirul
oare nu e o secţie
a unui studiou de înregistrări
la care natura ne cheamă
pe rând
să ne şteargă banda memoriei.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea solitară

Oare de ce pasărea aceea decupată
În tăcerea însorită, albă şi îngheţată,
În zbor solitar de la est la vest,
Planând deasupra crestelor văii,
Pare simbol şi mesager al unui trecut care mi-a aparţinut
Şi care şi-a găsit tihna acum multe secole?

poezie clasică de Walter de la Mare din Lupa şi alte poezii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele idei sunt atât de măreţe, încât sufocă mintea ce le poartă.

aforism de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele state sunt atât de mici, încât îşi fac hărţi la scară naturală.

aforism de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca pasărea (Unei păsări)

- Ce-ai, pasăre, de ţipi în zbor?
Ţi-o fi fiind şi ţie dor,
Ţi-o fi de cuib, ţi-o fi de pui
Sau ai rămas a nimănui?

- Mie mi-e dor numai de zbor,
Zise măiastra către mine,
Iar dacă zbor, ţip şi mi-e bine;
Ţie, pe-acolo, cum îţi vine?

- Ce-i drept, în loc de zbor mi-e dor,
Dar când mi-e dor, fac tot ca tine.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (5 septembrie 2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele cărţi sunt atât de slabe, încât ar trebui lansate cu lansatorul de rachete. Cât mai departe de cititori.

aforism de Valeriu Butulescu (ianuarie 2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti ca pasărea aceea

Tu eşti ca pasărea aceea,
care, cândva,-ntr-o zi de vară,
când ploaia se lasă din ceruri
parcă plutind, atât de rară,

zbura de-afară în odaia
în care stam şi, fără veste,
în timp ce, albăstrie, ploaia
se prelingea lin pe ferestre,

mi se opri pe umeri, mică,
şi mă-ntrebă din ochi: - Tu eşti?
şi, nemaiaşteptând răspunsul,
sclipind, pieri pe veci.

Tu eşti...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti ca pasărea aceea

Tu eşti ca pasărea aceea,
care, cândva,-ntr-o zi de vară,
când ploaia se lasă din ceruri
parcă plutind, atât de rară,

zbura de-afară în odaia
în care stam şi, fără veste,
în timp ce, albăstrie, ploaia
se prelingea lin pe ferestre,

mi se opri pe umeri, mică,
şi mă-ntrebă din ochi: – Tu eşti?
şi, nemaiaşteptând răspunsul,
sclipind, pieri pe veci.

Tu eşti...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura unitate primordială înainte de tot şi de toate, care nu se poate diviza în veci dar care găzduieşte toate diviziunile de vis numite "forme" este CONŞTIINŢA/SINELE. Faptul tău de "A-Fi" şi faptul de "A-Fi" al unui vierme este exact una şi aceiaşi Conştiinţă, este Viaţa. Ceea ce nu are formă, ceea ce e Real, ceea ce nu se schimbă, nu se naşte şi nu moare, ceea ce e infinit, ceea ce e veşnic perfect, ca ce nu cunoaşte timpul, este atemporal ESTE CONŞTIINŢA! Tot ceea ce se schimbă, se naşte şi moare, involuează şi evoluează este efemerul, iluzia şi nu conştiinţa. Ceea ce eşti/suntem este CONŞTIINŢA şi nu forma efemeră ce apare în ea, aceasta este hrană, este iluzie.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea ta de înger

Privirea ta de înger e marea mea durere,
Crepusculul de flăcări şi zarea tremurând,
Şi roua de pe lujer, şi liniştea ce-mi piere
Un freamăt sunt, un cântec ce-mi intră-n piept, pe rând...
Simţirea mea e-un viscol, voinţa mea se-nclină;
Fără să vrei, din mine începi să mă alungi,
Dar mă întorc la maluri în vechea mea tulpină,
Şi-n noi nuntirea albă aprinde raze lungi.
Acum, supus iubirii, mă dărui fără teamă,
Statornic ca un munte cu miez aurifer,
Te-aştept în mari altare de nori, care te cheamă
Să-mi juri că-mi eşti stăpână pe robu-ţi auster...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturele de pe umăr

În fiecare dimineaţă
încerci să dai de tine
de tine celălalt de care-ţi e teamă
pe care nu ştii cum îl cheamă
începi să cobori, începi să urci
nu mai eşti sigur începi să încurci
adevărul cu minciuna
dorinţele cu promisiunea
şi noaptea când răsare luna
îţi vine să te salţi singur în furci

Unii mai eşuează
la prânz la amiază
dau bir cu fugiţii
se întorc o iau de la capăt
eu n-am ce să capăt
de la ea de la tine
de la fluturele de pe umăr
mă întorc şi-ncep să număr
unu doi trei şapte
fluture de noapte

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturele de pe umăr

În fiecare dimineaţă
încerci să dai de tine
de tine celălalt de care-ţi e teamă
pe care nu ştii cum îl cheamă
începi să cobori, începi să urci
nu mai eşti sigur începi să încurci
adevărul cu minciuna
dorinţele cu promisiunea
şi-ntotdeauna când răsare luna
îţi vine să te salţi singur în furci

Unii mai eşuează
la prânz la amiază
dau bir cu fugiţii
se întorc o iau de la capăt
eu n-am ce să capăt
de la ea de la tine
de la fluturele de pe umăr
mă întorc şi-ncep să număr
unu doi trei cinci
până intru în clinci

poezie de Ion Untaru din inedită
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de sat

În candele industriale
ard aldehide şi uleiuri
şi peştii beau petrol
îngrămădiţi sub cheiuri
în lacul de nămol

din armăsari de fier răzbate
sărutul sec
al roţilor dinţate

noroc -
acelaşi soare fără nume
răsare şi apune iar
în vârf de bloc

mi-e dor de sat
mi-e dor de ţară
de ce am lăsat
mi-e dor de câmpul presărat cu oi
de rapsodia nopţilor de vară
mi-e dor de-un car cu boi
de praf noroi de câini şi gropi
de izul proaspăt de cartofi
de ce am lăsat şi-acum mă cheamă
mi-e dor de sat

mi-e dor de tine
mamă.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citesc ce-am publicat acum două decenii. Unele pasaje sunt atât de iresponsabile, încât m-aş putea declara disident.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lumea moare de râs, tot tragedie se cheamă.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul nostru e bine temperat. Avem atât cât ne trebuie pentru autoconservare. Trăim în primul rând pentru cei de lângă noi, fără de care viaţa noastră nu ar fi posibilă.

aforism de Valeriu Butulescu din Caietul albastru (2004)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare, de ce?

în fiecare zi există o altă zi
şi-n fiecare din noi
există o zi
în care se moare
nimeni şi nimic
nu o poate ocoli
nici oamenii fără gânduri
nici însuşi Dumnezeu

e un spaţiu rezervat şi nu insist

traversez singurătăţi şi învăţ
cum se moare
în înţelesul meu
un răsărit fără margini
şi fără intersecţii

oare de ce se moare fără ca timpul
să-ţi îngăduie
să te cunoşti pe tine însuţi?

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La postarea unui prieten virtual care descrie cu nostalgie amintirile copilăriei, mai exact în urmă cu 30 de ani. A. M: Să vezi acum 2.000.000 de ani când eram în Sine ca Sine, ce amintiri fără gând, fără cuvânt, din libertate ca Libertate eram! Din păcate, atât de rari sunt cei care îşi mai "amintesc" acum de El încât îi numeri pe degete. În rest, toţi vorbesc despre Preaiubitul ca şi cum l-ar cunoaşte, dar câţi aţi vrea cu Adevărat să-l Fiţi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele întâmplări mărunte din viaţa noastră, în loc să ni se şteargă din minte îndată după săvârşirea lor, printr-un inexplicabil joc al funcţiei perceptive, ne rămân fixate în memorie, uneori cu o lumină şi limpezime atât de neaşteptate în ceea ce priveşte detaliile, încât depăşesc adesea evenimentele capitale care ne angajează soarta.

Mihail Drumeş în Invitaţie la vals (1936)
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunteţi doar oameni

i-ai zis că te-ai îndrăgostit?
spune-i-o mai mult pentru ea.
ea îţi spune că vede mai bine lucrurile prin tine,
că are nevoie de cineva prin care să trăiască,
prin care să vadă lumea dansând.
este frumoasă că aşa consideri tu.
fiecare femeie e frumoasă în felul ei.
ca şi florile. toate sunt frumoase.
îţi plac florile? nu chiar. adică îmi plac,
dar pot să stau şi fără ele.
ea vede partea ei fără lumină
şi partea ta prin tine luminată
nici tu habar nu ai ce vrea Dumnezeu de la tine,
te cheamă fierbinte, te vrea, cu orice preţ,
te vrea şi ea, dar eşti liber să alegi de bunăvoie.
ea te vrea pentru veşnicie.
tu te tot opui, tot protestezi, te împotriveşti
vrei să vă iubiţi ca doi amanţi,
să vă cântaţi unul altuia cântece de amor,
dar eu ţi-aş cânta altceva,
ceva ce nici măcar nu are sunete,
dar este un foc arzător, care mistuie
este sunetul în sine. este cuvântul. este viaţa.
este lumina. este calea.
cred că trebuie să vezi cine te chemă.
dragostea ei te cheamă.
vrea să fii părtaşă ei.
dacă tu o iubeşti ca pe un om,
ea te iubeşte ca pe un Dumnezeu.
şi vede în tine ceea ce în veşnicie nu mai piere.
ar trebui să vă iubiţi ca îngerii.
dar sunteţi doar oameni.
şi vă căraţi nefiinţa în cârcă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!