Linişte albă

în izolare albă
marmurei îi place somnul
faţă încremenită
adună tot albul zăpezii
dar ce multe întristări aduce
această respirare isprăvită în
oftatul prelung
odihnindu-se pe cerul sticlos
pe când ochi deschişi gustă tăcerea

cât de aproape stăm de
stele reci din vremi ce-au trecut

cu ecouri calde
în somnul lor tulburat statuile
gânduri răzleţe învie
ninge şi sună a linişte albă
în această oră a cetăţii când
totul pare curat

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această pâine

Această pâine rotundă
Creşte pe apă
Ca floarea de lotus –
Pe apa sudorii noastre.

Această pâine albă
Desface-se albă, dulce
Ca floarea de lotus
Sub caldul sărut al luminii.

Această pâine cinstită
Se-nchide
Ca floarea de lotus
Sub ochi scorburos, hrăpăreţ.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge alb, iubita mea...

Ninge alb, iubita mea, din cer,
cu lacrimi îngheţate, uneori pufoase,
şi norii plâng, iubita mea, dar sper,
c-o să le treacă starea lacrimilor stoarse

e-atât de alb pe jos şi împrejur,
nu văd nimic de strălucirea albă a iernii,
până şi pomii fură albul, mult, prea pur,
se-ascund sub mantia de pufuri a zăpezii

privesc tăcut spre cerul plini de nori,
şi mă gândesc cu dragoste la tine,
de-ai fi aici ţi-aş prinde multe zări,
te-aş îmbrăca în braţe, te-aş reţine

ninge şi fulgii în căderea lor dansează,
un dans nebun de vrajă, ameţitor,
ţi-aş face flori din ei, iubita mea cea dragă,
să ţi le-aştern în faţa ta ca un covor

e-atât de alb şi albul fură noaptea,
pe jos albeaţa caută, surdă paşii tăi,
din negura de noapte fuge tristă moartea,
de-atâta alb de stele o dor ochii săi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ironie

Aud primăvara printre ramurile negre amorţite
O poţi urmări doar în acest ceas, trecând printre
casele singure cu propriile gânduri.
Este ceasul ferestrelor închise, dar
această tristeţe a întoarcerilor mi-a răpit somnul.
Un văl de verdeaţă va zvâcni mâine dimineaţă din aceşti
arbori, ce puţin mai înainte când se aşternuse
noaptea, erau uscaţi.
Dumnezeu nu-şi dă răgaz.
Şi doar în acest ceas îi este dat, vreunui rar visător,
martiriul de a-i urmări opera.
În această noapte, deşi este aprilie, ninge peste oraş.
Nici o violenţă nu o depăşeşte pe cea cu înfăţişări
liniştite şi reci.

poezie clasică de Giuseppe Ungaretti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste ţara mea de vis

Ninge peste ţara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Teleneşti, Chişinău, Leova.

Ninge peste păduri de brazi
Peste munţii Carpaţi.
Ninge cu fulgi jucăuşi
Peste Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ştefan şi Mihai duşmanul l-au învins.
Ninge peste ţara mea de vis.

Ninge şi tot ninge Şi aşa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschişi,
Din nou, la România mare.

poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când lumina

pe când lumina pică din ceruri
ca niciuna
cerbi
îşi încearcă vlaga coarnelor frecându-le de munţi
până către dimineaţă
când o boare învie şi cerul vine mai aproape
de frunte
şi ochii
cu vocea bâlbâită a trupului
/ ştii tu ce voi visa? /
reînvie focuri
inefabile
îmi taie respiraţia cu întrebarea
ştii un alt lucru mai frumos?

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris o singură carte, care se numeşte "Gânduri". Am scris-o, mai ales, din îndemnul cuiva, care se aştepta ca fiul lui Noica să scrie o carte. Şi când a deschis această carte, prima pagină era albă, a doua era albă şi toate celelalte la fel. Acum, la sfârşitul vieţii mele, mă gândesc să scriu altă carte care s-ar numi "Memorii", fiindcă aşa scriu toţi oamenii mari. Or, cum eu mi-am pierdut memoria, această carte va fi asemenea celei dintâi!

Rafail Noica în Celălalt Noica - Mărturii ale monahului Rafail Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E albă noaptea

E albă noaptea şi-mi pare că pe drumuri
Se plimbă morţii lumii
În robe violete,
Ard stelele-n cenuşa stropită cu parfumuri
Prin somnul dulce al-mumii
Mai trec gabriolete.
E atâta necuprindere în vârstă şi mă duc
Să pun sub nasul morţii
Fum greu de busuioc,
Mai vin batrânii lumii cu fluiere de nuc
Să-şi piardă datul sorţii
La jocuri de noroc.
E albă noaptea şi-mi pare că pe drumuri,
Ard stelele-n cenuşa stropită cu parfumuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (2 mai 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Ene

De când noaptea s-a lăsat
Mă cuprinde-o dulce lene
Nu mai e mişcare-n sat
Somnul cade peste gene.

De pe deal luna bălaie
Urcând pe boltă alene
Varsă peste noi văpaie
Somnul lunecă pe gene.

Făcliile nopţii se-aprind
Umbre se resfir în trene
Gândurile mă cuprind
Somnul s-aşază pe gene.

Şi zefirul zburdă lin
Peste dealuri şi poiene
Totul e de farmec plin
Somnul picură pe gene.

Păsările în frunziş
Îşi ascund căpşoru-n pene
Într-o boare pe furiş
Somnul vine pe furiş.

Curge la sfârşit de vară
Sângele domol în vene
Ca o plăcută povară
Somnul apasă pe gene.

Şi-n această feerie
Vreau să dorm ca după scaldă
În deplină armonie
Lângă inima ta caldă.

Să visez că-mi spui poveşti
Legănându-mă alene
Să-mi şopteşti că mă iubeşti
Cu glas dulce de... Moş Ene.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În realitatea care există

pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte
luminoasă când lui Van Gogh i se îngălbenesc
degetele
de la floarea
ce întrece toate luminile şi toată căldura
o culoare şi o mână spun totul despre ea
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul
cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă
întunericul să prindă tăcerea
când în cealaltă jumătate de timp
este ziuă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aproape 17 ani de când îmi sunt cu totul familiare formele constelaţiunilor şi strălucirea stelelor. Le ştiu pe nume aproape pe fiecare, le-am contemplat cu diferite lunete în atâtea rânduri şi cu toate acestea, încerc şi acuma emoţiunea ce încercam odinioară, când văd, de bunăoară, urcându-se încet pe cer Pleiadele, apoi Aldebaran cu lumina lui roşie, Orionul cu nenumăratele lui stele strălucitoare, Sirius cu lumina lui cea albă!... În tăcerea nopţii, stelele au un farmec deosebit.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteci azurii

copacii ridică în slava cerului pădurea
loc de odihnă şi cuib
păsărilor să le fie mai aproape izvoarele cântecelor
la capăt de drum adunate
de ochi omenesc nevăzute
văzute de păsări acomodate în noaptea dintre stele

locuri îşi dorm pe mai departe somnul lor gri
în miasme şi primăveri negrăbite
păsările cerului se duc şi se întorc continuu
şlefuind triluri între ceruri
o limbă nemaiauzită anină de vârful copacilor
iarba se pregăteşte să încolţească
pe poteci azurii pentru cei ce le-au cunoscut

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgerul

Cerul şi pământul dovedeau cine sunt:
Pământul livid, abia răsuflând, tot numai teamăt;
Cerul împovărat, tragic, extenuat:
Albă, albă,-n tăcerea plină de freamăt,
A apărut şi-a dispărut o casă-într-o clipire de ochi;
Ca un glob ocular îngrozit, trăsnit de-un cosmic deochi,
Dechizându-se, plesnind, în noaptea neagră ca un mormânt.

poezie clasică de Giovanni Pascoli, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jocul cu efecte de miere

pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte
luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbeneşte privirea
de la floarea
ce întrece toate luminile şi toată căldura
o culoare şi o mână spun totul despre ea
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul
cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte
ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când în cealaltă jumătate de timp
este ziuă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrabia, dacă îmbătrâneşte, se face cu totul albă. Vrabiei, la 50 de ani mai întâi, îi creşte o peniţă albă pe spate, pe urmă îi tot cresc până la 100 de ani; atunci e albă cu totul. O vrabie din acelea când se arată, are să fie anul bun. Dacă o vezi, să n-o ucizi, căci acela ţi-e norocul.

citat din Elena Niculiţa-Voronca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ninge

De-atâtea toamne mă-ntâlnesc cu tine -
Ce gânduri am şi ce nevoi m-apasă.
Pun zbor în aripi şi nespus îmi vine
S-adun tot cerul pe tavan, în casă.

Când ninge, îţi voi aduce fluturi reci,
mă voi topi în iatacul tău de cald
şi tainic, prin iubire de-ar fi să treci,
îţi fur un licăr din ochii de smarald.

Va fi o noapte pusă între focuri
să-ţi beau din gură apa ne-ncepută
ca-n spuse rugăciuni la sfinte locuri
cu har mă umpli-n stare absolută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără titlu

atoatecuprinzător
un singur cuvânt
pe o pagină albă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai ivit ca o romanţă
Dintr-un Cer cu stele reci,
Floare albă de speranţă,
Floare albă de poteci...

catren de Pavel Coruţ din romanul Să vii ca o părere...
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmpii solare

cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile şi toată căldura
fără numele ei soarele nu-şi are rostul

în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ţine fruntea zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmpii solare

cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile şi toată căldura
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ţine fruntea zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!