Casa

Uneori, când se trezea, închidea din nou ochii şi
Mai privea o dată acea casa albă pe care
Ea o cunoscuse numai în somn, numai în stare
De vis – şi-n care nu intrase, dorind enorm deşi.

Ce mi-a povestit, demult, despre acea casă, întrebi?
Poartă albă, terasă, uşi cu geamuri la intrare;
Balustradă pe-acoperiş în partea dinspre mare;
Vânturi saline care bat printre brazii verzi, superbi.

E-acolo ea acum, oriunde-o fi acel loc, oare?
Doar un nebun ar încerca să afle paradisul
Creat de-o minte visătoare, cu tot dinadinsul.
Iubito, noapte de noapte, eu ies în larg, pe mare.

poezie de Richard Wilbur (1921), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece supus în acea noapte mare

Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrâneţe, arzi şi urlă când ziua se închide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Înţelepţii ştiu bine că nopţii viaţa e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deşi virtuoşi, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Nebunii care-au cântat şi au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara şi n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Oamenii trişti, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Iar tu, tată, de-acolo, din înălţimi de izolare,
Înjură şi mă binecuvântează, cu lacrimile tale-acide;
Nu trece supus în acea noapte mare,
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea stare...

Aş vrea să fiu în stare, să am acea stare
De bine îmi pare că stau sub soare
Dar se pare, că pe strada mea nu apare
Ca atare,..., bag mâinile în buzunare

Şi găsesc o scrisoare scrisă într-o vreme oarecare
Cu lacrimi amare citesc despre acea întâmplare
În care eram în stare să răstorni şi carul mare
Suspin puţin şi trec mai departe în a mea cercetare

Mai bine nu cautăm acel ţinut de vrăjitoare
Ce cu priviri ademenitoare
M-au blestemat aşa de tare
Ce-mi pun ocaua la picioare şi mă doare

Inima in piept bătea aşa de tare
A mea suflare era doar pentru ea imi pare
Aprind o lumânare, şi o rugă către cerul mare
Să - mi apară pe cărarea cea care are crezare în mine ca atare

O am în minte şi aştept cuminte
A ei cuvinte sfinte
Îmi aduc de ea aminte
Din viitorul meu de dinainte...

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine?

Cine e acea persoană
Care stă mereu cu tine,
Care-ţi stă mereu alături
Şi îţi face numai bine?

Cine e acea persoană
Ce te apără de rău,
Ce te scoate din capcană
Şi te-ajută mai mereu?

Cine poate fi acesta?
Cine e, aş vrea să ştiu?
Ca să-l răsplătesc şi eu,
Ca şi el aş vrea să fiu.

Să fie un mare doctor, o fi doar un bun actor?
Cine e acea persoană, nu şti dragă cititor?
Imediat să mă anunţi, de-o să afli-n viitor,
Ca să-i mulţumesc şi eu, înainte ca să mor.

Cine e acea persoană
Care stă mereu cu tine,
Care-ţi stă mereu alături
Şi îţi face numai bine?

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

De spus când adormi

Să-nvălui vreau în cânt pe cineva,
lângă el să fiu şi să stau.
Şi să te legăn vreau şi nani ţi-aş cânta,
şi din somn şi în somn să te iau.
În casă numai eu să fiu anume,
acel ce ştie: noaptea a fost rece.
S-ascult afară şi-n adânc ce se petrece,
în tine, în pădure şi în lume.
Se cheamă orologiile bătând,
străfundul vezi prin timpul limpezit.
Jos, mai aud un om străin trecând,
străin, un câine-n somn a tresărit.
În urmă e tăcere. Eu cobor
ochii mei larg deschişi asupra ta;
ei te ţin lin şi se desprind uşor,
când în noapte se mişcă ceva.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altare albe

ce noapte albă ce noapte albă
abia acum a înţeles că e albă e albă
femeia cu albă carne şi piele prea albă
femeia
din visele mele albite sub crupele ei
sanguine (?!) atât
de albe atât de pornite pe nas ca şi sângele
femeia
ca ultim popas ca ultimă rugăciune în faţa
altarului alb cum e noaptea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei lacrimi

Pe-o vreme tristă şi ploioasă
Furat de-un gând afar' priveam
Trei stropi s-au furişat în casă
Şi s-au prelins, încet, pe geam.

Păreau că-s lacrimi cristaline
Şi că s-au scurs din ochii mei
Purtând trei doruri cu suspine
Şi dragostea unei femei.

O lacrimă era curată
Prelinsă ca şi-un fir de tort
Sclipind ca piatra nestemată
Ca semn al dragostei ce-ţi port.

O lacrimă era amară
Ca despărţirea ce-am trăit-o!
De-atunci, de mult, din acea seară
Când tu m-ai părăsit, iubito.

O lacrimă tulburătoare
Părea atunci că poartă-n ea
O stare grea şi-apăsătoare,
Ca şi singurătatea mea.

Mi-adun un gând de-o noapte albă
În care n-am putut să scriu
Când am prins lacrimile-n salbă
Şi-apoi am adormit târziu.

poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieţii (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra arsă

Se scurge-n noapte -o altă zi
pierdută-n paşi lăsaţi pe drum
de nerăbdarea lui de-a fi
în casa ce-i, demult, doar scrum.

E vie, încă, -n mintea lui
şi îi vorbeşte tot mai des,
dar el nu spune nimănui
ce, numai el, a înţeles.

Şi merge, merge unde-a fost
o casă-n care a iubit,
iar viaţa lui avea un rost:
era atât de fericit.

Păşeşte, zilnic, pe un drum
cu ochii goi, privirea ştearsă,
şi nu ar renunţa nicicum
la clipele pe-o piatră arsă.

Acolo doar, privind senin,
spre Soarele ce dă-n apus
se simte, iar, de viaţă plin
în amintiri de nerăpus.

E-acolo el, e-acolo ea,
cu ochii înspre depărtare,
spre cerul care ar putea
să le aştearnă iar cărare

Pe care-n amintiri, în vis,
o vede şi o vrea întoarsă
aici, la el, în Paradis,
pe-un ciot de lângă piatra arsă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriitoarea

În camera cu vedere la partea din faţa casei,
Unde lumina se frânge, iar teii umbroşi ating cu frunzele fereastra,
Fiica mea scrie o poveste.

Mă opresc pe casa scării, ascultând
Prin uşa închisă ţăcănitul maşinii de scris,
Asemănător celui făcut de un lanţ tras peste o copastie.

Deşi tânără, lucrurile adunate
În viaţa ei au un volum mare, iar unele sunt grele:
Îi doresc o călăorie plină de noroc.

Dar acum ea este cea care se opreşte,
Ca şi cum mi-ar respinge atât gândul, cât şi simplitatea acestuia.
Nemişcarea se dilată – şi-n ea

Parcă întrega casă a căzut pe gânduri;
Apoi începe iarăşi să lovească
Literele, pentru a interveni din nou tăcerea.

Îmi amintesc de sturzul care, stupefiat,
S-a pomenit chiar în acea cameră, acum doi ani;
Cum ne-am strecurat înăuntru, am deschis rama geamului

Şi ne-am retras, să nu-l speriem;
Şi cum, pentru o prea lungă jumătate de oră, prin uşa întredeschisă,
Am urmărit lucioasa, sălbatica, întunecata

Şi iradianta creatură
Năpustindu-se către lumină şi căzând mereu ca o mănuşă
Pe duşumeaua dură sau pe birou;

Şi aşteptând apoi, zburlită şi însângerată,
Pentru şansa de a încerca din nou; şi cât de bucuroşi
Am fost când, pe neaşteptate,

S-a înălţat de pe spătarul scaunului,
Şi în zbor planat, direct prin fereastra din dreapta,
A evadat dincolo de marginea acestei lumi.

Întotdeauna, draga mea, totul este o problemă
De viaţă şi de moarte, deşi eu uitasem asta. Îţi doresc
Ceea ce ţi-am dorit şi mai înainte, dar mai apăsat.

poezie de Richard Wilbur, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când există acel spaţiu, acea tăcere şi acea nemăsurată energie, ia fiinţă acel ceva care este dincolo de orice nume, de orice măsură şi de orice timp; atunci ia fiinţă acel ceva care este sacru. Dar pentru a-l găsi, trebuie să ai mare iubire, mare compasiune, şi totul trebuie să înceapă acasă.

Krishnamurti în Mintea fără margini
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata era de acea dulceaţă vânătă albă ca şi marmura în umbră, cam trasă a fi uscată şi ochii tăiaţi în forma migdalei erau de acea intensă voluptate pe care o are catifeua.

Mihai Eminescu în Sărmanul Dionis
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

singurătate

Singurătatea e starea spirituală în care ne naştem, acea stare naturală şi adevărată. Cu timpul o uităm, ne maturizăm şi devine din ce în ce mai străină. Uneori, o regăsim, dar acum ne speriem, căci am devenit străini faţă de ea. Acum fugim de ea, deşi ar trebui să o căutăm din nou, căci numai prin ea putem spera a găsi adevărul.

definiţie celebră de Mircea Eliade
Adăugat de Simi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea umblă-n frumuseţe

Ea umblă-n frumuseţe, ca noaptea fără nor
De pe-alte meleaguri, cu ceruri înstelate;
Şi tot ce e mai bun în întuneric şi mai strălucitor
Se întâlneşte-n ochii şi-n ţinuta ei aparte:
Acea lumină cu moliciuni de miere, de polen uşor,
Pe care paradisul o neagă zilei din care suntem parte.

O umbră în plus, o licărire mai puţin
Şi graţia ar fi fost compromisă jumătate,
Graţie care-învăluie fiecare pană-a corbului divin
Şi care tandru-i luminează chipul peste poate,
Chip pe care nobleţea gândurilor din plin
Reflectă cât de pur e-acel loc – mai iubit din toate.

Iar peste-acel obraz şi peste acea frunte,
Blânde, liniştite, mai elocvente cu-atât deşi,
Sunt zâmbete care înving, nuanţe luminând o punte,
Ele vorbind de zile-n trăite-n bunătate şi
Despre o minte în pace cu ea însăşi,
O inimă-n care iubirea-i inocentă ca floarea în caişi!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un pictor

E un tablou frumos, o reuşită,
Bijuterie-n portofoliul meu,
O pânză care pare potrivită
La locul cel de cinste-ntr-un muzeu.

Nici eu nu pot să înţeleg: cum, oare,
Am reuşit, c-o tuşă de maestru,
Figura ta candidă, visătoare,
S-o scot din minte, fără vreun sechestru,
Şi s-o aduc în lumea asta mare?
E-o luptă aprigă acum în mine,
Căci nu există-n lume o valoare
Ce trece de simţirea-mi pentru tine.

Eu ştiu că n-o duc bine şi-am nevoie
De-o sumă care poate-ar ajuta,
Dar mi-este imposibil, nu am voie
Să o câştig, când ştiu că te-aş trăda.

Vorbeşte şi ajută-mă iubito,
Ajută-mă în grelele alegeri,
Mă iartă pentru fapta ce-am gândit-o
Şi trece-o printre multe ne'nţelegeri
Din viaţa grea pe care am trăit-o!
E greu pentru un pictor să-nţeleagă
Cum, în natura ce a zugrăvit-o,
Lui îi e greu din roade să culeagă.

Tu eşti mereu pe gânduri, visătoare,
Şi-aşa, în gândul meu, mereu vei sta,
Te vreau pe tine, nu vreau consacrare,
Rămân cu tine-aici şi-n mintea mea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E seară, iubito!

E seară, iubito, e seară
Şi eu te adulmec în gând;
E seară şi nu-i prima oară
Când somnu-mi începe plângând.

Iubito, acum este noapte,
Curg valuri de vise, şuvoi;
Pe faţa ta albă, de lapte
Nimic nu citesc despre noi.

Deja este iar dimineaţă -
Stingher este soarele-n nori;
Eu când îţi mai gust din dulceaţă,
Căci mâinele-apune în zori?

Iubito, e ziua-n amiază
Şi timpul aleargă nebun;
Mai naşte deşertul vreo oază,
Un vers de iubire să-ţi spun?

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (22 aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două steluţe strălucind pe mare

Un ochi privind în spaţiu..., Unde oare?
În care colţ al lumii, geana lui a poposit?
Pe valuri reci de mare
Sau peste umbra încă-a nimănui?
Căci poate acolo-n lumi îndepărtate
Trupuri trăiesc, dar nu spre a muri
Ci pentru-a răsări-ntr-o albă noapte,
Aceea cea de dincolo de zi.
Surâs? Deşertăciune?... Unde-s oare
Din golurile lumii, ochii tăi?
Două steluţe strălucind pe mare
Incandescente, pline de scântei.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea noapte

Îmi amintesc de acea noapte,
În parc, pe bancă, doar noi doi,
Vorbeam încet, uşor, în şoapte,
Deşi cu tine eram vioi.

Eu vorbeam mereu, mă bâlbâiam,
Vroiam să fie cât mai plăcut,
Doar pentru tine, căci te plăceam,
Vroiam doar să te sărut.

Iar tu, înger pur din Rai,
Priveai spre cer, erai tăcută,
Erai frumoasă, străluceai,
Ca o floare atent crescută.

Şi-ntr-un moment, fără accept,
Te-am luat de mână, ne-am ridicat,
Inima mi se oprise-n piept,
Te-am luat în braţe, te-am sărutat.

La sfârşit nimic n-ai spus,
Doar te-ai întors şi ai plecat,
Acea noapte a apus,
Cu gându-n stele m-ai lăsat.

Doar o fată mult privită
Pentru-o noapte neuitată,
Acea fată mult iubită
Pentru-o noapte fermecată.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţea n-ar trebui să aibă religie; numai poezie şi filosofie; însă doar acea poezie pe care o inspiră vinul, râsul şi iubirea şi numai acea filosofie care îngăduie nebuniile care nu ţin mai mult de un anotimp.

Lew Wallace în Ben Hur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în noapte...

Pierdut în noapte...
Lumini şi umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre

Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint

Pierdut în noapte...
Speranţe deşarte
Pierdut în noapte...
Eşti tot mai departe

Pierdut în noapte...
Un veşnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ţi spun

Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aş vrea să mai pot

Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri

Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul val

visam demult, odată
un vals în doi, noi doi
în seara aceea minunată
când te-am privit în ochi, o dată, pentru întâia dată
azi ţi-am adus iubito de pe mare
doar un cuvânt,
aşteptare...
se pierde în zare
de ce oare
trec timpuri, trec gânduri
prin ape tulburi se petrec
tu stai pe ţărm
aştepţi
un vânt, un val
ce poartă în larg
chemarea ta
el a venit şi a plecat
tu stai
o stâncă sfântă în vânt
aştepţi un val
sau poate pe cel drag
pe ţărm a mai rămas o lacrimă
a unui cuvânt pierdut în larg

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

E o casă fără ferestre şi uşi
fără o stea cu sare şi una cu piper
fără cuptor în melcul care nu păzeşte
nicio intrare.
E o casă mică
cât o scară în care încape un pod
cât un pahar cu vin în care încape o noapte
e casa la care chirpicii
au apăsat cu paiele lor groase
peste picioarele înmuiate în os.
Cântă o nucă!
Cântă spart cu ciocanul în braţe
cântă o nucă
despre cozonacul din melc
cu nucul pufos
pe care-i desparte!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!