Liniște albă
în izolare albă
marmurei îi place somnul
față încremenită
adună tot albul zăpezii
dar ce multe întristări aduce
această respirare isprăvită în
oftatul prelung
odihnindu-se pe cerul sticlos
pe când ochi deschiși gustă tăcerea
cât de aproape stăm de
stele reci din vremi ce-au trecut
cu ecouri calde
în somnul lor tulburat statuile
gânduri răzlețe învie
ninge și sună a liniște albă
în această oră a cetății când
totul pare curat
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Marilena Tiugan. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.