Cântecul sfârșitului
Ajuns la capătul Tuturor Vârstelor,
Cavalerul stătea pe calul lui înaripat;
Armura-i era roșie și plină de rugină,
În inima-i nici o mâhnire nu-și făcuse pat.
Și-a ridicat cu-o mână viziera
De pe fața numai piele și os, privind departe,
Iar armăsarul a întors capul și-a nechezat,
Neclintiți amândoi în acea singurătate.
Nici o pasăre deasupra căderii din timp
Nu se-auzea, nici cântec de dragoste și nici chemare;
Nu respira nici vântul:
Nemișcare.
"Eu singur și acest sfârșit!" răcnit-a Cavalerul;
A eliberat frâul și-a dat pinteni cu putere
Lansând în spațiu cea din urmă provocare:
Și tăcerea a rămas tăcere.
poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!
Este disponibil și textul în engleză.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.