O stâncă fecundă va naşte altă stâncă.

aforism de Valeriu Butulescu din Toamnă în Rai
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii stâncă. Îmbrăţişează-ţi pământul şi nu fii trist că păpădia zboară.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul casei dărâmate

Motto:
"Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele
şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit,
care şi-a zidit casa pe nisip." Matei 7:26

Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip;
I-a dat uraganu-o brâncă,
Stâncă n-am; şi-aş vrea să ţip.

Sunt aici, în vale-adâncă,
Nu pot alta să-nfirip;
Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip.

Azi, regretul mă mănâncă
Şi mai ştiu un prototip...
Dar, pe duna de nisip,
Nu mai fac o casă încă!

Nu mi-a fost casa pe stâncă.

rondel de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eternitatea lui Dumnezeu mă înspăimântă, ci absenţa oricărei perspective. Biblia ne descrie trecutul Lui. Nimic despre prezent, nici o vorbă despre viitor. Sisif măcar ridica o stâncă rebelă.

aforism de Valeriu Butulescu (ianuarie 2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o stâncă

O zi de iarnă
Într-o lună adâncă şi întunecată
de decembrie;
Singur,
Privind în jos de la fereastră mea pe stradă,
Unde-a căzut un şal tăcut şi proaspăt de zăpadă.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Am înălţat ziduri,
O fortăreaţă tainică şi tare,
În care nimeni nu poate pătrunde.
Nu caut prieteni, prietenia poate-aluneca-n durere,
Iar râsul sau dragostea n-au ce să-mi ofere.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Nu-mi vorbiţi despre iubire,
Am mai auzit cândva aceste cuvinte,
Ele-acum dorm în memoria mea.
Nu vreau să trezesc din somn sentimente de-altădată.
Dacă n-aş fi iubit, n-aş fi plâns vreodată.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Am cărţile mele
Şi poeziile care mă protejeză,
Sunt de neatins în armura-n care stau,
Retras în camera mea. În placenta mea nu ninge.
Nu ating pe nimeni şi nimeni nu m-atinge.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă –
O stâncă nu simte durerea,
Iar o insulă nu plânge.

NB.
Pentru audiţie: I'm a rock ( Paul Simon) - www. youtube. com/watch? v=R6iFNk60xP0

poezie de Paul Simon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o stâncă

O zi de iarnă
Într-o lună adâncă şi întunecată de decembrie;
Singur,
Privind jos de la fereastra mea străzile
Pe care a căzut un covor proaspăt de zăpadă.

Sunt o stâncă,
Sunt o insulă

cântec interpretat de Simon & Garfunkel, versuri de Paul Simon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus de tot la miazănoapte, în ţara numită Svithjoral, se află o stâncă. E înaltă de o sută de km şi lată tot de o sută de km. O dată la o mie de ani soseşte în zbor o păsărică şi-şi freacă ciocul de această stâncă. Când stânca va fi complet tocită înseamnă că a trecut o zi din veşnicie.

citat din Hendrik Willem Van Loon
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu cum cânţi stâncă

stâncă stâncă
câte patimi ai prins în firidele tale
câte doruri din picăturile care te-au rotunjit
ţi-au mulţumit de găzduire
apoi au muşcat fin tainul trupului tău

câte taine îţi răscolesc neputinţele stâncă
sub soarele miezului zilei sub apusul înflăcărat
stai goală ascuţită şi tandră
săruţi cu patimă firele de lumină
şi umbrele tale acoperă universul unei flori de colţ
unui gândac în căutarea poemului tău scris în vremuri vechi
unui şarpe întorcând pe toate feţele târârea
înainte să-şi ridice mândru capul
cu linia de foc a gheţii lui spre cer

negru lucios gândacul
păstrează între aripile lui răsăritul
până când apusul îi aprinde trupul într-un vers

stâncă stâncă
tu cum cânţi stâncă
atunci când firul de iarbă strecoară
bucuria înălţării întru iubirea Domnului într-un punct

nu e final nu este rupere
e doar o rescriere a tainei gândului stâncii
înainte de frângerea în arcul haosului
pentru arderea prelungă
a celei de-a şaptea lumânări înainte de naşterea Piramidei

poezie de Anne Marie Bejliu (14 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciuta morţii

Priveşte o ciută! Aleargă prin neaua
Crescută la tâmple cu grijă şi har...
Mă simt o copilă cu gânduri şi vise,
Aceeaşi de vremuri... În trup-sanctuar,
Lumina credinţei, sfioasă şi pură,
Precum căprioara, se-nalţă tăcut,
Pătrunde-n privire abisul durerii
Şi caută-n ceruri un nou început.
Se-adapă-n Iordanul trecutelor clipe,
Devine izvorul trecutului ieri
Şi stâncă i-e ochiul... Şi plânge... Şi plânge...
O vezi?! Îngenunche... Tu du-te să-i ceri
Esenţa... iubirea copilului-mâine...
Ce suflet de aur! Rănită, aleargă
Prin sângele clopot, pe veşnica apă...
S-a dus... Parcă plânge... Cu mâini tremurânde,
Copilul din mine o cată-n ceaţă...
O ciută, la tâmple, prin albă ninsoare,
Se naşte şi moare-ntr-o altă viaţă...
În altă viaţă... se naşte şi moare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi muntele dă poruncă

Şi muntele dă poruncă:
Cine-l stăpâneşte încă,
Să se suie-n vârf de stâncă,
Să privească-n vale-adâncă,
Să vadă acolo-n luncă
Cum merg oamenii la muncă.
Pentru ei munca e sfântă.
Omul muntelui ascultă.
Tot ce vede îl încântă.
Apoi, fără de poruncă,
Coboară şi el din stâncă,
Haina de pe el aruncă
Şi pune mâna la muncă.
A-nţeles că munca-i sfântă,
Că fără ea nu se cuvântă.
Cântă cucul jos în luncă,
De prânz oamenii mănâncă,
Şi beau apă de sub stâncă.
Puţin timp apoi se culcă,
Să mai poată munci încă,
Când iar se-apucă de muncă.

poezie de Dumitru Delcă (24 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A te naşte. Nefericire mai mare nu există, decât poate aceea de a nu te naşte.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata de pe stâncă

Pe-o stâncă aşezată la marginea mării,
O fată tăcută ca gândul,
Răsăritul vieţii scălda în priviri cu ochii dilataţi,
Simţea nerăbdare mării înspumate de-a săruta ţărmul,
Ca şi iubirea ce-n sufletul ei tânăr de mult clocotea.

Cum munţii după îmbrăţişarea mării tânjesc,
Cum păsările cerului coboară din zbor
Să arate că şi ele ştiu să iubească,
Domnul spre fată privea drăgăstos
Ştiind ce destin frumos o aşteaptă.

Căci nici o cutezanţă omenească doamne,
Oftă cugetând printre clipe, fata de pe stâncă,
Nu mi-e atât de râvnită ca dragostea mea
Fără de care viaţa mi-ar fi zăvorâtă.
Doamne ocroteşte-mi-o! în gând se ruga,
Când el cu sarea mării pe piept, radiind de iubire
Cu drag frumoasa visătoare de pe stâncă o îmbrăţişa,
Făcând-o să învie, când soarele din mare răsărea.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jennifer Cavalieri (pe patul de spital): Nu doare, Ollie. E ca şi cum ai cădea extrem de lent de pe o stâncă. Doar că după o vreme ţi-ai dori să ajungi jos o dată, ştii?
Oliver Barrett IV: Da.
Jennifer Cavalieri: Aiurea. Tu n-ai căzut niciodată de pe o stâncă.
Oliver Barrett IV: Ba da. Când te-am întâlnit pe tine.

replici din filmul artistic Love Story, scenariu de Erich Segal (1970)
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel karmic

credinţa mea-i o stâncă, nimic nu o sfarmă
din doruri şi vise fac scară către univers
speranţa e un cântec eliberat de karmă
gânduri noi reverberează la faptul divers.

tulburările mă ţin în stare de alarmă
dar revine liniştea cu fiecare vers
credinţa mea-i o stâncă nimic nu o sfarmă
iubirea îmi e pavăză pentru demon pervers.

rugăciuni din suflet disperarea curmă
lumini mă locuiesc în spirit convers
nutresc îndumnezeirea cutezanţa din urmă
ecou al împlinirii fără nici un revers.

credinţa mea-i o stâncă, nimic nu o sfarmă
din doruri şi vise fac scară către univers.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alpinism (1928)

Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s-avântă
Eu mi-am târât povara sfântă
A trupului flămând de viaţă.

Cu patimă m-am strâns pe stâncă
Strângând spasmodic piatra tare...
Şi-i drept că gura-mi, nu arare
Cerşea un sprijin de la stâncă.

Prăpăstii mi-au surâs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am râs şi eu – la fel – sarcastic...

poezie clasică de Ion Pena din SO4H2 (15 aprilie 1932)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mârlănie şi mitocănie

Mârlani au fost,
Mârlani sunt încă,
Mârlani cu rost,
Mârlani din stâncă,
Ei or mai fi, este firesc,
În neamul acesta mârlănesc
Şi mitocani plini de prostie
Se află în politichie,
Din capul lor, bulgăr de piatră,
Pe toate posturile latră,
Se întrec în lupte şi impedimente,
Cu nişte replici contondente.
Mârlani şi mitocani sunt încă,
Cu capete, bulgări de stâncă.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

FLORI ROŞII, ALBE DE MUŞCATĂ DINTR-O STÂNCĂ APĂ AR SORBI
Flori roşii, albe de muşcată dintr-o stâncă apă ar sorbi.
Dacă-n lumea noastră bulversată. o floare am putea iubi
Şi-n izvorul milosteniei, de păcate traiul îl spălăm
Până când luxoasa viaţă şi-ngâmfare, n-ar putea a ne orbi.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul să nu se aştepte ca, ajungând pe lună sau pe vreo altă planetă, să-i apară Dumnezeu pe la spate, de după vreo stâncă, şi să-i spună: "Bau!"

aforism de George Budoi din Dumnezeu în aforisme şi poezii (21 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mersul pe raze

Rotunjită clipă
până-n imagine
ne copleşeşti căutările
cu paşii aceştia
flexibili
ne ţii la-ndemână
cu rosturi şi flori
cu piscuri de roze
şi faguri de miere
floare de stâncă adesea
să fim
în mersul pe ape
către izvor
aria minţii
licăr
spernanţă
şi
galaxia cunoaşterii
ne prinde încet
printre stalacmite de
flori şi cuvinte

nesaţul
până în inima pietrei
ne sapă
ne taie
mai mult să pătrundem
aria
dintre cuvinte
şi floarea de stâncă

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (4 iulie 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mormântul

eram eroi, odată
azi, popor de sclavi
suntem liberi, să tăcem, să minţim
să murim pentru ei
oameni de paie, culeşi din gunoaie
aplaudă, omule, aplaudă
pleava în vânt
rătăcită aici pe pământ
nu gândi, e greu pentru tine, nu...
mă aşez pe o stâncă
la răscruce de vânt
vreau să mă vaiet, să ţip
lăsaţi-mă să plâng
mai cer, mai vreau
pe ăst trist pământ
nu, nu'i aşa
nu'i stâncă
e doar un biet mormânt
al meu, al tău..
păşeşte omule, te aşteaptă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din fuga Ta se naşte necredinţa.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului, Psalmi ţigăneşti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!