Fata de pe stâncă

Pe-o stâncă așezată la marginea mării,
O fată tăcută ca gândul,
Răsăritul vieții scălda în priviri cu ochii dilatați,
Simțea nerăbdare mării înspumate de-a săruta țărmul,
Ca și iubirea ce-n sufletul ei tânăr de mult clocotea.

Cum munții după îmbrățișarea mării tânjesc,
Cum păsările cerului coboară din zbor
Să arate că și ele știu să iubească,
Domnul spre fată privea drăgăstos
Știind ce destin frumos o așteaptă.

Căci nici o cutezanță omenească doamne,
Oftă cugetând printre clipe, fata de pe stâncă,
Nu mi-e atât de râvnită ca dragostea mea
Fără de care viața mi-ar fi zăvorâtă.
Doamne ocrotește-mi-o! în gând se ruga,
Când el cu sarea mării pe piept, radiind de iubire
Cu drag frumoasa visătoare de pe stâncă o îmbrățișa,
Făcând-o să învie, când soarele din mare răsărea.

poezie de
Adăugat de SabyannaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Meduză plutitoare

Îmi ies sânii,
Din decolteul mării înspumate,
Pârliți de soare,
Iar gustul mării îl simt,
În sărutările tale.
Și amețită de îmbrățișare,
Sunt o meduză plutitoare,
Piedută în orizonturi visătoare.

poezie de (18 mai 2004)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Pescărușul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Și-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Plutește cu norii împinși de furtună
Spre zări neștiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Și pare, pe cer, pescărușul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieșit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieții vrea sufletul scrum.

Se-așează pe-o stâncă ieșită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescărușul de foc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cornul mării, cornul serii

Valul bate-ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o-nfășoară
Într-o horbotă ușoară;
Umbra serii de vioară
Crește-n liniștea adâncă.

Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.

Strălucește în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soția
Sufletelor în pierzare.

Țipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra crește ca o floare,
Ca o floare-amețitoare,
Apa,-n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.

De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei și-al pierzării!

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Mihai Eminescu

În fereastra despre mare

În fereastra despre mare
Stă copila cea de crai -
Fundul mării, fundul mării
Fură chipul ei bălai.

Iar pescarul trece-n luntre
Și în ape vecinic cată -
Fundul mării, fundul mării
Ah! demult un chip i-arată.

"Spre castel vrodată ochii
N-am întors și totuși plâng -
Fundul mării, fundul mării
Mă atrage în adânc."

poezie celebră de
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 11 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Marin Moscu

În valurile mării

În valurile mării
Soarele înoată,
Cu fiecare rază
Înaintând în soartă.

Tu te învoiești
Cu sufletul la gură
Clepsidrei de nisip,
Ce umbrele ne fură,

Să zâmbești la lună
Când te alint sub stele.
Ne topim de-a valma
În scoici fără de vele.

Marea ne mângâie,
Ecoul ne-nconjoară,
Umbra prinde aripi
Și printre valuri zboară.

Cerul se supune,
Îngerii s-arată
Când valurile urlă
În sânii tăi de fată!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Era vis, era iubire

Singură, pe malul mării,
La iubire eu visam.
Mă pierdeam în largul zării,
Ba eram, ba nu eram.

La marginea depărtării
O nălucă mă vedeam.
Sau eram sirena mării
Și iubitul așteptam.

Ruptă de realitate
Alergam ca o nebună.
Când, pe neașteptate
M-am simțit prinsă de mână.

M-am lăsat ușor pe spate,
Tu m-ai cuprins de mijloc,
Intram în realitate,
Doi într-unul, la un loc.

Iubirea era cu noi,
Dragostea ne-învăluia,
Stele se uitau la noi,
De sus luna ne privea.

Era vis, era iubire,
Era tot ce mi-am dorit.
Nu era doar amăgire.
Era visul împlinit.

poezie de (august 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

În barca vieții mele

În barca vieții mele am navigat tare mult,
fie în zorii dimineții, fie în amurg.
Ale vieții valuri mereu m-au lovit,
am ieșit la țărmuri și am revenit.
Cu mine în barcă alături ai stat,
tu, tânără fată, viața mi-ai salvat.
Acuma fără tine în largul mării plutesc
și în furtuna care vine singur rătăcesc.
În barca vieții mele apa a intrat
și valurile mării rău m-au scufundat.
Stihiile nopții groaznic mă lovesc,
când bezna se așterne, eu mă prăpădesc.
Te rog mult, iubito, fii salvarea mea,
din ghearele morții să mă scapi aș vrea!
Din stele te coboară, de-acolo de sus
să mă scapi de Iele, cu voia lui Isus!
Ieșiți din furtună, spre far vom naviga,
vom învinge valuri și ajunși pe mal,
ne vom fi alături sub cerul de cristal.

poezie de (7 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Dumitru Sârghie

În pântecul Mării

E-atât de sublim, în pântecul Mării
Și-atâta confort în inima ta,
Cu flori albe De-nu-mă-uita,
Cu iubiri împotriva uitării...

Haide, iubito, la marginea zării,
Să conjugăm verbul, sublim, "a ierta",
E-atât de frumos, în pântecul Mării,
Acolo, iubito, ne vom alinta...

Iubirea-i un leac împotriva ratării,
De-aceea, în Mare, noi vom adăsta,
Cât valul și cerul, frumos ne-or cânta
Sonetul iubirii și-nmiresmārii...

E-atât de sublim în pântecul Mării.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
D.H. Lawrence

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucățele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu brațele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
și curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realității?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insulițele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Și oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forță aleargă spre țărmuri de-a lungul brațelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
și se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Fii si indragostiti" de D.H. Lawrence este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -34.90- 17.99 lei.

Singuraticul cioban

În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoțat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Își cântă al său alean.
Jos în vale, el privește
O fereastră luminată,
Unde stă și ghindosește
Dulce și frumoasă fată.
Ciobănia îl lipsește
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubește
Și-l așteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Și din cântat se oprește.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, își vorbește.
El în taină, roagă luna
Cu glasul șoptit și moale,
Să-i păzească puțin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrățișeze
Și să-i fure un sărut,
Lângă ea să se așeze
În călduțul așternut.
Până-n zori să se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuțit.
Doarme muntele și dealul,
Luna totul poleiește,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubește.

poezie de (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Eminescu

Constanța este un mic orășel, dar îndestul de frumos. Viața e cam scumpă aici. Casele au oarecare eleganță, căci clădirile sunt din piatră pătrată. O terasă pe țărmul înalt dă o frumoasă priveliște pe întinderea mării... Șed într-o mansardă și privirea mi-e deschisă din două părți asupra mării, pe care aș vrea să plutesc cu tine. Te sărut dulce, draga mea Veronica, și rămân al tău. La anul să știi că venim amândoi aici.

în scrisoare către Veronica Micle (16 iunie 1882)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Costel Zăgan

Psalm imprevizibil (Turul victimelor condiției umane)

Viața nu-i totuși pantă spre moarte
visul Doamne crește ca o stâncă
o veșnicie mai avem până departe
ceru-i poate lacrima cea mai adâncă

Visul crește Doamne ca o stâncă
Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
de bucurie sufletu-i gata să plângă
în care lacrimă Doamne să m-ascund

Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
mai este o veșnicie până departe
până acolo Doamne până când
viața nu-i totuși pantă spre moarte

Chiar dacă visul crește ca o stâncă
chiar dacă lucrurile-s gata să plângă

poezie de din Cezeisme II (25 iunie 2013)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Doamne, Tu ești totul...

Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orișiunde-aș merge Tu ești Domnul meu
Mă-nfior și tremur când Te simt în mine
Unde ești Tu, Doamne, vreau să fiu și eu.
Nu mai pot departe să Te știu, mi-e teamă -
Viața fără Tine-i ca și cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu ești ceru-n care iar le vei zidi.

Ce ești, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri și-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceață, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.

Și mă sui pe-o rază gingașă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aștepți în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e și frică, Doamne, cât îmi ești de drag.

Doamne, Tu ești totul până peste moarte
Ai crescut în mine veșnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin și-o să mă poarte
Și cu Tine-n slavă am să fiu și eu...

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Într-o zi

aș scrie cu aripile
dar aripi nu am
aș scrie cu sângele
dar sângele s-a scurs în zadar
aș scrie cu noaptea o zi
dar ziua a plecat într-o zi
învață-mă Doamne, vâlvătaia aripilor
să modelez cuvinte pe-o stâncă
să înalț candelabre din șoapte pe valuri
să mă deschid în zori într-un cuvânt
să urc pe culmile visării
să fiu un pescăruș în zbor
pe țărmuri neumblate
apropie-Te, Dă-mi iubirea
ce a rămas din noaptea însângerată
sunt lacrimă de ceară în palma Ta
deasupra mării negre de atâta supărare
mi-e dor să cad în calda țărână
la picioarele Tale
purtat de valul etern
să învâț să cunosc necuprinsul
să fac din lut o candelă a lumii
să șterg din ochi tristețea milenară
cu raza pură a credinței
tânjind cu drag la mântuire

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Pillat

Scoicile tritonilor în depărtare

Prin care unde
Înoți, sirenă?
Răspunde: unde,
Sub ce carenă?

Din scoica mării
Dorința vie,
Pustiul zării
În van învie!

Din stâncă-n stâncă
Lovindu-și plânsul,
Răsună încă
Pierind cu dânsul...

Își strigă marea
Pierduta fată;
N-auzi chemarea
înfricoșată?

Răspunde: unde,
Sub ce carenă,
Prin care unde
înoți, sirenă?

poezie clasică de din Eternități de-o clipă
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea Maicii Domnului" de Ion Pillat este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -21.19- 15.99 lei.
Petru Daniel Văcăreanu

Delfin de păpădie

Condamnat, condamându-mă
Precum un delfin pe uscat.
Pe stâncă, nearucându-mă
De mării ochii-ncojurat...

Privind după cristaline
valuri de căprui smarald
cu adiere mistral în fald,
Stol cu păsările gene...

Zbătându-mă în flamură
Pe vârful de condei, întors..
Pe trestie din gând de piatră!
În puf de păpădie ucis

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Cuvântul tău...

Cuvântul tău, iubite, are puteri astrale
Mă urcă spre înalturi deasupra unui nor
Și îngerii din ceruri, în aripi cu pocale,
Îmi toarnă mir pe tâmple, mă iau cu ei în zbor

Culeg din cer azurul și îl cufund în mare,
Nemărginiri albastre pot pune în priviri
Ca stânca de granit atât pot fi de tare
Și pot zidi în suflet, iubirii, mănăstiri

Mă întrec cu pescărușii când zboară peste valuri
Când spui că ți-este dor și te gândești la mine,
Croiesc din spuma mării o mantie... și-n voaluri
Eu te aștept să vii pe țărmuri euxine...

Se despletește valul, mi-am despletit și părul,
Pe țărmul de smarald vom sta o noapte întreagă
Și-n cântecele mării vom desluși misterul
Cuvântului ce-nalță,... iubirii ce ne leagă....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Of, Doamne

Of, Doamne astăzi te cert,
De ce mi-ai pus atâta durere în piept,
Mi-ai dat o Golgotă, nu pot s-o urc,
Sunt slabă, mă-mpiedic, nu mă descurc,
Mai lasă-mă o clipă, sufletul să mi-l trag,
De ce nu mă-nveți ce să fac cu cel drag?
Mă lași părăsită, ți-am spus că sunt slabă,
Dar ce mă fac dacă nu-i sunt dragă?
Pune-i și lui, zbuciumul ăsta în piept,
E așa de departe, dar tot îl aștept!
Șterge-ntre noi munții, mai seacă din ape,
Fă la un fel, adu-l mai aproape!
Ce să fac cu iubirea ce-ai hărăzit,
Dacă-s departe de omul iubit?
Cioplește între noi în stâncă cărare,
Construiește corabii, să trec orice mare,
S-au dă-mi o pereche de aripi să zbor,
S-ajung într-o clipă, la al meu dor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Everybody speaks english / Toata lumea vorbeste limba engleza" de Elena Paraschiv este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.45- 10.99 lei.
Carl Sandburg

Marea nu pierde nimic

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătișează țărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
și ultima stea, dimineața, deasupra culcușurilor de stridii,
și bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâșie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea șansei.

Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.

Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării și-atât de multe plânsete-ale mării.

Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărțit, odată, un pește fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.

Marea știe mai multe despre ei decât ar putea ști vreodată ei înșiși.
Ei știu doar cum îmbrățișează marea și că nu-ți mai dă drumul niciodată.

Marea este întinsă.
Marea trebuie să știe mult mai multe lucruri decât oricare din noi.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Chicago Poems: Unabridged Paperback" de Carl Sandburg este disponibilă pentru comandă online la numai 12.99 lei.

Vis... la malul mării...

Răsare-n ochi
speranța
unui zbor
în visul
nemuririi...

Cu degete subțiri
atingem versuri
înșirate-n
cărți eterne...

Și gândul
zboară
spre liniștea
cuvântului
șoptit
la malul mării...

poezie de (3 februarie 2016)
Adăugat de VivSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook