FLORI ROŞII, ALBE DE MUŞCATĂ DINTR-O STÂNCĂ APĂ AR SORBI
Flori roşii, albe de muşcată dintr-o stâncă apă ar sorbi.
Dacă-n lumea noastră bulversată. o floare am putea iubi
Şi-n izvorul milosteniei, de păcate traiul îl spălăm
Până când luxoasa viaţă şi-ngâmfare, n-ar putea a ne orbi.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

INIMA ŞI FLOAREA VOR SĂ ÎNFLOREASCĂ ÎNTR-O LUME TULBURATĂ
Inima şi floarea vor să înflorească într-o lume tulburată.
Sus, pe steiuri de granit s-ar naşte albe flori de colţ şi de muşcată
Dacă-n mintea noastră-nceţoşată, o speranţă de mai bine-ar fi,
Toate-acestea se vor împlini când pacea-n lume-i betonată.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori negre

(Lui Al T. Stamatiad)

Flori negre
Flori galbene
Flori roşii
Flori albe

Flori negre
Flori galbene
Flori roşii
Flori albe

poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul muşcatelor

Albe şi roşii muşcate
Râd la ferestrele tale,
Clipesc suav din petale,
În tulpină seva se zbate.

La ferestre stau înşirate,
Cu drag te aşteaptă în cale.
Albe şi roşii muşcate,
Râd la ferestrele tale.

Când toamna vine agale,
Florile tale stau supărate.
Atât de frumos colorate,
Ele varsă lacrimi de jale...

Albe şi roşii muşcate.

rondel de Ioan Friciu (22 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul mărului bătrân

Albe flori vor înflori,
În măr, lângă fântână;
O scorbură bătrână
Pare a întineri.

Din secata rădăcină
Lăstăraş va răsări,
Albe flori vor înflori
În măr, lângă fântână.

Pomul va pica pe rână,
Vremea-l va bătători,
Iar lăstarul din ţărână
Ramurile-şi va spori

Şi albe flori vor înflori.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezile roşii

În parcul
unde mor castanii
florile nasc
petale negre

zăpezile roşii
nu pot naşte
flori albe...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile

Stau ca florile-n răzoare
Cărţile, pe policioare...
Stau pe policioare flori –
Ochi aprinşi şi gânditori.

Floare cu petale multe,
Cartea, ştie să te-asculte
Şi te-nvaţă şi te-ajuta
Floarea cu petale-o sută.

Dintr-o floare, dintr-o carte,
Mintea vede mai departe,
E şi-n tine o grădină
Şi-n fereastră-i mai lumină.

Floare roşie, floare-albastră,
Ai intrat şi-n casa noastră!
Stau pe policioare flori –
Ochii lumii, gânditori...

poezie de Cicerone Theodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camelia (Camellia japonica)

Are flori ca trandafirul,
Blând le mângâie zefirul;
Flori bătute, roşii, albe,
Roze, galbene, rozalbe.
Ea semnifică norocul
Şi iubirea în tot locul.

poezie de George Budoi din Elogii florilor (25 iulie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele s-au scurs

pe copacii din faţa casei tale
lumea se uita la fereastra
unde stătea o muşcată cu flori
roşii cum sunt buzele vă pot
explica în câteva poezii scrise
pe scoarţa pomilor fericiţi

copacii arată ca brazii de crăciun
stelele strălucesc ca diamantele
furate din adâncuri să aibă propriul
răsărit când ieşi la geam să zâmbeşti

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mersul pe raze

Rotunjită clipă
până-n imagine
ne copleşeşti căutările
cu paşii aceştia
flexibili
ne ţii la-ndemână
cu rosturi şi flori
cu piscuri de roze
şi faguri de miere
floare de stâncă adesea
să fim
în mersul pe ape
către izvor
aria minţii
licăr
spernanţă
şi
galaxia cunoaşterii
ne prinde încet
printre stalacmite de
flori şi cuvinte

nesaţul
până în inima pietrei
ne sapă
ne taie
mai mult să pătrundem
aria
dintre cuvinte
şi floarea de stâncă

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (4 iulie 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cioară în zbor
pe deasupra ogrăzii-
căzând o nucă.
*
Final de vară-
forfotă de viaţă
în cuib de barză.
*
Roşii flori de mac
îm holda aurie-
secerătorii.
*
Sub licăr stelar
seninătatea nopţii-

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de păducel

Era o zi de primăvară
Mi-a-ntins o mână îngheţată
Un zâmbet trist
Acoperea tăcerea.
Doar ochii vorbeau
-Ce ştii tu despre mine?
-Nimic...
Dar lasă-mă să-ţi încălzesc
Sufletul.

Zgomotul oraşului
Se auzea undeva departe
Lânga noi
Flori albe de păducel
Adunau în petale primăvara

Un câmp nesfârşit
Încearcă să ne adopte.
Apusul îşi trimitea razele roşii
Miros de iarbă
Şi adiere de vânt.
Se lasă seara,
Cuprinzând în îmbrăţişarea ei
Gândurile noastre nerostite
Şi florile albe de păducel.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe patul cu flori albe

Cascada de flori albe pline de iubire
ninge intens pe faţa ta şi fulgul se plimba,
pe cap, pe umeri, prin nori de fericire,
lângă vise, speranţe cu tine aş zbura
într-un vis de iarnă de te-aş atinge
pe patul cu flori albe aş dormi o viaţă
şi deodată din vis aş vrea să mă trezesc
când fulgi de ninsoare pe mine mă albesc.
Cu lacrimi de nea aştept să mă priveşti
şi faţa să-ţi fie cu-n zâmbet în privire,
în gând, în viaţa ta tu mă primeşti
fără a şti de mine să-mi dăruieşti iubire.

poezie de Eugenia Calancea (17 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele pitice roşii se transformă în pitice albe, stelele ca Soarele devin gigante roşii după care se transformă în pitice albe, iar cele mai mari devin gigante roşii după care implodează/explodează, devenind stele neutronice sau găuri negre.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi un trup, voi munţilor

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe fruntem şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-a prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-1 port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când aş iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi, î
spre cer,
să-1 cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mabel Osborne

Florile tale roşii, frumoasă muşcată, stau căzute
Într-o tăcută reverenţă printre frunzele verzi!
Dar tu nu ceri apă.
Tu nu poţi vorbi!
Tu nu trebuie să vorbeşti –
Toţi ştiu că tu suferi de sete
Şi, totuşi, nu aduc apă!
Ei trec pe alături, spunând:
"Muşcata are nevoie de apă."
Eu aveam un prea plin de bucurii de împărtăşit
Şi-mi era dor să-mi împart fericirea cu tine,
Eu, care te iubeam, Spoon River,
Şi care tânjeam după dragostea ta,
M-am ofilit sub ochiii tăi, Spoon River –
Însetată, însetată,
Prea amuţită în puritatea sufletului pentru a-ţi putea cere dragostea;
Iar tu ai ştiut şi ai văzut cum mă sting în faţa ta,
Ca această muşcată pe care cineva a plantat-o peste mormântul meu
Şi a lăsat-o să moară.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

festin

între ele
dorurile –
vorbind cu gura plină –
albe, roşii, pestriţe… se sfădesc
care mai de care vor părţi mai bune
fruntea, grumazul, pieptul, căuşul palmelor, tălpile
le sunt delicatese…

astfel
canibalându-mă îmi rămâne sângele
îi picur destul amar să nu aibă căutare
obrazul transparent-oglindiu, sclipind
mă vinde la licitaţie
albe, roşii, pestriţe… dorurile
mestecă şi… mai vor
nu vă fie cu mirare când
mă veţi reîntâlni!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere şi iubire

Albiniţă mica, muncitoare
Zbori mereu din floare-n floare,
Eşti certitudine divină
Ce sorbi nectarul din lumină!

Seducătoare cu strălucirea,
Tu răspândeşti ştiinţă cu firea;
Cu florile din câmpie
Eşti mereu în armonie!

Aripioarele-ţi sunt de mătase
Neobosite şi laborioase,
De speranţă-s pline şi de viaţă,
De încredere şi siguranţă!

Tu râzi mereu cu voioşie
În reuniunea de familie;
Sorbi bucate savuroase,
Elixir de flori frumoase!

Copilul admiră curios
Zborul tău cel sinusos,
Conştient de peregrinare
Prin natura înfloritoare!

poezie de Maria Emilia Fuentes Burgos, traducere de Ioan Friciu
Adăugat de ioanfriciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balet

Lunecau baletistele albe...
Degajari de puternice forme –
Albe, in fata lumii enorme,
Lunecau baletistele albe...

Lunecau baletistele albe
Si lumea sufla impatimita –
Albe, razand spre lumea prostita,
Lunecau baletistele albe.

Lunecau baletistele albe...
Tainic trezind complexul organic –
Albe, starnind instinctul satanic,
Lunecau baletistele albe.
|

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei flori

Părea mândră şi frumoasă ca un crin
Şi pură ca un trandafir, tânăra fată,
Dar uitându-mă mai atent puţin,
Am observat că de fapt era... muşcată.

epigramă de Constantin Ionuţ Gîrjoabă (16 august 2009)
Adăugat de Constantin Ionuţ Gîrjoabă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa iahturilor

Iahturile albe,
Iahturile roşii,
Iahturile negre,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Ancorară-n port
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.

Iahturile albe ancorară-n dreapta,
Iahturile roşii ancorară-n stânga,
Iahturile negre ancorară-n mijloc.

Iahturile albe aduceau cu ele
Cântece şi-ovaţii,
Marşuri triumfale,
Pilde de-ndrăzneală şi de vitejie,
Toată chintesenţa unei generaţii,
Tot ce cântă glonţul,
Tot ce scrie spada ―
Clipa ce-nfrăţeşte
Sângele cu ploaia,
Rana cu zăpada.
Iahturile roşii aduceau cu ele
Vaiete şi lacrimi,
Flamuri sfâşiate,
Scuturi găurite,
Săbii ruginite
Şi armuri pătate
De noroi şi sânge,
Şi figuri schiloade,
Mute
Şi-ncruntate ―
Mute ca sentinţa luptelor pierdute,
Triste ca fantoma gloriei defuncte.
Iahturile negre aduceau cu ele
Liniştea deplină,
Miros de tămâie,
De făclii de ceară
Şi de flori funebre,
Pe catarguri două flamuri lungi de doliu
Şi pe bord stigmatul stinsului orgoliu.

Dar după trei zile
Şi după trei nopţi,
După trei apusuri
Şi trei răsărituri
Iahturile negre morţii-şi debarcară;
Pe când cele albe
Şi cu cele roşii
Ancorele grele greu le ridicară
Şi din port plecară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.
Încotro?
Spre care ţărmuri depărtate?
Încotro?
Spre care zări însângerate?...
Încotro?
Spre care lupte-apropiate?...
Unele spre dreapta,
Altele spre stânga,
Iahturile vieţii iarăşi au pornit...

Dar în largul mării
Iahturile albe
Şi cu cele roşii,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Naufragiară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!