Să nu râdă frunza de sus când cade frunza de jos.

proverbe malaeziene
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi această frunză

Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne
Intreaga roata a lumii si fiecare pom
O simt ca mi se rupe din sange si din carne
Si mi se face mila de lume si de om.

Si mi se face mila de mine si de tine
Si frunza care cade ma-nebuneste iar
Si –apoi de-atatea lacrimi imi e putin mai bine
Si mi se desfrunzeste pe trup un calendar.

Si nu se mai intampla nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade in dulce hodoronc
Si nu mai am putere si nu mai am cuvinte
Si fiecare fibra rasuna ca un gong.

Opriti pe creanga frunza, destul cu-atata toamna,
Destul cu-atata ceata si oameni neciteti
Opriti aceasta frunza de foc ce ma condamna
Sa stiu masura scurtei mele vieti.

poezie celebră de Adrian Păunescu din "Manifest pentru mileniul trei", vol II, ed. Eminescu, Bucuresti, 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se leagănă frunza de nuc

Se leagănă frunza de nuc,
Norii negri se duc.
Se leagănă frunza de soc
Şi răsare steaua cea cu noroc.

Se leagănă frunza de plop
Şi lumea îmi pare un strop.
Se leagănă frunza de tei
Şi stropul se odihneşte în ochii tăi.

Bate vântul tot mai lin,
Se leagănă floarea de crin.
Se leagănă aşa uşor
Şi-mi aduce aminte de al meu dor.

poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi frunza...

Frunza-n vii e ruginită,
Numai frunza lui Adam
A rămas înţepenită...
Nu mai cade de pe ram!

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând

Eşti frunza care cade lin în palma mea
Jertfită vântului rătăcitor;
Eşti ploaie albă de cireşi în floare
Ce mi se-anină-n firele de păr.
Eşti frunza care cade lin
Să-mi steie la picioare
Chemată de-al pământului ecou;
Eşti iarba-naltă unduind în soare
Ce-mbrăţişează moale trupul meu.
Şi când la rându-mi fi-voi frunză
Smulsă din ram
Căzând rotit...
A cui să fie mâna care mă va culege
În sfârşit?

poezie de Viorel Mitea (8 februarie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt frunză

o frunză stingheră
în palmă îmi cade
căderea ei mută mă doare mă
roade

pătrunde în carne să-mi
ardă de-a valma
şi mâna-ncleştată
şi ochiul şi
palma

iar moartea porneşte
să-mi cate ocol
mi-adulmecă
trupul nevolnic şi
gol

sunt una cu frunza
ce-n palmă o strâng
sunt una cu frunza
ce moare şi
plâng

şi-acum înţeleg ce
anume mă doare
sunt singur şi
veşted sunt frunza
ce moare

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facere

viaţa omului - frunza pomului
din grădina raiului

ce-ascunde în definit
taina fructului oprit

pică frunza cade omul
cruce se preface pomul

mugurele înverzeşte
şi omul se omuieşte

prin adam scăpat de teamă
femeia devine poamă

poamă-mamă mamă-poamă

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

se lungesc paşii
când tragi de drum

cu dinţii fum
şi palme albe

târziu era
eram şi eu

şi tu, şi frunza
umbra ei

copii mureau
muream şi eu
şi tu, şi frunza
şi-umbra ei

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna vieţii

În toamna vieţii sunt frunza ce cade,
Acest ultim poet ce stă pe baricade
Iubind ca un nebun versul şi femeia,
Şi cuţitul ce taie cu nerv orhideea.

Iar totul îmi pare acum un Mordor,
Sunt sufletul trist şi mereu călator
La lăsarea serii neştiută de nimenea,
Sunt frunza ce cade, povara cea grea.

Poveşti apuse de viaţă sau dor,
În mine totul este un imens nor
Orhideea-i pe masă, printre suspine
Eu zac pe jos, şi cuţitul e-n mine!

poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza iubăreaţă

Nu sunt frunza nimănui,
Eu sunt frunza dorului,
A dorului şi-a iubirii
Din inima omenirii.

Luminez pe unde trec,
Niciodată nu mă-nec,
Vântul mă poartă în zare,
Nu mă pune la-ncercare.

N-am aripi dar am lumină
În inima mea senină,
Merg cu ciocârlia-n zare
Lipită de-a ei cântare.

Cerul mai aduce frunze,
Mă prinde uşor în buze,
Apoi fluieră-a lui viers
De s-aude-n univers.

- Am o frunză iubăreaţă,
Este pătrunsă de viaţă,
De viaţă şi de dor
În al soarelui pridvor.

Nu e frunza nimănui,
Este frunza cerului,
Se lipeşte omeneşte
De sufletul ce-o iubeşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încep frunzele să cadă

Să vezi cum frunza se-nroşeşte,
atunci când pui mâna pe-o frunză de tei.
Pluteşti, te uiţi şi apoi gândeşte,
că ar fi construită de nişte zei.

Zilele trec şi dragostea de natură creşte,
când relaţia se leagă cât mai firesc
şi nimeni nu poate să conteste
că e concepută de tatăl ceresc.

Vreau să văd soarele că străluceşte,
cu frunzele să fim cât mai atenţi,
când frunza cade şi se răsuceşte,
purtată de vânt şi de curenţi.

Frumos de mână, mergem la plimbare,
iar soarele-i martor la tot ce-am vorbit,
timpul şi vântul mai face-o schimbare
şi vine din nou cu ceva deosebit.

poezie de Eugenia Calancea (18 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Dimineaţa se îmbracă
Fiecare-n... frunza ei:
Eva, a luat-o moacă
Şi Elena cu bani grei!

epigramă de Dumitru Râpanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moda

Urmărind a sa dorinţă,
Moda-i în schimbare iar:
Ieri cu frunza ei de viţă,
Azi cu frunza de mărar!

epigramă de Vasile Matei din Terapii de şoc (1997)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i viaţa mea, pare să spună frunza...

Asta-i viaţa mea, pare să spună frunza
care cade de pe ram
sau piatra care se rostogoleşte de pe deal. tât: fără o credinţă
în faţa căreia trebuie să te-închini sau să o conteşti,
fără muzica sferelor perfecte,
fără un cer explodând în flăcări.
Sub tălpile mele, viitoarea cenuşă
care se va aşterne la distracţia finală,
penultima blasfemie;
toate luminile se vor stinge,
iar pe armăsarul talazurilor
va veni un peşte de cobalt
să muşte fără a ţine seama de sex sau de pleoape.
Frunza cade în felul ei,
aşa cum şi piatra cade în felul ei,
dar numai cineva cu mâini
descoperă moliciunea cărnii
şi duritatea oaselor.
Acesta este adevărul: nici un om nu este vizibil.

Ziua ajunge la sfârşit,
gura ţine post la hotarele sării,
într-o aparentă sănătate, renunţare şi răutate;
doar lipsa de voinţă e cea care stăruie:
ulei rânced, nefolosit vreodată.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de toamnă

Nu te teme, nu te teme
Dacă iar mor crizanteme,

Dacă iarăşi pier în zare
Păsările cântătoare...

Nici nu plânge, nici nu plânge
Când rupi frunza şi vezi sânge,

Când rupi creanga şi prin creangă
Moartea zice din talangă...

Nu-ţi fă rană, nu-ţi fă rană
Din a toamnei grea dojană,

Nici nu spune, nici nu spune
Gândurilor să se-adune...

Veşnicia dacă şade
Frunza, însă, cade, cade...

Stelele din zeci şi sute
Se răresc şi se fac slute...

Sufletul se-nvârte-n sine
Poticnindu-se de ştime...

Luntrea lunecă pe apă
Iară apa sapă, sapă,

Sapă tot ce-i stă în cale
Şi te-acoperă de jale...

poezie celebră de Radu Stanca (1942)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de toamnă

Nu te teme, nu te teme
Dacă iar mor crizanteme,

Dacă iarăşi pier în zare
Păsările cântătoare...

Nici nu plânge, nici nu plânge
Când rupi frunza şi vezi sânge,

Când rupi creanga şi prin creangă
Moartea zice din talangă...

Nu-ţi fă rană, nu-ţi fă rană
Din a toamnei grea dojană,

Nici nu spune, nici nu spune
Gândurilor să se-adune...

Veşnicia dacă şade
Frunza, însă, cade, cade...

Stelele din zeci şi sute
Se răresc şi se fac slute...

Sufletul se-nvârte-n sine
Poticnindu-se de ştime...

Luntrea lunecă pe apă
Iară apa sapă, sapă,

Sapă tot ce-i stă în cale
Şi te-acoperă de jale...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza Elenei

N-a fost deloc inspirată,
Aveam multă de stejar;
Frunza asta, deşirată,
Parcă-i de... ienibahar!

epigramă de Dumitru Râpanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă fără decor

E toamnă, iubite,
Afară şi-n gând,
Sunt frunza ce cade,
Iar tu-mi eşti pământ;
Aştepţi să te-acopăr
Cu suflet şi dor
Şi vrei să fiu iarăşi
Al toamnei decor.

Nu pot azi toamnei
Să-i fiu o podoabă
Căci frunza căzută
Pe tristul pământ,
E arsă de soare
Rănită de ploi
Ucisă iubite....
De frigul din noi.

poezie de Angelina Nădejde (15 septembrie 2012)
Adăugat de angelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Chiar de brusture să fie,
Rostul biblic nu şi-l pierde:
Pentru Eva-i lenjerie,
Pentru-Adam e… foaie verde.

epigramă de Efim Tarlapan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti arborele...

Eşti arbore...
Sunt frunza ta
Şi-mi contenesc chemarea...
Sunt frunza ta
Şi nu am curajul să definesc...
iubirea dintre mine
şi fiinţa mea..
Sunt o frunză ca oricare alta
dar nu asemeni
Pentru că taina mă face să-mi
trag seva din tine.
Priveste în jurul tău şi vei vedea
Sute de frunze.. dar nu ca mine...
Un glas trist şi singur
se-aude de pe-o culme:
"Sunt singură dar sunt cu tine arbore"...
Frunza suspină, amorţeşte
dar sufletul nu moare!
Din cenuşa amorţelii,
frunza se va naşte
în primăvara următoare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!