Încep frunzele să cadă

Să vezi cum frunza se-nroşeşte,
atunci când pui mâna pe-o frunză de tei.
Pluteşti, te uiţi şi apoi gândeşte,
că ar fi construită de nişte zei.

Zilele trec şi dragostea de natură creşte,
când relaţia se leagă cât mai firesc
şi nimeni nu poate să conteste
că e concepută de tatăl ceresc.

Vreau să văd soarele că străluceşte,
cu frunzele să fim cât mai atenţi,
când frunza cade şi se răsuceşte,
purtată de vânt şi de curenţi.

Frumos de mână, mergem la plimbare,
iar soarele-i martor la tot ce-am vorbit,
timpul şi vântul mai face-o schimbare
şi vine din nou cu ceva deosebit.

poezie de Eugenia Calancea (18 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Ne)firesc

Bate vântul, frunza pică,
E firesc, la o adică,
Şi la fel e de firesc
Faptul că îmbătrânesc.

Nefiresc din cale-afară,
E că timpul nostru zboară
Ca o frunză tremurând
În al toamnei vânt, oricând,

Nu doar toamna, ca frunzişul,
Ci şi când e secerişul,
Când zăpezile, firesc,
Se pornesc sau se topesc...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt turbat

Sunt clipe în viaţă când sufletul
Ca frunza în pom se odihneste
Vânt puternic strânge cu corsetul
Se adună usor dansează pluteşte

O adiere îl trezeste, îl poartă-n vânt
O zi două, trei, îl lasă şi poposeste
Din frunză, din vânt, se aude un cânt
Apoi mai aprig şi frumos se iubeşte

Cântă copacul, tu stai la o rădăcină
O viaţă tu ai dirijat, eşti un bărbat
Se leagănă în vânt frunza ce suspină
Nu eşti bărbat, eşti vântul turbat

Domol te-ai aşezat pe câmpul curat
Frunza singură să se învârtească
Vântule turbat, o vioară te-a alungat
Sufletul să hotărască, el să iubească.

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata frumoasă-n grădină...

Venirea fetei frumoase în grădină,
face ca trandafirii să se înroşească de ruşine,
atunci când văd buzele ei frumoase,
la fel şi frunzele crinului devin palide şi ividioase
când o văd păşind agale prin alei.
Soarele cu puterea lui luminează violetele
şi ea le schimbă culoarea cu virtutea ei,
iar respiraţia ei dulce şi mirosul parfumat al florilor
încălzesc pământul cu o căldură vie,
iar ploaia vine veselă şi udă florile şi culturile,
atunci când o lacrimă cade din ochii ei frumoşi,
transformându-se în duşuri pentru natură.

poezie de Eugenia Calancea (20 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza plopului

Frunza plopului, fireşte,
Nu se tânguie în van...
La nelinişti se gândeşte
Şi la vântul năzdrăvan.

Dacă stă ca un strejer,
Vrea să vadă main departe,
Când mai vine vânt şi ger,
Pe cărări de miazănoapte...

Şi se zbate ca un dor,
Argintat de vis şi cale,
Ca un cântec călător,
Dinspre imnuri ancestrale...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Ora unirii (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii de toamnă

Mergând desculţ-acum prin iarbă
Aş vrea ca soarele să fiarbă,
E cam târziu, dar timpul mai încearcă,
Să ne mai cuprindă cu căldură oleacă.

Vezi frunzele ce cad din mesteceni
Şi-ţi aminteşti de "Ce te legeni",
Stai şi asculţi un cântecel sublim
Şi corzile sufletului răscolim.

Dansezi apoi peste struguri de soi,
Atunci când petrecerea e-n toi,
Eşti curcubeu şi soarele e la asfinţit,
Ai vrea să fie vară la nesfârşit.

Nu vreau să pleci vară de lângă mine,
Aura ta caldă să fie şi azi şi mâine,
Să mă-nconjori cu căldura ta,
Cu copacii, florile şi mireasma ta.

Mai vreau să stau ca scoica la soare,
Să simt apa mării la picioare,
Dar vine din nou toamna rodiroare,
Ce pentru noi e ca o sărbătoare.

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas in pas,frunza in frunza

Treci pe lângă mine tăcut
Uiţi ţinta. O atingi cu vârful buzei
Pas în pas, frunză în frunză aşterni…
Vânt de gând alunecă-n palmele mele
Să fi fost oare părere?
Sau poate o lumânare aprinsă,
Tăiată în clipa strălucirii?
O singură dată suflând s-a stins.
Repetabilă singurătate eu, lumina,
Tu, plecând pas în pas, frunză în frunză…

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În miezul toamnei

Cade o frunză în ultimul ei zbor,
nucile cad coapte şi castanele brune,
pline cu boabe de apă şi brume,
se-ascultă un zumzet al ciorilor cor
ş-ai vrea să fii şi tu într-un zbor.
Aş vrea să mai număr prieteni în stol,
când toţi sunt veseli şi iar se adună,
ar creşte şi nalba şi chiar mătrăgună,
pe urmele căldurii stinse domol,
frunza dansează şi-mi cântă şoptit,
o pătrunzătoare şi scurtă sonată,
bine că vara întreagă a fost răsfăţată,
de soarele dulce şi că ne-a mulţumit.

poezie de Eugenia Calancea (5 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când dormi...

Mergând pe drumul lung ce l-am ales,
Aleg un gând urât ce nu l-am înţeles,
Şi-o clipă aş vrea ca tu să-mi dăruieşti,
Un vis frumos din care să nu te trezeşti.

Tu să m-aştepţi să vin pe înserate,
Dar eu să nu pot să vin din păcate.
În toiul nopţii îngerii tăi te păzesc,
Dar eu la acest vis nu râvnesc.

Voi veni încet şi pe-ndelete,
Atunci când trupul meu vrea să se-mbete.
Nu vreau ca liniştea să-ţi necăjesc,
Vreau numai visul tău să-l întregesc.

Iubitul meu, din vis când te-ai trezit,
Gândind frumos, să fii fericit,
Să fii pe valul unde din nou pluteşti,
Vorbind în somn tu gânduri să-mi şopteşti.

Apoi, în patul tău târziu eu voi veni
Şi visul tău uşor se va-mplini.

poezie de Eugenia Calancea (24 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de linişte-n visurile mele

Aş vrea când mă trezesc să fie ca în vis,
Să-mi pot continua gândul fugar,
Să fim din nou cu sufletul larg deschis
Şi dragostea noastră să bâzâie-n noapte ca un bondar.

Aş vrea să mă cauţi şi frumos să-mi scrii,
Cuvinte tandre, pe care le voi citi-n tăcerea nopţii,
Să mă gândesc la timpul frumos atunci când tu o să vii,
Nu vreau să fie un vis de-al meu lăsat mereu în mâna sorţii.

Aş vrea ca viaţa să nu-mi mai joace feste,
Să nu fie un joc urât care a-nceput iară,
Am şi eu un suflet şi visări celeste,
Uneori gândesc ca un copil ce fuge iar afară.

Precum zilele mai seamănă-ntre ele
Şi cum nepăsarea este-n lumea toată,
Uneori mi-i dor de linişte-n visurile mele
Şi dragostea naivă trece ca o fată.

poezie de Eugenia Calancea (30 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi această frunză

Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne
Intreaga roata a lumii si fiecare pom
O simt ca mi se rupe din sange si din carne
Si mi se face mila de lume si de om.

Si mi se face mila de mine si de tine
Si frunza care cade ma-nebuneste iar
Si –apoi de-atatea lacrimi imi e putin mai bine
Si mi se desfrunzeste pe trup un calendar.

Si nu se mai intampla nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade in dulce hodoronc
Si nu mai am putere si nu mai am cuvinte
Si fiecare fibra rasuna ca un gong.

Opriti pe creanga frunza, destul cu-atata toamna,
Destul cu-atata ceata si oameni neciteti
Opriti aceasta frunza de foc ce ma condamna
Sa stiu masura scurtei mele vieti.

poezie celebră de Adrian Păunescu din "Manifest pentru mileniul trei", vol II, ed. Eminescu, Bucuresti, 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul

Văd în zare răsăritul
ce-nroşeşte orizontul,
unduirile măiestre,
îmi fac zările albastre,
soarele-l cuprind cu mâna
că nu se mai vede luna.
Cer frumos e dimineaţa,
când nu te cuprinde ceaţa
ş-uite aşa e ziua mea,
vreau să-mi spui şi tu ceva,
că te vreau la mine-n gând,
într-un dor de vise arzând,
închipuindu-mi chipul tău blând
şi eu să-ţi pot şopti în gând.
Vreau timpul să se oprească-n loc,
poate că eu azi am noroc,
să te cuprind cu zarea
şi s-ascult cum răsună marea.

poezie de Eugenia Calancea (10 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând

Eşti frunza care cade lin în palma mea
Jertfită vântului rătăcitor;
Eşti ploaie albă de cireşi în floare
Ce mi se-anină-n firele de păr.
Eşti frunza care cade lin
Să-mi steie la picioare
Chemată de-al pământului ecou;
Eşti iarba-naltă unduind în soare
Ce-mbrăţişează moale trupul meu.
Şi când la rându-mi fi-voi frunză
Smulsă din ram
Căzând rotit...
A cui să fie mâna care mă va culege
În sfârşit?

poezie de Viorel Mitea (8 februarie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul vieţii

Omu-i frunză frunza-i om
Trece vremea si se duce
Timpu îl pune la răscruce
Omul nu mai este om
Frunza nu mai este-n pom
Fericit tu vrei omule să fii
Viata multe îţi va daruii
Ea îţi da mereu un semn
De tot ce ntalnesti sa nu te temi
Viaţa ce o trăieşte un om
O frunză agăţată-n pom
O primăvară veselă se iveşte
Si tot pământul după o iarna
Se-ncălzeşte la viaţă ne trezeste
Si mugurul se arată in luna lui april
Zâmbet pe chipul vesel de copil
Acum in luna caldă de april
Apare frunza verde n pom
Inveseleste orice suflet din om
Iubeşti soarele si vântul zăpăcit
Si fetele ce stau la umbră de nuc răstignit
Aduc prânzul omul la plug
Iar vara frunza i fericită si omul si ea
Iubeste viaţa si este iubită
De multe ori se scutură de vânt
Se apleacă până la pământ
Si toamna apare printre nori
Atinge frunza cu stropi grei si ploi
Suiera un nebun de vânt
Se scutură si frunza verde zace
Căzută galbenă pe pământ
Trece grăbit timpu-n zbor
Frunza galbenă-i sfărâmata de picior
Si vine primăvara blândă luminoasă
O alta frunză mai frumoasă
Un om se duce o frunză cade
E o rotaţie a ciclului divin
Un mugur nou apare-n primăvară
Un prunc se naste devine bărbat
Un ciclu al naturii repetat
Este de mii de ani lumină neîncetat
Nu poate fi schimbat
Cu toate că de mult
omul a încercat
Dar bunul Dumnezeu ne-a iertat de acest mare păcat
Ciclul vieţii nu poate fi schimbat!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau aşa...

În faţa casei mele cresc
mulţi copaci cu frunze...
Las vântul să scuture norii
şi frunzele se pierd,
dar păstrez frunza iubirii
cu semnele chipului tău...

Pe aceeaşi frunză sunt
lacrimi... lacrimile visurilor
mele şi-a dragostei găsită
pe frunza copacilor goi...
Nu te-aş schimba cu nimeni...

Mi-eşti drag, atât de drag,
încât drumul meu spre tine
e plin de miresme ce m-atrag,
e mirosul liliacului primăvara...
Nu te teme, iubite, nu te-aş
schimba cu nimeni!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza veşniciei

Frunze parfumate cu miros de fum
Cad înfiorate la margine de drum,
Trec maşini, căruţe, vântul le ridică,
Le zburleşte forma şi forma le strică.

O fată se apleacă să ia o petală,
Devine de-odată prea sentimentală,
Culoare şi mirosuri chiar de-s trecătoare
Sunt de crizanteme, din grădina-i mare.

Ce păcat? Îşi spune, iarna vine-acuş,
Frunzele de urcă, sus, pe derdeluş,
Nici o săniuţă nu le duce-n spate,
Joaca lor de viaţă, e joaca de moarte!

Un bătrân se-ntreabă de-i frunză în vânt,
Răspunsul îi vine din guri de pământ,
Eşti frunză aleasă sub soare, pe câmpie,
Când timpu-şi rupe coasta intri-n veşnicie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza iubăreaţă

Nu sunt frunza nimănui,
Eu sunt frunza dorului,
A dorului şi-a iubirii
Din inima omenirii.

Luminez pe unde trec,
Niciodată nu mă-nec,
Vântul mă poartă în zare,
Nu mă pune la-ncercare.

N-am aripi dar am lumină
În inima mea senină,
Merg cu ciocârlia-n zare
Lipită de-a ei cântare.

Cerul mai aduce frunze,
Mă prinde uşor în buze,
Apoi fluieră-a lui viers
De s-aude-n univers.

- Am o frunză iubăreaţă,
Este pătrunsă de viaţă,
De viaţă şi de dor
În al soarelui pridvor.

Nu e frunza nimănui,
Este frunza cerului,
Se lipeşte omeneşte
De sufletul ce-o iubeşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când viaţa lor de viaţa ta se leagă

Când viaţa lor de viaţa ta se leagă
şi când priveşti spre ei, te vezi pe tine,
mai mult de-atât nu eşti, şi nu-ţi convine
că ochii văd în sinea-ţi lumea-ntreagă.

Priveşti în jos, în sus, şi ţi-e ruşine
ca unui dumnezeu lipsit de vlagă,
şi-ai vrea să uiţi că vântul îi propagă
spre mintea ta retrasă-n vizuine.

Din glas dement se-ascunde-n timbru dorul
ca frunza verde-n toamnele barbare,
şi-arunci în ei durerea cu piciorul

deşi îi simţi, îi crezi, şi-atunci te doare,
cum taurul răpune matadorul
şi-odat' cu el şi animalul moare.

sonet de Ionuţ Popa (14 noiembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul frunzei

Solitara frunză rătăcită,
În zbor dezordonat purtată,
De vântul iernii alungată
Din pădurea desfrunzită,

Cade tristă, îngălbenită
Pe cărarea îngheţată.
Solitara frunză rătăcită,
În zbor dezordonat purtată,

Va sta-n cărare îngropată
Sub zăpada troienită.
De nimeni nu va fi jelită,
Iar de vânt va fi uitată

Solitara frunză rătăcită.

rondel de Ioan Friciu (21 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sper în prezentul luminos

Frica îmi vine când se lasă seara,
Când stau afară amintirile curg ca ceara,
Iar întunericul infernal
Mă face să tremur ca în final,
Amintirile frumoase a clopotelor trecute,
Le văd în zare şi sunt tăcute,
Dar timpul nu are dus şi întors,
Ca şi parfumul fără de miros.
Văd chipul tău când zorii se ivesc
Şi-aud din nou glasul tău firesc,
Simt inima ta parcă în mâna mea,
Aş vrea să strig, dar nu m-aude nimenea.
Cred că durerea mă străpunge
Şi-n gândul meu îmi zic, ajunge.
Revin din nou la realitate
Şi văd în jur multă răutate,
Dar eu repet o bună rugăciune,
Că să mai scap de astă amărăciune.
Prezentul vreau să fie luminos,
Că vreau să am un vis mult mai frumos.
Trecutul să rămână spălăcit
Şi totul să-mi pară învechit.
Toate visele sunt de la Dumnezeu
Şi noi visăm din timp mereu.

poezie de Eugenia Calancea (20 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!