Maria nu întârzie prea mult în vizită la colegul ei, comandantul misiunii, dar în acest răstimp, avu ocazia de a-şi vedea colegul într-o altă postură inedită: aceea de bucătar şi chelner, în acelaşi timp. Băiatul se retrăsese la bucătărie, unde-şi aşezase, peste uniforma albastră, şorţul de bucătar, apoi, după ce pregătise rapid mâncarea, venise cu o tavă şi aşezase pe masă cina. Maria îl privea uimită: purta şorţul de bucătar peste uniforma pe al cărui rever străluceau cele şase bulinuţe aurii, însemnele comandantului; stranie combinaţie! Nu comentă nimic pe această temă, mai ales că nici părinţii lui, probabil obişnuiţi cu acest gen de comportament al fiului lor, nu spuseseră nimic. După ce Lucian strânse masa, lăsând totul în ordine, cei doi colegi se pregătiră de plecare; evident, băiatul lăsase şorţul la bucătărie. Acum era doar comandantul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, Lucian privi în gol, de parcă era absent din acel loc, cu gândurile aiurea; de fapt se gândea la Lia... Îşi întoarse capul şi o regăsi lângă el; tot nu mâncase nimic, nici nu se atinsese de mâncarea din farfuria pe care el i-o aşezase în faţă. Privind apoi spre farfuria lui, observă că, de fapt, în mod ciudat, era tot plină; deci, nici el nu se atinsese deloc de mâncare. Ceilalţi însă, adică bunicii şi părinţii lui, deja terminaseră. Lucian nu mai insistă ca ea să mănânce, dacă nu dorea; se ridică şi începu să strângă totul de pe masă, lăsând locul curat. Apoi reveni din bucătărie, fără şorţul de bucătar, pe care, probabil, îl lăsase acolo, unde-i era locul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar în curând, Lucian, cu papagalul pe umăr şi şorţul de bucătar peste uniformă, servi cina familiei sale, fără a-l deranja prezenţa lui Traian Simionescu; dimpotrivă, îl servi şi pe acesta. Ceilalţi păreau cam stânjeniţi de acţiunea tânărului; nu şi directorul. Dânsul zâmbi în sinea sa, constatând că băiatul îi semăna din multe puncte de vedere; şi dânsul avea asemenea ocupaţii, ori de câte ori îşi găsea câte o clipă liberă. Directorul nu întârzie prea mult în vizită la familia Enka; în curând se pregăti de plecare. Îi salută respectuos pe toţi, apoi se îndreptă spre ieşire. Diana şi Iulian îl conduseră; evident – şi Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei patru body-guarzi zâmbiră, amuzaţi de prezenţa păsării. Nero nu atrase atât de mult atenţia asupra lui, deşi nu mai stătea încolăcit la locul său, se ridicase, bucurându-se de sosirea tânărului său stăpân. El intră în cameră, urmat de cei patru body-guarzi. Văzându-l, chipul blondului se însenină; dispăruseră norii tristeţii. Băiatul o sărută pe Maria pe obraji, apoi îi salută pe părinţii acesteia, de abia după aceea trecând la cei ai casei, printre care se numărau şi bunicii lui. Acum, că sosise el, atmosfera se mai însufleţise puţin. Cei patru body-guarzi luară şi ei loc, la invitaţia tânărului comandant, deşi parcă se simţeau în plus pe acolo. Lucian îşi opri privirea asupra mesei din încăpere, pe care o zări goală. Privi dojenitor spre Diana Enka. Ataşă rapid şorţul de bucătar peste uniforma albastră şi reveni să-şi servească oaspeţii. Făcu mai multe asemenea drumuri, aducând mai întâi un platou cu prăjituri, pe care tot el le făcuse (îşi găsise timp, deşi nu avea foarte mult la dispoziţie), apoi cafele pentru toţi cei prezenţi, băuturi răcoritoare şi şampanie. Îi servi cu atenţie pe toţi, chiar şi pe cei patru body-guarzi, care-l priveau nedumeriţi; nu se aşteptau ca el să-i servească. Maria îl însoţi într-unul din drumurile spre bucătărie, deşi nu pentru a-l ajuta.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza, dintre părinţi, doar Diana mai era printre cei şapte tineri. Privindu-şi fiul, frumos şi elegent, cu uniforma albastră, cu însemnele comandantului (cele şase bulinuţe sclipind "timid" pe reverul hainei), se simţea tare mândră; acela era chiar băiatul ei, la numai 21 de ani, cel mai important membru al echipajului, comandantul misiunii. Îi plăcu acest amănunt, mai ales văzându-l cum coordona activitatea, nu cu glas poruncitor, însă colegii cam ţineau seama de spusele lui, sau cel puţin îi solicitau părerea. Spre seară, Diana îşi anunţă plecarea; era cazul să meargă acasă, n-avea rost să mai întârzie, deşi se simţea bine acolo, în nava aceea, aproape de fiul ei. În sinea lui, Lucian se bucura de faptul că mama lui pleca acasă, pentru că, în felul acesta, dacă domnul Stancu nu-i interzisese, o putea din nou conduce acasă la ea pe... domnişoara Barbie. Cu voce tare, nu spuse însă nimic de acest gen. O conduse pe Diana doar până la ieşirea din navă; o sărută pe obraji înainte de plecare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce servi familiei sale cina, tânărul comandant se retrase în camera sa, deşi nu-i era încă somn. Şi chiar de i-ar fi fost, tot n-ar fi reuşit să adoarmă, din cauză că se gândea la ziua ce urma... Se schimbă de uniformă, pe care o aşeză cu grijă la locul ei. O privi: şase bulinuţe aurii încă străluceau pe reverul hainei albastre. Cu sau fără ajutorul directorului, tot el era comandantul misiunii. Cât de mult conta acest amănunt? După părerea lui Lucian, nu foarte mult. Totuşi, era conştient de responsabilitatea ce-i revenea datorită acestei funcţii; reuşita misiunii depindea în mare măsură de el... Îngândurat, băiatul nu mai coborî în camera în care se aflau ai săi. Totuşi, nici singur nu rămase un timp îndelungat, căci în camera lui intră, după ce-şi anunţase prezenţa prin câteva ciocănituri în uşă, doamna Dana Dragomir, bunica. Venise să-şi vadă nepoţelul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aşezară tăcuţi la masă şi mâncară, apoi băiatul, îndemânatic, strânse rapid şi curăţă totul, fără a-şi murdări uniforma. Avusese grijă de ea, o păstrase intactă. Rikky nu zburase de pe umărul lui, dar nu-i murdărise deloc uniforma; era un papagal educat.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca de obicei, mâncarea, de a cărei pregătire se ocupa în ultimul timp, de vreo câţiva ani bunicei, tânărul Lucian, era foarte gustoasă. Mamei lui nu-i plăcea să-şi vadă fiul petrecându-şi majoritatea timpului liber la bucătărie, cu şorţul legat la brâu, printre cratiţe şi tigăi, deşi băiatului îi stătea bine în postură de bucătar. Sau poate că tânărului îi stătea bine oricum; era un băiat frumos, amănunt ce nu putea scăpa neobservat, mai ales din atenţia fetelor. Semăna mai mult cu mama lui, doamna Diana, care era tare mândră de el. Cât despre tatăl său, nu avea nimic în comun cu acesta. În timp ce mama şi fiul serviră împreună cina, tatăl cel blond nu se ridicase deloc de pe fotoliu şi nu-şi întrerupsese activitatea începută, cea de a afla ultimele noutăţi din presa locală şi naţională a zilei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia coborâse deja treptele, dar nu pornise rapid spre ieşirea din Institut, ci merse încet, îngândurată. Spera ca Lucian şi Maria să nu întârzie prea mult în navă; dorea să verifice dacă el va pleca într-adevăr cu colega lor cea blondă, aşa cum auzise ea. În sfârşit! Iată-i ieşind din nava albastră, trapa închizându-se ermetic în urma lor. Micuţa blondă, zglobie, coborî repede treptele. Avusese ocazia de a-l vedea pe Lucian într-o postură care ei i se păruse cam inedită: aceea de a strânge şi a curăţa totul de unul singur, dar nu după mult timp, atât ea, cât şi restul colegilor, se vor deprinde cu această caracteristică a comandantului lor: el însuşi făcea ordine, cu mâna lui, ori de câte ori i se ivea ocazia, fără a solicita ajutor din partea celorlalţi, care doar asistau nepăsători la aceste acţiuni ale lui. Deocamdată, cei doi o ajunseră din urmă pe domnişoara psiholog, Lia. Lucian se miră s-o găsească încă în Institut; credea că doar el şi blondina mai rămăseseră. Nefiind însă indiscret, n-o întrebă de ce nu plecase încă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După plecarea blondului, se pregăti totuşi de plecare, dar fără tragere de inimă; se mişca anevoios. Îmbrăcă totuşi uniforma albastră. Se privi în oglindă. Deocamdată, pe reverul hainei lui încă străluceau şase buline mici, aurii; erau la locul lor. Comandantul misiunii... Până când oare?! Totul părea prea frumos pentru a fi şi real; parcă trebuiau să apară şi neplăcerile. De ce aşa de curând şi de ce pentru el?! Nu stărui prea mult cu privirea în oglindă. Oricum, chipul îi era tare trist şi nu-şi putea ascunde această tristeţe, nici măcar faţă de blond.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Văd că ai adus mici modificări uniformei tale, Luci. Interesantă tactică! Ai greşit însă îndepărtând doar însemnele comandantului. Dacă doreai să pari altfel decât noi, trebuia să nu mai fi îmbrăcat deloc uniforma albastră. Era o soluţie mai bună, mult mai practică.
Lucian: Da?! Mersi pentru sugestie. Data viitoare voi ţine cont de ea.
Maria: Luci, nu era un sfat pe care să-l urmezi; nu vorbeam serios.
Lucian: În schimb, eu vorbesc foarte serios!
Maria: Ce să înţeleg din atitudinea ta? Mai eşti sau nu comandantul nostru?
Lucian: Blondo, te rog... Aş vrea să nu vorbim despre acest subiect!
Maria: Dar trebuie. Aş vrea să ştiu. E un lucru foarte important. Deci, eşti sau nu?
Lucian: Vezi bine că nu mai sunt. Şi ştii de ce.
Maria: Şase buline mici, aurii sau nu; n-are importanţă faptul că le-ai îndepărtat de pe uniformă. E irelevant! Cu sau fără ele, trebuie să ştii că noi tot pe tine te considerăm şi te-am considerat tot timpul comandantul nostru, nu ne-am ales un altul în locul tău, în lipsa ta, nici măcar n-am încercat; pentru noi, tot tu ai rămas, mereu...
Lucian: Blondo, pricepe, te rog, că nu vreau să vorbesc despre asta şi gata! Nu mă interesează! Clar? Nu-mi pasă deloc ce anume aţi considerat voi în tot timpul ăsta. Ajunge! Nu vreau să mai aud nimic! Absolut nimic.
Maria: Mda, e clar... Nu ţi-a trecut deloc de atunci. Eşti încă prost dispus.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia aştepta nerăbdătoare în rezerva ei. Minutele treceau nepăsătoare, iar el... nimic! Nu apărea! Cât timp îşi închipuia că va putea ea să stea liniştită, să aştepte? Nu-şi dădea seama că nu prea mult?! Dar iată-l, în sfârşit! Don Juan; sau comandantul misiunii, în uniforma lui albastră, cu şase bulinuţe aurii sclipind pe reverul hainei... Zâmbind ca de obicei, enigmatic, abia perceptibil, era de-a dreptul fermecător. Se apropie de ea, privind-o intens, la fel ca întotdeauna, ca o pasăre de pradă... Se mai putea ea considera prada lui?! Îi cedase, de mult timp, dar tot se simţea vulnerabilă, ca o pradă, de fiecare dată, în preajma lui.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, în curtea Institutului tocmai intră o maşină albastră, modernă, elegantă, iar din ea coborî un tânăr chipeş, admirat de toţi cei prezenţi în acel moment acolo, îmbrăcat cu uniformă albastră, cu şase bulinuţe aurii pe rever; evident, era el, comandantul misiunii, Don Juanul Institutului, nimeni altul decât Lucian Enka...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia aflase astfel ce păţise Nero şi cum ajunsese Rikky în casa familiei Enka. Varianta Dianei Enka coincidea cu cea pe care i-o spusese colegul ei la Institut. Amintindu-şi că el îi spusese că poate verifica varianta lui, Lia se întrebă în gând dacă nu tocmai din acest motiv o adusese la el acasă, pentru a-i demonstra că n-o minţise, iar mama lui îl ajutase în acest sens, poate fără a vrea. În curând apăru Lucian. Aducea din bucătărie o tavă cu bunătăţi, pregătite de el, pentru a-şi servi familia, dar şi pe domnişoara psiholog, consilierul misiunii. Atent, zâmbitor, aşeză în dreptul fiecăruia câte o porţie, apoi duse în bucătărie tava goală, după care se întoarse, pentru a lua şi el loc la masă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sonya, te rog...
Sonya: Lasă, nu mă mai tot ruga! Să ştii că sunt la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat între tine şi colegii tăi.
Lucian: Eram convins de asta şi mă temeam că vom ajunge şi la acest subiect.
Sonya: Trebuie să vorbeşti şi despre ceea ce nu-ţi convine; nu poţi evita realitatea.
Lucian: Realitatea, spui?! Singura realitate pe care o ştiu e aceea că nu mai sunt comandantul lor acum; m-am dezlegat de această responsabilitate, cu şase luni în urmă.
Sonya: Cum te-ai dezlegat? Cu a cui aprobare? Cu a cui permisiune?
Lucian: Cu a mea! N-am nevoie nici de aprobarea, nici de permisiunea nimănui. Şi mai ales, nu de a lor!
Sonya: Faptul că ai înlăturat cele şase bulinuţe aurii de pe reverul hainei tale nu semnifică nimic. Oficial, tot tu eşti comandantul misiunii, chiar dacă tu nu te mai consideri astfel. Colegii tăi nu şi-au ales un alt comandant între timp. Şi chiar de şi-ar fi ales, oficial, tot tu erai...
Lucian: Nu mă interesează ce şi-au ales sau ce nu, nici cine ar fi oficial...
Sonya: Nu-i adevărat! Te interesează, chiar dacă nu vrei să arăţi. Şi încă ai o mare responsabilitate faţă de colegii tăi în această misiune. Singur nu te poţi debarasa de funcţia ce ţi-a fost încredinţată.

replici de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa, când se trezi, Lucian nu-şi dădu imediat seama că nu se mai afla la Institut, în camera sau apartamentul directorului. Dacă ar fi ştiut ce-l aştepta afară, mai bine ar fi preferat să fi rămas în Institut. Dar el habar n-avea. Nu-i luă foarte mult timp până să se dezmeticească. Zări uniforma albastră acolo unde o lăsase seara trecută, frumos aşezată. O privi neîncrezător, dar cele şase buline mici încă erau acolo, pe rever, iar pe minitransmiţătorul din piept scria cu majuscule "E. L.". Deci, nu visase, nici nu i se păruse; chiar era comandantul misiunii...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se încheiase o zi, în care misiunea spre Proxima devenise oficială. Fusese o zi încărcată, obositoare. Lucian se pregătea de odihnă. Aşeză cu grijă uniforma albastră în apropiere. Pe reverul hainei sale sclipeau şase buline mici, aurii, semn că el era comandantul misiunii, începând din acea seară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dan nu era un bucătar de elită, dar nevoia îl învăţase să se descurce binişor. Amelia, nici ea nu se simţea atrasă de domeniul culinar, dar îşi ajuta tatăl la bucătărie, destul de des. Aşa procedau de obicei, deci, evident, tot astfel vor face şi-n acest moment.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Şi deci, de atunci, din seara aceea, ai plecat de acasă, la Institut şi ai rămas acolo un timp.
Lucian: Da, am rămas acolo; dom' director m-a găzduit, până în seara oficializării misiunii, când s-a aflat că aş fi comandantul. Bine, dom' director mă avertizase deja, cu o seară înainte, ca să nu fiu luat prin surprindere în momentul oficializării misiunii, dar m-a asigurat că dânsul n-a intervenit în favoarea mea, cu nimic! Doar din cauza asta am acceptat să fiu comandantul, tocmai pentru că nu era un aranjament făcut de dânsul; doar se interesase la Comisia pentru Zboruri spaţiale despre mine, apoi mi-a comunicat această decizie a dumnealor, atâta tot! Dar încă nici acum nu sunt sigur de chestia asta...
Lia: Ah, Luci, te rog! Nu redeschide acel subiect! Ştiu, la fel ca şi tine, vezi, am greşit şi eu, reproşându-ţi acest lucru, fără a mă fi gândit dinainte la implicaţiile cuvintelor mele, dar nu credeam că te vor deranja atât de mult.
Lucian: Lia, nu m-ai înţeles încă?! Nu-i vorba de ceea ce ai spus tu! Aşa credeam eu, încă de la bun început şi chiar i-am reproşat asta lui dom' director, direct, în faţă, încă de atunci, în seara aceea, cu o zi înainte de oficializarea misiunii, când dânsul mi-a spus că de reverul acestei haine albastre pe care o purtam se vor prinde şase bulinuţe aurii... Mi-am dat imediat seama că era vorba despre însemnele comandantului misiunii. Şi încă am îndoieli în privinţa neamestecului lui dom' director în toată chestia asta.
Lia: Ah, Luci, n-ar trebui!
Lucian: Ar trebui sau nu, nu mi-e deloc clar! La fel şi-n cazul vorbelor pe care i le-am adresat mamei; ar trebui sau nu să par indiferent, dar nu pot. Şi totul e atât de greu... Şi-n plus, mi-ai mai zis, de curând, că nu l-aş iubi pe tatăl meu, blondul ăla enervant... Dar nu-i adevărat! Cum să-l urăsc?! Off...
Lia: Luci, te rog, calmează-te!
Lucian: Sunt calm, Lia! Foarte calm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu se poate! Tu?! Să găteşti pentru noi?
Lucian: Cu mâinile mele.
Lia: Nu-mi vine să cred.
Lucian: De ce? Găseşti ceva rău în asta?
Lia: Nu, doar că... Nu mi te pot imagina pe post de bucătar. Nu ţi se potriveşte. Eşti matematician, un om inteligent, nicidecum un bucătar.
Lucian: Ai cumva impresia că un matematician n-ar şti să gătească, sau că un bucătar n-ar putea fi inteligent?
Lia: N-am zis aşa ceva, dar... E ciudat! Ne aflăm la finele secolului XXI, într-o navă spaţială, într-o misiune spaţială, iar tocmai tu, comandantul misiunii, să găteşti... Pare straniu. Oamenii nu mai gătesc de mult singuri, nici măcar pe Terra. Pentru asta există roboţi şi alte maşinării inventate în scopul ăsta.
Lucian: Ştii ceva? Oamenii au greşit enorm procedând astfel, pentru că au uitat încet-încet plăcerea de a găti, arta de a-ţi pregăti singur bucatele... E ceva grozav, mai presus de orice invenţie sau cucerire a ştiinţei. E foarte plăcut. Se numeşte gastronomie. Sau artă culinară. E o denumire deosebită. Iar mie-mi place să mă ocup de aşa ceva.
Lia: Ciudate plăceri mai ai şi tu.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scăpaseră de ziua cu numărul 13 a lunii iunie, care se încheiase cu o emisiune televizată, avându-i ca invitaţi, sau mai degrabă gazde, pe directorul Simionescu şi pe instructorul Manea. Urma joi, 14 iunie; era ziua în care Comisia Disciplinară va pronunţa decizia în cazul "Enka Lucian". Tânărul comandant se trezi foarte devreme, pregătindu-se pentru această zi, destul de importantă pentru cariera lui, pentru viitorul lui. "Oare ce se va alege de el?" se întreba în gând; spera însă că nu vor fi luate măsuri drastice împotriva lui. Nu mai auzi tunete, nu mai zări fulgere. Privi curios pe fereastră: era încă întuneric, nu se luminase de ziuă, dar... Cerul era senin, nu mai era acoperit de nori. Putea zări stelele, palide, din cauza luminilor din oraş, dar se zăreau... Aerul era răcoros şi umed, însă dacă se înseninase, vara îşi va reintra rapid în drepturi, odată cu răsăritul soarelui. Lucian îmbrăcă uniforma albastră, aranjându-se cât mai bine. Mândru, se privi în oglindă: şase bulinuţe aurii străluceau încă pe reverul hainei lui. Oare va dispărea vreuna dintre ele după această zi? Ce conta dacă n-ar mai fi el comandantul misiunii?! Măcar să rămână în echipaj – cel puţin atât îşi dorea... Pe la ora 06.25, în camera lui apăru blondul, gata echipat de plecare şi el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!