Lia coborâse deja treptele, dar nu pornise rapid spre ieșirea din Institut, ci merse încet, îngândurată. Spera ca Lucian și Maria să nu întârzie prea mult în...
Lia coborâse deja treptele, dar nu pornise rapid spre ieșirea din Institut, ci merse încet, îngândurată. Spera ca Lucian și Maria să nu întârzie prea mult în navă; dorea să verifice dacă el va pleca într-adevăr cu colega lor cea blondă, așa cum auzise ea. În sfârșit! Iată-i ieșind din nava albastră, trapa închizându-se ermetic în urma lor. Micuța blondă, zglobie, coborî repede treptele. Avusese ocazia de a-l vedea pe Lucian într-o postură care ei i se păruse cam inedită: aceea de a strânge și a curăța totul de unul singur, dar nu după mult timp, atât ea, cât și restul colegilor, se vor deprinde cu această caracteristică a comandantului lor: el însuși făcea ordine, cu mâna lui, ori de câte ori i se ivea ocazia, fără a solicita ajutor din partea celorlalți, care doar asistau nepăsători la aceste acțiuni ale lui. Deocamdată, cei doi o ajunseră din urmă pe domnișoara psiholog, Lia. Lucian se miră s-o găsească încă în Institut; credea că doar el și blondina mai rămăseseră. Nefiind însă indiscret, n-o întrebă de ce nu plecase încă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.