După ce servi familiei sale cina, tânărul comandant se retrase în camera sa, deși nu-i era încă somn. Și chiar de i-ar fi fost, tot n-ar fi reușit să adoarmă...
După ce servi familiei sale cina, tânărul comandant se retrase în camera sa, deși nu-i era încă somn. Și chiar de i-ar fi fost, tot n-ar fi reușit să adoarmă, din cauză că se gândea la ziua ce urma... Se schimbă de uniformă, pe care o așeză cu grijă la locul ei. O privi: șase bulinuțe aurii încă străluceau pe reverul hainei albastre. Cu sau fără ajutorul directorului, tot el era comandantul misiunii. Cât de mult conta acest amănunt? După părerea lui Lucian, nu foarte mult. Totuși, era conștient de responsabilitatea ce-i revenea datorită acestei funcții; reușita misiunii depindea în mare măsură de el... Îngândurat, băiatul nu mai coborî în camera în care se aflau ai săi. Totuși, nici singur nu rămase un timp îndelungat, căci în camera lui intră, după ce-și anunțase prezența prin câteva ciocănituri în ușă, doamna Dana Dragomir, bunica. Venise să-și vadă nepoțelul...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.