Uitasem geamul deschis peste noapte, iar praful străzii supraaglomerate se furişase în dosul perdelelor ce foşneau crud la cea mai mică adiere de vânt. Pe cerul pleoapelor se strânsesera nori grei, nori fără început şi fără sfârşit... De aici senzaţia de greutate şi de oboseală care mă stăpânea şi-mi încătuşa voinţa de a mă trezi.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori

Nori violeţi,
cu părul vâlvoi.
Nori speriaţi,
de graba din noi.

Nor - lună, amanţi
în nopţile lungi.
Nori războinici,
ca oceanul în stânci.

Nori împrăştiaţi de vânt,
ca oamenii de frici.
Nori priviţi întins pe pământ,
printre iarbă şi furnici.

Nori visători,
ca emoţiile tinereţii.
Nori rozalii,
ca începutul vieţii.

Nori îngânduraţi,
ca ochii iubiţi.
Nori incomozi,
ca intrebările mele.

Nori miraţi,
ca nisipul, de valul întors.
Nori inundati de ploaie,
mirosind a verde crud.

Pe voi toţi,
vă iubesc.

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul săracului

Cerul s-a ascuns în valuri
De nori grei... Acolo, sus,
În întunecata lume,
O speranţă a apus...

Iată-un fulger că se-arată
Calea să nu-o lumineze...
Dor, de-atâta întristare,
Cum oare să viseze?

Cu săraci şi mizerabili
Poate-un colţ de pâine, poate
-o haină sau poate o casă
Să-i adăpostească-n noapte

În zadar sunt toate însă
Sănătatea i-a lăsat,
Fericirea stă ascunsă
Într-un colţ îndepărtat.

Ei cu ce-s oare de mică?
Ce-au greşit? De ce tot plâng?
De ce soarta, mult prea cruntă
I-a cuprins de braţul stâng?

Primăvara-n suflet, oare,
Va mai fi cu-adevărat,
Sau nuci vor intr-o noapte
Fără a se fi schimbat?

Căci averea-i sărăcie
Şi săracul e avut
Sufletu-i e plin de aur
De la a lumii început.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbaleta

Platoul munţilor, cerurilor
pâlcuri de zăpadă, nori
este pătruns de-o şoaptă
trasă cu arbaleta
arătând traseele montane
printre nori, printre zăpezi,
ce poartă forme diferite
arătând începutul şi sfârşitul
săgeata indicând drumurile
aruncate în paradisul zăpezii
pline de indicatoare
cu trimiteri exacte
pentru a începe şi a sfârşi
ce-ai început şi nu ai sfârşit
sau ai sfârşit fără să începi.
platoul munţilor alb-albaştri
desene, imagini, delir,
sunt doar început şi sfârşit,
sfârşit şi început.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Cerul s-a deschis precum un fermoar
Şi nori sângerii au pătruns
Pe sub coama zimţată a apusului
Pe care dansau ca pe un ocean,
Frunzele toamnei – lebedele tăcerii.
Furtuni forfecau liniştea
Cu lame de fulgere.
Noaptea s grăbea să prindă ultimul tren.
Lacrimi albastre alunecau pe caldarâmul uitării.
Paşii treceau prin horă de tunete
În univers...
Tăcerea se aşternuse ca un pled peste inima mea.
Toamnă, toamnă târzie,
Toamna în care am împlinit
Cincizeci de ani...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu capul în nori

M-am însetat cu amintiri
Din cupe pline cu nimic,
Le-am tot golit, doar din priviri,
De tot ce aş mai vrea un pic.

Acum parcă sunt beat... deloc,
Trezit de ce-aş putea să fiu,
Mă simt cum ard... dar fără foc
Într-un apus de ploi, târziu.

Privesc cum nori din ceruri cad,
Sunt mult prea grei de tot ce-i gri,
Iar eu, un suflet de nomad,
Nu pot de ei, a mă feri.

Devin fără să vreau, subit,
Un ameţit cu capu-n nori
Şi deşi singuri au venit,
Eu cred că zbor... şi am fiori.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharul fericirii bolborosea ca un vulcan, revărsându-şi spuma catifelată în hohote de râs. Aproape că uitasem de oboseală şi de trecerea timpului.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cerul arată
o poveste de ploaie –
nori şi fulgere

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul curcubeului

În salbe colorate peste nori,
Lumina solară se destramă
Culori transpuse într-o gamă,
Aşezate-n minunate aurori.

Curcubeu cu splendide culori,
Care să-l privim ne cheamă,
În salbe colorate peste nori
Lumina solară se destramă.

Îl privim cu toţii-ncrezători
Din mijlocul naturii mamă
Şi vom şti că mâine-n zori
Ceru-i fără de maramă,

În salbe colorate, fără nori.

rondel de Ioan Friciu din Inedită (2016)
Adăugat de ioanfriciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dimineaţă de mai cu bolta cerească uşor tulbure la început, apoi de un senin palid, indicibil delicat, având nuanţa unei viorele. Intru într-o încăpere cu geamul deschis. Valul de aer proaspăt îmi dă senzaţia că aspir însuşi cerul.

aforism de Gheorghe Grigurcu din Din Jurnalul lui Alceste (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă şi ploaie

Cum plânge, Doamne, cerul tău,
să spele multele păcate
şi praful strâns de multe seri,
cărat pe flori în zi şi noapte

Cum plouă, Doamne, des şi mult,
peste clădirile bălţate,
pe drumul străbătut cu greu,
acum sunt bălţi şi-s tulburate

Pământul e acum noroi
şi se lipeşte pe picioare,
cum plouă, Doamne, cerul tău
şi cum îndoaie orice floare

Câte umbrele s-au deschis
şi câte chipuri sunt sub ele
să se ferească de ce-i scris,
păcatele să nu se spele

Cum plânge, Doamne, cerul tău,
cum curge cerul peste toate,
cu limpezimile din nori,
atât de mulţi aduşi azi-noapte

Cum suflă, Doamne, vântul tău,
din depărtare dintr-o parte,
eu stau în ploaie c-am fost rău,
mă iartă, Doamne, de păcate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii fără vânt sunt trişti

Nu cunosc unduirea
Şi freamătul frunzei.
Pământul fără nori e sterp,
Nu gustă ploaia!
Orele fără secunde sunt vide,
Nu cunosc şi nu văd clipa de miraj şi durere.
Eu fără tine,
Sunt doar o formă care există!
Prezenţa ta lângă mine,
Îmi umple sufletul de dragoste şi iubire,
Tu îmi dai viaţă!.
Te iubesc femeie!
Şi-mi eşti singura si ultima speranţă,
În scurta mea călătorie, prin viaţă!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă-n suflet...

S-au stins stele-n noapte,
Printre umbre de leneşi nori,
Cu adieri de vânt, ramuri de gheaţă
Ne mângâie trupul,
Şi rece-i piatra noastră de mormânt
Am fost, vom fi, trecut-au peste toate
Doar cu un preţ, de-o fi iertat păcatul
Dar am rămas tăcuţi, străini, în noapte...
Cu ochii-n lacrimi, sprijinind înaltul.
S-a stins şi lumânarea de o vreme
Şi plouă-n suflet... Doliul peste noi
S-a aşezat să ne subjuge trupul
Impresionat cu griji şi cu nevoi.
Umile, plecat-am... Ce-am lăsat în urmă,
Căci cine ne-a iubit cu-adevărat?
Cei ce-au rămas cu amintirea noastră
Cel, ce cu ani în urmă m-a creat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul mării de foc

Ne asaltează valuri dinspre mare
Şi-un vânt ce ţine păsările-n loc,
E-o vijelie înfiorătoare
Sub cerul gata-n seară să ia foc.

Privim, îmbrăţişaţi, cum pleacă norii
Să se ascundă-n zările pustii
Şi cum furtuna-mpinge călătorii
Spre ceruri ce nu-i pot adăposti.

Se-nvălmăşesc nori albi cu nori de ploaie
Şi curge-nseninarea-n stropii grei
Ce se aştern, pământul să-l înmoaie
Prin bucuria ce-au adus cu ei.

Întreaga mare e o vâlvătaie
Ce se reflectă-n ochii tăi şi-ai mei.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte târzie

Noapte târzie!
Cer acoperit cu nori grei.
Undeva, în univers, atârnă o lumină.
Este ascunsă în ceţuri.
Apoi se transformă într-o formă eliptică
Şi... dispare.
Mă tem! Motiv pentru care
Emit pretenţia de comunicare.
Dar telefonul se întrerupe
Când gândurile noastre alunecă spre paranormal.
20 e apeluri,
Dar la capătul adevărului
Răspunde tăcere.
Irelevant!
Cu toate astea insistenţa dă roade.
03 şi 25 de minute –
Lumina e mai aproape!
Se aprinde, se stinge!
Nelinişte şi somn agitat...
Nu caut răspunsuri, nici semne! Ajunge!
Am constatat! Extratereştrii există!
Iar inteligenţa lor este mai presus de a noastră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de iarnă

Iarna şi-a mai scuturat odata
Cojocelul de zăpadă,
Peste câmp, copaci şi case
Peste noi şi peste stradă.

S-a uitat în jos cu teamă
Şi a înţeles pe dată;
C-ar fi cazul să dispară
Că deja este ciudată.

Ne-am dorit cu toţi să vină
După toamna cea cu ploi,
Dar acum de ce nu pleacă
Odată oare de la noi?!

Vrem să vină primăvara
Că ne-am săturat de frig,
Şi ne-a îngheţat în mână
Bucăţica de covrig.

Vrem ca soarele s-apară
De după umbroşii nori,
Vrem pe ceruri ca să zboare
Cârduri, cârduri de cocori...

Să culegem floricele
De pe dealuri şi câmpii,
Să răsune din pădure
Cântece de ciocârlii.

Să privim cerul albastru
Zâmbitor şi fără nori,
Să ne facem planuri multe
Pentru anii viitori.

poezie de Mariana Simionescu (14 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul albastru fără nori e ca grădina fără flori.

citat din Terri Guillemets, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul albastru fără nori e ca păşunea fără oi.

aforism de Mihai Cucereavii (17 ianuarie 2017)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără lacrimi

Ploua când am plecat
Stropi mari şi repezi
Acopereau cerul
Şi gândurile mele
Ploua la terasa
Dezgolită de vânt
În geamul cabanei
Din lemn
Peste râu aducând
O undă de tristeţe
O despărţire
În ploaie
Fără lacrimi
Pentru noi plângea
Ploaia.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt decât o scoică fără perlă, căci mai am atâtea de învăţat de la viaţă, din viaţă, că nu mi-ar ajunge să o pot face, nici măcar două vieţi. Asta suntem noi, oamenii, perle neşlefuite peste care praful vieţii se aşază tăcut, înnourându-ne sufletele.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele se topise parcă-n amurg, lăsând să acopere cerul o peltea de nori împănaţi cu nuanţe de roşu şi alb. Vântul se pornise cu îndrăzneală şi de îndată bice de foc se zăriră brăzdând întunecarea munţilor trişti.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!