Și plouă-n suflet...
S-au stins stele-n noapte,
Printre umbre de leneși nori,
Cu adieri de vânt, ramuri de gheață
Ne mângâie trupul,
Și rece-i piatra noastră de mormânt
Am fost, vom fi, trecut-au peste toate
Doar cu un preț, de-o fi iertat păcatul
Dar am rămas tăcuți, străini, în noapte...
Cu ochii-n lacrimi, sprijinind înaltul.
S-a stins și lumânarea de o vreme
Și plouă-n suflet... Doliul peste noi
S-a așezat să ne subjuge trupul
Impresionat cu griji și cu nevoi.
Umile, plecat-am... Ce-am lăsat în urmă,
Căci cine ne-a iubit cu-adevărat?
Cei ce-au rămas cu amintirea noastră
Cel, ce cu ani în urmă m-a creat...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre tăcere
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
- poezii despre lumânări
- poezii despre lene
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.