Ca şi...

Pentru asidui... işti tic-arii,
Ce-n snobism golaş de sens,
Fumurându-şi limbii carii,
Fac din dialog non-sens
Tot adăugând ce nu-i
În limbariţa lor goală
"Şi"ruind la tot, oricui
O conjuncţie drept "fală"
-Fără-n fond nicio fălie,
Că "ca şi" nu-i "elevat",
E un semn de maladie,
Un "chichiţ" de internat-
Le urez în noul an,
"Ca şi" ei, "ca şi" "ca şi"
"S-aivă" ceva "ca şi" ban,
Fericire doar "ca şi-i",
"Ca şi", la servici, noroc
Un ceva "ca şi" ar fi,
Să le-aducă barza-n cioc
Mulţi "ca şi" ar fi copii,
"Ca şi" dragoste o idee
"Ca şi" cum c-ar exista,
Cum "ca şi" ar fi femeie,
Când femeie e şi ea,
Sau "ca şi" bărbat fiind,
-"Ca şi" fiind cu evidenţă-
Chiar "ca şi" tot se spetind
Tot bărbat s-aibă-n pasenţă...
"Ca şi" dovedind cultură
Să-i citească toţi "ca şi",
Nicidecum de învăţătură
-Că de-un timp nici ea n-ar fi-
Doar "ca şi" o înălţătură
De citiţi c-ar fi "ca şi"...
După ce-ai băut bromură
Şi sex s-ar... dezlănţui.............

"Ca şi, ca şi, ca "ca şi"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comunicat

Particula, ar fi unicat; o suferinţă, doar plictisitoare,
De singurătate. N-ar fi nicio plăcere încântătoare.
Doar nulitate intrinsecă, că n-ar mai fi dezvăluire...
Nici nu s-ar şti, cunoaşte... nu ar fi nicio făptuire.

Căci n-ar fi fapte, că" făcut" oricum, el, nu s-ar şti;
Nici amintiri, nici gânduri, vise nu s-ar povesti.
Nici scris n-ar fi fost, poate nici mimică, cuvânt...
Căci nimeni n-ar citi... nu s-ar săpa niciun mormânt...

... Că n-ar fi cin' să sape, nici bocete n-ar fi.
În fapt, nici n-ar fi "este", că nu ar fi copii!
N-am bea de fericire şi n-am şti de frumos...
Că n-am cunoaşte pe-altul, guri n-ar fi de folos!

Cât crunt de adevăr este în "împreună"
Din mulţi egali, ce fac un tot divers să spună,
Să cânte, să aplaude, să plângă, să se ia de mână...
Ce minunat că din comunicat trăim!... Ne împletim, cunună!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sămânţă... de eternitate

De fructul n-ar fi delicios, sămânţa nu s-ar răspândi,
N-ar fi consum de pulpă, de cărnos, nici gust n-ar fi.
S-ar veşteji poamele-n pom şi vrejii s-ar usca, sterili,
Nici nu s-ar şti sătulul foamei şi lume-ar fi doar de senili.

Nici paraziţi n-ar exista, de nu s-ar perinda în cicluri,
Eliminaţi, ingurgitaţi, 'n voiaj, în multele peripluri...
Deci ciclul nu-i naştere, moarte! Este un reciproc consum
De vii, în trofic lanţ de specii, asigurându-şi etern drum.

Nici Univers n-ar exista, căci n-ar fi nimeni ca să-l vadă,
Nici Dumnezeu să ne-nchinăm n-ar fi, ne-având cine să creadă...
Deci material n-ar exista, nimic vizibil, de nu-i fiinţă
Şi minţi s-ar pierde-n neştiut, de nu ne-am dezgoli... seminţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E... "nu-i"!

Cum oare-o fi senzaţia, o zi, de-a nu mai fi?
Căci şi nimicul este... nu s-ar mai denumi!
Doar că nu este "a fi", este "a nu fi", un "nu-i"...
Absent, c-un loc şi el; neant, cui te supui!

Că minus, sigur, este, cu certitudine-n balanţă,
Altfel s-ar dărâma cumul, tot doar creanţă!
N-ar fi lipsa, în minus, aşa cum e, o esenţă
Şi şir de număr, cifre... n-ar fi, n-ar fi valenţă?!

Şi cât de explicabil este un nu, "nu mai e",
Cel nevăzut, ne "a fi"-ul, de antimaterie,
În neîntâlnirea-i lipsă, programic; ca şi astru...
Ce-n negru nu se încrede, de pierit, de dezastru?...

Şi neantul dus, plecat, ce-l ţinem suflet, noi,
Cel ce-n întâlniri n-apare, ne apără de "apoi"?
Nu e mister nicicum, că nu-i mister nici el...
E-un punct; acul la zero! Nefiinţa... cu eternel!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viaţa fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viaţa frumoasă
Chiar şi cu o vorbă duioasă

Şi-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar şi când e rău,
Ea ştie mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viaţa dragă.

Femeia-n viaţa fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu şi niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură şi nu frige.

Ea îl iubeşte zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Şi chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înţelegi,
O simţi, dar este greu să o atingi.

Şi inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar şi atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândeşte diferit faţă de bărbat
Şi duce la sfârşit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău preţuite
Pentru că insuşi cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Şi peste tot bărbatul doreşte s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Şi îl păzeşte de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Şi face din el un învingător
Chiar şi atunci când e pe locul doi.

Nu poţi cunoaşte o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca şi cum ar treubui să zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaştem un ideal necunoscut,
Ca să cunoşti măcar puţin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viaţa unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Aşa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm şi să le preţuim.

Şi chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Aşa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greşit

Sau poate puţin noi le-am iubit
Şi vor să le iubim puţin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Şi ele sunt ceea ce ne-am dorit
Şi nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Şi să le arătăm tot ce simţim.

Femeia iubeşte-o zi de zi,
În braţe mereu trebuie s-o ţii,
Că daca ea va obosi
Viaţa frumoasă noi nu vom mai simţi.

Şi de aceea trebuie să ştim
Cum să le-alinăm, cum să le preţuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorit

Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
şi sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... aşa târziu.

Plângeam că părăsisem mamă
şi-o plâng azi... că m-a părăsit.
La tată am râs, să-l bag în seamă,
c-ar fi şi el... Acum dorit.

În atâtea naşteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
şi tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.

Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
şi voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
şi eu nici gând nu voi mai fi!

Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...

*La toţi mă plec, pentru a vă mulţumi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Întinde palma, când te cauţi, femeie,
pe pielea înflorind într-un vis, feerie
păşind fine-aripe înspre zbor... pe-o alee
mă găseşti, te aşteptând, nelipsit în sclavie.

Sărută adiere, ce îţi bate roz-buze,
înroşind în petale şi vânt, alizee,
să rupă de dor nisipoase taluze,
neant de torent, ce mă îneacă, femeie.

N-ar fi niciodată câmpii, plaje albastre
de mări în oceane, picături de iubiri
n-ar strânge saline, amaruri de-a naşte...
De nu-i, nu-i nici lume, să poarte amintiri!

Ar fi Universu' în dureri, cefalee,
de n-ai fi tu mii, milion, bilioane... femeie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice...

Orice lucru e frumos,
Când îl faci cu mult folos,
Ca pe cei dragi să-i alinţi,
Iar pe ceilalţi, să-i încânţi.
#
Nici Raiul nu era Rai,
Dacă Iadul nu-l vedeai...
Ca să ştii să preţuieşti
Tot ce ai, nu ce doreşti.
#
Orice iubire îi frumoasă,
Dacă este sănătoasă.
Adulată reciproc,
E noroc, în plin noroc.
#
Nicio femeie nu-i urâtă,
Când zâmbeşte şi-i discretă,
Harnică şi înţeleaptă,
Iubitoare şi deşteaptă.
#
Orice mamă e frumoasă,
Luminoasă şi sfătoasă,
Cu copii pe lângă masă
Şi un bărbat harnic acasă.
#
Orice gând este frumos,
Când eşti bine sănătos
Şi n-ai nicio datorie,
Vieţii să îi pună frâie.
#
Nicio boală nu e boală,
Dacă noaptea nu te scoală,
Ziua să-i găseşti remediul,
Dar să stai bine cu CEC-ul.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, omenire!

Linie o să tragem iară
Din mai tânăr... în trecut,
Parcă viaţa-i mai uşoară
Cu-an pierdut dintr-un avut
Şi tot credem înnoire
Când în fond ne perimăm
Şi orice brad e-o răstignire
De-un fost verde, ce-l ornăm
Plin de vise repetate,
Ce dispar, tot mai timide
De iubiri, doar sănătate
Şi îndrăzneli tot mai cupide...
Din copiii încântători
Ne machiem în moşi, cu daruri,
Fericiţii impostori
Că minciunile sunt haruri...
Lumea întreagă-i prinsă-n mreje,
Se scăldând într-o himeră
Mai firavi, din trunchi... găteje,
Gândul devenit apteră.
E psihoza milenară
Că n-ar exista uzură,
Dimineaţa-i etern iară,
Fără timp, ce-n fond o fură...
Dar e-aşa de-o existenţă,
De când timp e feliat,
Fericirea-i apetenţă,
Spiritualul e un dat
De când s-a creat credinţă
Că ce-i, nu-i îndeajuns
Şi an de anu-i numai fiinţă
Cu nefiinţa întrepătruns,
Tot mai mult... pe timp, că trece.
Deci rămânem grav naivi
OMUL, ce nimic nu întrece,
Un conviv printre convivi,
O creaţie imensă
De-un indus crezut în sine,
Ce din trecerea adversă
Îşi preface rău în bine
Şi alt An venit, cel Nou
E-o sublimă înălţare
Ca un strigăt cu ecou
Că speranţa, ea, nu moare...
Şi mă înlănţui lângă voi
Beat, sătul de fericire
Căci suntem cel puţin doi
An ce vine, iar... Iubire!

La mulţi ani, mulţi... Omenire!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa nevăzută a lumii

Când lumea s-ar scula din rău
Sau din a ei indiferenţă,
Poate va fi din nou călău
De-omor, hoţie, impertinenţă.

Când lumea s-ar trezi spăşită
De nedreptăţile făcute,
Vor fi din nou iubit, iubită
Fără paradă, pe tăcute.

Când lumea nu va mai fi-n hoarde
Crezând un unic adevăr,
Va fi doar cânt de tril, de coarde,
Trăi-vom fiori de flori de măr.

Când lumea se va culca-n pace
Fără de frică pentru mâine,
Va fi tărâm la toţi să joace
Şi asasini vor face pâine.

Când lumea singură va şti
Că-i numai una-n Univers,
Va face mult mai mulţi copii
Să-i spună amor ce-l moştenesc.

Când lumea, de-ar mai exista,
S-ar vedea tasul din balanţă
Şi inegală, c-ar cădea...
Şi-ar da la toată importanţă.

Când lume-o venera ce-apune
Şi orice naşte pururi nou,
Se va renaşte o nouă lume
Cu individul om, erou!

Când lumea iar va fi o lume
Pierdută din părinţi-părinţi,
Trecerea spaţiu' o să cunune
Şi vom fi iar trimişii sfinţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşit

Dacă, legea a treia a dinamicii se aplică în fizica universală,
atunci moartea ne-ar da un recul, cu o forţă egală...
păcat, de atâta şcoală!

Cum, naşterea, se spune că nu poate fi din nimic, niciodată,
eu fiind deja, e clar că exist dinaintea naşterii eternităţii...
şi nici nu mai văd rol, posterităţii!

Iubirea, fiind idiopatică, este definitiv incurabilă
şi culmea, victimele nu se plâng...
e doar o chestiune de... răsfrâng!

Inevitabil, deci fiind tot rotund, nu-i niciodată un sfârşit
şi-i neînţeles cum mărul este fructul cel oprit,
că n-am fi fost; nici laicul, nici cel smerit...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inuit

De existenţa n-ar fi fost mâncare,
Adică n-ar fi fost prozaică preocupare,
Am fi fost cert şi mai curaţi puţin
Şi timp mai mult, de a-l omorî, un chin!

De greva foamei, nu s-ar mai vorbi
Şi bunătăţi nefiind, nimic nu ne-ar orbi...
Ar fi pământu' întreg sălbăticie;
Doar mirişte, o întreagă florărie!

Nici abatoare n-ar mai fi, nici stâni
Şi popii, popii ar fi nişte păgâni;
Că nimeni n-ar muri de-o existenţă,
Credinţă castă... N-ar fi delicvenţă!

O apă în peşte ar fi, mări şi oceane
Şi ne-am iubi toţi; oameni, lei, iguane.
S-ar zice; am fi fără de nicio frică...
De nu un tâmpit ne-ar împuşca, din pică!?

Ah, c-am uitat, nu-i totul din mâncare
Şi nemâncaţi, căci proşti vor fi; nu doare
Prostia! Visu' înseamnă; omenirea o să ţie,
Primordial, de n-ar fi... vreo prostie!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supra... vieţuirea

Pare-a fi doar un plus superlativ
Paradoxal, un academic acceptat;
Ca şi cum fiinţa-i pleonasm la "existat"
Şi dorul de-a trăi etern, un laitmotiv.

Nu ştiu ce-i să trăieşti peste trăit,
Dar am în scoarţă, în oase un înscris
Să-mi păstrez eu-l fizic... Interzis
Să-mi rup din lanţul de destin ce mi-e voit.

Am zis destin, necunoscutei "X"
Ce-o dau monedă schimbului "nu ştiu"
Mereu după se-ntâmplă... un prea târziu;
Doar arogant să demonstrez că "ştiu, la fix".

Mă-ntorc la termen; "peste vieţuire"...
Ca şi cum moarte-ar fi peste-a nu fi
Şi nu cred iotă că n-am cum a potrivi
Mesaj ce n-am de la străbuni... de retrăire.

Sau poate-i simbolul despre voinţă
Când singură întrece crud eşec;
Aşa cum devii peşte după-nec
Sau criminal ce ucide din credinţă...

Ori o fi gustul puritan de-a nu ceda
Ce-oricum nu ai pentru că "ea" în fond eşti "tu"-ul;
Un cărăuş, nu viaţa... ci doar sufletul
Ce-ar fi real... sau un mister sau altceva...

E sigur la bărbat prin compromisuri,
Neexistând oprelişti, nici convenţii...
Capabil de-a lupta cu-extrapotenţii;
De-aş mânca seamăn ca să-şi facă proprii visuri.

Imprevizibil nu-i la fel şi la femeie,
Stăpâna regulei că mereu se descurcă...
Şi-o face o viaţă, unde pe-alţii-i duce-n cârcă,
Chiar piere-n loc de-a eluda principii-cheie.

E sigur un colos de peste poate,
Când pare că nu poţi, că e sfârşit,
Când nu-i nimic, nici timp, eşti doar un mit
Ce ţii să-l treci de hop, să-l scoţi din moarte...

În fapt acum remarc ce e sinucigaşul;
Nici vorbă de renunţ, nu-i existenţă,
Că-n fond nu-i aparţine ce-i esenţă...
Un purtător poverii ce şi-o curmă, laşul.

PS.
... Să cred că-n fond suntem cu toţi poveri
Frugale, purtând suflete-n mesaj;
Ţintit traseu pentr-un prestabilit bagaj...
Mediatori?... "Vieţuitori" supra-stingheri?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşit potrivnic

S-a plictisit tot stând mereu acasă
Privind cu jind la vânzoleala străzii
Invidiind pe toţi; "Vremea-i frumoasă,
Sau ger e?... Of, plictisul ogrăzii!

Nici muncă nu mai este, nu-i vacanţă
Despre ceva mai bine, tot se-afundă;
Tristeţea-i tot mai sumbră, nu-i speranţă,
Şi viaţa tot se scurge tot mai muribundă.

Şi cât elan de zbor e, ce voinţă
Să spargă tot banalul, să se plimbe,
Dar de un timp -şi-i lung- e doar căinţă
Şi orice-ar vrea nu poate să mai schimbe.

Este-un abis de eşecuri, bluff şirag
Ce lasă fără nicio sursă împliniri
Şi bani sfârşesc, te lasă şi cel drag...
Rămâi cu ochii pe fereastră, doar gândiri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia poate dăinui între fiinţe de sexe diferite, chiar ferită de orice grosolănie, totuşi o femeie se uită pururi la un bărbat ca la un bărbat şi, la rândul său, un bărbat se uită la o femeie ca la o femeie. Legătura aceasta nu este nici pasiune, nici prietenie curată, formând o categorie aparte.

La Bruyere în Caracterele
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Mai mult, mult, suntem morţi decât vii, că-n fond viaţa-i o mică parte a morţii
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veşnicie fără nicio intervenţie a sorţii,
căci inerţia-i o scuteşte de ambiţii; nu i se pretinde vreun sfârşit că n-are început,
nu naşte din ceva, e doar un recâştig de linişte din zbuciumul de-un viitor trecut!

E demografic "pan", în preponderenţă, moartea, că este mult mai populată, multă
şi nici nu-i complicată cum e viaţa ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-şi va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
nevieţuitoarea şi nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...

... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
şi-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beţie a amânării gândului de-orice reflecţie îl amăgind până la stingere.

De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
şi-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viaţă n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârşit eterna netrăire
cum spaţiul dintre stele, ce-s puţine! Am fi şi noi în fine un minus univers, o nimicire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţeluşii

Cum bine tot se ştie că orice acuplare
La câini e de durată, cu parteneri mai mulţi,
Nu e surpriza mare că cinci masculi inculţi,
Chiar gemeni de produc, au toţi din exemplare.

Aşa sunt azi victima de-un rezultat probat
Că m-am îmbogăţit cu cinci micuţi căţei
Şi albi şi gri, negruţi, pătaţi, toţi derbedei
La fel, chiar de-s doar fete şi unul doar bărbat.

Sunt toţi o molfăială de ţâţe, chiar lătrând,
De o căţea străină vagabondând pe câmp,
Ce-am acceptat-o-n curte cu mintea mea de tâmp,
S-o-ntrem pe ea, pe ei, cu lapte... cumpărând.

Sunt trei, mult alb cu pete, un altul roşcat negru
Iar cea mai dolofană e-o căţeluşă gri
Dar şi cu alb pe burtă şi pete negre vii...
O bulă păr de pluş, rotundă pe de-a-ntregu.

Şi-i ger năprasnic iar şi-s mici şi răbdători,
Le-am pus hăinuţe multe să aibă cald un pic
Şi plâng des zi şi noapte; că unu-i rău de mic
Şi sufletul mă doare... Le sunt îngrijitor.

Răul de-acum începe că-i am pe toţi ai mei
Şi am dulău de curte, libertin sufletist
Ce i-a a adoptat pe toţi... da-s zilnic tot mai trist
Că nu-i acceptă nimeni să-i dau nici pe doi lei.

E-o mică tragedie din bucurii născânde
Să poţi oferi suflet, nu unul, multe, dulci,
Dar lumea-i egoistă; nu poţi iubiri să smulgi
Şi micii mei prieteni vor pieri pe niciunde...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (2)

Ea a plecat, iar el... ce chin!
Că n-a avut, de-atunci, senin,
Ci doar furtună, iar alin,
Acolo- n peştera-cămin,
Nu are, ci doar gândul-spin
Că nu e în "ceva"... deplin.

Şi s-a gândit, s-a răsucit,
Pân'-o idee i-a venit:
A mers la vraci, s-a spovedit,
I-a spus cât e de chinuit,
Şi, cum să spun, a reuşit
Ceva de neînchipuit.

Ce a făcut, ce n-a făcut,
Nu pot să spun, că n-am văzut,
Dar, ce-a fost mic a tot crescut
Cât? - ce să zic? – de necrezut,
Că, dintr-un jet a prefăcut
O stâncă mare, într-un lut.

Iar peştera, de-atunci, a fost
Nu doar cămin şi adăpost,
Ci la pelerinaj, un rost:
Ieşirea multora din... post,
Căci - de! - mărimea are-un cost,
Iar el... plăteşte, că nu-i prost.

Curând, chiar soaţa a aflat
Şi n-a putut, n-a rezistat,
S-a prezentat, a comparat,
Apoi, spre noul ei bărbat
A zis "Kum vo" şi... a plecat.
(Traduc: "- Eşti no.2, păcat!")

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o feminitate

De ce-ai înlănţuit tot, zile
Pe întreg Pământ, luându-i odihnă
Pierdut să te privească în tihnă
La nesfârşit, Evă, Dalile...

De ce te îmbraci mereu în floare
Făcând Pământ şip de parfumuri,
Urnind mulţimi alai pe drumuri,
De te-or găsi izvor, licoare.

De ce nici mintea nu secretă
Din tot Pământul alte forme
Să unduie visări enorme
De suavu-ţi gât fin, de egretă.

De ce nu-i oare în Univers
Un alt Pământ cu atât frumos,
Să înveţe scribi ce-i "drăgăstos"...
Neant, nu ştie liric, vers?

De ce idilele fac mame
Şi întreg Pământul e-o idilă
Din fete, fiecare o filă
De dragoste... cu suflet rame?

De ce doar tu aşterni alee
Pământ, de noi, să o parcurgă...
De ce doar tu eşti demiurgă
De-un basm, de-o lume... tu, femeie?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iunie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

DREPT... uri

De încriminări n-ar fi în lege
Pentru abuz, ori neglijenţă,
Chiar unde-i loc de competenţă...
Atunci pungaş, devine rege!!!

De nu-i în lege măcar bob
De pedepsit cel ce conduce...
Şi-ales de-ar fi... Vă faceţi cruce,
Că toţi, eu, tu, îi vom fi rob!

De nu-s greşeli, intenţii rele,
La fel de rău vrut pedepsite,
Atunci, cei pur, fiinţe cinstite...
Ele, sunt victime, momele!

... Adică nade la canalii,
Ce cu tupeu borfaş pretind
Democraţie, nemaifiind...
Se pretind ei, ei verguralii!

De biet Pământ pe toţi ne ţine
Fără triaj, pe toţi egali,
E semn că nu parşivi venali
Pot, ei, decide rău, de bine!

Popor, avem doar o armură
Şi, arma-i doar mulţimea, cor
De glasuri, ce de tac nu mor
Şi-n veci înving lepădătură!

Doar libertatea din scripturi
Şi ateu canonic, laic trai
-Cât încă nu eşti mort- ţi-s rai...
Cel, unde a-i drept amor, drept... uri.!!!

Dreptatea mulţilor, nu Guri,
Ce-şi fac din clici încrengături...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!