Unde fugi copilărie

Când prindeam o zi frumoasă,
Doamne, ce mai alergam!
Plecam adesea de-acasă,
Nici-o treabă nu aveam.

Câmpu-ntreg îl colindam
Printre lanuri de porumb.
Socoteală nu dădeam.
Ne bucuram aşa de mult!

Când era porumbu-n lapte
Uitam de masă, de tot.
Aprindeam focul în noapte
Să mâncăm porumbul copt.

Din cenuşă îl scoteam.
Ne făceam negri pe gură.
După ce ne săturam
Simţeam somnul cum ne fură.

Era noapte răcoroasă,
Stelele luceau pe cer,
Cam târziu veneam acasă,
Ne culcam pe lăvicer.

Încet, încet somnul venea
Fără vise, liniştit.
Cu grijă mama ne-nvelea
Când vedea c-am adormit.

Doamne, câtă bucurie
Era în viaţa de copii!
De ce pleci copilărie?
Oare la noi, mai revii?

Unde fugi copilărie?
Dece iei cu tine tot?
Dacă vrei îţi dăm simbrie
Numai să rămâi pe loc.

poezie de Dumitru Delcă (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

COPILĂRIA - acea vreme nu revine

N-am uitat casa în care, mi-am trăit copilăria,
de când am venit pe lume, până mi-am pus pălăria.
N-am putut să uit părinţii, care m-au adus pe lume,
au avut grijă de mine, mi-au dat numai sfaturi bune.
Uliţa copilăriei unde ne jucam copii,
o păstrez şi azi în minte - giuvaier de bucurii.
N-am uitat livada-n care, după fluturi alergam,
cât era ziua de mare, altă treabă nu aveam.
N-am uitat râul din vale, unde vara ne scăldam,
când de soarele puternic, adesea ne răcoream.
N-am uitat nici glasul mamei, când acasă ne chema,
ne-aşeza pe toţi la masă şi cu dreapta ne-închina.
Cu foamea astâmpărată, când soarele apunea,
somnul cobora în gene, bunica poveşti spunea.
Lunca rămânea pustie, dormea satul liniştit,
luna-şi picura argintul, pe-întinsul nemărginit.
Aşa era copilăria, după câte-mi amintesc.
Acea vreme nu revine, nu mai pot ca s-o trăiesc.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria trecutului

Bine mai era odată
Când aveam de toate-n vatră.
Venea tata de la coasă,
Noi îl aşteptam la masă.

Mirosea a fân cosit,
Pe masă era puiul fript,
Masa plină de bucate...
Uitam, Doamne, de păcate!

Turta bună coaptă-n vatră,
Cu furculiţa-nţepată,
Era, Doamne, hrana noastră,
De la Dumnezeu lasată.

Toţi mâncam cu voie bună
Mămăligă cu smântână,
Lapte dulce fiert în tuci...
Numai bună s-o mănânci.

În ţăst pâinea rumenită,
Pe masă carnea prăjită,
Ne gătea mama, săraca,
Seara până mulgea vaca.

Seara ne rugam la Domnul
Ca să ne vegheze somnul,
Iar mama în grija ei
Ne mângâia cu temei.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti copilărie?

Copilărie, unde eşti?
Mi-e tare dor de tine.
Vreau să te îmbrăţişez,
vreau să mă joc cu tine,
vreau să alerg...
Cu tine,
întotdeauna mă simt bine.
Au trecut mulţi ani de când m-ai părăsit.
Vreau să fim iar împreună.
Ştiu. Sunt un visător.
Alături de tine am fost fericit.
Întotdeauna eu te-am iubit.
Tu, copilărie, eşti mai frumoasă decât frumuseţea.
În tine m-aş întoarce chiar şi din rai.
Ştiu. E prea mult spus
şi tot prea mult,
de când te-ai dus.
Rămas bun, copilărie!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte lucie, albastră

Când luna pe cer apare
Întunericul păleşte.
Lumina zilei dispare,
Sufletul se odihneşte.

Noapte lucie, albastră
Peste sat încet se lasă.
E linişte-n casa noastră
Şi-n pădurea răcoroasă.

Somnul e stăpân pe toate
Câte-n cer şi pe pământ.
El în fiecare noapte
Ne-apropie de Domnul Sfânt.

Îngerii din cer coboară
Să vegheze somnul dulce,
Cu vise ne împresoară
Şi la pernă ne fac cruce.

Îmbrăcaţi în alb veşmânt
Ne veghează până-n zori.
Apoi urcă la Cel Sfânt,
Până dincolo de nori.

Nu ştim când se odihnesc,
Fiindcă în grădina lor,
Multe suflete-ngrijesc,
Ale celor care mor.

Asfel, porunci împlinesc.
Asta e menirea lor.
Pe Dumnezeu îl slujesc,
Al lor, şi-al nostru creator.

Împreună cu Isus
Multe vise împlinesc.
Ei, veghind acolo sus,
Multe, alte, plănuiesc
Pentru omul muritor,
Pentru-al lumii viitor.

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din copilărie

Deseori mă gândesc, stând sub cerul senin,
La toţi anii ce trec, la toţi anii ce vin
Şi, zâmbind, mi-amintesc cum cu greu m-adormeai
Prin duioase poveşti ce seara-mi spuneai.
Glasul tău, mamă dragă, îmi răsună în gând
Şi, cu gândul la tine, adorm greu şi plângând.

Aţi trecut, zile frumoase, când pe stradă alergam,
Ne opream la porţi de case şi.... sunam şi-apoi fugeam.
Când jucam şotron, pe-afară, până când se însera
Şi nu aveam nicio grijă. Doamne, bine mai era!

Dulce, tu, copilărie, amintire ce nu piere
De ce clipele-ţi plăcute sunt cu toate efemere?
Doamne, cred că ani din viaţă i-am ceda, dacă am ştii
Că ne vom redobândi "luxul" de a fii copii.

Însă timpul n-are milă. El mereu fuge, mereu,
Fără a şti că acuma ne-am dori şi tu, şi eu
Să se-oprească doar o clipă, să se-ntoarcă în trecut,
Să avem din nou în faţă ce-am iubit atât de mult...
Mama să ne fie-alături, tata să ne ocrotească,
Noi să ne jucăm pe-afară, timpu-n loc să se oprească!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, copilărie?

Mare greşeală am făcut
când te-am părăsit pe tine.
De ce oare m-am grăbit
să-mi adaug ani şi zile?
Acum m-a cuprins tristeţea
c-am pierdut copilăria,
care e mult mai frumoasă
decât toată frumuseţea.
Ghiduşii, jocuri, isprăvi,
unde oare v-am lăsat?
Astăzi umblu prin dumbrăvi.
Bătrâneţii m-am predat.

poezie de Dumitru Delcă (2 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă - dulce nostalgie

N-am uitat privirea blândă, cu care tu m-ai primit
Când ajuns acas' la tine, eram tare obosit.
M-ai luat, mamă, de mână şi pe pat m-ai aşezat
Cu căldura-îmbrăţişării, pe frunte m-ai sărutat.
Te-ai aşezat lângă mine, m-ai întrebat cum mă simt,
Eu ţi-am spus că-mi este bine, savurând al tău alint.
Mi-am adus atunci aminte, de copilăria mea,
Când iubirea ta de mamă, niciodată nu-mi lipsea.
Doamne, cât era de bine, când la masă ne chemai.
Ne puneai mâncare-n blide, să mâncăm ne îndemnai.
Unde eşti copilărie? Unde eşti măicuţa mea?
Tot umblând prin ţări străine, greu mă apasă vremea.
Acum, când mă-întorc în sat, găsesc casa părăsită,
Curtea numai are gard, ograda e neîngrijită.
Mi-e dor de tine mamă! Mi-e dor de copilărie.
Dorul către voi mă cheamă, fără voi, viaţa-i pustie.
Port în buzunar la piept, mica ta fotografie,
Semn că încă te aştept, MAMĂ - DULCE NOSTALGIE.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, într-un colţ de ţară

Undeva, într-un colţ de ţară
am avut cândva o mamă.
Era sfânta mea icoană
şi cea mai de preţ comoară.
Când venea de la oraş
Doamne, cât mă bucuram.
În mintea mea de copilaş,
o zână o vedeam.
Când în braţe mă lua
şi mă săruta zâmbind,
De bucurie lăcrima,
eu mă visam în Olimp.
De-aş primi din cer o palmă
n-aş uita de tine, mamă.
Nu l-aş uita nici pe tata
şi nici unde-mi este vatra.
Când tata-mi dădea o palmă,
mă apărai scumpă mamă.
Când către tine greşeam,
singur palme îmi dădeam.
Cum aş putea oare să uit
copilăria ce-am avut?
De la voi primeam povaţă
cum să reuşesc în viaţă.
La şcoală bună m-aţi dat,
de la joacă nu m-aţi luat.
Cu tot aurul din lume
n-aş putea să răsplătesc,
iubirea, vorbele bune,
cu un simplu mulţumesc.
De-aş avea înţelepciunea
câtă e sub soare,
Aş înzestra mamă lumea,
cu viaţă nepieritoare.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţare...

Când vrei să pleci, nu mai lăsa nimic la mine,
Să-ţi duci şi rădăcinile cu tine,
Să mă descarci de vise de iubire
Lăsând totul curat, ca la venire.

Ia-mi sufletul uşor in palma stângă,
Sărută-l lung şi nu-l lăsa să plângă,
Ai grijă să nu-l scapi, din nepăsare,
Şi curăţă-l de tine, cu răbdare.

Încet să-l iei, te rog, ca pe-o fecioară,
Să-l strângi duios la pieptul tău, ca să nu-l doară,
Şi să-l slobozi apoi, cu grijă mare,
Lăsându-mi-l întreg după plecare.

Dar nu vrei tu să faci să-mi fie bine...
Dacă tot pleci, de ce rămâi cu mine?
G. M.

poezie de Corneliu Subotnicu din Nisip - Cuvinte găsite
Adăugat de Iasmina Creţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul unui copil

M-ai alungat de-acasă, mamă,
de grijă să nu-mi mai porţi.
M-ai alungat de-acasă, mamă,
să cerşesc milă la toţi.

La fel ca tine, mamă,
toţi oamenii m-alungă.
Mă latră câini, mamă,
şi-aleargă să m-ajungă.

Azi nu am mâncat, mamă,
că nimeni nu mi-a dat.
Am căutat o poamă,
dar pomul e uscat.

Acum se lasă noapte
pe uliţa pustie.
În sufletul meu, poate,
tot noapte o să fie.

Regret că lângă tine
nu am găsit iubirea.
Regret că pentru mine
apune fericirea.

Spun asta, dragă mamă,
că simt încet, încet,
cum trec a vieţii vamă,
cu sufletul din piept.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Martorul nostru în toate,
Cerul negru-n timp de noapte
Presărat cu stele, mii,
Ce menţin legende vii.

Stele-n care ne-am pierdut,
Şi copii, dar şi adulţi,
Toţi ne pierdem cu neştire,
Aruncându-le o privire.

Stele ce-nconjoară Luna,
Luna-i mama, e doar una,
Stelele, copiii ei,
Au fost prietenii mei.

Le priveam sclipind pe boltă,
Când mintea mi-era-n revoltă,
Ele mă tot linişteau,
Cântec dulce îmi cântau.

Cântec dulce în surdină,
Muzică mută, divină,
Înţeleasă doar de mine
Nu de mutrele străine.

Copiliţa lor eram,
Cred că le şi-aminteam
De-alţi prieteni ce avură,
Dar pe care îi pierdură.

Căci stăteam şi le priveam,
Sufletul mi-l linişteam,
De greşeli, uşor, uitam
Şi nu mă mai ruşinam.

Dar crescui ca dintr-o dată,
Nu e timp ca altă dată,
Când stăteam şi le vorbeam,
Griji, nevoi, eu nu aveam.

Iat-acum că şi muncesc,
Nu am timp să m-odihnesc,
C-am crescut şi am de treabă
Cum spunea mama, în grabă.

Şi mi-e dor de mine mică
Care nu ştiam de frică,
Când stăteam cu orele
Şi vorbeam cu stelele.

poezie de Mara-Elena Untea din Copiii din Ţara Dorului, ediţia a IV-a (8 iunie 2024)
Adăugat de Sebastian Butu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nechiob show

Mi-a fugit moartea de-acasă
Doamne cum să mai trăiesc
ea-mi făcea viaţa frumoasă
şi absurdul mai firesc

Doamne cum să mai trăiesc
fără-un pic de răutate
când e mult prea omenesc
să mai vrei ce nu se poate

Fără-un pic de răutate
viaţa nu mai e frumoasă
nu mai am nimic din toate
mi-a fugit moartea de-acasă

Doamne cum să mai trăiesc
când e-absurd tot ce-i firesc

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreb timpul

Timp al meu, unde te duci?
Încotro vrei s-o apuci?
Unde te călătoreşti?
Oare, nu mă mai iubeşti?
De ce pleci de lângă mine?
Lasă-mă să cred în tine
Ca în bunul Dumnezeu.
Numai fi atât de rău!
Mai rămâi zău, nu pleca!
Unde oare te grăbeşti?
De ce iei şi viaţa mea?
De ce să mă prăpădeşti?
Viaţa e ca o copilă.
Te rog stai mai mult cu ea.
Dovedeşte-i că ai milă.
Doar e prietena ta.
Lumea-întreagă se întreabă
De ce vrei s-o părăseşti.
De ce faci totul în grabă.
Nu merită s-o iubeşti?
Să-i fii prieten la viaţă
Este un lucru frumos.
Uite, eu îţi dau povaţă
Fii şi tu mai omenos.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când treci de optzeci de ani

Când treci de optzeci de ani
simţi cum pleacă sufletul.
Încet, încet şi an de an
se scurtează umbletul.
Nu mai mergi la horă-n sat,
nunta nu mai e de tine.
Ai sufletul apăsat
de bătrâneţea ce vine.
Gândul la copii te duce,
cu amintiri te hrăneşti.
Răzimat între uluce
către ceruri, lung priveşti.
Picioarele ţi se-înmoaie,
cazi. Rămâi fără de zile.
-Ce faci acolo, tataie?
strigă un copil la tine.
Sus, la bunul Dumnezeu
sufletul s-a înălţat.
Dacă nu ai fost ateu,
de păcat vei fi iertat.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile vieţii

Când suntem în copilărie
Trăim primăvara vieţii.
Radiem de bucurie,
Precum zorii dimineţii.

Când vin anii tinereţii
Toată lumea e a noastră.
E frumoasă vara vieţii.
Suntem ca o floare-n glastră.

Când toamna vieţii ne-a brumat,
Şi când anii se adună,
Ne pare rău că nu am stat
Cu tinereţea-mpreună.

Iar când am intrat în iarnă,
Când se-aşterne lunga noapte,
Sita vieţii-o să ne cearnă
Şi plecăm din viaţă-n moarte.

poezie de Dumitru Delcă (31 martie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năuc

sunt năuc... năuc de dor...
nu pot noaptea să mai dorm!
crengi de nuc vântul îndoaie
eu întorc foaie cu foaie

timpul cel trecut în ani
fără griji şi fără bani..
când plecam seara de-acasă
şi veneam în dimineaţă!

vesel... cu mâna fierbinte...
fă-mă Doamne, ca-nainte
şi îţi dau averea toată
numai ea e vinovată!

am muncit uitând de mine
ca în stupul de albine...
am greşit... acolo-i miere...
dar la mine... numai fiere!

unde am găsit-o oare...
de o port la cingătoare?
şi la doctor de mă duc...
şi acolo sunt năuc!

spun că inima mă lasă
el îmi zice... du-te acasă!
stai în pat... la anii tăi...
nu umbla pe alte căi!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elemente

Eşti foc
Şi-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenuşă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Şi vise de fum ridicate la cer
Şi lemne şi scrum.
Eşti apă
Şi inima mea ţi-e scoică loială,
Urma ta - sunetul mării,
Al furtunii şi al nopţilor senine,
Parfumul lacrimilor sărate,
Gustul rece şi proaspăt,
Atingerea ploii pe umerii goi,
Speranţa alergând în valuri să înţepe uscatul.
Eşti pământ,
M-ai clădit şi mă-ntregeşti,
Din tine m-am născut şi la tine mă întorc,
În tine înfloresc, pe tine mă usuc,
În mine rodeşti, înfloreşti şi dai viaţă.
Eşti aer,
Trăiesc doar atunci când te inspir,
Când te sorb fără să mă satur de tine,
Când mă umpli fără să mă simt plină,
Cănd mă goleşti şi mă omori încet,
Când nu te am mă sufoc,
Trăiesc artificial şi mă sting încet.
Eşti foc
Şi-mi arzi în inimă ca într-o sobă,
Lemnele-mi trosnesc,
Cenuşă sunt când pleci,
Foc viu când vii
Şi vise de fum ridicate la cer
Şi lemne şi scrum.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era mama mea

Mama se scula de noapte,
Ne cosea hăinuţe rupte,
Ne fierbea în oală lapte,
Treburi termina prin curte.

Apoi, lua la umăr sapa,
Bocceluţa cu mâncare,
În cofă îşi punea apa
Şi pleca în câmp să are.

Îşi purta paşii pe brazdă,
Prin pământul răscolit,
Avea grijă să nu cadă
Până dă în asfinţit.

În miezul zilei se-odihnea.
Ştergea fruntea de sudoare.
Mânca acolo, ce avea.
În câmp. Sub arşiţa de soare.

Ducea calul să-l adape.
Să-i răcorească sufletul.
Apoi începea să sape,
Potolindu-şi umbletul.

Tot aşa muncea în viaţă.
Alerga pe câmpuri vara,
De cum da în dimineaţă.
De cu zori şi până seara.

Cu truda câmpului în spate,
În curte, calul dehăma.
Ne lua pe fiecare-n parte
Şi cu grijă ne-ntreba:

- Oare, v-a ajuns lăpticul?
Era prima grijă a ei.
Îşi lua din cap baticul,
Ne săruta oe toţi trei.

Apoi, ne băga în casă,
Ne pregătea mâncare bună,
Ne-aşeza cu drag la masă
Şi ne spunea:-Poftă bună!

Când ne aşeza în pat
Ne închina perna întâi.
Uita mama de oftat
Când ne veghea la căpătâi.

Aşa era mama mea.
Ea făcea din noapte zi.
Prea puţin se odihnea.
Muncea mult pentru copii.

poezie de Dumitru Delcă (29 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Velur

Când tu revii se face în miezul zilei noapte
şi îmi aduc sobolii prin galerie lapte
ridichi de lună nouă şi ştevii de sobol
alimentarul bol
când tu revii sar blănile de nurci
pe patul meu de fier în care urci
ca o cascadă veche de parfum
vin călăreţii obosiţi de drum
începe casa liniştit să ardă
din beciul rece până la mansardă
cum arde rapiţa pe câmp în lanuri

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Blănurile oceanelor şi alte poeme (1969)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucării cu lacrimi şi cu libertate

Femeile au fost în viaţa mea
Ca jucăriile-n copilărie;
Ce mult plângeam pentru a le avea
Şi-avându-le, plângeam de bucurie...

Apoi plângeam când una se strica
Sau când loveam o alta, din greşeală,
Când le pierdeam sau mi le confisca
Mama, cerându-mi aspru socoteală

Pentru năzbâtii... Doamne, iar plângeam,
Plângeam la fel când îmi erau furate,
Şi tot în lacrimi ştiu că adormeam
Şi mă trezeam în lacrimi, din păcate.

Iar de femei am plâns la fel de des,
Cu doar o diferenţă, alta nu-i,
Că jucăriile-mi nu şi-au ales
Un alt copil, să fie ale lui.

Femeile sunt, unele sau toate,
Un fel de jucării cu... libertate.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!