Năuc

sunt năuc... năuc de dor...
nu pot noaptea să mai dorm!
crengi de nuc vântul îndoaie
eu întorc foaie cu foaie

timpul cel trecut în ani
fără griji şi fără bani..
când plecam seara de-acasă
şi veneam în dimineaţă!

vesel... cu mâna fierbinte...
fă-mă Doamne, ca-nainte
şi îţi dau averea toată
numai ea e vinovată!

am muncit uitând de mine
ca în stupul de albine...
am greşit... acolo-i miere...
dar la mine... numai fiere!

unde am găsit-o oare...
de o port la cingătoare?
şi la doctor de mă duc...
şi acolo sunt năuc!

spun că inima mă lasă
el îmi zice... du-te acasă!
stai în pat... la anii tăi...
nu umbla pe alte căi!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor Hibernal

E ceaţă, e frig..., şi aud de afară
cum vântul se zbate năuc printre crengi,
speranţa în mine începe să moară,
iar tu din trecut ai vrea să mă ştergi.

Privesc pe fereastră cum pică zăpadă
din pomii cuprinşi în vârtejuri de vânt...
Sunt trist, iar în casă nu-i nimeni să vadă,
să-mi spună de tine măcar un cuvânt.

Şi seara se lasă, şi gândul se frânge,
furtuna la geam se-nteţeşte mai mult,
şi frigul pătrunde, şi sufletu-mi plânge,
mă-ndrept către sobă, şi vreau să te uit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă cel ce sunt

Iubire... m-ai lăsat năuc,
De unde vin? Unde mă duc?
Şi câte flori să-ţi mai ofer?
Ca să te am? Ca să mai sper?

Iubire... te respir încet,
Te plâng cu lacrimi de poet,
Mi te doresc, mi te alung,
Alerg... la tine să ajung

Iubire, fir-ai tu să fii!
Te fac buchet în poezii,
Le leg cu dragoste, mănunchi,
Îmi eşti alean, îmi eşti şi junghi

Iubire, fără tine mor,
Devin un pământean, nu zbor,
Îmi pierd şi aripi, pierd şi vis,
Căzând etern din paradis

Iubire, stai la pieptul meu,
Eu lângă tine devin zeu,
Şi nu în cer, nici pe pământ,
Iubire... fă-mă cel ce sunt!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume, lume

De la mine pân' la tine
Numai fluturi şi albine,
De la tine pân' la mine,
Numai rău şi nici un bine.

De la mine pân' la ea,
Numai lanţ şi numai za,
Unde-i ea şi unde-s eu,
Numai piese de muzeu.

De la noi până la lume,
Numai fiare fără nume,
De la lume pân' acasă,
Numai vreme friguroasă.

De la mine pân' la ei,
Numai lupte şi scântei,
Ei acolo, eu aici,
Şi-ntre noi e-un fel de bici.

De la voi la oarecine,
Numai guşteri şi ruine,
Din neanţ la dumneavoastră,
Numai gratii la fereastră.

De la noi până la noi,
Numai ei, din doi în doi,
Invers, de la noi la noi,
Numai stare de război.

De la toate pân' la toate,
Numai tu, singurătate,
Numai tu şi eu şi plânsu-mi,
De la eu până la însumi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-lui Piperea, neohaiduc

L-am auzit numindu-se haiduc
Şi am rămas năuc, năuc!
Cu-atâta generozitate
Împarte la săraci sfaturi bogate...

epigramă de Pastor novus
Adăugat de Pastor novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg năuc

Fulg năuc ce te-ai desprins
Dintr-un nor alb şi pufos
Şi te crezi de neînvins
Că te uiţi de sus în jos.

Tu priveşti cu aroganţă
Spre sărman, spre venetic,
Că ai inima de gheaţă
Şi nu-ţi pasă de nimic.

Te roteşti fără-ncetare
Şi te laşi purtat de vânt
Eşti micuţ, dar te dai mare
Când pluteşti peste pământ.

Dar fără să bagi de seamă,
Fulg de nea nesăbuit,
Ai căzut la mine-n palmă
Şi pe dată te-ai topit.

poezie de Octavian Cocoş (19 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza şi ramul

Frunza veştedă din nuc
Se învârte-n vânt năuc,
Să rămână-n cer nu poate,
Stă înşurubată-n moarte.

O privesc de Bobotează
Cum şi moartă e vitează,
Crucea ei rămâne pusă
Într-o viaţă ce-i ascunsă.

Rămăşiţele din gând
Trec prin lume rând pe rând,
Moarte, viaţă e totuna
Când în lume frunza-i una.

O privesc, rămân năuc,
Poate Doamne, eu sunt cuc,
Frunza-i inima ce-mi creşte
Ramuri pentru cer, regeşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde, foaie rară

Foaie verde, foaie rară,
Am plecat străin prin ţară,
De pe malul Jiului,
Să-mi cânt jalea dorului...
Doamne, Doamne, ce destin!

Cânt cu slovele de foc,
C-am muncit şi n-am un strop,
Dar am prunci înalţi ca bradul,
Mândru sunt cum nu e altul.
Doamne, Doamne, dă-mi cuvânt!

Am muncit Doamne, din greu,
Vai de sufleţelul meu!
Traiul nu mi-a fost uşor
Şi am suferit de dor,
De părinţii mei, de sat...

Doamne, nu mi-a fost uşor!
Lacrimi, valea satelor,
Leagăn lin, de vânt, legănat.
Prin ţărână alergam
Şi în sat ne întorceam... iar, în sat.

Mamă, când m-am ridicat
Şi-am ajuns şi eu bărbat,
Am venit din nou, acasă,
Mamă şi m-ai pus la masă
Şi copil, ţi-am lăcrimat.

Tată, tu ai fost mereu
Paza sufletului meu...
mi-ai spus: taică, eşti bărbat,
viaţa azi ţi-a demonstrat.
Fii mereu!

Poţi cu greul a lupta...
De căsuţă nu uita! De pământ...
Nu uita nici de pridvor,
Căci de tine-i locul gol
Şi flămând...

Azi, în amintirea voastră,
Tată, am plecat de-acasă,-n cimitir.
Vin să pun o lumânare,
Căci acel ce părinţi n-are,
Nu-i copil!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare şi chin

Binecuvântare şi chin

Autor: Mihaela CD

Să fie oare doar o întâmplare? Este şi
binecuvântare, e şi chin
De când eu l-am pierdut pe tata, întruna
versurile-mi vin.
Şi nu mă lasă noaptea toată, se-nvârt în cap, să
dorm nu pot
Când vreau să spun o rugăciune, mă rog în
versuri strop cu strop.
De-atâta durere amară?... m-am întrebat în al
meu chin
Să fie oare numai suferinţa ce-mi luminează
acest destin?
Deodată am devenit poetă şi versurile-mi curg
puhoi
Nu ştiu de este binecuvântare, să fie un blestem
apoi?
De ce mi se întâmplă mie?... De ce a început
acum?
De ce n-am scris eu oare versuri în astă lume
pân' acum?
Şi mă întreb încă o dată de nu se vor opri pe
drum?
Veni-vor luni şi ani de-acuma aşa durerea să îmi
spun?
Şi n-am hodină noaptea toată, îmi pun o mie
de-ntrebări
De undeva, din depărtare, cuvinte zboară-n alte
zări.
M-aşez şi scriu, le pun pe foaie, aşa cum vin, nu
le aleg
Şi când termin mă simt de parcă eu am îndeplinit
un crez.
Aşa îmi plâng acum durerea şi versurile îmi
curg lin
Să fie oare o-ntâmplare? Este şi binecuvântare,
e şi chin!

poezie de Mihaela Cd
Adăugat de Mihaela Cd
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutia

sunt inchisă
ca o mică bijuterie
intr-o cutie
-care cutie?
-inima mea!
să evadez ce rost are?
mă simt bine acolo
cu mine insămi
de acolo nu văd nimic
dar cei care trec
pe lângă mine
ce cred oare?
işi spun cu nepăsare
s-a-nchis in ea
-care ea?
-cutia... cu inima mea.

poezie de Doina Bonescu din Clepsidra
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutia

Sunt închisă
Ca o mică bijuterie
Într-o cutie..
- Care cutie?
- Inima mea...
Să evadez
Ce rost are?
Mă simt bine acolo
Cu mine însămi
De acolo...
Nu văd nimic
Dar cei care trec
Pe lângă mine
Ce cred oare??
Îşi spun cu nepăsare
- S-a-nchis în ea!!
- Care ea?... cutia?
- Cutia cu inima mea!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde fugi copilărie

Când prindeam o zi frumoasă,
Doamne, ce mai alergam!
Plecam adesea de-acasă,
Nici-o treabă nu aveam.

Câmpu-ntreg îl colindam
Printre lanuri de porumb.
Socoteală nu dădeam.
Ne bucuram aşa de mult!

Când era porumbu-n lapte
Uitam de masă, de tot.
Aprindeam focul în noapte
Să mâncăm porumbul copt.

Din cenuşă îl scoteam.
Ne făceam negri pe gură.
După ce ne săturam
Simţeam somnul cum ne fură.

Era noapte răcoroasă,
Stelele luceau pe cer,
Cam târziu veneam acasă,
Ne culcam pe lăvicer.

Încet, încet somnul venea
Fără vise, liniştit.
Cu grijă mama ne-nvelea
Când vedea c-am adormit.

Doamne, câtă bucurie
Era în viaţa de copii!
De ce pleci copilărie?
Oare la noi, mai revii?

Unde fugi copilărie?
Dece iei cu tine tot?
Dacă vrei îţi dăm simbrie
Numai să rămâi pe loc.

poezie de Dumitru Delcă (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde foi de nuc

Foaie verde foi de nuc
Timpule, unde mă duc?
Că multe m-au părăsit,
De când am îmbătrânit
Şi m-am lăsat de iubit,
Obrajii mi sau lăsat,
Mă privesc doar cu oftat.

Că dragostea-i floare sfântă,
Când o ai nu-i preţuită,
Iar când ea te părăseşte
Vezi cum viaţa se ofileşte
Şi urâtul te-nveleşte,
Dragostea nepreţuită
Este o viaţă pierdută.

Dă Doamne, la om mult bine,
Suferinţe mai puţine,
Dă-i minte şi sănătate,
Dragoste şi bunătate,
Averea cei bună în toate,
Că viaţa este prea scurtă
Fă, să nu-i fie urâtă.

Foaie verde foi de nuc,
Toate vin şi-aşa se duc,
Dar omul ce are minte
Preţuieşte dinainte
Şi nu lasă la întâmplare
Dragostea cei lucru mare,
Căci viaţa fără ea
Îi urâtă ca moartea.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele măslinilor

Pe sub frunzişul palid el pătrunse,
înfrânt şi pal, printre măslini, pe munte;
şi aplecându-şi prăfuita frunte,
în mâna lui fierbinte şi-o ascunse.

Povestea lui fusese încheiată.
Eu plec de-acum şi toţi mă părăsesc.
De ce vrei Tu să spun că eşti când, iată,
eu însumi nu Te mai găsesc?

Nu Te mai pot găsi. Nu. Nici în mine
şi nici în alţii. Nu eşti pe pământ.
Nu Te mai pot găsi. Şi singur sunt.

Sunt singur cu durerea întregii lumi în mine,
pe care-am vrut s-o potolesc prin Tine,
Tu care nu exişti. Ce grea ruşine...

S-a spus apoi: un înger venit-a să-l aline...

De ce un înger? Noaptea a venit.
Nepăsătoare, crengile foşneau.
Discipolii prin somn se frământau.
De ce un înger? Noaptea a venit.

Şi n-avea noapte-aceea nimic deosebit.
Era cum sunt atâtea nopţi în viaţă,
cu câini ce dorm şi crengi nepăsătoare.
O noapte dureroasă, o noapte oarecare
ce-aşteaptă până iarăşi se face dimineaţă.

Căci îngerii nu vin de obicei
la cei care se roagă cum el se tot rugase,
şi pentru ei nu-s nopţi miraculoase.
Pe-acei ce-şi vor ei singuri pierzarea toţi îi lasă,
şi taţii lor se leapădă de ei
şi mamele îi izgonesc de-acasă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vatra

risipită printre pagini, adunată din poieni
viaţa-şi duce existenţa trăind azi, uitând de ieri

si-n efervescenţa zilei toate sunt cu dus -întors
numai timpul implacabil zboară ca un albatros

vine seara, vine noaptea, înc-o dimineaţă iar
raze trec printr-o fereastră, zile trec în calendar

şi nu-mi pasă şi nu doare, răni demult s-au vindecat
vreau numai sclipiri de soare, cer albastru nepătat

vreau să văd livezi cu pomi, primăvara înviată,
lunca verde la Ampoi şi pe mama lângă vatră.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul vesel

Ce fac azi? Afară-i toamna
Brumărel s-a dus şi el
Cu dovleacul, cap şi coada
A trecut şi Halloween

Nu mă pune sa citesc....
Vreau ca frunza-n vânt purtată
Prin păduri să hoinaresc
Unde verde-am fost odată

Crengi uscate-n dimineaţă
M-ar atinge pe obraz,
N-are nicio relevanţă
Cerul vesel mi-este azi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet

Pe câmpul cu florile,
Merg să îmi cânt doinele,
Bocitoarele-s cu mine,
Să plângă pe oricine.
Că ţara-i îndurerată,
De morţii ce îi îngroapă.
Foaie verde foaie lată
Opreşte-te moarte-o dată,
Nu te-ai săturat, măi fată?
Ţara e înlăcrimată,
De covid e măcinată
Şi nimănui nu îi pasă...

Guvernanţi se ceartă-n plenuri,
Au ambiţi fără scopuri
Scaunele să nu le piardă,
De popor nici că le pasă.
Foaie verde mătrăgună
Poporul e ros de boală,
Plânge Ana prin spitale
Că tăicuţul Gheorghe moare,
Până când Doamne ne laşi
Pradă lupilor hulpavi?
Nu sunt bani, medicamente
Ţărişoară, toţi te pierde,
De te urci pe munţi de trepte
Frumuseţea ţi se vede,
Ca o floare veştejită
Crescută într-o grădină
Fără apă şi lumină.
Ai rămas fără avere
Nimeni nu ştie pe unde
Dar mă rog să-ţi fie bine
Să-ţi ajute Dumnezeu
Zilele tot mai senine
Să le dai şi-acelor minte,
Care te-au vândut prin lume
Că tu eşti şi vei rămâne
Ţara cu miros de grâne!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

timpul mă lasă –
umblu năuc pe cărări
ascultând un cuc

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare sunt eu?

apusuri ce cresc în ochii mei
în cerneluri de roşu
acolo unde se deschid
zăvoare de lumină?
sunt eu acolo sus…
unde pana vulturului fulgeră zări
sau în mine şoptind
tainice colinde?
sunt trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut
prin mine?
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii
oare sunt eu...
ploaie de curcubee în furtuni
când scriu în seri târzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?
sunt eu....
clipa din căuşul palmei tale
strâns întinse
aburii treceri de după furtună
eu…
clipe ce trec tăcute ce nu ştiu răspunsul?
oare sunt eu?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Undeva departe, unde-i veşnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde şi nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc şi poezie,
Unde ochiul vede numai frumuseţe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandreţe,
Unde noi miresme nasul ţi-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simţi cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire şi-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.

poezie de Octavian Cocoş (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde

Foaie verde de mărar,
Fă-mă, Doamne, măcelar,
Pune-mi un cuţit în mâini
Ca să tai... frunză la câini!

epigramă de Iulian Dămăcuş din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!