COPILĂRIA - acea vreme nu revine
N-am uitat casa în care, mi-am trăit copilăria,
de când am venit pe lume, până mi-am pus pălăria.
N-am putut să uit părinții, care m-au adus pe lume,
au avut grijă de mine, mi-au dat numai sfaturi bune.
Ulița copilăriei unde ne jucam copii,
o păstrez și azi în minte - giuvaier de bucurii.
N-am uitat livada-n care, după fluturi alergam,
cât era ziua de mare, altă treabă nu aveam.
N-am uitat râul din vale, unde vara ne scăldam,
când de soarele puternic, adesea ne răcoream.
N-am uitat nici glasul mamei, când acasă ne chema,
ne-așeza pe toți la masă și cu dreapta ne-închina.
Cu foamea astâmpărată, când soarele apunea,
somnul cobora în gene, bunica povești spunea.
Lunca rămânea pustie, dormea satul liniștit,
luna-și picura argintul, pe-întinsul nemărginit.
Așa era copilăria, după câte-mi amintesc.
Acea vreme nu revine, nu mai pot ca s-o trăiesc.
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.