* * *

... arma ta e lacrima, femeie
arma mea e raţiunea rece
focul meu s-aprinde c-o scanteie
focul tău cu timpul care trece

scutul tău e zâmbetul, femeie
scutul meu e ruga din privire
să nu plece clipa, să mai steie
să mai sorb din focul veşniciei...

poezie de Iurie Osoianu (12 august 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îmblânzit şi Timpul, am îmblânzit şi Focul
Şi i-am adus aici pe masă, între cărţi
Dar nu înţeleg menirea mea şi locul
În liniştea acestui Univers

catren de Iurie Osoianu (2 iunie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

FOCUL

FOCUL
autor Ludmila Maciuga
Se consumă timpul cu imagini,
Ard frunzele cu spinii la un loc.
Se mişcă violetul din ciorchini,
Adaug inutille amintiri în foc.

Vaporii focului plutesc pe unde
Se vaită ramuri într-un plânset,
Luminoasă-i flacăra ce arde,
Melodie desluşesc din trosnet.

E sudoarea plantelor de ieri.
Ce scaldă inima cu mulţumire.
Liniştea de pace-mi dă puteri.
Aură misteriosă de iubire.

Se agită flacăra-n subţire unde,
Vărfuri tremurând de aur şi argint,
Trece clipa ca şi focul care arde
Alunecănd în amintire lent.

Perlele din ochi îmi explodează,
Focu-mi înferbîntă osul.
Roşul cu albastru valurează.
Flacăra îşi întrerupe plânsul...
2019 Italia

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ludmila Maciuga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arma păcii este invincibilă, credinţa este scutul.

Costel Zăgan în Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele de foc

Pe cei munţi pustii, sălbatici,
Din Lombardo-Veneţie,
Unde noaptea în orgie
S-adun demonii lunatici,

Hoţi de moarte doisprezece
Stau în rond sub vântul rece
Care şuieră şi trece!

Focul cerului s-aprinde,
Urmărit de groaznic tunet,
Şi al munţilor răsunet
Printre văi adânci se-ntinde.
(...)

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima e arma femeii, aşa cum minciuna e arma hoţului.

proverbe indiene
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din haos iar în haos...

... s-a stins o lumânare în clipa prinsă-n zbor
de mâţa pe spinare şi arma la picior
şi trece printre dealuri ecoul trist şi gol
de ape şi de maluri şi vite în ocol

din larma dimineţii se naşte-o nouă zi
cu umbre de tristeţe pe nori de ploaie gri
şi curge lin la vale în unde amărui
mereu pe-aceiaşi cale, mereu a nimănui...

poezie de Iurie Osoianu (25 august 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul inimii

Am privit luna şi zâmbetul ei mă alintă
Am privit cerul şi miile de stele mă destind
Am privit soarele şi alte timpuri mi-au revenit, ca amintire
Am aşteptat să încolţească grâul
Şi focul dragostei era acum deschis
Lumina lui străluceşte până-n zori
Şi oricât am încercat să opresc iubirea
Ea-i vie şi mi-a inundat inima.
Mintea, lăsându-se purtată de focul inimii.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara zeilor

Din focul ce-aţi aprins pe creste,
ne-am întrupat. Venim la vetre,
bărbaţi frumoşi ieşiţi din pietre,
din flori de colţ, femei şi fete.

Lumină-n ochi focul ne-aduce,
durerea inimii s-o duce,
să o lăsăm să se usuce,
privind la stele, nu la cruce.

În ţara zeilor ni-i locul,
aici vom arde-ntruna focul,
i-a venit inimii sorocul,
iar să cunoască zâmbetul.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul

Nu-i adevărată povestea că oamenii au descoperit focul
lovind două pietre.
Focul a apărut altfel, când singurătatea primului om
s-a lovit de prima întrebare,
când un om s-a gândit să prefacă rănile lui în speranţă,
să-şi lumineze mâinile
şi teama de el.
Poate focul n-a fost decât un mijloc de a lupta împotriva cenuşii,
când vulturii coboară în noi
şi ne temem.

poezie celebră de Octavian Paler din Poeme (2008)
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie care locuieşte într-o casă minunată poate să fie mândră de toate lucrurile ei frumoase; dar în clipa când vede focul mistuindu-le, se hotărăşte foarte repede care sunt cele la care ţine cel mai mult.

Arthur Golden în Memoriile unei gheişe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sabia şi scutul (fabulă)

Într-un trecut îndepărtat,
Pe când războiul a frapat,
Un luptător de sabie fu ajutat
Şi de scutul său mereu apărat.

Într-o zi când s-a terminat,
Sabia şi scutul s-au certat,
Neştiind că împreună au triumfat.

fabulă de Constantin George Neagoe (22 mai 2015)
Adăugat de Constantin George Neagoe
Comentează! | Votează! | Copiază!

cum să rămâi să reconstitui ţara
cu fond genetic de postură selectivă
trecut prin focul comunizmului şi para
moldovenizmului cu disonanţa cognitivă?!

catren de Iurie Osoianu (21 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e foc pe lume mai puternic decât focul care... arde focul dragostei.

citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul în pădure din scânteie mică s-aprinde.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheişa

Mergeam, în aerul uscat al zilei,
Prin Munţii Dobrogei, la vânătoare,
Lăsând în urmă slăbiciunea milei
Şi eul cel învins în dedublare.

Trecuseră, deja, prea multe ore
De mers pe pietrele ca de jăratec
Şi-n ochi îmi apăreau, multicolore,
Imagini ce se unduiau, zănatec.

Era o toamnă peste care vara
Se întinsese cu căldura-i mare
Şi-o secetă ce îmi făcea povara
Oţelului din mâini mai grea sub soare.

Să fie ochii care-mi joacă feste
De pare că pământul arde, fierbe,
Şi drumul meu e unul de poveste,
Cu duhuri care mă pândesc, acerbe?

Simt focul în picioarele trudite,
Iar buzele, uscate, mi se crapă.
Menţin, cu greu, privirile lipite
De o pădure-n care poate-i apă,

Iar paşi-mi obosiţi străbat distanţa
Încremenind în umbra salvatoare.
Las arma jos, punându-i siguranţa,
Şi mă aşez pe-o iarbă-mbietoare

Cu ochii spre o pată mai închisă
Ce se observă pe pământ, în vale.
Mă-ndrept spre zona umedă. E-o clisă
În care văd adâncituri ovale

Şi despicate,-n care este apă,
O apă limpede, şi-atât de bună!
Ca animalele ce se adapă,
O sorb, sperând ca setea să-mi răpună.

Mă simt privit şi-ntorc îndată capul
Spre dreapta unde, calmă, pe costişă,
O căprioară îşi opreşte trapul
Şi mă priveşte. Pare o gheişă

Ce îmi aruncă o privire caldă,
Priveşte, apoi, arma cu tristeţe,
În lacrimi, ochii par că i se scaldă,
Las arma şi-o admir. Ce frumuseţe!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cand pleoapele ti le-nchizi

Cand pleoapele ti le-nchizi si-ascunzi focul carbunilor aprinsii
Invie lacrima albastra din sufletul ranit
Apoi incet, incet se stinge in ochii tai - focul mocnit,
Cand pleoapele ti le-nchizi si ascunzi focul carbunilor aprinsii
Adoarme de nimeni nestiuta durerea-ti zbuciumata
Si incepi sa visezi - de parca nu a fost niciodata
Cand pleoapele ti le-nchizi...

poezie de Corina Berthier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa nu e aşa rea ca focul. Prin apă înoţi, un marinar de pe Titanic a înotat o zi şi o noapte şi l-a salvat, dar ce te faci cu focul, care te arde şi te face scrum? Cât rezişti la foc?

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa, focul, piatra

De multă vreme, apa urmează cursul ei.
De multă vreme, focul se-aprinde din scântei.
E de ajuns amnarul, odată să-l loveşti,
Că se aprinde jarul şi totul pârjoleşti.
Când e lovită, piatra scapără scântei.
Când e prea multă, apa părăseşte vadul ei.
Apa stinge focul, macină şi piatra,
Focul arde totul, cenuşă e vatra.
Fără ele, însă, nu poţi să trăieşti.
Cu piatra neîncinsă, poţi să construieşti.
Dacă şi apa şi focul, poţi să le-îmblânzeşti,
Ţi-ai găsit în lume locul. Meriţi să trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taifas...

tăcut sorb cupa simplităţii tale
şi ultimile picături pe fund le las
să se mai bucure de legi fundamentale
prelinse pe crâmpee de taifas

a fost un tot întreg şi clipa care trece
şi ornamentul cupei de argint
dar altor spaţii vinul ăsta rece
va insufla o boare de alint

şi sufletul învolburat în nor pezis
şi sângele pornit să fiarbă-n vine
sunt universul sentimentului concis
în inocenţa scurgerii divine

şi umplu cupa iar cu vin ales
şi-i sorb la nebunie cavitatea
din alte picături, uitate, ţes
crâmpee, la taifac cu simplitatea...

poezie de Iurie Osoianu (18 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa aduce

Apa aduce piatra
Piatra aduce focul,
calăul depune jurământ
întinde mâna focului.

Apa a adus piatra,
piatra a lăsat în urmă focul,
focul cuprinde palma
unuia dintre noi.

poezie clasică de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!