Olimpiada

Sârgu-n şlefuire, năzuind perfect
Peste orice limanuri, o închinare fiinţei
În puritatea minţii, competând defect,
Selectând pe fizic obiect credinţei.

Debarasând Terra de orgolii fade,
Înalţă munca-n ode, imnuri de etnii.
Uită ambiţii avare, vânat să se prade,
Minciuni şi hoţii... pretins nebunii.

Emulând frumosul, corpu-i în concurs
Se-nfrăţind de-o sferă, din culori de piele
Ce prin minte-şi dă mâna, "sans rembours",
"Equals all around", zâmbete la rele!

Flacără din Soare s-aprinde-n explozii,
Răsplătind cu lauri inimi preţioase;
Şi pe lupi de mare, juji, matrozi, aprozii...
Sufletele înalţă, din umile case!

Vis, atât de rar, în scurt timp de-o viaţă
Plictis ca să-l faci, ca pe o cutumă.
Mentor, ieri discipol, înaltul îl învaţă;
Scara-i, pentru om, lumea tot mai bună!

Cântec, râs ferice, lacrimi aşteptânde,
Pentru o altă dată sol de-a fi-n paradă,
Toţi se întorc eroi; euri muribunde
Devin nemuriri... de-o Olimpiadă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri, de-o palmă

Am pus mâna streşină la ochi... de-o palmă
să nu mă plouă... prezentul.
Oricum sunt suflet plouat
pe vârful de deal de la Doftana...
În spate am zidurile hâde,
gălbui de humă, strâmbe, de-o-nchisoare
... de strâmbi
ce mi-au dezechilibrat destinul.

... Evadasem din minciuna predată la şcoală...
şi mă urmăream pe străzile oraşului;
elev cu uniformă
bleumarin ce mirosea încins, a fier de călcat...
Simt dorul de şcoală
dar nu de lecţii, despre puşcării...
Vreau să scap de himere...
N-am scăpat, eu fugitul
m-am întors şi mă privesc
de la înălţimea unei streşini... de-o palmă.
Încă circul prin oraş şi sunt
tânăr de tot şi devin tot mai mic... tot mai mic
... de-o palmă.
Şi dispar în palma de-o streaşină
... de timp.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o fi să plec

De-o fi să plec şi crezi că-i prea curând
Să nu mă cerţi şi să nu-mi porţi ranchiună,
De lumea asta nu mă rup râzând,
Cu siguranţă nu de voie bună!

De-o fi să plec te rog doar să mă ierţi.
Am inima de-atâtea lacrimi plină...
Şi nici cu cerul nu vreau să te cerţi
Şi nici nu vreau să cauţi lumii vină.

Atât mi-a fost de lungă-a vieţii aţă,
Prea scurt popasul pe acest pământ.
Cum să trăieşti în lipsa mea învaţă
Şi poartă-mă în suflet şi-n cuvânt.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restanţă de... loc

Mă scald cu trup şi minte într-un torid octombrie-n final,
Reîntors pe cheiul studenţesc de-o Dâmboviţă, apă
Ce spală încă oraş de tranzitu-mi de-o viaţă, spartă-n bal
De şcoală, într-o escală de amintiri şuvoi, ce gându-mi scapă.

Sunt parcă pictorul ce-şi cerne văz în trecătoare chipuri,
Ce parcă îmi transpun din corpu-mi timp trecut
Şi atâtea nostalgii m-afundă din real în filme, scurte clipuri...
Sunt cum e actorul care-şi joacă rol în filmul din retină, mut.

Nu mai tânjesc priviri, ocheade, lumea-i ca o scenă
Ce-şi scrie actele perpetuu, îmi calcă trup trecând,
Doar eu mă înfrupt frugal, din mintea-mi ce gunoi mi-aruncă de-a sa benă,
Cu crez că perimarea îmi va fi o lungă, peste orice gând.

Mă întreb afilozofic cast, de asta-i lumea crudă,
Felii de euri care zac în straturi cum poteci de oase?...
Şi-o zi voi şti ce-i totul, când n-oi fi, doar liniştea cea nudă,
De ce-oi fi fost, de e vreun rost în loteria numerelor scoase?...

M-am luat din nou cu melancolic, cu "amănuntele" lumeşti,
Scăpând esenţa iar, restanţier de-o toamnă, în Bucureşti...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devreme

Peste deşertul dintre noi
Se-anunţă lapoviţe, ploi,
Dar se păstrează deficit
De umezeală de iubit.

Iar ochii cum să se oprească
Din plâns, când vor să-l suplinească?
Se prognozează, prin urmare,
Plâns abundent din fiecare

Dintre cei patru ochi, pe care
Îi ţinem la o depărtare
La care nu se pot vedea
De-o bună vreme, vreme rea...

De-o vreme rea, de-o vreme bună,
De-o vreme care-i despreună

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngenunchiat...

... mă rog vieţii în genunchi
să-mi scurgă pe piept dintre lacrimi, pe trunchi,
din ploaia de timp ce spală vecie,
mă rog în genunchi fericirea să-nvie.
... tot pleacă învieri, depărtându-se Paşte
din miei, sacrificiu făcuţi a se naşte
chiar rugi de se îngână-n prieri din rărunchi,
de-o lume ce merge prin viaţă în genunchi.
... se strâng câmpuri, pline de grâu, în mănunchi,
să scoale din foamea de-o lume, în genunchi
târând brazde, arate pe chip împietrite,
rigole săpând veşnicii nesfârşite.
... mă rog omenirea să nască noi prunci
din mările înalte în abis, nori adânci,
cerşind, ei la rând, pe-un covor de genunchi,
că timp eu n-o s-am, de sortitul... de junghi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o vârstă e viaţa...

De-o vârstă cu apa,
de-o vârstă cu vântul
De-o vârstă e viaţa
cu cerul şi pământul.
De-o vârstă cu soarele,
de-o vârstă cu timpul,
Căutându-şi izvoarele
cucereşte Olimpul.
De-o vârstă cu Universul,
de-o vârstă cu infinitul,
Îşi continuă mersul
sfidând labirintul.
De-o vârstă cu eternitatea
îşi poartă dăinuirea
în imensitatea,
fără mărginire.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţarăfobi

Mă torturez, aproape, cu întrebarea
Ce ar trebui să fie-n orice clipă
Pe buzele oricui, ce-ar şti că se înfiripă
De când s-ar şti crescut fruct, ţării... ce-i e floarea.

De ce n-om fi sămânţa cu seve siropinde
Din sol plin de strămoşi, gustat legume, fructe,
Vânat, ignat, crăciunuri, doar ştiind să se întâmple
Şi amor de-o scoarţă calcă, ca piele... ce i-ar vinde?

De unde atâta ură să nu ne cultivăm
Parental maniere, păduri nu mai sunt coli
Şi minţi sunt doar minciuni, nu finisaje în şcoli...
Şi-am devenit ruşini... de-o ţară, ce trădăm.

Păcat, că oratorii, de Cicero, ierboase,
Golaşe de sămânţă, îs perfide logorei,
Când ţara ce-o iubesc e mamă de mişei
Şi-şi plânge o Dunăre de lacrimi... şi-ai mei oase.

Rămân, nu cred că-s singur, un visător copil,
Că timpul spală pietre, din mine, ce vor fi
Şi de-alţi de-ai mei sădiţi, ce ştiu doar a iubi
Şi va ploua cu norii de-un zbor, de ţarăfil...

Ce mă fac singur, eu, să împiedic din fobia
Nebună, să sădesc filia... România!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani!

Lumini pe cer Pământu-i, pe străzi, în case, în inimi,
Alaiuri trec, se-adună, se scurg înspre saloane...

Mustesc bărdăci cu cepuri ce-şi cască-n guri arinii
Uitând de raţiuni, vărsându-se-n galoane.
Lumea se-avântă-n nou, se lăfăie-n speranţe,
Ţel, viaţă de-o secundă, se-anină de-un sărut
Intim cu gloata martor, 'n extaz de dans, romanţe...

Acum ori niciodată îşi jură amor, avut!
Neasemuită-i noaptea de vis, trecând noi ani,
Ispite efemere-n eternul "La mulţi ani"!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multimilenar

E special când trec de-un secol către altul
De-a valma, de sunt tânăr sau bătrân...
Senzaţie am că pot s-ating străbun,
Devin un uriaş de timp; cum gâzei, elefantul.

E-o clipă unică-n senzaţie, nedefinită,
Cu gust de calcul la neant, prin generaţii...
Cronici fac leat cu inchizitori şi exilaţii
Apropiindu-mă de... când, ooh, lumea e pornită.

Mi-acopăr secolul printr-o extrapolare,
-În bună parte fizic şi din experienţe-
Destin, fără eşec, din miliarde d-existenţe;
Izvor infim, dar... mă adun şi mă revărs în... mare.

E-un exerciţiu simplu al minţii şi credinţei
Cu sufletu-mi 'n abis de suveniruri;
Sunt ca şi-acum, un plătitor de biruri...
Sunt al religiei, un templier, al suferinţei.

Ce-s patru mii de ani? O amintire de nimic;
Doar patruzeci din mine sau de-ai mei!?!
E-o omenire foarte scurtă de la zei
Şi s-o ajung de la-nceput, mai am un pic...

Am numărat uşor zeci mii de ani
Şi grotele rupestre-mi sunt aproape;
Sunt un filon, am fost, voi fi eternitate!!!
Sunt frate lumilor şi-s toţi ai mei, contemporani...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estival

E cald, e atât de cald -colant de după multă ploaie,
De-un diamant cât perla- arzând în baie de azot,
Lăsându-şi topituri de raze în şarjă peste pomii-n floare,
Fierbând până şi poamele... într-un pedunculat compot.

Şi gâzele devin apatice de-atâta zbor, libidinoase,
Pisoii jucăuşi de-o lună, stau alungiţi, sleiţi la umbră...
Doar rândunicile 'n survol de-asfalt încins se duc săgeţi spre case
Şi un câine-a săpat groapă adâncă... să-ntindă unde-i pata sumbră.

E larmă de copii pe stradă, tril neostoit, apel de guguştiuc
Maşini lucind clipocesc bitumu-aburit, atât de încins.
Echipe de meseriaşi îşi fac de lucru în soare, dup-un nuc...
S-a dus definitiv, pentru puţin, frisonu' rece... vara a învins!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuit real

Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Şi straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.

Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Şi a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum taţii nu sunt, nefăcuţi de copii.

În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Şi suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conştiinţă...
Creată de drag, nu eroare de-o ştiinţă.

Oi fi închipuire... Un act de voinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

... ce limitat sunt
până şi-n propriile vedenii;
nu ajung niciodată la orizont,
chiar dacă alerg să-l ating,
e precum norocul, o himeră,
oaza din deşertul arid, crunt,
viaţă, ce-n fond e puţine decenii
şi nu-i ştiu sfârşit, nu-mi prezintă decont,
cum lacrimi-s, ce vărs şi oceane n-ating...
este limita mea, circuitul de-o sferă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată de gând

Sunt iar cu mama, strâns de mână,
La bloc, pe aleea din Laval,
Venită un pic la Montreal,
Să ne vedem, doar o fărâmă...

O văd atât de fericită,
Zâmbind la micul căţeluş
De-o palmă şi păros, de pluş,
Dar ştiind să-i ceară apă, pită.

Şi tata, e din nou cu mine,
În parcul verde, Lafontaine,
Cu păr un pic şi alb; la ten
Un pic color, de soare, bine...

... Stă aplecat ţinând o alună
Şi-o veveriţă dă s-o prindă,
Iar el zâmbeşte; "Ştii, cu ghindă,
La noi, Dănuţ, ele se adună!..."

Lacrimi, din gât, 'mi dau nod uscat,
Calde, se urcă în ochi ce dor;
Că i-am iubit, nespus amor,
Ascuns, în loc de declarat...

Parcă- i de ieri la ce mă închin,
Că nu mai sunt de amar de timp...
Până şi eu, pierdut mă plimb,
Îmi rămânând, tot mai puţin...

... Da-s tot în ieri... şi nu-mi revin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct... e

E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o ţintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârşit... venit de hac.

E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistenţă.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezenţă.

Pe-obraz, un şarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.

Mai multe-n zar sunt un noroc
Şi-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârşit când vrei să închei.

Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început şi de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.

Trei scrise, pauza o fac
Şi poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!

Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aş şti totul
Şi... cu... îs şi eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!

Pe boltă-i led de-o imensitate
Şi-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Şi-acum l-apăs... că-l am în toc.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gurmand

Plutesc cam la aceeaşi oră aproape în fiecare zi,
o levitaţie,
ce neagă orice gravitaţie;
c-aş fi mai greu ca oricine, ce ar mânca, ar înghiţi!

N-aştept moment, iubesc neaşteptatul
ca o papilă;
cum mirosul de-o zambilă
mă transpun, extaziat de-un moft plictisitor... mâncatul!

Reflectând însă, cum şi sex este o cutumă,
o fantasmă,
de ce nu şi mireasmă,
gust nu poate fi sublim? Deci pot iubi şi-un mic... legumă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegeri neînţelese

Oi fi iubind cu atâta nostalgie marea,
că sunt atât de mult făcut din apă
şi-oi fi dorind atât de albastrul cerul, zarea,
că nici nu-s corp, doar gânduri pe undeva, pe-o mapă?

Oi fi redus în ambiţii, n-am, trăiesc trecut,
că nu mă simt în noi veniţi, mă caut ieri?
Doar vreau s-alerg, să fug în timp, nu vreau avut
şi minte n-am... de trec aiurea ierni şi veri!?

Oi fi greşit alegeri multe, cin' le-a vrut;
Iubita, alta, a fost de mamă şi alţi copii?...
Şi în loc de-o ţară, cu alta-n schimb m-am renăscut?
Poate născând, mai multe dăţi... pururi voi fi???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior

Hello... rămân suspendat cu salutul
şi-mi pică mâna, de-o apăsătoare deziluzie,
inertă,
pe coapsă, cum nici n-o mai am...
şterg, c-un mănunchi de filete de nervi imemoriali, praful de pe ochii împietriţi, geam,
pătrund catalog, până la file, copertă
şi văd nume de-o fată şi-am poza, o aluzie,
de la bal de sfârşit şi de-un alt început, simt sărutul...
doi ochi trec, se apleacă... Viaţa întreagă o clipă-i, minutul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motelul viselor

Escala rutelor pretinse
Din lumea mariajelor pe veci...
Tumultul de minciuni pe buze ninse
În avalanşe de rupturi, de inimi reci.

Bărbaţi, femei necunoscute,
Perpetuu se aruncă în extaz
Sătui, sătule d-ore petrecute
În aşteptări de sex pierdut şi de necaz.

În gemetele zilei dintre nopţi
Un vălmăşag nebun de şefi cu secretare,
De tinere zglobii cu Don-Juani copţi,
Îşi pregătesc în gând, cuvinte de iertare.

Se-ntorc sleiţi de zbucium din amor,
Rămaşi cu amintiri pentru nesomn...
E drogul pentru rănile ce dor,
E visul "uşuraticei" de-a se iubi c-un "domn".

E patu-universal al fericirii
De acuplări în gând, în fizic, ea cu el;
Castel de lacrimi de amar, sau dulcele iubirii...
"Soit bienvenue! Welcome to the motel!"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul meu nu e pentru un strigăt şi atât

drumul meu e pentru un cântec întreg
unde sufletele se schimbă între ele
un dans lent
o adâncire a liniilor vieţii
o curbare a sensurilor
unde măştile cad pe iarba moale
şi întregul devine întreg

drumul meu nu e pentru un copac şi atât
drumul meu e pentru o pădure
unde poveştile se scriu singure
pe ramurile înmugurite
ca o prelungire a adevărului crud

drumul meu nu e pentru un soldat fricos şi atât
drumul meu e pentru o armată bine plătită
care trăieşte într-un singur soldat
o alungire a umbrelor pe scoarţa copacilor
o hartă trasată de gloanţe

drumul meu nu e pentru o coborâre în infern şi atât
drumul meu e infernul însuşi
ca o curbare a sensurilor
o strigare a cărnii
unde lucrează numai adevărul

drumul meu nu e pentru o bucurie de-o clipă şi atât
drumul meu e pentru,, suflete tari'' venite din iad
gata să lupte prin noroiul vremii
unde eu devine tu în orice moment
a perfect match
nu-i aşa

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!