Olimpiada
Sârgu-n șlefuire, năzuind perfect
Peste orice limanuri, o închinare ființei
În puritatea minții, competând defect,
Selectând pe fizic obiect credinței.
Debarasând Terra de orgolii fade,
Înalță munca-n ode, imnuri de etnii.
Uită ambiții avare, vânat să se prade,
Minciuni și hoții... pretins nebunii.
Emulând frumosul, corpu-i în concurs
Se-nfrățind de-o sferă, din culori de piele
Ce prin minte-și dă mâna, "sans rembours",
"Equals all around", zâmbete la rele!
Flacără din Soare s-aprinde-n explozii,
Răsplătind cu lauri inimi prețioase;
Și pe lupi de mare, juji, matrozi, aprozii...
Sufletele înalță, din umile case!
Vis, atât de rar, în scurt timp de-o viață
Plictis ca să-l faci, ca pe o cutumă.
Mentor, ieri discipol, înaltul îl învață;
Scara-i, pentru om, lumea tot mai bună!
Cântec, râs ferice, lacrimi așteptânde,
Pentru o altă dată sol de-a fi-n paradă,
Toți se întorc eroi; euri muribunde
Devin nemuriri... de-o Olimpiadă!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre Olimpiadă
- poezii despre învățătură
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânătoare
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre perfecțiune
Citate similare
Amintiri, de-o palmă
Am pus mâna streșină la ochi... de-o palmă
să nu mă plouă... prezentul.
Oricum sunt suflet plouat
pe vârful de deal de la Doftana...
În spate am zidurile hâde,
gălbui de humă, strâmbe, de-o-nchisoare
... de strâmbi
ce mi-au dezechilibrat destinul.
... Evadasem din minciuna predată la școală...
și mă urmăream pe străzile orașului;
elev cu uniformă
bleumarin ce mirosea încins, a fier de călcat...
Simt dorul de școală
dar nu de lecții, despre pușcării...
Vreau să scap de himere...
N-am scăpat, eu fugitul
m-am întors și mă privesc
de la înălțimea unei streșini... de-o palmă.
Încă circul prin oraș și sunt
tânăr de tot și devin tot mai mic... tot mai mic
... de-o palmă.
Și dispar în palma de-o streașină
... de timp.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre oraș
- poezii despre înălțime
- poezii despre școală
- poezii despre tinerețe
- poezii despre prezent
- poezii despre mâini
- lecții de engleză

De-o fi să plec
De-o fi să plec și crezi că-i prea curând
Să nu mă cerți și să nu-mi porți ranchiună,
De lumea asta nu mă rup râzând,
Cu siguranță nu de voie bună!
De-o fi să plec te rog doar să mă ierți.
Am inima de-atâtea lacrimi plină...
Și nici cu cerul nu vreau să te cerți
Și nici nu vreau să cauți lumii vină.
Atât mi-a fost de lungă-a vieții ață,
Prea scurt popasul pe acest pământ.
Cum să trăiești în lipsa mea învață
Și poartă-mă în suflet și-n cuvânt.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vinovăție, poezii despre inimă, poezii despre iertare sau poezii despre cuvinte
Restanță de... loc
Mă scald cu trup și minte într-un torid octombrie-n final,
Reîntors pe cheiul studențesc de-o Dâmboviță, apă
Ce spală încă oraș de tranzitu-mi de-o viață, spartă-n bal
De școală, într-o escală de amintiri șuvoi, ce gându-mi scapă.
Sunt parcă pictorul ce-și cerne văz în trecătoare chipuri,
Ce parcă îmi transpun din corpu-mi timp trecut
Și atâtea nostalgii m-afundă din real în filme, scurte clipuri...
Sunt cum e actorul care-și joacă rol în filmul din retină, mut.
Nu mai tânjesc priviri, ocheade, lumea-i ca o scenă
Ce-și scrie actele perpetuu, îmi calcă trup trecând,
Doar eu mă înfrupt frugal, din mintea-mi ce gunoi mi-aruncă de-a sa benă,
Cu crez că perimarea îmi va fi o lungă, peste orice gând.
Mă întreb afilozofic cast, de asta-i lumea crudă,
Felii de euri care zac în straturi cum poteci de oase?...
Și-o zi voi ști ce-i totul, când n-oi fi, doar liniștea cea nudă,
De ce-oi fi fost, de e vreun rost în loteria numerelor scoase?...
M-am luat din nou cu melancolic, cu "amănuntele" lumești,
Scăpând esența iar, restanțier de-o toamnă, în București...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre filme, poezii despre toamnă, poezii despre studenție, poezii despre sfârșit sau poezii despre pictură

Devreme
Peste deșertul dintre noi
Se-anunță lapovițe, ploi,
Dar se păstrează deficit
De umezeală de iubit.
Iar ochii cum să se oprească
Din plâns, când vor să-l suplinească?
Se prognozează, prin urmare,
Plâns abundent din fiecare
Dintre cei patru ochi, pe care
Îi ținem la o depărtare
La care nu se pot vedea
De-o bună vreme, vreme rea...
De-o vreme rea, de-o vreme bună,
De-o vreme care-i despreună
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, citate de Marius Robu despre ploaie, poezii despre iubire, citate de Marius Robu despre iubire, poezii despre deșert sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Îngenunchiat...
... mă rog vieții în genunchi
să-mi scurgă pe piept dintre lacrimi, pe trunchi,
din ploaia de timp ce spală vecie,
mă rog în genunchi fericirea să-nvie.
... tot pleacă învieri, depărtându-se Paște
din miei, sacrificiu făcuți a se naște
chiar rugi de se îngână-n prieri din rărunchi,
de-o lume ce merge prin viață în genunchi.
... se strâng câmpuri, pline de grâu, în mănunchi,
să scoale din foamea de-o lume, în genunchi
târând brazde, arate pe chip împietrite,
rigole săpând veșnicii nesfârșite.
... mă rog omenirea să nască noi prunci
din mările înalte în abis, nori adânci,
cerșind, ei la rând, pe-un covor de genunchi,
că timp eu n-o s-am, de sortitul... de junghi.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre sacrificiu, poezii despre prăpăstii, poezii despre oi sau poezii despre nori
De-o vârstă e viața...
De-o vârstă cu apa,
de-o vârstă cu vântul
De-o vârstă e viața
cu cerul și pământul.
De-o vârstă cu soarele,
de-o vârstă cu timpul,
Căutându-și izvoarele
cucerește Olimpul.
De-o vârstă cu Universul,
de-o vârstă cu infinitul,
Își continuă mersul
sfidând labirintul.
De-o vârstă cu eternitatea
își poartă dăinuirea
în imensitatea,
fără mărginire.
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă, poezii despre vânt, poezii despre infinit, poezii despre Soare, poezii despre Pământ sau poezii despre Olimp
Țarăfobi
Mă torturez, aproape, cu întrebarea
Ce ar trebui să fie-n orice clipă
Pe buzele oricui, ce-ar ști că se înfiripă
De când s-ar ști crescut fruct, țării... ce-i e floarea.
De ce n-om fi sămânța cu seve siropinde
Din sol plin de strămoși, gustat legume, fructe,
Vânat, ignat, crăciunuri, doar știind să se întâmple
Și amor de-o scoarță calcă, ca piele... ce i-ar vinde?
De unde atâta ură să nu ne cultivăm
Parental maniere, păduri nu mai sunt coli
Și minți sunt doar minciuni, nu finisaje în școli...
Și-am devenit rușini... de-o țară, ce trădăm.
Păcat, că oratorii, de Cicero, ierboase,
Golașe de sămânță, îs perfide logorei,
Când țara ce-o iubesc e mamă de mișei
Și-și plânge o Dunăre de lacrimi... și-ai mei oase.
Rămân, nu cred că-s singur, un visător copil,
Că timpul spală pietre, din mine, ce vor fi
Și de-alți de-ai mei sădiți, ce știu doar a iubi
Și va ploua cu norii de-un zbor, de țarăfil...
Ce mă fac singur, eu, să împiedic din fobia
Nebună, să sădesc filia... România!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre minciună, poezii despre fructe, poezii despre visare sau poezii despre trădare
La mulți ani!
Lumini pe cer Pământu-i, pe străzi, în case, în inimi,
Alaiuri trec, se-adună, se scurg înspre saloane...
Mustesc bărdăci cu cepuri ce-și cască-n guri arinii
Uitând de rațiuni, vărsându-se-n galoane.
Lumea se-avântă-n nou, se lăfăie-n speranțe,
Țel, viață de-o secundă, se-anină de-un sărut
Intim cu gloata martor, 'n extaz de dans, romanțe...
Acum ori niciodată își jură amor, avut!
Neasemuită-i noaptea de vis, trecând noi ani,
Ispite efemere-n eternul "La mulți ani"!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre secunde, poezii despre promisiuni, poezii despre noapte, poezii despre lumină sau poezii despre gură
Multimilenar
E special când trec de-un secol către altul
De-a valma, de sunt tânăr sau bătrân...
Senzație am că pot s-ating străbun,
Devin un uriaș de timp; cum gâzei, elefantul.
E-o clipă unică-n senzație, nedefinită,
Cu gust de calcul la neant, prin generații...
Cronici fac leat cu inchizitori și exilații
Apropiindu-mă de... când, ooh, lumea e pornită.
Mi-acopăr secolul printr-o extrapolare,
-În bună parte fizic și din experiențe-
Destin, fără eșec, din miliarde d-existențe;
Izvor infim, dar... mă adun și mă revărs în... mare.
E-un exercițiu simplu al minții și credinței
Cu sufletu-mi 'n abis de suveniruri;
Sunt ca și-acum, un plătitor de biruri...
Sunt al religiei, un templier, al suferinței.
Ce-s patru mii de ani? O amintire de nimic;
Doar patruzeci din mine sau de-ai mei!?!
E-o omenire foarte scurtă de la zei
Și s-o ajung de la-nceput, mai am un pic...
Am numărat ușor zeci mii de ani
Și grotele rupestre-mi sunt aproape;
Sunt un filon, am fost, voi fi eternitate!!!
Sunt frate lumilor și-s toți ai mei, contemporani...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre religie, poezii despre plată, poezii despre eșec, poezii despre elefanți sau poezii despre devenire
Estival
E cald, e atât de cald -colant de după multă ploaie,
De-un diamant cât perla- arzând în baie de azot,
Lăsându-și topituri de raze în șarjă peste pomii-n floare,
Fierbând până și poamele... într-un pedunculat compot.
Și gâzele devin apatice de-atâta zbor, libidinoase,
Pisoii jucăuși de-o lună, stau alungiți, sleiți la umbră...
Doar rândunicile 'n survol de-asfalt încins se duc săgeți spre case
Și un câine-a săpat groapă adâncă... să-ntindă unde-i pata sumbră.
E larmă de copii pe stradă, tril neostoit, apel de guguștiuc
Mașini lucind clipocesc bitumu-aburit, atât de încins.
Echipe de meseriași își fac de lucru în soare, dup-un nuc...
S-a dus definitiv, pentru puțin, frisonu' rece... vara a învins!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pisici, poezii despre meserii, poezii despre flori, poezii despre diamante sau poezii despre azot
Închipuit real
Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Și straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.
Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Și a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum tații nu sunt, nefăcuți de copii.
În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Și suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conștiință...
Creată de drag, nu eroare de-o știință.
Oi fi închipuire... Un act de voință?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre tăcere, poezii despre tată, poezii despre greșeli sau poezii despre conștiință
Orizont
... ce limitat sunt
până și-n propriile vedenii;
nu ajung niciodată la orizont,
chiar dacă alerg să-l ating,
e precum norocul, o himeră,
oaza din deșertul arid, crunt,
viață, ce-n fond e puține decenii
și nu-i știu sfârșit, nu-mi prezintă decont,
cum lacrimi-s, ce vărs și oceane n-ating...
este limita mea, circuitul de-o sferă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre limite, poezii despre ocean, poezii despre oaze sau poezii despre noroc
Ilustrată de gând
Sunt iar cu mama, strâns de mână,
La bloc, pe aleea din Laval,
Venită un pic la Montreal,
Să ne vedem, doar o fărâmă...
O văd atât de fericită,
Zâmbind la micul cățeluș
De-o palmă și păros, de pluș,
Dar știind să-i ceară apă, pită.
Și tata, e din nou cu mine,
În parcul verde, Lafontaine,
Cu păr un pic și alb; la ten
Un pic color, de soare, bine...
... Stă aplecat ținând o alună
Și-o veveriță dă s-o prindă,
Iar el zâmbește; "Știi, cu ghindă,
La noi, Dănuț, ele se adună!..."
Lacrimi, din gât, 'mi dau nod uscat,
Calde, se urcă în ochi ce dor;
Că i-am iubit, nespus amor,
Ascuns, în loc de declarat...
Parcă- i de ieri la ce mă închin,
Că nu mai sunt de amar de timp...
Până și eu, pierdut mă plimb,
Îmi rămânând, tot mai puțin...
... Da-s tot în ieri... și nu-mi revin!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre veverițe, poezii despre verde, poezii despre păr, poezii despre pâine sau poezii despre plimbare
Punct... e
E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o țintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârșit... venit de hac.
E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistență.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezență.
Pe-obraz, un șarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.
Mai multe-n zar sunt un noroc
Și-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârșit când vrei să închei.
Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început și de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.
Trei scrise, pauza o fac
Și poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!
Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aș ști totul
Și... cu... îs și eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!
Pe boltă-i led de-o imensitate
Și-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Și-acum l-apăs... că-l am în toc.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre respect, poezii despre planete, poezii despre microscop, poezii despre hărți sau poezii despre fotbal
Gurmand
Plutesc cam la aceeași oră aproape în fiecare zi,
o levitație,
ce neagă orice gravitație;
c-aș fi mai greu ca oricine, ce ar mânca, ar înghiți!
N-aștept moment, iubesc neașteptatul
ca o papilă;
cum mirosul de-o zambilă
mă transpun, extaziat de-un moft plictisitor... mâncatul!
Reflectând însă, cum și sex este o cutumă,
o fantasmă,
de ce nu și mireasmă,
gust nu poate fi sublim? Deci pot iubi și-un mic... legumă!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zambile, poezii despre mofturi, poezii despre legume sau poezii despre gravitație
Alegeri neînțelese
Oi fi iubind cu atâta nostalgie marea,
că sunt atât de mult făcut din apă
și-oi fi dorind atât de albastrul cerul, zarea,
că nici nu-s corp, doar gânduri pe undeva, pe-o mapă?
Oi fi redus în ambiții, n-am, trăiesc trecut,
că nu mă simt în noi veniți, mă caut ieri?
Doar vreau s-alerg, să fug în timp, nu vreau avut
și minte n-am... de trec aiurea ierni și veri!?
Oi fi greșit alegeri multe, cin' le-a vrut;
Iubita, alta, a fost de mamă și alți copii?...
Și în loc de-o țară, cu alta-n schimb m-am renăscut?
Poate născând, mai multe dăți... pururi voi fi???
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre schimbare, poezii despre mamă, poezii despre iarnă sau poezii despre gânduri
Plângând
Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Și să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Și un alt recensământ n-oi fi între omeniri.
Și am plânset așa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinți moșteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Și atât de mult au dus cu ei, dor și iubiri.
Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alții n-o să-i am
Prinși doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o știu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.
Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu știu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neștiuți
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Încețoșat se uită de-s încă, ori sunt pierduți.
E mult mai bine așa, timp nu-mi las datorie
Și-mi liniștesc și suflet, parcă-s mai pur, curat
Și obrajii, ochii-mi șterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!
Mă prăbușesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimțite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre prietenie, poezii despre moștenire sau poezii despre hârtie
Fior
Hello... rămân suspendat cu salutul
și-mi pică mâna, de-o apăsătoare deziluzie,
inertă,
pe coapsă, cum nici n-o mai am...
șterg, c-un mănunchi de filete de nervi imemoriali, praful de pe ochii împietriți, geam,
pătrund catalog, până la file, copertă
și văd nume de-o fată și-am poza, o aluzie,
de la bal de sfârșit și de-un alt început, simt sărutul...
doi ochi trec, se apleacă... Viața întreagă o clipă-i, minutul.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minute sau poezii despre fotografie
Motelul viselor
Escala rutelor pretinse
Din lumea mariajelor pe veci...
Tumultul de minciuni pe buze ninse
În avalanșe de rupturi, de inimi reci.
Bărbați, femei necunoscute,
Perpetuu se aruncă în extaz
Sătui, sătule d-ore petrecute
În așteptări de sex pierdut și de necaz.
În gemetele zilei dintre nopți
Un vălmășag nebun de șefi cu secretare,
De tinere zglobii cu Don-Juani copți,
Își pregătesc în gând, cuvinte de iertare.
Se-ntorc sleiți de zbucium din amor,
Rămași cu amintiri pentru nesomn...
E drogul pentru rănile ce dor,
E visul "ușuraticei" de-a se iubi c-un "domn".
E patu-universal al fericirii
De acuplări în gând, în fizic, ea cu el;
Castel de lacrimi de amar, sau dulcele iubirii...
"Soit bienvenue! Welcome to the motel!"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iulie 2010)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șefi, poezii despre ninsoare sau poezii despre nebunie

Drumul meu nu e pentru un strigăt și atât
drumul meu e pentru un cântec întreg
unde sufletele se schimbă între ele
un dans lent
o adâncire a liniilor vieții
o curbare a sensurilor
unde măștile cad pe iarba moale
și întregul devine întreg
drumul meu nu e pentru un copac și atât
drumul meu e pentru o pădure
unde poveștile se scriu singure
pe ramurile înmugurite
ca o prelungire a adevărului crud
drumul meu nu e pentru un soldat fricos și atât
drumul meu e pentru o armată bine plătită
care trăiește într-un singur soldat
o alungire a umbrelor pe scoarța copacilor
o hartă trasată de gloanțe
drumul meu nu e pentru o coborâre în infern și atât
drumul meu e infernul însuși
ca o curbare a sensurilor
o strigare a cărnii
unde lucrează numai adevărul
drumul meu nu e pentru o bucurie de-o clipă și atât
drumul meu e pentru,, suflete tari'' venite din iad
gata să lupte prin noroiul vremii
unde eu devine tu în orice moment
a perfect match
nu-i așa
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iad, poezii despre copaci, poezii despre armată, poezii despre adevăr sau poezii despre păduri