Îngenunchiat...
... mă rog vieții în genunchi
să-mi scurgă pe piept dintre lacrimi, pe trunchi,
din ploaia de timp ce spală vecie,
mă rog în genunchi fericirea să-nvie.
... tot pleacă învieri, depărtându-se Paște
din miei, sacrificiu făcuți a se naște
chiar rugi de se îngână-n prieri din rărunchi,
de-o lume ce merge prin viață în genunchi.
... se strâng câmpuri, pline de grâu, în mănunchi,
să scoale din foamea de-o lume, în genunchi
târând brazde, arate pe chip împietrite,
rigole săpând veșnicii nesfârșite.
... mă rog omenirea să nască noi prunci
din mările înalte în abis, nori adânci,
cerșind, ei la rând, pe-un covor de genunchi,
că timp eu n-o s-am, de sortitul... de junghi.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.