Orizont

... ce limitat sunt
până şi-n propriile vedenii;
nu ajung niciodată la orizont,
chiar dacă alerg să-l ating,
e precum norocul, o himeră,
oaza din deşertul arid, crunt,
viaţă, ce-n fond e puţine decenii
şi nu-i ştiu sfârşit, nu-mi prezintă decont,
cum lacrimi-s, ce vărs şi oceane n-ating...
este limita mea, circuitul de-o sferă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Mă întreb de verdele domină totul,
Căci se mai pierde, un timp, de frig,
Sau e albastrul de oceane, mări,
Căci de la cer nu-i, e-o himeră,
Transpusă de-ochi uman, o sferă
Cu translucidu-n căutări
De-un creier, ce digeră-n bleu de-azur aprig,
Sau este alb de nori, ori aisberguri, creozotul,
Că restul e puţin; ceva gălbui de la nisipuri,
Sau tonuri bej cu gri, de piscuri frişcă
Şi roşu pasager de împăduriri, sau jungle în flăcări,
Ori con de lavă auriu, în negru, de la bec în noapte...
Cam asta-i tot, culoare de-univers, de locatari în slipuri
Ce nud acoperim, să-l colorăm, artişti, ca într-o morişcă,
De ascunsul de adevăr, descoperit intim, până la lăcrămi
De înmuiat penel, în goaşe de iubiri spuse în şoapte,
Pe-o stâncă, c-ochiuri de ape; e "noi", minunea, peste cinci, cu a şasea amestecate... şapte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă am

Oh, Doamne, cât mă mai iubesc,
Nu mă mai satur să mă încânt de mine;
Mă simt, m-ating, din suflet îmi zâmbesc,
Mă încred nespus, că îmi doresc doar bine.

Alerg de când mă ştiu alte dorinţe
Ce chiar de ajung mă plictisesc cu ele;
Că-mi schimb ateic fostele credinţe
Trădat naiv, sau dezgustat de rele.

Mă citesc zilnic alt insesizabil
Ridându-mi gând că s-a strâmbat oglindă
Şi-o şterg cu dosul palmei; lamentabil,
Că-i şi mai rău urât să mă surprindă...

Mă culc ca timpul să se treacă doar în file
Crezând că vis de noapte-i semn de mâine,
Tot jinduind că nesfârşite vor fi zile
Şi nu mă cruţ să-mi vând din ele pentr-o pâine.

Iubesc că sunt aşa cum sunt, oh Doamne,
Făcut din lacrimi mări şi oceane de planetă;
Un pic de ou în pui de om, trăindu-şi toamne
Neputincios hazard... Sunt zarul de-o ruletă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definesc viaţă

Ce-o să mă coste lenea inerţiei!
Îmi pier timpul
cu ochi fixaţi aiurea,
neştiut de nimeni, doar îmi purtând securea
inconştient d-epuizarea avuţiei
abstracte,
partajată între două acte
fără a mi se indica nici anotimpul;
cât va dura plăcerea
fără a mi se cunoaşte în vreun fel vrerea.

Oare tu cum numeri...
şi ce-nseamnă folos?...
Al cui?...
Pe cine porţi pe umeri;
căci nu mi s-a propus
să iau ceva de sus, pe sus,
de ce sunt pus să modelez o scoarţă,
să scrijelesc cu-n cui
de os
ce sunt, în fond!...
... Lăsând deoparte mintea-mi hoaţă
ce pare fără limite de timp, un bond!?

Mă păcălesc -şi zic că sunt inteligent-
cu o himeră
denumită arbitrar,
se pare peste tot, mai bărbăteşte...
suflet;
un excipient,
un fel de sferă,
singurul ce clocoteşte
fără numerar,
imaterial... nici cel puţin un cuget.

Înseamnă că "sunt"... "lipsă",
şi nu sunt, sigur, dacă nu spun... sunt,
sau dacă m-aş piti-n pământ;
deci nu exist, în fapt...
nu sunt,
trăiesc în propriul gând,
sunt o eclipsă
într-o realitate de inapt
ce mi-o fac singur aşa-zisă...
o ideală, interzisă...

Oare
sunt eu
... sau e doar viaţa
ce-i floare
efemeră
iar eu "sunt" gheaţa,
un fond de Dumnezeu,
o topitură-n timp,
infinitate dintr-o eră;
s-asigur cărăuş... continuu
primăvăratec anotimp,
pe un traseu lipsit de rectiliniu.

Şi-n fond greşesc,
că nefiind... n-am cum nimic să definesc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire închipuită

Câte regret şi nu-mi răspund,
Pe câte şi pe câţi...
Şi-n melancolic tot m-afund,
Că nu-mi vorbesc, sunt muţi!

Şi dintre toţi şi dintre toate,
De cine-am dor, de cine?
De pierduţi ani şi de palate?!?...
Mi-e dor de "tu", de tine!

Nu ştii prin câte am trecut
Şi m-am uzat, m-am ros.
În înger am zburat, căzut
Îs îngenunchiat, pe jos!

Aştept să calci din nou, s-apeşi
Pe mintea mea din piept.
Prin talpă să-ţi simt dor, să-l verşi,
De-ţi este... Eu te-aştept!

Să mă primeşti în gând ascuns,
Să nu mă ard de soare.
De mână să păşim pătruns,
Chiar dacă doare, doare!

De nu-i răspuns, de vreun regret,
De câţi, sau de la câte,
Am simţul cald; sunt un Hamlet,
Cu oase, cranii, rupte!

Întind o mână prin frunziş
De-o vară, plânsă-n ploi;
Mă prind într-un păienjeniş...
Iar, suntem, amândoi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiromanţie

M-am pus în palme, într-o zi, cu semn de văi
în căutări de şansă-n bani şi aţa vieţii;
copii mi-i calculam de-s unul, trei sau doi,
sfârşit va fi-n amurg, sau zorii dimineţii?

Umblam după noroc - de-o fi să-l ştiu,
nu-i important, n-aduce fericirea -
oricum nu-l am şi de-ar veni-i târziu,
sosind când îmi sfârşeşte omenirea!!!

Mă uit şi-acum pierdut şi-aş vrea să schimb,
să îmi tai singur căi, să-mi tai destin;
chiar palma de mi-aş maltrata, n-am har nici nimb...
mă las definitiv ursitei, n-o să intervin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar fi

Dacă ar fi mai presus de egoism sentimentul
şi s-ar plânge necazul în cânt de corale,
poate în viaţă orice drame -pierdut, accidentul...-
s-ar zdrobi în fărâme, uşurând zile amare.

Dacă ar fi bucuria împărţită în plicuri
şi depusă la porţi în căsuţe poştale,
ar fi zâmbetul veşnic şi plâns rare picuri,
doar să spele obraji înfloriţi în petale.

Dacă ar fi numai bun şi binele în lume,
nu s-ar pierde nici rău-n balanţa dreptăţii,
doar un praf disipat bântuiva, între dune
se urcând în deşerturi... dat singurătăţii.

Dac-ar fi pus pe masă tot avutul planetei
şi-n conclavul tăcerii am fi apostoli de-o Terră,
n-ar mai fi sărăcie, nici norocul flaşnetei
împărţit de-un peruş, pe cristalul de-o sferă.

Dacă ar fi mai presus de orice doar iubire
şi amorul etern n-ar cunoaşte uzură,
n-ar mai fi nici copii suferind despărţire
şi omenirea ar fi iarăşi... o pură natură!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă împlinesc, sau dezmembrez, opt sute

Mă opresc la un aaa... lungit opt, cu două emisfere ca zerouri,
Să mi se facă un decont; dacă vreo lipsă se cunoaşte
Când nu mai curg din pastă, rotind bila? Vreau ecouri,
Dacă se întorc cum sunet, căutându-se... pe acolo unde naşte!

Doar aşa ştiu de sunt, că n-are rost să strig de nimeni nu aude
Şi-s doar un bumerang, ce m-zvârl să ating, lovesc...
Iar revenit sunt şi mai gol, sleit în mâinile exfoliate, nude
De ce-şi aveau şi-au dat şi nu mai aş avea... din ce să mai golesc.

M-ascund la pânda fricii, mă pitesc să nu fiu pălmuit, scuipat
Şi stând, să pot să-mi ling blesurile de masochist de suflet frânt
De unul singur; că l-am pus pe masă să-l disec, cojindu-l să-l las pur, curat...
Spălat cu lacrimi plânse, sau de râs, sau doar dramatic înţeles, de altul! Dacă sunt?...

Nu ştiu cât adevăr cuprinde aniversarea; oare e-un împlinit?
Sau rupt, mai demolat, pierdut din eu, dat piese în dezmembrare;
Că-i gând de unul singur, un mono dialog, ori script spăşit...
Şi cât de mult durează? La cât se poate opri, cu bun simţ... o urare?...

De nu-s pe deplin înţeles, sunt sute opt, de versuri, scrise în încercare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Componente

Mă tot surprind cu-aceeaşi întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-acelaşi craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Şi nu-i răspuns chiar de-i la fel şi-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Şi n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mişcare şi atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Şi-unde pleacă simţ, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai ştiu nimic de cel ce le-a purtat
Şi brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Şi e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce creşte pom; un trup, umflându-se-nghiţind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Şi-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparţine?
Sunt simţul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Aşteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Şi indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont limitat

Pe toarte orizontul atârnă ieri, azi;
pe ieri îl găsesc la apusul ce vine
şi astăzi e-apoi-ul de-un mâine ce ţine
cât pot să rămân înc-un verde de brazi.

Deci sunt mărginit, nu se vede ce-i peste,
că nu pentru tot e mereu reuşită,
iar azi, ce-o fi mâine, e-o nouă ispită
în mersul la toartă să închege poveste.

E totuşi un spaţiu, se cheamă speranţă
ce ţine între toarte un pic de-orizont,
vândut o capcană, în fond doar un pont...
ce nu-l mai prizez... resemnat în vacanţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit

Sunt materialist convins
Din ani de şcoli, fără sfârşit...?!
Ce-i adevăr? Ce-am fost minţit?
De ce făclia mi s-a stins?

Aveam discipoli Engels, Marx,
Eram spălaţi pe emisfere,
Din cranii, devenisem sfere...
Eram un angrenaj, un ax.

Sunt o dovadă de "free mind",
Gândesc; nimic nu e "aquis"...
Pământul are morţi şi vii,
Şi viaţa, nu-i un simplu raid.

Am simţuri, gânduri, sunt amor,
Vărs lacrimi, râd, am zbor înalt,
Citesc din Schopenhauer, Kant...
Sunt un complet... Divin ador.

Mă lupt să fac, dau calitate,
Împart ce ştiu, sunt demiurg,
Aspir la nou, visele-mi curg...
Trăiesc pentru-o eternitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăind din crepuscul

Îmi plânge suflarea când moare lumina,
Sedusă de ardoarea spuzită în scrum
Şi steaua, ce cade scânteie pe drum,
Ce încinge trasee, îmi sleieşte odihna.

În urmă, pe firul de rază răpusă,
Oniric strecoară străine vedenii,
Ce bântuie carnea ce-mi tremură-n genii,
Fugind printre gânduri, cât noaptea nu-i scursă.

Şi atom explodează orizont în văpaie,
Topind neguri-frici, să nu fie eterne
Şi-n fulg, sentimente pe scalp curg, îmi cerne,
Spălându-mi, topit, inima-mi toată... o odaie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuit real

Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Şi straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.

Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Şi a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum taţii nu sunt, nefăcuţi de copii.

În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Şi suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conştiinţă...
Creată de drag, nu eroare de-o ştiinţă.

Oi fi închipuire... Un act de voinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce combinaţie...

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i şi lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănţuire de ergi înşiruiţi... conştiinţă?...
Cum nu-i şi fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i fiinţă?

Cum cuarţul, ce-n cristale ţine, e evident că de el ştie,
Cum şi carbon şi musca ţeţe au toţi tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... fiinţate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... şi nu scoici uscate?

Cum apa, ce-o ţin, nu mă-neacă, este şi lacrimi şi oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânţându-mi-se aleane?
Cum foc şi arde şi se-mparte şi-n inimi... şi-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mişcă, doar noi parcurgem ştiut drum???

Cum aerul omoară peşte, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-şi încreţeşte şi nu-i la nimeni clorofilă?
Cum ştie dragostea chimie şi cum chimia nu iubeşte?...
Cum omul este tot secrete şi nu ştie singur ce este?

Cum sunt un lanţ în răsucire şi nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate şi singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubeşte... Şi-i sunt geamăn?

Şi chiar de-aş şti multe din ele -c-am învăţat, dar de la alţii-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, că genii-s presupus înalţii
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc şi fum
Şi sunt pierdut şi eu şi-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce şi cum???"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complexitate

E-o circulaţie prin mine, tot o limfă, un sânge,
sunt tranzitul din intestine,
un circuit electric fără baterii, nicio centrală
şi cât de mult eteric sunt cu gândul care râde, plânge...
sunt o minune care mă repar, eu mă fac bine
chiar dacă mă rănesc din dragoste sau dintr-o boală...

Sunt o splendoare şi nu-s singur, lumea-i plină
de salamandre ce infinit îşi dobândesc din laba amputată
şi dinţii-şi cresc mereu şi crocodilii şi delfinii
şi pomii înfrunzesc tot renăscând şi mucegaiu-i şi penicilină...
... Dar am în plus şi-o altă calitate; din muncă singur mă creez şi tot eu îmi fac plată
şi zbor, înot, sap în pământ, pe gheaţă alunec, călăresc... Sunt beduinii!

Am însă şi taboo-uri; primitiv mă port, mă războiesc civil
mai rău decât furnici, albine... nu-s mai presus de lei,
căci omor tot în jur, copii şi semeni de nu-mi sunt familii
chiar şi pe-ai mei... Iubesc nespus să-l am pe altu' umil,
să-l chinui să-i îndop abstractu-mi minţile spălate, propriile-mi idei...
Sunt doar o noţiune-n fond; tipare sunt şi geniul şi debilii!!!

Pe zi ce trece redescopăr c-aş fi-n fond de-o dezolantă de simplicitate
ce-o descâlcesc, dar superficial, nededicându-mă, pierzându-mă-n complexitate!
... În concluzie mă dau exemplu pentru că-mi asum o-ntreagă, neînţeleasă umanitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângere de nevinovăţie pentru pierderea eternităţii

Alerg nebun spre staţia "La moarte"
În cursa mea de spectator fugar,
Cu capul gol de neputinţă, gust amar
De a fi nevinovat de ce nu pot deţine; soarte!

Stau condamnat degeaba la pedeapsă,
Ce n-o am, decât de alţii aş fi născut
Şi n-am luat vieţi, să mi se ia a mea; scăzut
Din timp, ce-am unul, unica-mi sinapsă!

Nu ştiu, nu-i Constituţie Universală
De respect pentru fiinţa-mi, nu-i nici o transparenţă
De a-mi decide, singur, prin bine, experienţă...
Nu altuia la mână, neîntemeiat vasală?

Mi se pun vini, în spate, ani, întâmplător, boală!

Mi se va spune, că, ce este piere, moare,
Dar eu nu sunt la fel, eu deţin raţiune;
Gândesc cu minte, suflet, sunt o perfecţiune...
Am învăţat ce-i dreptul, să m-apăr şi mă doare!

Sunt un Hristos, în fond, nu o râmă, oarecare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct... e

E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o ţintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârşit... venit de hac.

E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistenţă.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezenţă.

Pe-obraz, un şarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.

Mai multe-n zar sunt un noroc
Şi-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârşit când vrei să închei.

Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început şi de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.

Trei scrise, pauza o fac
Şi poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!

Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aş şti totul
Şi... cu... îs şi eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!

Pe boltă-i led de-o imensitate
Şi-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Şi-acum l-apăs... că-l am în toc.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Păunescu...

Mă doare, amintiri mă dor,
Că tot se duc de-ai mei, iubiţi;
Îmi pierd vedenii, actorii-mi mor...
Nu mai aud că sunt doriţi!

Mă doare, gândurile-mi vor
Să zboare timpul înapoi
Şi nu-mi pot ţine artişti, ce mor...
Văz se tot scade... Aţi plecat, voi?!

Mă doare, descărcat mosor
E rola filmului, ce aveam.
Mă doare că eroii-mi mor
Şi moartea lor mi-e zid... un geam!

Mă doare, frică am, un fior,
Că ştiu, eternul nu e viu
Şi întoarcere-i când o să mor...
Ne-am revedea, într-un târziu...!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la final...

Nu-mi vând sufletul pe bani,
Nu am de averi nevoie,
Sunt un suflet ce-n lungi ani
De iubire am nevoie!

Nu-mi dau trupul pe nimic,
Dorul ştiu să-l amăgesc,
Prin încredere câştig
Omul pe care-l iubesc.

Nici pe el nu-l las să plece
Pe cărări necunoscute,
Din săruturile dulcege
Îi fac mii de revolute.

Îl ascund în sânul meu
Începând de dimineaţă
Şi o să-l păstrez mereu
Până la final de viaţă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confruntare cu sine

E timpul, sigur, relativ?
Eu mă consider neschimbat!
În minte, m-am maturizat...
Estetic, n-am niciun motiv!

În oglindă, zilnic mă privesc
Nu analitic, doar trecând
Din obicei. N-am niciun gând!
Sunt încântat, ori mă uimesc!?

Sunt neschimbat peste decenii
-Oricum puţine, că-n total,
Sunt 7-8 de imortal-
Dar sunt convins, nu am vedenii!

Surprinzătoru-i o întâmplare
Când după ani de despărţire
Te întorci la loc de moştenire
Şi eşti în şoc, cazi în stupoare!...

Figuri întipărite-n minte
Sunt deformate într-un tipar...
Ce-am prevăzut, nu se dezminte;
Depindem toţi de calendar...

Nici ce iubisem în liceu
Nu o revăd cu ochi de dor,
Nu o mai simt, nu mă-nfior...
Sunt trist, sunt dus, nu mai sunt eu.

"Back to the future" e real;
Privind la magazin în geam
Cu ochi ceţoşi mă-ntrezăream...
Einstein... e sigur, genial!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

De ce nu ne cunoaştem între noi?
De ce umblăm pe străzi fără salut?...
Chiar de suntem cu toţi... "necunoscut"
Şi ne-am dori să nu fim singuri, minim doi.

Avem doar gelozii, râvnim la altul,
Chiar lucrul bun, pretindem de greşit;
Minţim uşor, Satană-am devenit...
Nu credem în etern, valoare, ci instantul!

Acum, nici fraţi nu-şi recunosc surori,
Se duşmănesc, pe averi din moştenire
Şi alţii decid tot; bani, viaţă, irosire...
Rămân, pământ şi-o apă, sufletul datori!

E oare lumea întreagă o himeră?
Suntem doar indivizi cu atestat?
Nu credem că iubirea ne e un "dat"?
De ce ne transformăm planeta, într-o golaşă sferă?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!