Nimicul

în uimire, fără luptă,
văd compromisul mimilor iubirii,
care sufocă străzile.

pe margini de trotuare,
cineva fură aripile păsărilor.

alătur fragmente de materie.
sufletul culege acidul rodului,
în scenografii inverse.

nu există felinare naturale.
se folosesc artificii periculoase,
care umplu spaţiul cu aripi tăiate.

zborul e aruncat în praf.

vârfurile degetelor păşesc...
nasc tăceri ale trupului
în ritmul cuvintelor.

joc la ruleta rusească.

nerostirea, frica
mă aruncă în mocirla vidului.

socotesc atent nimicul...

poezie de Anne Marie Bejliu (9 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelele inchid in cerc iubirea

De ai privi atent în vidul
din jumătatea plină de trăire,
nu doar acele forme ondulate,
contur pribeag de trup
- secundă fadă,-
în care cerul pierde din senin
şi iată:
rămâne doar o umbră, un destin
sau doar un dans în ritmul ploii...
Cartonul umed, o fotografie…
Atât rămâne din minunea dată.
Inelele închid în cerc iubirea.
Sufocă mut.
Aripile se frâng…
Iar visul tău se pierde-n amoţire.
Vrei doar tabloul sau culorile din el
sau sunetele stinse de tăceri?
Nu vrei pastelul, simfonia sau lumina
din fiecare gest sau gând sau şoaptă?
Nu vrei să simţi iubirea-n valuri necurmată
de un banal buchet de zile cenuşii?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

Închipuie-ţi cum ar arăta un pom
care în loc de ramuri are aripi,
în loc de frunze are aripi,
în loc de flori are aripi,

aşa sunt eu acum, cu aripi
şi am toate aripile tăiate,
toate aripile,

între noi un drum neştiut,
...
toate aripile tăiate.

poezie de Marinela Preoteasa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma şarpelui pe cărarea albă

cu orbitele albe ale degetelor
ating prezentul
văd trecutul ca pe un vas răsturnat în nisipul prezentului
viitorul este acea crăpătură care îmi taie aripile
şi ochiul alb al degetelor când
încercând să mă cuprind
nu mai aflu nimic

oricând poate veni solia unui cuvânt dintâi
suspendat între a fi
şi a muri ca un copac
pe verticala aşteptărilor copilului

aşa că

deschid larg porţile
orbitele albe ale degetelor le umplu cu sine
cât mai mult sine

la fel ca o fântână cu şapte inele
solia goleşte de sine orbitele goale ale degetelor

apoi

Totul

se umple

cu Dumnezeu

orbitele goale ale degetelor se cuprind
şi cuprind
icoana cuvântului dintâi

Mama,
uite cum se aprind candelele mărunte
singure!
spune copila
ceva mai târziu femeia
cu ochii din cărbunele prezentului
într-un acum promis a ne fi
iubire

mama răspunde copilei

fără credinţă totul e nimic
sau urma şarpelui pe cărarea albă a bucuriei de a fi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coperta unei vieţi returnate

râd în mine
ca o carcasă fără flori agăţate de rostiri
plâng peste toate ramurile de măr adunate cu migală de moarte
înainte ca fila ultimă să aducă plinătatea bibliotecii din care
am căzut
ca o carte neterminată

e un glas profund pe care
îl aud în fiecare dimineaţă
când trezirea devine tot mai grea

e un strigăt înfundat în lumea asta pe care
îl simt în fiecare fibră a materiei frustrate pe care o exprim

hohotesc la margini de drum ca o zdreanţă a unui pas neîmplinit
metaforă a prezentului umanului

(coperta unei vieţi returnate
sufocă umbra
cineva sare în ajutor şi cum orice carte se închide
rămâne şi el în cuprins
la un punct de capitol
oarecare)

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă îndoi în mine
ca o carte de poveşti pliant
din oase care
trosnesc
la fiecare adevăr nespus

ele mă adună
şi mă risipesc
în căldura umedă care
sufocă minciuna
până la strigăt

mă pliază timpul
într-o singură filă
până reuşesc să mă nasc
singură
în plin război
cu mine însămi

mă îndrept
într-o ultimă răsuflare
redevenind om
sau pasăre
sau copac
oricum
tot o cruce

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fir de praf, Stăpâne

sunt fir de praf în palma Ta, Stăpâne
şi poate cresc odată din cuvânt
lovind pereţii unei case cu avântul
să cad în pasul Tău prea credincios

sub rugă să-mi găsesc şi zarea
în care totul pare că a înflorit cândva
prezentul mă-nfioară, mă sugrumă
şi nu mai pot s-aud chemarea Ta

timpanul drept e spart demult şi stângul
ascultă frica scuturând tot ce e bun

în fir de praf mă văd călcând prin faguri
albinele să-nţepe teama-n praguri
rămas să-mi fie sufletul curat

chem clovnul în fiecare seară
când vine, când nu vine...

ce-a rămas?

să-i povestesc ruinele-n cuvinte
să-l fac să-mi fie jocul de pripas?

e jocu-n care lesne regăsirea
se-ntâmplă-anume pentru-a ridica
fiinţa obosită-n rătăcire

sunt fir de praf, Stăpâne,-n
palma Ta...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci

absorb cuvintelor trupurile
printre ninsori
pecetea rostirilor adânceşte tăcerea.
un pas, doi,
spre ieşirea din cercul umbrelor.
calc adânc în gropile rămase,
după o trecere densă a ta prin mine.
explodez la fiecare atingere de sensuri.
artificii de gândire mă-nconjură tandru.
plesneşte speranţa în strălucirea-i fadă.
aud somnul minţii răscolind raţiunea.
creşte pulsul în gheaţa furiilor nestinse.
lava aşteptărilor topeşte statuile
din marmura unor cuvinte fără ecou.
sunt sătulă de nimic.
îmi ascund foamea de cuvinte
printre penelurile frânte.
mai nasc o noapte şi-o zi, sunete.
taci. vorbesc cu mine.
tu nu eşti.

poezie de Anne Marie Bejliu (19 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

uit să ţes
vreau mereu
să fiu pasăre
dar la fel mult
uit să-mi ţes aripi
cu firul de argint
şi acul de
cuarţ incolor
dăruite toate
de Dumnezeu
în nervurile
fără goluri
ale năvodului
adevărului

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga-mi curată primeşte, în tâmpla-ţi de foc

răscoleşte altarele cuvintelor
şi lasă-mi tăcerile să fulguie veşnic,
deasupra singurătăţii.

tinereţea mi-o lasă în pasul timpului
şi-n oceanele furate de umbre,
pentru a le fi mişcare,
spre întrupare.

întuneric şi lumină
în ceasul al treisprezecelea al regăsirii,
să-mi fii.

voi asculta fiecare rază
din trupul tău născută,
atunci când numele meu
îşi va risipi culorile,
dincolo de materie...

anină-mi gândul
de masa cinelor de taină ale îngerilor decăzuţi
iar trupul,
lasă-mi-l pradă vulturilor stingheri,
în zborul spre tine...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu?

te ştiu,
de când lacrima dintâi a fiinţei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor

te ştiu...
îmi eşti glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieţii...

mai eşti...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( *** )

ştergarul ce păstrează
Chipul Tău,
devine icoană,
curgând ne-ncetat
în fântânile Dorului
de Lumina Ta...

... acea fărâmă,
tainic curgând
prin sângele trupului meu.

o privesc în uimire,
în tăcere ascultând
foşnetul culorilor,
devenite brazi
şi cer,
şi ochi,
şi aură,
şi inimă,
în pieptul înfăţişărilor
ce dau viaţă veşniciei...
... căutărilor din oameni...

ascultă sunetul,
gândul meu,
când alerg suflet
printre miriardele de picături
din trup de albastru,
împletind bucuria
cu auriul cernut
din pocalul dărniciei Tale.

Părinte,
inima mea te caută mereu
în adâncurile pădurilor,
în care pulsează inimile gemene,
ale cuvintelor ce prind în salba sensurilor lor,
Numele Tău.

Părinte,
uimitoare aşternere de viaţă
surâde răsăritului,
din palma fulgului
obosit să mai zboare...

aşternut cu tâmpla
pe inima unei frunze,
celulele râd şi îi cântă
cu Glasul Tău,
până când
îl văd strălucind,
până când
firele de iubire din el,
tresaltă a Dor...
de Zbor...

Copilă,
Tac.
las firul cuvintelor tale să curgă...

pietrele râului de foc freamătă
în sufletul tău...
Lumină din Lumină
cerne timpului tău, nisipul din care,
perla bucuriei de a fi Om
se va naşte,
va străluci Soarelui
cerul din adâncul inimii tale

aşteaptă.

ascultă.

uimeşte clipa.

taci.

iartă.

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă, îngere!

mi-am lăsat sufletul prea greu
pe aripile tale
când priveai urma unui cuvânt

zbor încrucişat prin mine s-a născut
s-a stins odată cu ultima tresărire
în faţa încercărilor vieţii

repet ruga:
iartă-mă, îngere,
dacă te-am necăjit

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastra deschisă mă atrage

nu am învăţat încă să mor
poate o singură dată am crezut
adormisem pe masa de operaţie
forţată de împrejurări urma să nasc

s-a născut a crescut
într-o literă C a plecat
pe piatra lui s-a desenat singură
păpuşa strâmbă
încovoiere de viaţă din ceara luminii
pe care
încercam să i-o trimit

prin ninsoarea proaspătă murmura cineva
un mulţumesc şters
parcă
de ceaţa care a urmat
în mintea mea obosită să mai aştepte
învierea lui

aştept viaţa aceea promisă
în cărţile sfinte
pentru ca
în sfârşit
odihna
să mă învelească în răcoarea ei
de diamant brut

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întâlni...

Alunec
în pojghiţa de gheaţă...
Fierbinte trup,
topeşte straturile.
Desenează cântând,
dorinţele...
Alunecă timpul,
pană de ger peste chipuri.
Spre sus, privirea fuge,
în ritmul valurilor de sunet...
Violet dans,
în spirale de armonie
alunecând...
Ochi spre ochi
se îndreaptă forţa uitării.
Iubire în iubire,
drum senin urmăm.
Ne vom întâlni
la baza piramidei,
primind,
zborul clipei spre vârf...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nonacţiune

între două margini de drum,
aştept revenirea cuvântului,
în matca fără glas
a iubirii.

cu tine în nervurile ruginite,
mă ascund în colţul croitorului de vise.

las răstignită pânza portocalie.
o privesc.
rup din ea dreptunghiuri de răni.

între două puncte,
aştern culorile inferioare.

vindecarea
începe cu strigătul verdelui alburiu.

în albastru îmbrac suferinţa,
pentru a-mi fi la final linişte,
într-un cub violet.

intensă adâncire în uitare,
chipul devine felinar natural.
tâmplele unesc sânul stâng şi sânul drept
în boltă.

fără stele, fără prezent,
hălăduiesc prin tunelul de cuvinte,
născute sub aripa întunericului.

călătorie între aer şi nimic,
între uitare şi trezire,
între rugă şi tăcere...

între margini de drum,
redevin centrul gol al vortexului,
în care urma paşilor se pierde.

regăsesc nonmişcarea.

redescopăr viaţa,
într-un con de umbră dăruit infinitului
iubire...

poezie de Anne Marie Bejliu (15 octombrie 1968)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

fără căpătâi
omul acela pare atât de îngust încât
mă întreb
unde ar mai avea loc să bată
o inimă

gogyohka de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

purici
mulţi purici
se urcă pe membrele noastre
şi aruncă
rând pe rând valorile

cine sunt eu
cine eşti tu
cine suntem toţi
să ne păcălim cu diamantele
unor cuvinte fragmentate

inversate sensuri
aruncă flăcări spre cer
nori de fum şi de frică
ne umplu
până la sufocare
metaforele

până când

ca dintr-un poem
lăsat să curgă limpede în fântâni
răsare un soare acid pe care
îl visăm firesc

îi visăm răsăritul
apusul
stingerea
până când devine

eclipsa unui ultim cuvânt
de rămas bun
de la punct

mâna albă
dintr-un clopot de argint
cântă

să o ascultăm!
ne spune un înger rătăcit
printre atâţia îngeri
pe care noi i-am înnegrit
nemaifiind noi înşine,
nemaifiind oameni întregi

să o ascultăm
ridicând palmele unite la piept
în tăcerea firească a fiinţei

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare 8

printre minciuni,
măştile copacilor singure, pot simula zborul.
lasă cenuşa trecutului în cupa ninsorilor apoi,
mâinile moarte, pline de minciuni,
le recolorează anotimpurile, reconstruind o lume falsă.

cenuşa prostiei arde totul.
de unde să mai ceri ecoul?
de unde să mai ceri puritatea anotimpului?

tălpi pline de mocirla umanului,
mărşăluiesc de-a lungul falezelor,
ucigând câte un pescăruş,
pentru fiecare respiraţie a falsităţii.

indiferent de anotimp,
câte o mână murdară,
adaugă timpului încă un blestem.

poezie de Anne Marie Bejliu (7 februarie 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că încă exist

Se ascund cuvinte în spatele draperiilor

viaţa ca o mână de cenuşă umple pământul cu sensuri
pe mine timpul mă lasă indiferentă
îmi place pumnul de cenuşă răvăşit în care căldura încă mai tremură
sub coasa unui singur cuvânt mă adun la final
nu mai rostesc nimic
privesc pe ziduri dansul păianjenilor
spitalul nu cuprinde durerea
la poartă am văzut cruci în care stăteau chipuri de oameni şi boabe de grâu necopt
spicele verzi aşteptau reîntâlnirea

pentru că în spatele draperiilor există ferestrele
las miezul de pâine să îngheţe şi chem vrăbiile cuvintelor să-şi ciugulească esenţele

pentru că în spatele draperiilor exist scriu şi mor încet
las muzica să curgă spre lumina soarelui

pentru că în spatele draperiilor cineva cântă
le dau la o parte şi las tot soarele care mi se cuvinte
să-mi îmbrăţişeze sensurile
cuvintelor aşternute la fel ca pe miezul de pâine
care îngheaţă sub ciocurile vrăbiilor
sensurilor clipelor trăite şi netrăite
aşternute sau nu în file

pentru că încă exist

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezându-mă în cireş, Doamne,

mi-ai dăruit esenţa culorilor
puritate şi fericirea tainei Iubirii Tale
ai uitat, Doamne,
să mă-nveţi să respir
albastrul Inimii Tale
când roşul împleteşte trăirile
secundelor pământeşti,
în rodul bulzului de humă în care,
mi-ai închis sufletul, o clipă...
... cât o viaţă de dăruiri, irosiri şi iluzii,
în care cuvintele,
uneori sunt rostite,
alteori curg...
în lava tăcerilor fals construite
în pietrele ce nu sunt
fărâme din piatra piatră,
a regăsirii

poezie de Anne Marie Bejliu (26 august 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!