Pentru că încă exist

Se ascund cuvinte în spatele draperiilor

viaţa ca o mână de cenuşă umple pământul cu sensuri
pe mine timpul mă lasă indiferentă
îmi place pumnul de cenuşă răvăşit în care căldura încă mai tremură
sub coasa unui singur cuvânt mă adun la final
nu mai rostesc nimic
privesc pe ziduri dansul păianjenilor
spitalul nu cuprinde durerea
la poartă am văzut cruci în care stăteau chipuri de oameni şi boabe de grâu necopt
spicele verzi aşteptau reîntâlnirea

pentru că în spatele draperiilor există ferestrele
las miezul de pâine să îngheţe şi chem vrăbiile cuvintelor să-şi ciugulească esenţele

pentru că în spatele draperiilor exist scriu şi mor încet
las muzica să curgă spre lumina soarelui

pentru că în spatele draperiilor cineva cântă
le dau la o parte şi las tot soarele care mi se cuvinte
să-mi îmbrăţişeze sensurile
cuvintelor aşternute la fel ca pe miezul de pâine
care îngheaţă sub ciocurile vrăbiilor
sensurilor clipelor trăite şi netrăite
aşternute sau nu în file

pentru că încă exist

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te mai gândi

În spatele oricărei îndoieli
există o teamă de necunoscut.
În spatele fricii se află un trecut,
ce a fost trăit sau a fost un vis.
În spatele unui trecut,
există remuşcările unui trecut regretat.
În spatele regretelor şi în spatele remuşcărilor,
totuşi, există îndoieli că putea fi mai bine.
Fă-ţi călătoria şi nu te mai gândi,
altfel vei fi turist intr-o viaţă
pe care nu o simţi a ta.

poezie de Eugenia Calancea (16 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îmbătrânite mâini
aştern pe filă umbre
de litere prea şterse sau
într-un timp prea viu
din turnuri curge ceara
şi-n degete esenţa

lasă dureri atroce
a sensurilor moarte
sau nenăscute încă
pentru prezent

Mai ştii?

poemul cel din ceară
va curge prin celule

textura unei file
e prea încăpătoare
pentru-a putea cuprinde
întreaga stare-n punct

de-acolo totul lasă
drumul să-şi desfăşoare
curbura unei fine
bătăi de gânduri seci

atunci e timpul, Doamne,
să renască scribul?

atunci e timpul, Doamne,
să-şi lase tremurând
întreaga sa simţire
printre acele straturi-umbre
de-ncovoieri prin viaţă,
prin moarte-n bucurie?

şi-atunci pe unde, Doamne,
să se strecoare lava
aceea care vie îl arde-ntreg?
Pământul
îl răsfaţă
sau este-o nebunie
să se întâmple versul?

habar nu am, dar ştiu,
că după o sclipire urmează
noaptea lungă
în care tot el, scribul,
revarsă-n lume dorul

nu ştie să-l descrie,
nu ştie să-l enunţe
ca pe o problemă simplă
de geometrie clară

prin lacrimă îl lasă
să curgă în neştire
apoi adoarme singur
însigurat de toate

în miez de noapte
punctul
se joacă vesel, tandru
în tâmpla colilie

apoi
descrie linii
care vor fi cuvinte

în pace versul creşte
şi se ascunde-n palmă
ca-n dimineţi senine,
pe câmpul de emoţii,
poemul să răsară virgin
ca miezul scoicii

în perlă să transforme
o filă de-ntrebări

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câştigând vise

Amândoi câştigăm vise
facem jocuri periculoase
dănţuim în spirale şi lumi sinusoidale
Trecem în contratimp
ca rătăcirea sfârcului
şi cetei hormonilor ascuţiţi
ascunşi în spatele draperiilor de pluş
Dereglăm programul hergheliilor
şi răsuflările în focuri de paie
peste noianul amintirilor
singurătăţile îmbrăţişează
draperiile amurgurilor ratate
în uzura fanteziilor deja împlinite.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Dacă pun pâinea pe geam
chem vrăbiile
să-i ciugulească grâul
Nimeni nu mă vede singur
şi de aceea mă ascund
Câte boabe pot fi... de foame
pe o felie uscată de pâine?
Pomul preferat şi ultimul
l-am ars la foc de frig
Cenuşa o îngrop ca amintire
pe locul rămas gol
Câinele meu credincios
mănâncă carnea
şi îmi lasă mie oasele
să-mi fie de bine...
e ultimul meu amic
pe care nu am să-l ucid

poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turişti

De la ei trebuie să te aştepţi doar la vizite de condoleanţă.
Vin, îngenunchează la Muzeul Holocaustului,
Afişează figuri triste la Zidul Plângerii
Şi râd în spatele draperiilor grele
Din hotelurile lor.
Au făcut poze
Cu morţii noştri renumiţi
La Mormântul Rachelei, la Mormântul lui Hertzl
Şi la Muntele Muniţiei.
Ei lăcrimează deasupra copiilor noştri dragi
Şi le curg balele după fetele noastre puternice,
Şi-şi atârnă chiloţii
La uscat
În băi albastre, răcoroase.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi sunt?

Lumina ochilor tăi
şi durerea din lacrimile tale,
parfumul cuvintelor
şi misterul din spatele tăcerii.
Frumuseţea inimii tale,
cunoscutul şi necunoscutul.
Vederea ochilor,
căldura îmbrătişării
şi talazul valurilor din zbuciumul tău.
Frumuseţea fiecărui gest,
amintirea cea mai frumoasă
cu care adormi seara,
treapta pe care pui piciorul

să urci spre curcubeu,
aşteptarea nesfârşită, chinuitoare,
dar atât de plăcută,
încât a ajuns să-ţi fie bucurie.
Fereastra la care te aşezi
pentru a privi oamenii din jur,
adevărul din toate închipuirile
şi tâmpla sprijinită în palmă
când crezi totul e pierdut.
Bucură-te că sunt pentru tine
ce nu mai sunt pentru nimeni
şi curăţă-ţi oglinda sufletului
pentru a vedea toate acestea!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exist

Exist în clipa strivită de paşii mei
Exist în lacrima uscată de nefericire
Exist în clipa uitată în mine
Exist în sufletul strivit şi fără speranţă
Exist în inima-mi ce-şi doreşte încă apusuri de soare, zeul uitării
Exist ca să pot să strălucesc cu cerul în ochii mei
Exist ca să mai am încă clipe multe de fericire
Exist ca să iubesc înca măcar odată
Exist ca să vreau încă să mai fiu eu

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

sunt o groapă întoarsă
ca un sac
pe care mulţi nu ştiu să-i găsească capătul
nu mai exist în el, pentru că m-am pierdut
în ceea ce nu mai este
sunt un capăt nedeşirat al unui alt început
sunt o clipă furată din prezent

gândurile-mi sunt diluate-n spatele unei armuri false
fântâni seci, săpate-n mine fără cuvinte
aşteaptă plânsul cerului
clipele nu-mi fac statui din gândul nimănui
prăbuşirea este adâncul din care încerc să urc
spre ceea ce nu eşti
mă salvez, salvând pe cel ce nu mă ştie
decât urând sau
îngropându-şi propriul destin
urcându-se spre ceea ce nu este

să nu devenim, niciodată, cer înnegurat şi furtună-n
viaţa nimănui
să nu alergăm spre trecut

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci

absorb cuvintelor trupurile
printre ninsori
pecetea rostirilor adânceşte tăcerea.
un pas, doi,
spre ieşirea din cercul umbrelor.
calc adânc în gropile rămase,
după o trecere densă a ta prin mine.
explodez la fiecare atingere de sensuri.
artificii de gândire mă-nconjură tandru.
plesneşte speranţa în strălucirea-i fadă.
aud somnul minţii răscolind raţiunea.
creşte pulsul în gheaţa furiilor nestinse.
lava aşteptărilor topeşte statuile
din marmura unor cuvinte fără ecou.
sunt sătulă de nimic.
îmi ascund foamea de cuvinte
printre penelurile frânte.
mai nasc o noapte şi-o zi, sunete.
taci. vorbesc cu mine.
tu nu eşti.

poezie de Anne Marie Bejliu (19 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că aşa a început

arunc din mine floarea sângelui
ca pe o pasăre pe care o iniţiezi
plin de erori
în zbor

pe trupul de piatră al statuii
furnica
îşi urmează calea cuminte
saltă uneori
reaşează firimitura de azimă
fericită că a încăput încă o lume
pe spatele ei fragil

pe o floare
o viespe
îşi spală picioarele aproape invizibile

lasă câte o picătură de otravă
se scutură de uri
şi pleacă mai departe
la atac

poate că aşa a început să se nască
arta
cine mai ştie? cine mai ştie?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe dealul din spatele grădinii!

Pe dealul din spatele grădinii,
De câte ori am ocazia, urc până sus!
Nu ca să îmi spionez vecinii...
Să văd soarele, la răsărit sau la apus!

De acolo, din vârf, eu văd multe semne.
Observ cum funcţionează un sistem!
O societate fără prea multe îndemne,
La o lume mai bună, la un bun ecosistem!

Văd păsări care zboară spre o destinaţie.
În văzduh e mult mai clar ca pe pământ!
Pe cer, mai circulă şi avioane cu reacţie,
Dar cu un alt scop, cu un alt deznodământ!

Cobor privirea spre casa unde eu locuiesc,
Şi înţeleg, destinul nu eu mi l-am ales!
De pe dealul din spatele grădinii, privesc,
Spre un creeator universal, bineînţeles!

poezie de Ovidiu Kerekes (28 septembrie 2017)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele viziunii tale clare trebuie să existe scopul pentru care o doreşti; pentru a o transforma în ceva tangibil. Şi în spatele acestui scop trebuie să fie o CREDINŢĂ invincibilă şi de neclintit, că acel lucru este deja al tău; că îţi este aproape şi că tot ce ai de făcut este să întinzi mâna şi să-l iei.

Wallace D. Wattles în Ştiinţa de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambientală

Ai lăsat în lumea de afară
gândurile amputate ale febrei
cu care întorci spatele prizonier
voluntar
aceluiaşi recviem, nu contează împreună,
se aseamănă visele în feţele oglinzii
în spatele serii
pustiind în palme
rimele cu care te iubesc, uşa lumii de afară
sinteză la boală,
atacuri de panică în neputinţa
nu ai cuvinte.

poezie de Iulia Mîndrean din Valsurile omului de gheaţă (30 aprilie 2015)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburată sub lumina florilor ( variantă)

Ceaţă străvezie şi nori grei,
melancolia unei zile lungi şi triste.
În căţuia aurită
esenţele aromate se sting încetişor.
A venit iarăşi vremea
fermecătorului Dublu Nouă Festival; *
răcoarea de la miezul de nopţii
pătrunde prin mătasea delicată-a draperiilor
şi răceşte perna mea de jad.

După ce, în amurg, am băut vin
sub gardul de crizanteme,
mânecile rochiei mele adaugă-un subtil parfum
miresmelor de ierburi.

Oh, nu pot să spun că nu-i încântător, doar că,
atunci când vânturile dinspre vest flutură perdelele,
sesizez că-s mai graţioasă
decât florile ofilite.

*** În China, Festivalul Dublului Nouă se sărbătoreşte în cea de a noua zi a anului.
Pentru protectiţie împotriva potenţialelor pericole, printre altele, se bea lichior de crizanteme,
iar femeile îşi pun crizanteme în păr şi îşi atârnă aceste flori la uşi şi la ferestre.

poezie de Li Qingzhao ~Li Ching Chao, 1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A ramas doar...

Ai crezut
că viaţa a uitat,
pe colţul mesei,
sufletul meu,
dar pentru tine.
Absent,
l-ai luat în palme.
Miez rămas
din felia de pâine
elegant tăiată,
ovală chiar,
pentru ospăţul
indiferenţei...
L-ai modelat rotund,
uitând
de fineţea mişcărilor.
Nepriceput,
l-ai sfărâmat pierzând,
firimitura
nespusei iubiri.
Priveşti acum,
în vidul de trăiri.
Mă cauţi...
Am plecat de mult.
Inutil gest
rămas suspendat,
între două drumuri...
Vezi!
Poate găseşti
fărâma de prietenie
agăţată timid,
de trecut.
Mai amară,
mai rece,
mucegaiul cuvintelor
golite de sensurile,
adevăratei iubiri.

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul de sănătoşi

Încă o dată sunt eu şi sper...
În spitalul acesta de sănătoşi îmi fac veacul
şi tremur la auzul fiecărei lacrimi
pe care moartea o varsă în surdină.
Niciodată n-am să mai pot păşi pe buzele de asfalt ale vieţii,
niciodată n-am să mai culeg din nori razele ce cresc ca nişte spice de grâu
pe spinarea cenuşie a Dumnezeului pierdut în peisaj,
niciodată n-am să mai fac toate aceste lucruri şi multe altele...
la fel!

Încă o dată sunt eu şi cred
că-n spatele fiecărei întâmplări există un motiv pentru a nu privi mai departe,
sau mai aproape de tot ceea ce se întrupează în linişte
pe la colţuri de stradă, prin paturi de amanţi ajunşi la vârsta raţiunii,
prin pahare de vin ciocnite la petreceri de novici într-ale vieţii,
pe sub cerul cutanat al zilelor şi nopţilor
ce trec şi ele cum mai trec şi eu şi cum mai treci şi tu,
prieten grav, pe care umbra sorţii te-a ascuns
într-o lacrimă vărsată în surdină.

Încă o dată, şi încă o dată, şi încă o dată,
când nu mai sunt eu nu mai este nimeni care să răsară în noaptea
din spatele ochilor împovăraţi de-atâtea imagini aruncate la întâmplare.
Şi în spitalul acesta de sănătoşi, din care nimeni nu ştie când o să iasă,
nu mi-am făcut titlu de glorie decât din scurtele vizite la băile comune
în care-am asistat la succesul vostru răsunător, prieteni dragi,
cu care n-am schimbat niciun cuvânt,
exceptând clipele când ne-am înţeles de minune...
în surdină.

Şi iar sunt eu,
dar poate nu mai sunt,
căci legat de tot ce nu poate fi dezlegat
mă plimb de colo până colo, fără umbră,
căutând un "ce" sau poate un "când".
Şi-ncep să cânt, şi-ncep să... când,
la fel ca un nomad ce va pleca din nou, curând,
voi trece pe sub podul ridicat de visele voastre.
Şi când mai ies prin curtea îngrădită de zâmbete a spitalului de sănătoşi,
ca să-mi las amintirile să zburde în voie şi să strig după ele în surdină,
mă cuprinde un fior şi tremur
ca şi când aş mai fi trecut pe-acolo
şi iar nu am spălat cu lacrimile morţii niciun regret.

poezie de Ionuţ Popa (2014)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când cineva vorbeşte din starea de linişte, cuvintele poartă o transmisie de energie, o vibraţie. Este ca şi cum cuvintele ar fi pe planul al doilea. Cunoaşterea este transmisă de energia pe care o poartă cuvintele, sau, mai degrabă, de liniştea din spatele cuvintelor.

citat din Eckhart Tolle
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Zilele nu sunt nici pe departe o poezie...
Poezie e ceea ce ascundem din calea clipelor reci şi seci...
ca să nu ne moară sufletul...
Poezie e esenţa încă verde a inimii,
ce-a mai rămas din drumurilor desfrunzite de oameni...
Şoapte pe la colţuri de ziduri reci...
ascunse în spatele tarabelor deşirate de nimicuri...
E cântecul ce răsună sub clar de luna...
după ce ceasurile au bătut în miez de noapte...
Deseori poezia se ascunde de lumina zilei...
pentru ca zorii destramă visul...
la fel cum stinge stelele
împlinitoare de dorinţe vii...
Între apus şi răsărit curge viaţa...
cântec trist, cu versuri calde,
Versuri plânse, vărsate pe claviatura unui suflet...
Cuvinte şoptite scrise tremurând pe piele... şi puse pe muzică...
Poezii scrijelite cu inima pe suflete...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu spatele

Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp.
Era bolnav ceasul şi, simţindu-şi sfârşitul,
Poate că s-a gândit şi el
La un rai al obiectelor care mor,
Unde ceasurile se potrivesc singure
După inima lui Dumnezeu
Şi deşteptătoarele sună şi ziua şi noaptea
Învierea stelelor.

A văzut însă cu limba cea mare
Că e absurd
Şi a murit simplu, de tot,
Întorcându-se cu spatele la timp.

Iar eu, sufletul răposatului,
Voi mai rămâne în preajma lui
Trei zile,
Să văd cum continuă să-i crească
Părul şi unghiile.
După care voi pleca şi eu.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu spatele

Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp.
Era bolnav ceasul şi, simţindu-şi sfârşitul,
Poate că s-a gândit şi el
La un rai al obiectelor care mor,
Unde ceasurile se potrivesc singure
După inima lui Dumnezeu
Şi deşteptătoarele sună şi ziua şi noaptea
Învierea stelelor.

A văzut însă cu limba cea mare
Că e absurd
Şi a murit simplu, de tot,
Întorcându-se cu spatele la timp.

Iar eu, sufletul răposatului,
Voi mai rămâne în preajma lui
Trei zile,
Să văd cum continuă să-i crească
Părul şi unghiile.
După care voi pleca şi eu.

poezie clasică de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!