Ştia ce înseamnă dragostea şi primise cu braţele deschise, cu inima aprinsă, şi bucuria ei, şi suferinţa. Avea şi mângâieri, şi lacrimi pentru omul iubit. Putea să îi suporte nepăsarea, răutatea, cruzimea; inima îi batea înainte. Îl ştia, şi îl dorea, în toată fiinţa, oricând, oriunde. Nimic nu i se părea mai potrivit cu rostul ei în lume, decât să îi dea lui tot, fără să păstreze nmic pentru sine. Nu se ferea de obrazul nebărbierit, nu scâncea sub gesturile brutale, se lasă chinuită, cu mijlocul frânt, cu şalele zdrobite, îmbătată de freamătul lui care îi prefacea făptura în mii de fărâme, împrăştiindu-le în spaţiu, ca pe stele.

Radu Tudoran în Fiul risipitor, capitolul 30
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândi la ceea ce învăţase, la ceea ce fusese ea odată şi la ce devenise acum. Era o femeie care primise sfaturi de la omul pe care îl iubise, pe care le urmase şi încercase din răsputeri să se vindece. Era o femeie care făcuse greşeli, care uneori plângea lunea dimineaţa sau singura noaptea în pat. Era o femeie care se plictisea adesea de viaţa ei şi care găsea dificil să se dea jos din pat dimineaţa pentru a merge la serviciu. Era o femeie care avea destul de des zile când era prost dispusă, care se privea în oglindă şi se intreba de ce nu se ducea la sala de gimnastică mai des; era o femeie care se întreba uneori care naiba era rostul ei pe această lume. Era o femeie care uneori încurca lucrurile. Pe de altă parte, era o femeie care ştia ce înseamnă iubirea adevărată şi care era gata să trăiască intens, cu mai multă iubire, şi să-şi facă amintiri noi. Indiferent dacă asta urma să se întâmple în zece luni sau peste zece ani. Indiferent ce o aşteptă mai departe, ştia că trebuie să-şi deschidă inima şi să o urmeze oriunde o ducea. Între timp trebuia doar să trăiască.

Cecelia Ahern în P.S. Te iubesc
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wiliam Parrish: Dragostea înseamnă pasiune, obsesie, un lucru fără de care nu poţi trăi. Iubeşte cu toată fiinţa ta. Găseşte pe cineva pe care să-l iubeşti nebuneşte şi care să te iubească la fel. Cum îl găseşti? Uită de raţiune şi ascultă-ţi inima. Nu îţi aud inima. Asumă-ţi riscurile şi dacă vei fi rănită o să-ţi revii. Pentru că, într-adevăr nu are rost să trăieşti făra să fi cunoscut iubirea. Să treci prin viaţă fără să fi iubit cu adevărat, însemnă că ai trăit in zadar. Trebuie sa iubeşti. Pentru că dacă nu ai iubit, atunci nu ai trăit.

replică din filmul artistic Întâlnire cu Joe Black
Adăugat de Loredana Matei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea cuvintelor

Mi-am închipuit tristeţea... o romantică corvoadă,
Avea părul strâns, codiţe, vorbea singură pe stradă
Nu zâmbea, nu avea farduri, palidă, neîngrijită,
Parcă nu ştia de sine, părea foarte chinuită

Mi-am închipuit iubirea, strălucea, o stea în noapte
Era cer senin întrânsa, erau zâmbete şi şoapte,
Iar pe chip, bujorii vieţii o-nroşeau fără să ştie,
Părea fără nici o grijă, părea sinceră şi vie

Mi-am închipuit durerea, nici un zâmbet... o grimasă,
Era toată frământare, nu părea că îi mai pasă,
Se chircise înăuntru într-o disperare mută,
Dintr-o fostă frumuseţe... ajunsese doar o slută

Mi-am închipuit un suflet care le-a trăit pe toate,
Devenise ca o stâncă, unde vântul nu răzbate,
Iară lacrimile ploii îi păreau o mângâiere,
Era sufletul din mine... poezie şi tăcere

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima dragoste

Un foc brusc
i-a invadat faţa,
ce colorează o inimă
întunecată de durere.
Apoi am citit zâmbetul,
tipărit pe faţă, care
avea o culoare aprinsă.
Ea nu ştia nimic despre dragoste.
S-a aprins o lumină,
strălucitoare pe faţa ei, iar
în privirea ei, era dragostea...
El i-a citit inima...
A vrut doar un zâmbet
înapoi de la fată,
Zâmbetul ei i-a dat speranţă
Iar privirea lui a fost mirată,
de lumina inimii ei
care s-a îndrăgostit.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, nu voia să îşi crească copii în acest iad de ură şi de nesiguranţă, de violenţă şi de sărăcie. Pentru nimic în lume nu voia să cunoască copiii ei ceea ce cunoscuse ea. Dorea pentru ei o lume ferită de nesiguranţă, o lume în care să domnească ordinea, în care ar putea să privească înainte şi să ştie că îi aştepată un viitor sigur, o lume în care copiii ei vor avea parte numai de blâdeţe şi căldură, de hrană bună şi îmbracăminte frumoasă.

citat clasic din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de deianira
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu avea mult timp la dispoziţie, însă ştia că poate. Şi că va reuşi, pentru că nu era genul de om care să dea înapoi, să abandoneze încercările, fără a persevera. El nu ceda! Era ambiţios. Deci, totul părea a fi în favoarea lui; era, ca de obicei, favorizat. Nici nu se putea altfel.

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acea viaţă tihnită, blândă, care părea atât de îndepărtată, fetiţa ar fi crezut-o pe mama ei. Pe vremuri credea tot ce-i spunea mama ei. Dar în această lume nouă şi aspră, fetiţa simţea că se maturizase. Se simţea mai bătrână decât mama ei. Ştia că celelalte femei spuneau adevărul. Ştia că zvonurile erau adevărate. Nu ştia cum să explice asta mamei ei. Mama ei devenise ca un copil.

citat din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay
Adăugat de Parachiv Andrei Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbracă dragostea

Împachetează dragostea,
În mii şi mii de feluri, însă nu mi-o arăta.
Îndoaie-i marginile,
Însa, păstrează-i forma
Cea mai aproape de inima ta.
Dăruieşte dragostea,
Nu atunci când e momentul,
Ci atunci când simţi că ea,
Te va conduce spre inima mea.
Împătureşte-o şi trimite-o într-un plic timbrat,
Nu ca bacnotă, valoarea ei s-ar devaloriza imediat.
Nu o duce la schimb valutar,
Preţul ei va oscila în funcţie de destinatar.
Îmbracă dragostea în parfum,
Ambalaj de hârtie fină,
Lasă fărâme de iubire pe drum,
Pentru cei ce au prea puţină.
Serveşte-o în porţii mici,
Nu pe toată odată,
Lasă inima să rabde,
De sentimente îndestulată.
Îmbrac-o în pură emoţie,
Poart-o în paşii tăi, ca un "defect" de locomoţie.
Înconjoar-o cu preţuire şi strălucire,
Însă, nu cădea în plasa ei defectă de orbire.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubindu-l pe Icar

Pe Icar l-am iubit în tăcere,
Iubeam dorul de ducă din el
Şi nobleţea din trista-i durere,
Peste oameni părea cel mai cel.

I-am dat bolta cerească din mine
Zborul lui să îi pară sublim,
Ochii mei îl zideau în neştire,
Nu iubeam doar un biet anonim.

Pe Icar l-am iubit ca o oarbă
Pătimaş şi crezând că e zeu
Era zborul, eu firul de iarbă
Şi iubirea un pur elizeu.

Câtă dragoste oarbă-i pe lume
O răsfrânge doar cerul pustiu,
O îneacă doar mări fără nume
Şi o iartă doar cei care ştiu.

Pe Icar l-am iubit prima dată
Pentru zborul pe care l-a frânt
Şi în dragostea lui răsturnată
Vedeam cerul cu stele răsfrânt.

Am pictat împreună zenitul
Prin culori rătăceam uneori,
Cu-n sărut închideam răsăritul
Şi cu-n zâmbet vesteam primii zori.

Pe Icar l-am iubit într-o doară
Avea stele pe aripi şi-am zis
Că-i frumos ca în zbor să îţi piară
Necuprinsul şi dorul de vis.

Pe Icar am să-l las printre vise
Sau prin cărţi rătăcind după zbor,
Cu aripile-n flăcări cuprinse
Şi cu inima arsă de dor.

poezie de Luiza-Adriana Grama (26 noiembrie 2009)
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima cea mai milostivă este aceea care arde pentru toată făptura, pentru oameni, pentru păsări, pentru demoni şi pentru toată zidirea.

citat din Sfântul Isaac Sirul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i omul?!

Ce-i omul?! Biet vânzător de iluzii...
Fiinţa ce se vinde pe sine
În războiul cu arta,
Prin al sieşi cuvânt...
Este mal de pământ
Peste care se-nalţă, ruginită şi rece,
Inima ta...
Un ardent legământ cu sfârşitul,
O plutire, un sentiment care
Să te convertească la neînsufleţire...
Un comandant onorific al propriilor porniri,
Smulgând lacrimi şi sânge
La cei care caută,
În televizorul alb-negru,
Buletinul de ştiri.
Eroul ce se lasă medaliat
Cu durere şi spaimă,
De braţele reci ale morţii,
Cu mătănii de lacrimi...
Ce-i omul?! Şi cine eşti tu?!
Un om sau o umbră
Ce-şi caută crucea
În abisul încărcat de neguri şi amintiri?
Tu, eşti un om sau o umbră?!
Un "ics" convertit,
Îngenunchiat şi integru,
Penetrând viitorul
Cu lama prezentului tău...
Cine eşti tu?! Şi ce-i omul?!
Din care lumi ai venit?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry Potter se mişcă sub pătură, fără să ştie că era deosebit, că devenise faimos sau că va fi trezit brusc după câteva ore de ţipătul ascuţit al doamnei Dursley, în clipa în care deschidea uşa ca să pună sticlele goale de lapte şi nu ştia nici că următoarele săptămâni avea să suporte îmbrâncelile şi ciupiturile vărului său, Dudley... De asemenea, nu ştia că în acele clipe, pretutindeni se închinau cupe cu şampanie în cinstea lui: "În sănătatea lui Harry Potter, băieţelul care a reuşit să supravieţuiască!"

citat din romanul Harry Potter şi piatra filozofală de J.K. Rowling
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte în jurul tău. Viaţa oamenilor e total otrăvită, otrăvită de cap. Ei nu mai simt, nu mai sunt sensibili, nimic nu-i mai emoţionează. Soarele răsare, dar în ei nu tresălta nimic; se uită la soare cu ochii pustii. Cerul se umple de stele, dar inima lor rămâne insensibilă la frumuseţea nemărginită presărată de stele, niciun cântec nu se înalţă din inima lor. Omul a uitat să cânte. Norii vin pe cer şi păunii dansează, dar omul nu ştie să danseze. A ajuns un infirm. Pomii dau în floare – dar omul gândeşte, niciodată nu simte, şi fără simţire înflorirea e cu neputinţă. Ieşi din starea asta! Lasă viaţa să aibă romantism, puţină aventură. Explorează! Milioane de frumuseţi şi de splendori te aşteaptă. Continui să te mişti în cerc, fără să intri în templul vieţii. Uşa templului este inima...

citat celebru din Osho
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind-o, Lucian îi ghicea chiar şi fără să o vadă îndeaproape, nerăbdarea cu care aştepta nota pe care chiar el i-o va acorda, dar el prelungi puţin aşteptarea, nu pentru a-i mări suspansul, ci pentru a cântări bine asupra deciziei sale. Nu dorea s-o favorizeze cu nimic faţă de ceilalţi, doar pentru ceea ce simţea pentru ea. Aici sentimentele nu aveau nici o valoare şi nu puteau trece înaintea pro-fesionalismului. Revăzu de mai multe ori rezolvarea ei şi nu-i găsi nici un cusur, deci, nimeni nu-l putea acuza că ar fi fost cumva părtinitor. Atunci se hotărî brusc; ştia ce are de făcut.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex privi şi el spre "Ucigaşă", tăcut şi îngândurat. Simţea că nu-şi găseşte cuvintele potrivite, prin intermediul cărora să-şi exprime recunoştinţa faţă de această fiinţă, o domnişoară body-guard, o tipă care ştia să-şi facă meseria, căreia el îi era foarte dator, însă tăcu, nu-i zise nimic. O privi însă cu admiraţie, altfel decât până atunci; nu mai era tipa de care dorea să scape cu orice preţ, doar din cauză că se temea de reacţia colegilor săi, sau din cauză că nu dorea să se râdă de el, pe motiv că ar avea nevoie de protecţia unei fete; acum ar fi răspuns oricui, fără a mai sta mult pe gânduri, că da, avea nevoie de protecţia unei tipe ca ea şi că se simţea onorat de faptul că tocmai ea îi asigura lui protecţie, iar într-un fel avea dreptate. Chiar se putea mândri cu acest amănunt, pentru că "Ucigaşa" nu accepta cu uşurinţă să asi-gure protecţie unei anumite persoane; pe Alex însă îl acceptase destul de repede, dar el nu cunoştea acest lucru.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian îşi cerea scuze faţă de Lia, în mod nejustificat, deşi el nu făcuse nimic rău; se întrebă în gând de ce oare proceda astfel? Dar cum altfel?! Ah, nu ştia deloc cum să se comporte în prezenţa ei! Mai ales că-i promisese, atât ei, cât şi tatălui ei, că va fi distant. Distant şi rece faţă de ea?! Ce absurd i se părea acest lucru, mai ales că fiecare părticică a trupului său îl îndemna parcă într-una să n-o lase deloc în pace, s-o ia în braţe, s-o sărute; era primul imbold pe care-l simţea în prezenţa ei. Dar intervenea glasul raţiunii, conştiinţa, care-i dicta imediat să fie foarte rezervat în gesturi, să păstreze distanţa faţă de ea, să-şi respecte promisiunea făcută; ah – şi de n-ar fi conştiinţa asta! Ar călca-o bucuros în picioare, măcar pentru câteva clipe, suficient pentru a-şi satisface pofta nebună pe care o simţea de a o strânge în braţe şi săruta, măcar preţ de o clipă. Dar, fără să-şi dea seama de ce, parcă fără a vrea, îşi asculta conştiinţa, glasul raţiunii şi rămânea departe de ea, deşi ea era chiar lângă el; nu acţiona însă cum îi dictau trupul şi inima, se autocenzura, se stăpânea. De ce?! Ce dorea oare să dovedească, de fapt? Că-i demn de cuvânt? Că-şi respectă promisiunile făcute? Afurisită demnitate! În asemenea clipe, ar fi renunţat bucuros la ea, dar nu reuşea; ceva îl determina totuşi să se reţină, să se abţină. De ce? Sau ce oare? Ciudat... Aşa i se părea chiar şi lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie (Ai aruncat totul pe-o carte!)

Ascult liniştea, ce mult mă deranjează,
Şi plâng fără de lacrimi... şi oftez...
Deşi totul în jurul meu vibrează,
Eu împietresc... şi un oftat îmi desenez.

Şi curg lacrimi amare din ochi dulci,
Obrazul e uscat dar şi el plânge...
Dragostea, când vii să mi-o aduci?...
În inima care uşor se frânge...

Iubire! Iţi aminteşti de noi...?
Eram ca două stele strălucind...!
Vibram şi ne iubeam visând în doi
Fericirea ce o simţeam venind...

Dar tu ai aruncat totul pe-o carte!
Nu ai avut răbdare să înveţi...
Că dragostea nu era departe,
Nici împlinirea, cu care să te-mbeţi...

Şi acum, fiecare plânge-n felul lui;
Şi plânsul îl păstrează pentru sine...
Cât mă iubeşti de mult, n-ai vrut să-mi spui
Şi mă tot cauţi în nişte străine...

Dar mult destinul va lucra şi va veni
Acel moment, când dragostea învinge...
Vom învăţa din nou verbul "a trăi",
Şi iubirea divină va convinge...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, din când în când, mai pe furiş, pe sub genele lungi, negre, întoarse, îşi ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenţionat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa şi el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deşi în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândeţe şi bunătate. În plus, avea un chip plăcut şi indiscutabil, un suflet bun; înţelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată că va avea această şansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-şi dădea seama că era pe cale să cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua să-l refuze categoric, să-l respingă, deşi sufletul îi şoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea să pară rece, distantă. Oare cât timp va reuşi să se poarte astfel faţă de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuşi să păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deşi, de fapt, parcă nu asta-şi dorea? Contradictoriu şi dificil, chiar şi pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie pentru inima mea

inima mea e o mină cu sacru minereu
filonii de iubire susţin toată fiinţa
credinţa izvorăşte ca sângele mereu
în altarul treaz slujeşte chibzuinţa.

inima-i maestră din mâhniri face artă
se transformă-n slove toată simţirea ei
sufletul i se supune spre bucurii mă poartă
în centrul universului zideşte un temei.

compun o simfonie pentru inima mea
ea trebuie să cânte şi când ochii plâng
mă-nvălui în lumina furată dintr-o stea
nu vreau în întuneric stingheră să mă frâng.

cerul e generos îmi face o saftea
mă lasă şi noaptea armonii să strâng.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată inima

Îşi căută gândurile şi ele sunt la mine,
i-am simţit golul fiind gata s-o ajut
cu toată inima.

Doreşte să se mute cu tot bagajul
pentru totdeauna,
în braţele nopţii îi simt chemarea
cu dăruirea umedă de aşteptare,
semne se nasc în tot ce se înlănţuie
şi peste umăr o să-i fac locul liber.

Dacă din mine irumpe o lumină
şi ochii ei mi se aşează-n cuvinte,
nu mai rămâne decât iubirea de neînlocuit
ca o frângere împreună a timpului.

În bucuria din care mă răscumpăr,
tandră şi fierbinte cu nuri împliniţi
străbaţe pacea visului şi dorinţă
strălucitoare ca o prinţesă de basm.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!