Lucian își cerea scuze față de Lia, în mod nejustificat, deși el nu făcuse nimic rău; se întrebă în gând de ce oare proceda astfel? Dar cum altfel?! Ah, nu ș...
Lucian își cerea scuze față de Lia, în mod nejustificat, deși el nu făcuse nimic rău; se întrebă în gând de ce oare proceda astfel? Dar cum altfel?! Ah, nu știa deloc cum să se comporte în prezența ei! Mai ales că-i promisese, atât ei, cât și tatălui ei, că va fi distant. Distant și rece față de ea?! Ce absurd i se părea acest lucru, mai ales că fiecare părticică a trupului său îl îndemna parcă într-una să n-o lase deloc în pace, s-o ia în brațe, s-o sărute; era primul imbold pe care-l simțea în prezența ei. Dar intervenea glasul rațiunii, conștiința, care-i dicta imediat să fie foarte rezervat în gesturi, să păstreze distanța față de ea, să-și respecte promisiunea făcută; ah și de n-ar fi conștiința asta! Ar călca-o bucuros în picioare, măcar pentru câteva clipe, suficient pentru a-și satisface pofta nebună pe care o simțea de a o strânge în brațe și săruta, măcar preț de o clipă. Dar, fără să-și dea seama de ce, parcă fără a vrea, își asculta conștiința, glasul rațiunii și rămânea departe de ea, deși ea era chiar lângă el; nu acționa însă cum îi dictau trupul și inima, se autocenzura, se stăpânea. De ce?! Ce dorea oare să dovedească, de fapt? Că-i demn de cuvânt? Că-și respectă promisiunile făcute? Afurisită demnitate! În asemenea clipe, ar fi renunțat bucuros la ea, dar nu reușea; ceva îl determina totuși să se rețină, să se abțină. De ce? Sau ce oare? Ciudat... Așa i se părea chiar și lui.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.