Prima dragoste

Un foc brusc
i-a invadat faţa,
ce colorează o inimă
întunecată de durere.
Apoi am citit zâmbetul,
tipărit pe faţă, care
avea o culoare aprinsă.
Ea nu ştia nimic despre dragoste.
S-a aprins o lumină,
strălucitoare pe faţa ei, iar
în privirea ei, era dragostea...
El i-a citit inima...
A vrut doar un zâmbet
înapoi de la fată,
Zâmbetul ei i-a dat speranţă
Iar privirea lui a fost mirată,
de lumina inimii ei
care s-a îndrăgostit.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zâmbet

Aş vrea să aduc zâmbetul
la cei care nu ştiu să zâmbească.
În viaţă cei mai buni oameni
sunt cei care îţi dau un zâmbet.
Am citit zâmbetul tipărit pe faţa ta,
apoi un foc brusc ţi-a invadat faţa,
colorând inima şi întunecând durerea.
Zâmbetul ăla ţi-a dat lumină inimii,
cu momente de viaţă frumoase
care reaapar deodată în memorie
şi cu cât împrăştii mai multă lumină,
cu atât mai multă frumuseţe găseşti în lucrurile mici...
Dar întotdeauna să-ţi aminteşti
să zâmbeşti aşa în fiecare zi.

poezie de Eugenia Calancea (8 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea ca o lumină

Fiecare dintre noi
are o poezie în inimă,
închide-ţi ochii
şi la fiecare bătaie de inimă
există un gând,
o emoţie, o amintire,
o lacrimă care se duce în jos pe faţă.
Mi-ar plăcea să-mi îmbrăţişez
timpul care a trecut,
apoi să zâmbesc
şi să rămân cu inima mea.

poezie de Eugenia Calancea (29 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbind a primăvară

zâmbetul ei e primăvară în inima celui îndrăgostit

zâmbetul iubirii e larg şi te prinde

te coase cu aţe uşoare voalate subţiri şi tari

te strânge, nu poţi dovedi nimic sub cer

“simplă şi pură” constrângere, care te înlocuieşte pe tine însăţi cu tine, un necunoscut

te atrage în vedenii şi gesturi aplecate, nesigure,

picurate colorat cu un pic de noroc
până se umple paharul şi apoi îl sorbi îndesat

poezie de Ana Eugenia Păcurar
Adăugat de Petronia Dajna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau durere azi

Azi, nici o durere nu vreau şi nu va fi,
Noaptea a trecut şi-acum i-o nouă zi
Puterile-mi revin şi las durerea toată,
Undeva în drum şi nu-i deschid vreo poartă.
E-o zi cu veselie, dar nu-mi ridic privirea,
Nu vreau ca azi să cunosc amăgirea,
Aş vrea ca în lumină să fie al meu chip
Şi zâmbetul să-mi spună că şi eu particip.
Azi ziua e senină fără amintire,
Dar va fi şi azi o nouă pregătire.
Încerc să duc la capăt toate ce am în gând,
Ca roadele să-mi vină din mine, curgând,
Să nu mai fie iară durere şi mult vânt
Şi lacrima mea să plece cu mult avant.

poezie de Eugenia Calancea (5 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lumină divină

Un foc ce pâlpâia timid
În inimă la mine ai izbucnit
Scânteie eu am să te prind
Te-aşez pe locul meu rănit

Încinsă roşie te zvârcoleşti
Culoare aprinsă dintr-un mac
Rana inimii să mi-o topeşti
Cu trandafiri iubire te îmbrac

Cu picuri de dragoste curată
Rochie culoare de iubire
Inima mea acum e vindecată
Scântei jucăuşă plăcută trăire

Depărtarea de ne desparte
Tu arzi îmi dai multă caldură
De viaţă lungă să ai parte
Aprinsă ca o lumină divină

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretele îngerului

Un înger bun a venit în noaptea asta,
iar eu priveam la fereastră stelele
şi îngerul a venit pe pământ
din lumea lui albastră şi întunecată
să-şi întindă aripile peste noi,
care eram prinşi în vraja tăcerii.
În visul tău de demon sfânt
cauţi să-mi aperi raţiunea mea cea vastă,
în noaptea cu multă durere şi suspin,
apoi vreau să mă strângi la pieptul tău
să uit de durere şi din nou să prind putere,
farmece şi vraji să dispară la lumina lunii
ce apare cu limbi de foc şi cercuri aurii
la o distanţă mică de şoaptele tale
cu umbre secrete şi vise iubite,
peste tristetea mea o stea se ridică
şi luna apare şi ea împlinită cu lacrimi de foc
luminând faţa ta înmărmurită
de multă dragoste împlinită.

poezie de Eugenia Calancea (8 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima dragoste

Ai fost dragostea mea
Dragostea dinâi.
Mi-ai oferit privirea
Şi frumoşii ochii tăi.
Ţi-am fost dragostea dintâi
În toată viaţa mea viaţa mea,
De când te-am văzut
La şcoală-n ziua aceea,
Aşezată-n faţa mea,
M-a vrăjit privirea ta,
Şi-n clasa ultima
N- am învăţat o lecţie,
Că mă gândeam aţi scrie
O frumoasă melodie,
Îmi amintesc mereu
De prima mea iubire.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (25 noiembrie 2015), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa că indiferenţa mea ţi-a rupt inima, inimă plină de mine, dar îl iau pe Dumnezeu ca martor că nu era o indiferenţă reală; această răceală simulată nu era decât o contrabalansare la dragostea ta imensă pe care o afişai fără încetare; privirea ta, vorba ta, în sfârşit, toată persoana ta în prezenţa mea nu era decât dragoste, tu erai atât de puţin stăpân pe tine însuţi, încât chiar şi persoana cea mai proastă ştia că eşti îndrăgostit de mine; deci nu trebuia ca eu să dau o dezminţire şi să ascund faţă de ochii scrutători reciprocitatea unei iubiri atât de mari?

Veronica Micle în scrisoare către Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele inimii mele

Toamnă!
Sunt albi la faţă mestecănii
Lumina e albă din razele soarelui
Din palme ciugulesc păsările flori din grădinile raiului
Nu ştiu unde şade egreta în inima ta
Sau a plecat odată cu toamna!
Ce se întâlneşte cu valurile inimii mele
Ascult-o, e fereastra ce nu vrea să-ţi vorbească!
Ce nu se închide,
E lumina care naşte zâmbetul
Toamnă, du-mă lângă ea!
A trecut de miezul nopţii
Am lăsat inima să aleagă
Alegând frunzele care cad melancolic
Şi pe ea care poartă tot numele inimii mele,
Cu rezonanţa luminii aşezate ca nişte trepte de piatră Nemişcate aşteptând, oare ce va zice?
Tot aşteptând-o să vină, odată cu toamna aprinsă şi ruginie.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia e altceva?

nu trebuie să povesteşti în poezie – am citit
un sfat către un tânăr poet – deci să nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat
aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini –
să nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit
încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când
se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele
lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglinda în mâini
în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumină cenuşie
dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
serie de imagini – aşa scrie. poezia
trebuie să fie vorbire interioară. adică
tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căutându-şi
respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi
de remuşcări tulburi, de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –
şi ea – adevărata ei fiinţă atunci?

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina mea

Eşti aici pentru că eşti o parte din mine.
Eşti în sufletul meu.
Am nevoie de tine.
Dragoste fără sfârşit...
Ce lipseşte.....
Esenţa vieţii mele,
Raza Soarelui
Care străluceşte în cerul infinit,
Lumina mea care străluceşte.
Întuneric adânc,
Deschide-ţi inima.
Pentru dragostea mea de lumină.
Tu eşti apa pe care o bei din izvoare.
Ce mai lipseşte,
Prezenţa ta Doamne.

poezie de Eugenia Calancea (4 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frunzele toamnei

Era cald şi stăteai întinsă-n plapuma de frunze,
te rostogoleai şi aruncai uşor cu ele,
mă chemai să te îmbrăţişez cu căldură,
dar vântul se pornise cam puternic
şi aduna frunzele-n grămezi ciudate,
de parcă făcea canapele moi,
în care ne aruncam cu plăcerea copilărească,
iar privirea ta era profundă şi veselă,
plină de dragostea noastră caldă
şi uneori îţi urmăream zâmbetul şi bucuria din ochi,
aveai energie şi visai cu ochii deschişi,
sperai ca ziua să nu se termine
şi să dureze aşa o veşnicie.

poezie de Eugenia Calancea (22 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Pe tine te doare viaţa
La mine-i scurtată viaţa.
Lasă viaţa să te doară....
Decât tot s-o tragi de sfoară.

Până-n paradis mai este
Viaţa este o poveste.
Nu vreau nici o amputare
Speranţa, ultima moare...

De-a încolţit iubirea-n rădăcină,
Iar ea răsare spre lumină,
A fost plantată o sămânţă
Ce sufletul tău înalţă.

Un antidot pentru durere-n suflet
Este iubirea, ca un urlet
Şi pentr-o clipă atât de plânsă
E zâmbetul, din inima aprinsă.

poezie de Eugenia Calancea (18 februarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea căprioarei

Pe Via sumbră întunecată
Din vechi Imperi' cu iz Roman,
Plecată neaoş din ţăran,
Era de cart frumoasă fată.

Fugise de noroi şi vise,
Crezuse în vorbe de ţigan,
Nici nu ştia unde venise,
Muncea şi nu avea un ban.

Nici nimeni nu ştia de dânsa
Căci numele-i fusese luat,
Nu prididea într-un păcat
Să-şi recâştige recompensa.

Se lumina din când în când
La far de noapte, fără seamă
Nici faţa nu conta, în gând
Doar timp să treacă, că e mamă.

Şi dor de casă şi bunici
O frământa fără alean,
Jura mereu dar tot în van,
Să nu mai fie pe aici.

Dar nu putea nimic să adune,
Căci mulţi avea de întreţinut
La şaişpe împliniţi niciunde,
Şi orice preţ ar fi cerut.

Şi ochii în lacrimi larg deschişi
Găsise carabinierul,
Şi un pic de bani, dar neatinşi
În pumnul strâns ca fierul.

Şi acasă nimeni nu ştia,
Nici pruncul lăsat singur,
Nici bunii săi ţărani sadea
De neam jumate ungur.

Şi altă... suplă reveni
Pe strada întunecată,
Credea la fel în bogăţii
Ca prea frumoasa fată

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău

te văd zâmbind...
zâmbetul tău
îmi este răsărit şi apus
o vrajă
în care sunt prins
fără să vreau
gândurile se opresc in loc
doar ochii mei
sorb cu nesaţ
zâmbetul tău
o floare
roşu aprins
şăgalnic... timid...
ascunde o taină
de nepătruns
cine eşti tu?
vorbeşte...
zâmbetul tău
cu aromă
de fructe coapte
lasă-mă să-l sărut
odată... de multe ori
până îmi va răspunde.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe de dimineaţă

Azi vreau să-ţi văd privirea veselă
ş-apoi un zâmbet încântător,
să poţi traversa spaţiul cu el
cu o bătaie lină de inimă,
ca o minune unde revigorarea,
aduce speranţa unui prieten trist,
pentru a-i regenera gândul
şi uite aşa se împletesc
nişte cuvinte crocante,
ce în dimineaţă vindecă inima.
Razele soarelui amplifică
această putere şi impuls pentru inimă,
ca şi aripile unui fluture,
care se tem de vântul puternic,
dar dacă sufletul este frumos,
întotdeauna va fi o stea
protejată de Dumnezeu
şi astfel el ne va ghida mereu calea.

poezie de Eugenia Calancea (19 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Luna, soarele sau o floare...
Toate ţi le ofer, iubita mea
Permite-mi să te mângâi
Cu toată intensitatea inimii mele
Permite-mi mişcarea inimii în diferite lumi
Permite-mi creaţia şi lumina.
Cred că muzica sufletului tău m-a stimulat
Într-atât încât voi crea doar lumina dragostei dintre noi.
Arată-mi inima ta în albe trăiri.
Continuă să mă săruţi, din priviri!
Am nevoie de tine, în această noapte
Sau poate mâine,
Cuprinde-mi mintea cu liniştea ta, monumentală!

În noaptea asta, m-am dăruit ţie
Cu toate trăirile mele, cu toate emoţiile şi trecutul meu.
Permite-mi să fiu un om de încredere,
Confesează-mi-te pentru a găsi liniştea sufletelor pereche!
Timpul va fi prieten bun şi ne va permite lumina.
Acum te ating, ca pe un real partener...
Şi mă las purtată de valul iubirii pure.
Arată-mi dragostea ta!...
Descoperă-te tot, în faţa mea!
Dincolo de privirea ta... văd misticismul..,
Enigmatice momente... le opresc pentru a crea lumina iubirii
Şi va arde ca o făclie... ca o lumină vie!
Arată-mi iubirea ta!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În privirea cuiva îţi vei vedea viitorul, viaţa frumoasă, fructuoasă şi spectaculoasă, te vei simţi instantaneu acasă, în siguranţă deplină, vei avea inima senină şi faţa scăldată în lumină divină.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut!

Aş fi vrut să mă laşi
să-ţi dau mai mult
din sufletul meu,
risipit fără noimă.
Aş fi vrut să odihnească
pe umerii tăi,
sau să stea ascuns
în buzunarul
de lângă inima ta.
Aş fi vrut să călătoresc
cu ţine în fiecare secundă,
să ascult ritmurile
inimii tale.
Aş fi vrut să-mi umpli
timpul flămând,
dintre două clipiri
cu zâmbetul tău,
cu licărul din privire.
Aş fi vrut să sărut cu
buze fierbinţi
seninul dintre noi,
să mă năucească
mireasma ierbii
de sub noi,
în care plonjau
aripile speranţei.
Doar că timpul
nu a ţinut cu noi
şi a rămas surd şi mut.
Aş fi vrut!...

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!