Iubindu-l pe Icar
Pe Icar l-am iubit în tăcere,
Iubeam dorul de ducă din el
Și noblețea din trista-i durere,
Peste oameni părea cel mai cel.
I-am dat bolta cerească din mine
Zborul lui să îi pară sublim,
Ochii mei îl zideau în neștire,
Nu iubeam doar un biet anonim.
Pe Icar l-am iubit ca o oarbă
Pătimaș și crezând că e zeu
Era zborul, eu firul de iarbă
Și iubirea un pur elizeu.
Câtă dragoste oarbă-i pe lume
O răsfrânge doar cerul pustiu,
O îneacă doar mări fără nume
Și o iartă doar cei care știu.
Pe Icar l-am iubit prima dată
Pentru zborul pe care l-a frânt
Și în dragostea lui răsturnată
Vedeam cerul cu stele răsfrânt.
Am pictat împreună zenitul
Prin culori rătăceam uneori,
Cu-n sărut închideam răsăritul
Și cu-n zâmbet vesteam primii zori.
Pe Icar l-am iubit într-o doară
Avea stele pe aripi și-am zis
Că-i frumos ca în zbor să îți piară
Necuprinsul și dorul de vis.
Pe Icar am să-l las printre vise
Sau prin cărți rătăcind după zbor,
Cu aripile-n flăcări cuprinse
Și cu inima arsă de dor.
poezie de Luiza-Adriana Grama (26 noiembrie 2009)
Adăugat de Luiza-Adriana Grama

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre zbor
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre sărut
- poezii despre stele
- poezii despre pictură
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Furtuni și stele
Ne-am iubit în ochii lumii,
Sau ascunși, feriți de toate,
Ne-am iubit precum nebunii,
Într-o clipă, pe jumate
Ne-am iubit în ploi superbe,
Uzi în suflet, vii sau morți,
Între zori și nopți acerbe,
Între granițe de sorți
Ne-am iubit răpuși, albaștri,
Pe sub ceruri călătoare,
Pe pământ și printre aștri,
Printre stele căzătoare
Am iubit murind, dar veșnic
Doar iubind am renăscut,
Prin sărutul, care strașnic
L-am simțit... și cât l-am vrut!
Ne-am iubit precum furtuna,
Eu un tunet și tu stropi,
Fulgere ne-au fost cununa
În biserici fără popi
Ne-am iubit cumva fantastic,
Fără timp, fără de noi,
Ne-am iubit, iubind artistic,
Ca-n picturi... sinceri și goi
Ai fost note, portativul,
Melodie într-un trup,
Eu doar vers, tu doar motivul
Ca iubire să-ți aduc
Ne-am iubit... tu o regină,
Eu... un rege-ndrăgostit,
Ne-am iubit cumplit, cu vină,
Doamne cât ne-am mai iubit!
Ne-am iubit război și pace,
Ne-am iubit noapte și zi,
Însă inima nu-mi tace
Și mai vreau a te iubi
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre noapte, poezii despre vinovăție, poezii despre versuri, poezii despre trup și suflet, poezii despre timp sau poezii despre suflet

Am făcut teatru pentru că l-am adorat, l-am iubit, l-am iubit și-l voi iubi peste mormânt; ca dovadă că l-am iubit este că l-am luat întotdeauna în serios; eu până acuma am starea de elev pe care am avut-o toată viața...
citat din emisiunea Profesioniștii... cu Eugenia Vodă de Radu Beligan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre iubire, citate despre viață, citate despre teatru sau citate despre elevi
Peisaj cu căderea lui Icar
După părerea lui Brueghel
când s-a prăbușit Icar
era primăvară
un fermier își ara
pământul
întregul spectacol
al primăverii
era la lucru gâdilându-se
pe el însuși
transpirând sub soarele
care topea
aripile de ceară
insignifiantă
dincolo de țărm
neauzită
o plescăitură
acesta a fost
înnecul lui Icar.
NB. Poezia a fost inspirată de pictura lui Pieter Bruegel "Peisaj cu căderea lui Icar"
poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre poezie, poezii despre peisaje, poezii despre arte plastice, poezii despre aripi, poezii despre Soare sau poezii despre Pământ
Eu nu cer să fiu iubit
Eu nu cer să fiu iubit,
Aș cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Și nici nu sunt sigur că merit.
Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aș simt obligat să întorc serviciul
Și nu știu dacă mai pot.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă prețuiește.
Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aș cere și nu aș primi,
Aș fi nefericit.
Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerșeală,
Aștept doar să fiu iubit
Și atât.
Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri și vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci așa L-am văzut pe Dumnezeu
Șoptindu-mi prin senzații.
Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puțin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.
poezie de Cosmin Druță din Teorie poetică și poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre serviciu
- poezii despre rouă
- poezii despre religie
- poezii despre nefericire
- poezii despre fericire
- poezii despre cadouri
- poezii despre ajutor
- poezii despre Dumnezeu

Mă iartă...
Mă iartă, floare de cais,
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!
Mă iartă, soare, c-am iubit,
Ce-n viață, nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!
Mă iartă, mamă, n-am știut
Să pierd și totuși, am pierdut;
Mi-am pus inima garanție...
Sunt mai mult moartă decât vie!
Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi și venin!
poezie de Leliana Rădulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre viață, poezii despre trădare, poezii despre mamă sau poezii despre inimă

Mă iartă
Mă iartă floare de cais
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!
Mă iartă, soare, c-am iubit
Ce-n viață nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!
Mă iartă, mamă, n-am știut
Să pierd și totuși, am pierdut;
Mi-am pus inima garanție...
Sunt mai mult moartă decât vie!
Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi și venin!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de ziua mea
Mai lăcrimează zilele de Mai
prin curtea noastră ce e tot mai verde
iar tu, de ploaie, doar în casă stai
că soarele pe după nori se pierde.
Au dat în floare multe pe pământ
și-o simfonie de culori se țese...
poemele-și adună potrivit Cuvânt
când din semințe planta iese, iese.
Și păsările-s în concertul lor
cu triluri care tot sporesc
și de se-nchide robinetul unui nor
repetă cântul, cucul armenesc.
Veneam prin Mai și eu pe lume
nebănuind câte m-așteaptă...
de mic m-am toț ținut de glume
și n-am prea mers pe-o cale dreaptă.
Dorința mea a fost să zbor
peste nori, ca un Icar...
doar anii mi-au zburat ușor ;
nu spun căți am azi pe cântar.
Mai lăcrimează nopțile de Mai
și știu că-s mai bătrân cu-n an,
ne consolăm cu pământeanul rai,
cu ploi și nori și vânt de Bărăgan.
poezie de Eugen Coța
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre ziua de naștere, poezii despre zile, poezii despre verde sau poezii despre umor

Te-am iubit...
Sufletu-mi l-am rupt
odată cu amintirea ta..
te-am iubit și-am încercat
să te uit,
știu...
clipa nu se mai întoarce,
trecutul se pierde
într-o densă ceață,
dar în lumea mea imaginară
mână în mână,
suntem doar noi doi
hoinărind
cu våntul împreună,
cuprinși
de fiorul dragostei
ca un fluid adânc,
arzător,
făcând ravagii în
suflete la noi...
îți văd ochii
scânteind ca
rasfrângerea unei
flăcări în apă,
citesc în ei
o mută duioșie,
dor, regret,
ceva între suferință
și pasiune...
sunt imagini din trecut
doar de sufletu-mi
știut!
poezie de Luci Țunea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre suferință, poezii despre lectură, poezii despre imagine, poezii despre imaginație sau poezii despre foc
Fulg de stele
A căzut un fulg de nea
Și, din zborul lui tăcut,
L-am oprit în palma mea
Să-l admir și să-l sărut.
Era gingaș, era mic,
Iar căldura palmei mele
L-a schimbat îndată-n "pic"
Și în lacrimă din stele.
N-am putut să-l mai privesc
Căci mi s-a prelins pe mână
Și din cer dumnezeiesc
Ar fi devenit țărână.
Dar eu l-am oprit din zbor
Căci vroiam să-l pun în piept
Însă plânsul său ușor
M-a făcut să mai aștept.
Trebuia să-l las să cadă,
Poate e trimis din stele,
Ca un sol, ce vrea să vadă,
Dacă am bune sau rele.
Dar în neștiința-mi crasă
L-am ucis și l-a durut:
Cred că se-ntorcea acasă
Cineva de mult pierdut.
poezie de Mihu Eugenia (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre plâns, poezii despre devenire, poezii despre admirație sau poezii despre acasă

Zborul
Câte petale, oh, câte petale îl mângâiau pe umeri,
firave aripi de icar fluturând orizonturi!
Exersa zborul printre flori-
minunăția unor atingeri
ce polenizau virgule de timp,
acea planare
aleatoare
prin furtunile diversității.
Zgomotele dispăreau,
vântul devenise lied,
împrejurul se numea poezie,
iar munții își frizau înălțimile,
își expandau rădăcinile,
exerciții spre viitoare aroganțe...
Și în atemporalul secundei personalizate,
pământul aproape,
tot mai aproape,
refugiul catalizator
spre următorul zbor.
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre secunde, poezii despre munți, poezii despre lieduri sau poezii despre diversitate
Printre stele mii, comete
Voi când o să-mi duceți dorul
Eu de mult mi-oi fi luat zborul,
Printre stele mii, comete,
- Unde moartea m-o trimete!
Voi când o să-mi simțiți lipsa,
De mult timp voi eclipsa,
Pamântu'-ntreg cu zborul meu,
Pe voi ce v-am iubit mereu.
Toate, una câte una, amintirea,
Să-mi păstrați vie ca și iubirea,
Eu pe fiecare v-am iubit
Până-n ziua când m-am prăpădit.
O eternitate pribeag printre stele,
Suflet încărcat de patimi grele,
Și de o iubire sățioasă,
La momentul ei cea mai frumoasă.
poezie de Răzvan Isac (18 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre frumusețe, poezii despre eclipsă sau poezii despre dor
Vrând să-și ia zborul,
Icar a căzut în hău.
Ghinionul său.
haiku de Dumitru Delcă (19 mai 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zbor sau citate despre ghinion

Am iubit zborul cu fiecare pasăre
Mă doare gândul ce-mi scormonește-n memorie,
speranța respiră prin trupu'-i fusiform,
lumina mă cheamă prin cuvinte.
Am iubit zborul cu fiecare pasăre,
m-am silit să capăt aripi,
am căpătat doar forma lor
în mâinile care prind între degete vântul,
noaptea mă leagănă cu întunericul cernut
în site mișcate de stele.
Nu știu să mă desprind singur de pământ,
ce am visat s-a contopit în iubire,
continui să mă caut în întrebări și răspunsuri
și răzbesc din ce în ce mai greu.
Moartea îmi pare și ea nefolositoare și dușmană
pentru colțul care-l dai degeaba
în momente nepotrivite pentru toți.
Fug departe de singurătate,
dar o preamăresc în clipele de răvășire,
tu știi câtă dragoste acumuleaz în suflet
încât nu-mi schimb starea în care mă afund
cu nici o formă cunoscută de fericire.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre întuneric sau poezii despre singurătate

Ce sigiliu regal lăsat-a pe ceara topită zborul lui Icar!
aforism de N. Petrescu-Redi
Adăugat de N. Petrescu-Redi

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre zbor, citate de N. Petrescu-Redi despre zbor sau aforisme despre ceară

Anna, văduva lui Ivan (se întâlnește cu Sonja la biserică): Te rogi pentru Ivan?
Sonja: Da. L-am iubit pe soțul tău, după cum știi.
Anna: Aș vrea să-ți dau niște lucruri care i-au aparținut.
Sonja: Ce drăguț.
Anna: Eu am păstrat sabia și ceasul lui de aur... Ție îți dau mustața lui.
Sonja: O s-o păstrez ca pe o comoară.
Anna: Și niște ață. Ivan colecționa ațe.
Sonja: Știu. E unul din motivele pentru care l-am iubit.
Anna: Înțeleg perfect, și eu l-am iubit din același motiv.
Sonja: Mai ai ceva pentru mine?
Anna: M-am gândit să împărțim scrisorile lui. Vrei paginile pare sau pe cele impare?
replici din filmul artistic Dragoste și moarte, scenariu de Woody Allen (10 iunie 1975)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre văduvie, citate despre soț, citate despre scrisori, citate despre religie, citate despre perfecțiune, citate despre mustață, citate despre căsătorie, citate despre creștinism sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Lordul Marke: L-am iubit ca pe un fiu? Sau doar l-am folosit greșit pentru a-mi atinge scopurile?
replică din filmul artistic Tristan și Isolda
Adăugat de Andreea Tanase

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre greșeli
Nelinisti nocturne
Copil fiind visam
La Crai si la Crăiese
Că zbor spre cer
Ca un Icar modern
Ce-ajunge până-n soare și la stele
Precum un fulg de nea
In adieri de vânturi blânde.
Acum de griji, de ganduri
Mintea îmi este plină
Încât prea rar mai pot ca să visez,
Dar și atunci
Zăresc neclar doar printre gene
Valuri spumoase, mari,
Care se sparg de stânciși malurile aride
Cu o forță imensă care există doar în gând.
poezie de Craita Serbanescu
Adăugat de Alesia Moroianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre forță, poezii despre existență sau poezii despre copilărie

Ochii tăi
Ochii tăi sunt pajiștea viselor mele,
Cuvinte scrise cu raze în cerul de stele.
Mă înec în privirea ta, cum în cer,
Îngerii se pierd în zborul stingher.
Flori de albăstrele porți în priviri,
Podoabă regală în mări de iubiri.
Sunt țărmul ce ritmic îți poartă
Iubirea și dorul prin propria soartă.
Aș vrea-n buchetul iubirii cu dor,
Să fiu trăsnit de-al dragostei fior.
Să intru des în zborul inimii tale
Să-ți aduc etern tornade de petale.
Ochii tăi să zburde printre stele
Cu aripi de îngeri prin aripile mele!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre tornade sau poezii despre ritm

Colivie de ceară
Dacă as avea putere să mă dezbrac de carne
Să o lepăd în clepsidră cu corbi și hiene..
În zborul ca un albatros plutind pe cer alene
Prin fante de albastre infinite curbate vene
Să te învăluii ca un duh cu sunet de vioară
Să simți cât dorul poate în colivie să doară...
Ai fugi de-ndurare talpa o să ceară
Să-mi topești colivia mea de Icar din ceară.
Intinzându-mi palme după penele-mi de file
Atârnat cu gânduri în perfuzii de anghile..
Răsărite din rădăcinile mele infipte
In abisurile luturilor de azure strigăte
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre sunet, poezii despre prăpăstii, poezii despre hiene sau poezii despre albastru
Noaptea-n pat l-am căutat pe dragul sufletului meu, l-am căutat, dar, iată, nu l-am mai aflat. Scula-mă-voi, mi-am zis, și-n târg voi alerga, pe ulițe, prin piețe, amănunțit voi căuta pe dragul sufletului meu. L-am căutat, nu l-am mai aflat. Intâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce târgul străjuiesc; "N-ați văzut, zic eu, pe dragul sufletului meu?" Dar abia m-am despărțit de ei și iată, eu l-am găsit, pe cel iubit; apucatu-l-am atunci și nu l-am mai lăsat, până nu l-am dus la mama mea, până nu l-am dus în casa ei.
în Cântarea Cântărilor
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet sau citate despre mamă