Priveşte în jurul tău. Viaţa oamenilor e total otrăvită, otrăvită de cap. Ei nu mai simt, nu mai sunt sensibili, nimic nu-i mai emoţionează. Soarele răsare, dar în ei nu tresălta nimic; se uită la soare cu ochii pustii. Cerul se umple de stele, dar inima lor rămâne insensibilă la frumuseţea nemărginită presărată de stele, niciun cântec nu se înalţă din inima lor. Omul a uitat să cânte. Norii vin pe cer şi păunii dansează, dar omul nu ştie să danseze. A ajuns un infirm. Pomii dau în floare – dar omul gândeşte, niciodată nu simte, şi fără simţire înflorirea e cu neputinţă. Ieşi din starea asta! Lasă viaţa să aibă romantism, puţină aventură. Explorează! Milioane de frumuseţi şi de splendori te aşteaptă. Continui să te mişti în cerc, fără să intri în templul vieţii. Uşa templului este inima...

citat celebru din Osho
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

inimă

Inima este fântâna de unde omul îşi scoate frumuseţea zâmbetului, a cuvintelor, a chipului. Dar orice fântână poate fi otrăvită...

definiţie aforistică de Dan Surducan (2016)
Adăugat de dansurducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ştie când va muri. Nimeni. Omul, când se uită înainte, i se pare că viaţa lui va fi lungă. Şi de asemenea i se pare că viaţa e ceva, că viaţa e mult, că viaţa e totul. Poate să fie aşa, şi poate să fie şi altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă, i se pare că viaţa a fost puţină, dacă nu chiar nimic.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de nimic, omul necinstit şi viclean umblă cu minciuna pe buze. Face cu ochiul, dă din picioare, face semne cu degetele. În inima lui e vicleşug, pururea se gândeşte la rău şi seamănă gâlceavă. Pentru aceasta fără de veste va veni peste el prăpădul, nimicit va fi dintr-o dată şi fără leac.

Solomon în Pildele lui Solomon, Îndemn la muncă cinstită şi la viaţă curată - 6:12-15
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce homo

omul se smulge din neant
îşi scoate inima din piept
şi o aşază pe masă
o priveşte în ochi şi suspină
inima clipeşte şi toarce
îi arată cum să facă focul
cum să îl atingă şi cum să suporte

omul întinde mâna prin haos
găseşte sticla mov
toarnă totul într-un pahar cu picior
şi dă visele peste cap
ascultând un şlagăr la radio
se sperie
face copii într-o casă cu femeie
şi begonii în pervaz

omul îşi plimbă ochii
de jur împrejurul luminii
îi aruncă pe geam
aerul dintre ei întinde gâtul să vadă mai bine
afară ba e vară ba e iarnă
ba e război

omul se aşază în genunchi
pe stele, lângă inimă
o priveşte în ochi şi suspină
inima clipeşte şi tace
îl învaţă cum să stingă focul
cum să îl stingă şi cum să suporte

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu este totuna cu corpul său fizic. Inima, spiritul – este omul. Iar spiritul este precum o stea în jurul căreia el este construit. Dacă omul este perfect în inima sa, el deţine toate secretele ascunse ale Naturii.

citat celebru din Paracelsus
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

floare,
în raze de soare crescută
petale ce se avântă
nemărginită câmpie

buruieni nesfârşite
singură stă, ascultă
în singurătatea care încântă
doar Ea

singura rămasă frumoasă
dar oare în folos?
timpul trece, Ea
rămânând fără rost

priveşte în jur
nimic să o facă să cânte
doar soarele înalt, voios
o încălzeşte pe frunte

timpul trece, se avântă
prin zile ce o încântă
însă repede trece
şi uită

viaţa nu este pururi mereu
ea se usucă
sorele păleşte într-un târziu
Ea
se stinge fără putinţă.

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

A uitat vântul să mai adie
Şi soarele-a uitat a răsări
Privesc spre stele şi-aştept să vie
Una din ele spre-a mă iubi.

Se plimbă iute pe ceruri negre
Şi cum mă văd, ele se sting
Nu pot înţelege aceste tenebre
Şi lacrimi din inima mea se preling.

Păstrez în mine astă durere
Şi închid ochii... iubirea o văd
Cum vine şi pleacă, o pierd din vedere
Iar singurătatea face prăpăd.

Şi urlă câmpul. Nimic nu mişcă
Dar totuşi e ceva, e inima mea
Aceasta tot bate şi e obosită
Şi simt cum încetează să bată şi ea.

Mă resuscitează câte-o amintire
Scânteie ce-nvie al meu sentiment
Mă împac cu gândul că nicio iubire
n-o să se-nfiinţeze în timpul prezent

casa mă aşteaptă, plec capul şi... plec
aceeaşi întâmplare ca noapte de noapte
miile de stele cărarea-mi petrec
şi inima mea nu mai bate.

poezie de Andrei Lupu
Adăugat de wolfpress
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e o taină

"Omul e o taină, viaţa lui e vis."
Vasile Alecsandri

Omul e o taină, viaţa lui e vis
Sufletelor blânde, cerul le-e deschis
Un străin e omul pe pământ trimis
Ce trăieşte atât cât îi e permis.

Blânzilor iertarea, Domnul le-a pRomani is
Fără nici o plată şi în mod gratis
Omul e o taină, viaţa lui un vis
Sufletelor blânde cerul le-e deschis.

Pus este în Carte, în mare zapis
În măreaţa Carte toate fapte scris
Pentru rău ori bine care s-a comis
Rezervat e iadul ori scump paradis
Omul e o taină, viaţa lui un vis.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul

Cu sufletul frant
De prea multa durere
Omul e tot flamand
Si inima tot cere

Cu inima rupta
De o iubire ipocrita
Omul tot lupta
Cu mintea pacalita

Cu sufletul bruscat
De viata uscat
Omul tot vrea
Sa fie udat

poezie de Ramona Ros
Adăugat de Ramona Ros
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu

Vreau să-ţi simt prezenţa,
Dar nu eşti,
Şi un dor mă frământă
Adânc....

Inima mi-ai otrăvit,
Când în ochi m-ai privit,
În acea noapte de mai,
Când la răsărit,
Ai pierit.

Am ajuns la concluzia,
Că inima mea nu poate supravieţui
Fără a fi măcar o clipă
Alături de tine....

Ştiu bine că ochii-mi ai uitat,
Şi-am să-ncerc a-i desluşi, inimii mele,
Că şi eu am făcut la fel,
Dar mint….

Viaţa fără tine
Pare a fi fără de culoare,
Fără de gust,
Fără parfum…
O iluzie!

NU! Nu te iubesc,
Ci ochii tăi plini de venin şi ură
Mă obsedează….
Mă obsedează!!!

Am greşit.
Am greşit că tu ai fost acela,
Alesul inimii mele.
Un blestem....

Inima mea
Tânjeşte!!!
Şi ar suprima totul,
Pentru tine!
Dar eu, nu...
Eu nu.

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea este, pentru mulţi dintre noi, trecerea în nefiinţă. Inima nu mai bate, corpul nu mai e viu. Ce este timpul irosit? Ce este timpul înecat sub glia neroditoare? Ce este viaţa fără libertate? Ce este omul fără caracter şi fără personalitate? Ce este omul hrănit de disperare? Ce este setea de perfecţiune? Ce este arşiţa agonisirii materiale nesfârşite? Ce este omul pansat în minciunile celor care conduc o ţară? Ce este părintele care vede cum fiul şi fiica lui nu au nici un viitor într-un sistem stropit de promisiuni deşarte şi udat de impotenţă? Mintea mă poate ajuta să înşir sute de pagini, un şir nesfârşit de întrebări. Aceasta este moartea pentru mine. Aceasta este moartea, faptul că viu fiind trebuie să lupt cu moartea când scopul vieţii este acela de a trăi viaţa.

Claudiu-Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştia ce înseamnă dragostea şi primise cu braţele deschise, cu inima aprinsă, şi bucuria ei, şi suferinţa. Avea şi mângâieri, şi lacrimi pentru omul iubit. Putea să îi suporte nepăsarea, răutatea, cruzimea; inima îi batea înainte. Îl ştia, şi îl dorea, în toată fiinţa, oricând, oriunde. Nimic nu i se părea mai potrivit cu rostul ei în lume, decât să îi dea lui tot, fără să păstreze nmic pentru sine. Nu se ferea de obrazul nebărbierit, nu scâncea sub gesturile brutale, se lasă chinuită, cu mijlocul frânt, cu şalele zdrobite, îmbătată de freamătul lui care îi prefacea făptura în mii de fărâme, împrăştiindu-le în spaţiu, ca pe stele.

Radu Tudoran în Fiul risipitor, capitolul 30
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Ieri erai online, te-am văzut la faţă
Mi-ai zâmbit frumos, dar de la distanţă.
Şi dacă de mâine te-ai deconecta
Nu ştiu ce m-aş face, cum aş rezista.
Fără tine cerul va fi mereu gri
Culorile toate se vor înnegri.
Fără tine frica-n minte-mi va intra
Ochii mei de lacrimi nu vor mai vedea.
Fără tine noaptea va fi fără stele
N-or avea lumină nici zilele mele.
Fără tine nu am inima întreagă
Şi trăiesc de parcă sunt lipsit de vlagă.
Fără tine oceanul parcă-i un lac mic
Fără tine alături eu nu sunt nimic.

poezie de Robert Cravens, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiaroscuro: Trandafirul

El

Umple cupa cu trandafiri: ştii tu, cupa aceea de cristal.
Aşează-te la fereastra dinspre vest. Ia soarele
În mâini ca pe un balon de cristal în flăcări,
Pregăteşte-i căderea, dar nu-i da drumul încă
Şi meditează la frumuseţea întregii tale existenţe;
La frumuseţea frumuseţii, că tu, deocamdată, exişti.

Ea

Soarele apune – fără să se lamenteze.
Închid ochii, iar curenţii simţurilor mele,
Cel puţin în acest moment, vin limpezi înspre mine:
Frumuseţea este un cuvânt care nu are nici un înţeles.
Frumuseţea pentru mine nu înseamnă nimic.

El

Ultimii stropi străvezii cad din cerul jumătate-înseninat,
Într-o uşoară spulberare de nuanţe rozalii, învăluiţi de razele soarelui.
Rândunica în zbor înalt spre valurile norilor reci
Parcă-ar bate din aripi urcând pe uriaşe trepte-întunecate.
Stropul de ploaie-îşi găseşte drum către inima mugurelui care se desface,
Dar nici un cuvânt nu găseşte calea către inima ta.

Ea

Asta este iarăşi clar, în fluxul simţurilor mele:
Că sunt, pentru moment, mulţumită. Lasă-mă cum sunt.
Cât de delicat arată iarba tânără-îmbrăcată în cămaşa ploii!
Dar inima este un cuvânt care nu are nici un înţeles.
Frumuseţea pentru mine nu înseamnă nimic.

El

Voi merge până la marginea lumii şi mă voi întoarce, iarăşi şi iarăşi,
În zboruri ale minţii – şi, cu toate acestea, te voi găsi întotdeauna aici,
Îndepărtată, palidă, inaccesibilă... O, Circe cu ochi limpezi,
Veghindu-ţi amuzată gândurile, tigri linguşitori,
Lupii tăi, maimuţele tale groteşti – înduplecă-te, înduplecă-te!
Fii şi tu o dată mai puţin circumspectă: a venit seara.

Ea

Dar dacă închid ochii, ce urlete mă întâmpină!
Fără persuasiuni. Fii calm. Aici este carnea
Cu toţi demonii ei. Ia-o, satură-te.
Dar gândurile mele lasă-mi-le mie.

poezie de Conrad Aiken, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa stă mereu sub semnul primăverii

Viaţa este plină de o splendoare divină
Dar noi nu suntem conştienţi de asta.
Suntem atât de adânc adormiţi
Încât nu încetăm să îi neglijăm frumuseţea.
Este viaţa cea mai apropiată de perfecţiune,
Cea mai frumoasă, cea mai magnifică.
Nu poate fi îmbunătăţită în vreun fel.
Noi suntem însă adormiţi
Şi de aceea nu putem avea nici o conexiune cu ea.
Este ca şi cum ar fi primăvară
Iar pomii înfloresc
Şi păsările cântă
Iar vântul dansează printre ramurile copacilor
Şi tu eşti adormit.
Nu ai cum să simţi razele soarelui ce vin spre tine
Printre copaci
Şi imaginile frumoase
Create de ele în jurul tău.
Nu ai cum să vezi florile, culorile lor.
Nu ai cum să zăreşti dansul
Copacilor şi al vântului.
Nu ai cum să ştii nici măcar că eşti într-o grădină!
Nu ai cum avea vreo conexiune cu primăvară.
Rămâi închis în tine însuţi.
Poţi avea un coşmar
Şi poţi suferi în coşmarul tău.
Poţi să strigi, să jelesti şi să plângi.
Acest lucru nu are însă vreo legătură cu realitatea
Din jurul tău.
Exact la fel este situaţia omului.
Viaţa stă mereu sub semnul primăverii
Dar omul trebuie să fie treaz
Pentru a şti asta, a simţi asta, a iubi asta.
Şi, de îndată ce ai gustat bucuria
Care te înconjoară, eşti religios
Din cauza mulţumirii care se înalţă în tine
Şi a recunostiintei şi rugăciunii înălţate în tine.

poezie celebră de Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Auschwitz

Furia,
incisivă ca o cange,
pune stăpânire pe mine.
Zilnic,
fiecare nazist,
ia, la ora 8:00 A. M., un copil
şi îl prăjeşte pentru micul dejun
la tigaie.

Iar moartea, obişnuită cu aş ceva, priveşte impasibilă
şi îşi curăţa mizeria de sub unghii.

Omul este esenţa răutăţii,
spun asta în gura mare.
Omul este o buruiană
care trebuie arsă,
spun asta în gura mare.
Omul
este o pasăre plină de mâl,
spun asta în gura mare.

Iar moartea, obişnuită cu aş ceva, priveşte impasibilă
şi se scarpină în cur.

Omul cu degete roze la picioare,
cu uimitoarele lui degete de la mâini
nu este un templu,
ci o magherniţă,
spun asta în gura mare.
Fie ca omul să nu mai ridice niciodată ceaşca lui de ceai.
Fie ca omul să nu mai scrie niciodată o carte.
Fie ca omul să nu-şi mai încalţe niciodată pantofii.
Fie ca omul să nu-şi mai poată ridica niciodată privirea
într-o noapte blândă de iulie.
Niciodată. Niciodată. Niciodată. Niciodată. Niciodată.
Rostesc aceste lucruri în gura mare.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu-i doar floare

Iubirea nu-i doar floare de muşcată
Pe care-o pui la geam ca să se vadă,
Să ştie lumea cât de mândru eşti
Că ai ajuns şi tu ca să iubeşti.
Iubirea nu-i coroană, nici blazon,
Şi nici măcar un lucru de bonton,
Iubirea nu-i trofeul că iubeşti
Şi nici un film pe care-l tot priveşti,
Şi nu-i nici marfă generos dosită,
Ce duce omul sigur în ispită.
Dar, uneori, iubirea-i un secret,
Pe care-nveţi să îl trăieşti discret
Când este pasiune şi ocară,
Ce-ţi face viaţa aspră şi amară,
O iei aşa cum e şi cum ţi-apare,
Ca floarea care creşte prin ponoare.
Iubirea nu-i un antidot la ură,
Nici adorarea celui ce te fură,
De-ar fi aşa, am tot fura cu toţii
Şi-am pune-n poarta vieţii noastre hoţii.
Iubirea nu-i nici floare altruistă,
Pe care o ţii la altul în batistă,
Ca fericirea lui să fie soare,
Iar viaţa ta coşmarul care doare.
Iubirea nu-i nimic şi-i tot ce este,
Un mod de-a fi, o magică poveste,
Este-un copac ce creşte din pământ
Chiar dacă frunza lui se risipeşte-n vânt...
Dar asta o-înţelegi foarte târziu
Când viaţa ta a devenit pustiu,
Pustiu de gând, de şanse şi de lume,
Pe care-l iei ca drog de-nţelepciune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om cu capul aplecat în mâini - omul meu

gândesc omul prin omul meu
şi lucrurile simple
fac din bucurie trepte spre ceilalţi oameni
omul meu e vesel uneori cherchelit de emoţii
plânge şi râde la un trandafir
că aşa e viaţa plină de ifose
de babe oarbe
tocmai asta îi spun omului meu
să ducă pentru el în cârcă
cei mai grei saci ai pământului
când mâna lui puţină va da apă să bea muribundului
toată planeta să ştie că va fi salvată de el

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea din urmă

cine judecă se poate înşela
cine iartă nu se înşeală niciodată
puteţi spune orice despre mine
că sunt un visător nebun ce ţipă pe drum
printre scaieţi şi scrum
mă alungaţi şi mă scuipaţi
şi mă răniţi, mă umiliţi
dar nu îmi furaţi
ce sunt
ce am în suflet
nu, nu aştept soarele să răsară
aici, am învăţat joc şi să dansez în ploaie
pe ţărmul mării de smarald
ştii, întinderea nesfârşită a mării este o clipă
este clipa ce va veni
cândva, într-o zi
privesc marea
i-au în palme un pumn dintr-o mare
îl deschid
mâna rămâne goală
aşa e omul
dărui-ţii cele dragi
nu ştie, împărăţia e neantul mării
în care vin să se adape, suflete chinuite însetate
închisesem iubirea într-un suspin
mă ascundeam printre umbre
clopotul bate în turlă
bate a jale în lume
iubirea e izvorul, e leacul minune
o taină, o privire
privirea e mângâierea unui suflet curat
azi, pe drumul vieţii am plecat
purtând pe umeri
haina dăruită de Cristos
şi am găsit femeia...
femeie, fericirea are numele tău
nume zidit între stele
mângâiată de vraja divină
dacă îi dai iubire
ea îţi dăruie un copil
dacă îi dai o casă
ea îţi dăruie un cămin
dacă îi dai un zâmbet
ea îţi dă inima ei
când genunchii mei au atins pământul
inima a atins cerul
nu murim când murim
murim când suntem ticăloşi şi răi şi laşi
murim când am uitat să mai iubim
dă-mi ochii
să văd frumosul din oameni
dă-mi inima ce iartă
dă-mi sufletul să nu îmi pierd credinţa
să caut necuprinsul, să simt nemărginirea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!