Sân
mi-am tăiat privirile
într-o zi de nenăscute clipe
în încăperile ochilor am adunat, lumi
câteva
foi albe desenează chipuri plângând
mă așteaptă să le număr
tributul
foamea vrea măcar o neagră pâine
durerea se strambă încă pe fețe netrezite
surde vorbele strigă
aripile nu pot fi frânte, de margini de timp
acolo unde atârnă putreziciunea
dar mi-a rămas, curată, mută și albă, ca nimbul unui sân
însetat în căușul palmei, uimită revolta
iubește-mă lume hulpavă
norocul prostului încă împinge tăvălugul destinului
nu crește pământul în copaci
nici rădăcinile sale nu pot sprijini cerul
nici noaptea nu poate intra în zi, decât murind încet
iar sfârșitul va începe cu începutul
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Viorel Muha. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.