Obloane-'n fața morții
Lacrimile rup părți din trup, clipele... rup din suflet!
Pământul își cere partea lui... din trup, Cerul partea sa din... suflet!
Acum chiar și cel mai mare Om, e doar pământ, un ultim păcătos de rând!
Păcatul își face veacul dincolo de porți, se închid biserici!
Se pun lacăte la porți, ferestrele își trag obloanele în fața morții!
Vlăstarele.. născute în miezul nopții nu mai apucă razele de soare!
Afară suflă un vânt... a pustiu, bate nisipul în negurile timpului!
Afară timpu'-i fără timp și fără Noi, dimineața pare doar un vis în ochii de copii!
Bătrânii caută un zâmbet de copil, dar degeaba, sunt toți ascunși de... Omul Negru!
Povești se pierd fără de cuvinte, tăcerea lasă loc cuvintelor de plumb!
Să plec sau să rămân, nici nu știu de-i prea târziu, îmi plec capul în pământ!
Mă doare un... răsărit de Soare, mă ard lacrimile ce-mi curg pe față!
E atât de frig, parcă sunt la pol, se-'ntoarce iarna... lipsă!
Trezește-mă în dimineață și dă-mi o palmă peste față!
Poate că încă mai sunt viu, poate că doar a fost un vis urât!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihai Marica. [Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre dimineață
- poezii despre cuvinte
- poezii despre zâmbet
- poezii despre tăcere
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre plumb
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.