Sân

mi-am tăiat privirile
într-o zi de nenăscute clipe
în încăperile ochilor am adunat, lumi
câteva
foi albe desenează chipuri plângând
mă aşteaptă să le număr
tributul

foamea vrea măcar o neagră pâine
durerea se strambă încă pe feţe netrezite
surde vorbele strigă
aripile nu pot fi frânte, de margini de timp
acolo unde atârnă putreziciunea

dar mi-a rămas, curată, mută şi albă, ca nimbul unui sân
însetat în căuşul palmei, uimită revolta
iubeşte-mă lume hulpavă
norocul prostului încă împinge tăvălugul destinului
nu creşte pământul în copaci
nici rădăcinile sale nu pot sprijini cerul
nici noaptea nu poate intra în zi, decât murind încet
iar sfârşitul va începe cu începutul

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de fum

Simt parcă picioarele adânc în nisip înfipte
şi-n ochi lumina ce-mi sădeşte, lacrimi nedorite
Multe din ele au rămas necurse şi secate
căci timpul de multă vreme, nu le mai socoate
Vreau să-mi deschid pentru ele, noi ferestre
să nu-mi las în nisipuri de timp, gânduri înrobite
Privirile în ocean vreau sau în deşert de lumină, să se-adune
far de izbăvire pentru şirul lung din lume de iubiri, ce-s nebune
Sita vremurilor acum văd că nu mai lasă decât ca să treacă
iubiri desperechetate, care pe mese
nu pot fi, nici măcar disecate
Podeaua lumii încet se aglomerează vrând să se prăbuşescă
în neat de hăuri, în goluri de întuneric, cu răsărituri şi apusuri furate
Am pictat amintiri pe fuioare de timp şi pe mici, de viaţă fragmente
cuvinte de-ale mele, încrucişate, în zone de timp interzise
Am luat scara vieţii şi privesc fiecare treaptă, de-i strâmbă
şi dacă umbre de întuneric în furtună, la colţuri pe ea se adună
Şi-acum timpul meu pe mine la margini de ape mă-aruncă
şi-mi strigă supărat, dute acolo chiar de n-ai, măcar nici-o vină!
Un pantof încovoiat şi uscat lângă urma sa, stă pe-o plajă pustie
şi nu mai are lacrimi, decât uscate, sub nisip cu durere-ngropate
Lumina din ochii lui încet se stinge şi cu ce dor, ar mai vrea
iubire în viaţă şi-n cuvinte să poată pe cer, încă să dea şi să scrie
Valurile dinspre ocean din lacrimi izvorate sunt acum la mică distanţă
dar setea şi durerea, arşita, îl ard şi-n rug de foc
încă se zbate şi nu vrea ca fără rost, iubirea, să-o părăsească
Timpul şi clipa au sosit, scrum şi cenuşă albă lasă
şi-aşteaptă ca cineva pe plaja pustie cândva, mergând îngâdurată
dând cu piciorul în vânt să ridice o iubire de arşită arsă
în formă de mâini spre cerul albastru şi cu-n suflet, în fum ce se roagă

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără pustiu în suflet

candelabrul lumii în ramuri se desfăşoară
soarele pătrat pictat de Picasso acolo stă atârnat
Goya prin culoare pe un braţ pune sus colţul lunii
eu am venit pe drumul măslinului să văd cerul
în albastru-negru de noapte o stea îmi şopteşte
că durerile lumii mele au încă putere
deşertul prin pustiul nisipului arzător
chiar dacă desenează cercuri albe în soare
nu poate să-mi usuce şi să-mi lase ochii goi
pietrele în nisipul deşertului vorbesc încă
că durerea încă nu este o pedeapsă sfâşietoare
chiar dacă pe toţi încă ne doare
amintiri separate sunt încă în mine contrare
rana mea nu face cicatrice pe cerul albastru
în zorii dimineţilor albe pline de alb
când în deşert se vede un nou început...
fără pustiu în suflet

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul este cerul!

aripile gândului nu pot fi oprite
să zboare peste groapa morţii
nu săpa în cerul tău
nu încolăci şarpele în jurul mărului

rădăcinile nu le plimba pe pământul nimănui
iubirea nu este tarabă celui care înşală
în iarmaroc de vânzare nu mai sunt potcoave
caii timpului au dispărut de mult

mâna-i cea mai murdară
nu săruta templele ei nici cu vină
pune fără ea pâine curată pe masă
vinul nu-l fă în ziua sângerării

nu usca floarea înainte de-a înflori
moartea nu o îngropa cu ţărână
cenuşa n-o arunca în vânt
ea îţi va orbi privirea viitorului

nu te uita în urmă ci mergi înainte
dar nici nu lăsa urma să te aştepte
pune un ban în mâna sorţii
să nu te joci niciodată cu zarul minţii

nu te plimba pe banii ce nu-i ai
nu te sătura pe trunchiul puterii
cenuşa se întorce în pământ
nimănui nu-i cere iertare

nu întinde mâna dincolo de lungimea ei
nu striga mai tare decât poţi fi auzit
nu privi mai mult decât poate înţelege mintea
nu pune-n cuvinte ce nu poate fi mâine

atinge înălţimi dar măsoară măsurătoarea
nu pune al tău eu de două ori
înşelătoria nu are decât faţa neagră
pământul înghite totul

poezie de Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost

nu-ţi spun repetând cuvinte,
gânduri-n amintiri eu pun
şi-n buzunarul de la piept
încet acolo bate
încă o amintire, încet, plângând

pijamaua de pe noptieră
rămâne acolo, aruncată,
ea se uită însă, tristă, la mine
şi parcă strâmb

iar cearceaful mototolit
rămâne grea amintire,
pentru tine nu mai sunt nimic,
am rămas decât un tablou
dincolo de perete
când tu ai fost şi eu

poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă ca ploaia

agăţ de mine cerul cu-n braţ
pe-un munte bat sunete
cârlige atârnă drept mâini de inima mea
mă strânge-o gheată
strada trece fără mine
caut colţul după care m-am pierdut
cânt sunete mută de pe un portativ
dintr-un ieri de viaţă
am mai rămas doar cu-un strop de suflet

Ascultă! De mă vrei
caută-mă la prima bătaie de inimă
păsările nu mai vor să vină
am rămas fără cer
nu mai sunt decât o fântână secată
căreia îi este sete

iubeşte-mă ca ploaia

poezie de Viorel Muha (aprilie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul ochilor albastri

dimineţile mele încep cu tine
şi vocea ta atât de apropiată mie acum
urcă încet soarele pe cer
topindu-mi fiecare vertebră
de ce ţi-ar fi teamă că mă vei pierde
nu vezi cum destinul mă desenează deja
fluviu subţire în căuşul mâinilor tale?!
aşa se nasc poemele mele
din kilometri de aşteptare
până când ne vom întâlni
şi braţele ţi se vor desprinde din umeri
înconjurându-mă cu o mare de linişte
la fel de firesc precum cerul
înveleşte pământul în aripile sale de tul
abia trezită din somn pasăre diafană
această duminică are culoarea ochilor tăi

poezie de Adriana Marilena Simionescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

am strâns gheaţa de pe chipul iernii
şi-am aruncat-o
înapoi
spre un Decembrie
timp proscris
simt durerea nopţii cum mă strânge
în cleşte, încă o zi
încă un ieri

o fereastră din mine a rămas lumină
întoarsă spre cer
astăzi norii picură aşchii, prea subţiri
ca trupul să-mi mai poată simţi
amintirea îngropată în zidul tăcerii

privesc cum cad secundele şi pictează timpul
înspre trecut, cu mine
nu mai sunt nici măcar iarna să-ngheţ
la capătul unui drum închis
pe câmp aleargă vântul, strigând a pustiu

poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfaltul îmi tot ceartă tălpile

ba că-s verzi
ba că păşesc ca pe o mare neagră
ba că şoptesc aiurea de prin valsul florilor
ba una ba alta
parcă din ciudă că tălpile mele
încă mai poartă pe ele pământul întors peste grâu
iar răspunsul paşilor mei neînvăţaţi cu tropotul tramvaielor
e precum liniştea aceea deplină dintre două eternităţi
cât o pâine
deşi ştiu că e doar supărat că iarba trece greu prin el
poate râvneşte la un trifoi înflorit
pe când copiii nu mai ştiu să deseneze decât pop corn
........................
noaptea trecută i-am dăruit din lacrimile mele
mi-am pus apoi tălpile la uscat şi visele
nu vă mai miraţi aşa
visele încă au rămas să împace asfaltul cu cerul
i-am promis că voi merge în palme şi în genunchi
cât să nu-l mai doară câmpia din tălpile mele
nici dealurile nici munţii nici deşertul
.........................
odată cu răsăritul
aşa ca să nu mai am comentarii
am devenit imponderabil
şi zbor peste tine asfaltule
uite
nu mai fi supărat
de aici de sus te vezi ca un câmp înflorit primăvara

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt acolo

nu pot capătul de cuvânt înnodat de timp să-l reţin
nici umbra lui să curgă prea încet pe-un non-destin
numerele se deşiră căzând invers şi descrescător
somnul nu este nici măcar o pistă pentru ca să zbor

caligrafia neagră cu alb înconjoară dimineţi ce zboară
somnul nu-i curs din gene şi nu vreau ca să mă doară
dunga prin uşă-mi crapă o dimineaţă-n zi necunoscută
sarea gândului, aburul amar, îmi este seva mea cea sfântă

nu-mi zgârâia inima, căci deja e negră şi o am grav rănită
nu vreau nici ceaşca cu negru-n alb să-mi stea ca mută
ridic piciorul şi talpa minţii încet păşeşte c-un ochi afară
vreau albul iernii sau cerul tău ce-n gând îmi zboară

strada mă loveşte, o sârmă ruginită lumina ea mi-o strică
o gropă se holbează şi-n oglinda ei, eu sunt albă rătăcită
un tropot surd din urmă aleargă şi-un nas şuierând strănută
deja sunt udă leoarcă şi pe asfalt, nebună, alergă-o turmă

cad pietre desprinse lovite în mine, maşinile mă tot zdrobesc
nu am aer, blocuri negre şi murdare în ochi ele greu lovesc
brusc totul dispare şi într-o lumină veşnică, eu odihnesc
din mine a rămas o idee şi-un gând de-al tău, ce se amăgesc

poezie de Viorel Muha (martie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc, tu, ce ai rămas frumos, încă

azi, acolo, o creangă plânge ruptă-n lacrimi
balsamul ei miracol nu mai este de mult iubit
noroiul umple sufletele noastre acre ce strigă
opriţi să distrugeţi tot ce încă mai poate fi distrus
o hârtie şi-o sticlă goală, cola, gunoi modern tâmpit
plutesc în ani, amar, în lacrimi şi-n ochi ce orbi rămân
tu încet ai fost distrusă, omorată, pustiită şi n-ai vină
apă nu mai este-n lac, doar noroi, pustiu şi părăsit

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria este începutul adevărului, iar bătrâneţea sfârşitul. Mulţi nu sesizează acest lucru, nici măcar înaintea sfărşitului.

Viorel Muha (noiembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea

bătrâne, aşteaptă
şi ai să mori în celulele tale
de mâna
unui cancer adolescent -
de mâine
începe să lucreze nubil
cu toată mirarea
aşteaptă
durerea: să vezi cum îţi cade
părul într-o carte! în
privirile sale

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă

sunete-n amurg tăcute cad
trec zile
încet vântul în mine bate
o inimă mă doare
un gând de sus mă ninge
cu frunze

albă de pian o clapă apăsată
mă strigă şi-mi spune
că la uşa vieţii mele
bate
încet încă o toamnă

poezie de Viorel Muha (august 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă cât sunt în viaţă

Iubeşte-mă fără reţineri,
Acum, cât suntem încă tineri.
Iubeşte-mă ca pe-o comoară
Descoperită prima oară.

Iubeşte-mă cât sunt în viaţă,
În fiecare dimineaţă,
Iubeşte-mă la prânz şi seara,
Cât încă nu mă plânge ceara.

Iubeşte-mă în miez de noapte,
Spunându-mi la ureche şoapte,
Iubeşte-mă în pat de rouă,
Cât încă Luna este nouă.

Iubeşte-mă cât încă soarta,
Deschide inimilor poarta,
Iubeşte-mă cât încă visul
Deschide-n suflet paradisul.

Iubeşte-mă ca pe-o magie
Cu vers şi ritm de poezie,
Iubeşte-mă, citindu-mi cartea,
Cât încă nu mă cheamă moartea.

Iubeşte-mă fără orgoliu,
Nu aştepta o zi de doliu,
Iubeşte-mă cât încă vântul
Ţi-oferă darul meu, cuvântul.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (8 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără făptuire

bate-un vânt ca turba neagră, orizontul
el pune-n priviri clepsidra unui alb născut din spuma
mării, gândul
o mână agaţă încă cerul şi strigă
urăşte-mă dar nu tăia în felii timpul

într-o încapere goală, a lumii, un nud stă aplecat
şi rugă ţine
din gânduri fă-mă Doamne din nou fecioară-n trup
şi din lume adună-mă
simbol să fiu pentru suflete uitate
şi-n încaperi cu frig, pereţi, Tu Doamne construieşte
din lut un chip fără de păcate

dă Doamne să fie dragoste şi fericire
rupe o creangă a cerului minune
şi peste oameni, Tu, apleacă
încă odată mărul
dar fără păcatul făptuirii

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arderea iubirii

cu un cerc, începutul şi-a făcut loc
mirosea a mine şi tine, în jungla părjolită de stele
bulgărele de foc s-a desprins de miezul fierbinte
am simţit în răscolirea mea de timp un imbold
să răsar până dincolo de ale tale inele
ea a ramas însă tot albastră
lutul din mine astăzi mai păstrează urme de foc
încleştat încă în iubire adâcul ei încă mă arde
am clipa în palmă
şi suflu a zbor spre ceea care doresc să fie eu
am bătut cu ciocanul trupului un poem
din care am dorit sa iasă o stea, o ea, un el
zadarnică zbaterea
pomul a ramas fără roade
noaptea strig întunericuri, singur faţă de lumină
rătăcit
golesc ochiul de imagine şi aştept
apa izvorului să stingă cenuşa caldă din mine
am rămas încolăcit ca o liană
trupul mi-a rămas vrăjit
geneza spiralei nu s-a întregit
curg însă inainte spre frunţi care mă vor
rasuflarea îmi este fierbinte şi şoptită
durerea vrerii mele se revoltă şi nu vrea să aştept
căţărată de un fir de iarbă strigă şi-mi spune
priveşte omule spre asfinţit, că vei vedea un nou răsărit

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul doinelor frânte

Nu-ţi mai aud bătăile aripilor
şi nici trilul pe care norii îl răsfrângeau altădată.
Poate ai trecut de ei şi îţi par acum creste de munţi
de pe care se mai rostogolesc uneori amintiri albe
ca nişte avalanşe strecurate printre tăcerile stâncilor.
Aici, jos, pământul e tot negru
şi tot mirat că unii îl cred albastru ca un cer
pe care tu nu te mai vezi
nici zburând, nici cântând,
nici albă ca o ie purtată de valuri
spre ţărmuri cu doinele frânte.
Între cer şi pământ, nu mai zboară decât tristeţi
mânate de cenuşa cuvintelor
arse de vreme.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

aşteptam încordat aşteptarea
ce azi nu venea
mă întrebam
pierdut în trecut sau poate în alte întrebări
ce aşteptam, nu ştiam
nici azi nu ştiu
istovit, plecam
pe unde nimeream
mă loveam aleatoriu de gândul căzut
mi's oasele frânte de renunţări programate
trist, m-am aşezat în colţul luminii
aşteptând
aici nimic nu îşi avea rostul
târziu am înţeles
nici eu
eram damnatul din cetate
furios am cuprins bezna în palme
i-am dat drumul în lume
mă deranja culoarea ei
desfigurat de întrebări
am rămas pe ţărm, să număr anii
zidurile cetăţii au căzut sub imperiul timpului
a rămas doar ruina
se căţăra pe pereţi căutând împlinirea
e neagră noaptea
mai cântă doar cucuveaua
pe umerii timpului
plouă mult, nu'i aşa
am întins mâinile către cer
erau arse de întrebări
a rămas doar cuvântul
răstignit pe o cruce

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!