Stropi de lumină vie

Dacă puterea de a şti mi-ar fi deplină
şi cugetul asemeni unui snop,
aş cere vântului să mă disipe-n tină,
iar norilor să mă prefacă-n strop.

Şi-atunci, când dincolo de vreme, eu
îmi ţintuiesc cununa gândului pe frunte,
strivit de greul zalei, Stâncă-n Prometeu
renasc prin Moartea Morţii umbra din grăunte.

Iar tu, uimindu-te de starea voinţei de-a fi lut,
îmi sapi cu unghii roze sub miezul slăbiciunii,
cătând străpunsul moale – nălucă din trecut –
scăpată-n dor de soartă, sub bolta raţiunii.

Dar nu-i asprimea certei mai naltă decât cerul
nu-i strigătul ascuns mai tare ca iubirea,
lăsându-mă să-ntrec, din urmă, efemerul
speranţa de-a fi tu, deodată cu noptirea.

poezie de Traian-Dinorel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul este cerul!

aripile gândului nu pot fi oprite
să zboare peste groapa morţii
nu săpa în cerul tău
nu încolăci şarpele în jurul mărului

rădăcinile nu le plimba pe pământul nimănui
iubirea nu este tarabă celui care înşală
în iarmaroc de vânzare nu mai sunt potcoave
caii timpului au dispărut de mult

mâna-i cea mai murdară
nu săruta templele ei nici cu vină
pune fără ea pâine curată pe masă
vinul nu-l fă în ziua sângerării

nu usca floarea înainte de-a înflori
moartea nu o îngropa cu ţărână
cenuşa n-o arunca în vânt
ea îţi va orbi privirea viitorului

nu te uita în urmă ci mergi înainte
dar nici nu lăsa urma să te aştepte
pune un ban în mâna sorţii
să nu te joci niciodată cu zarul minţii

nu te plimba pe banii ce nu-i ai
nu te sătura pe trunchiul puterii
cenuşa se întorce în pământ
nimănui nu-i cere iertare

nu întinde mâna dincolo de lungimea ei
nu striga mai tare decât poţi fi auzit
nu privi mai mult decât poate înţelege mintea
nu pune-n cuvinte ce nu poate fi mâine

atinge înălţimi dar măsoară măsurătoarea
nu pune al tău eu de două ori
înşelătoria nu are decât faţa neagră
pământul înghite totul

poezie de Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în liniştea deplină

Pot da vina doar pe mine, pentru cele întâmplate
Nu contează gropi şi urme, de-a lungul vieţii rămase
Nu contează că-s stropite şi plouate de-a mea viaţă
De aş şti că va fi bine, cum aş dispărea în ceaţă

M-aş duce către o zare, albastră şi înnorată,
Când de soare smălţuită, când de ploaie asudată
Nu mai vreau lacrimi să-mi cadă, nu mai am un strop de apă
De mi-ar cade de sub pleoape, aş simţi ochii că-mi crapă

Nu mai vreau nicio arsură, nu mai vreau nicio spoială
Vreau doar umbra mea ascunsă, sub luminile de ceară
Vreau tăcerea mortuară, care stinge orice boală
Vreau să uit gustul de dulce şi de orice amăreală

Pot da vina şi pe soartă, ca o scuză motivată
Învârtita mea de roată, nu-i rotundă niciodată
Învârtindu-se cu mine, fără plăcerea de viaţă
Ameţit sunt de durere, umbra mea-i neîmpăcată

Doamne, dacă priveşti vreodată, până-n sufletul meu trist
Tu mă iartă şi iar mă iartă, mă închin de-acum smerit
De eşti totul şi pământul, fă-mi un loc ascuns de vânturi
Şi de gerurile iernii şi de înnegrite gânduri

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Şi pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Şi cerul pare mai senin.
Şi orice-aş vrea să fac, ştiu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Şi-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi eşti sprijin şi noroc,
Puterea mea de-a face bine
Şi trec prin apă şi prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra dorului

Umbra dorului străbate
Faptul zilei, miezul nopţii,
Scoate din singurătate
Sensul vieţii, rostul morţii.

Umbra dorului apasă
Peste cugetul fierbinte
Şi ne scaldă-n ceaţa deasă
A şoptitelor cuvinte.

Umbra dorului se-nalţă
Către cerul necuprins.
Din senin, aprinde-n viaţă
Flacăra, de vis nestins.

Umbra dorului, etrnă,
Mă-nsoţeşte zi şi noapte.
Mă învăluie în şoapte
Cu iubirea ei maternă.

poezie de Ştefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea stătea – o Armă Încărcată

Viaţa mea stătea – o Armă Încărcată –
Prin unghere – asta până-ntr-o Zi
Când a trecut Proprietarul – M-a identificat –
M-a luat cu El şi...

Acum Noi hoinărim prin Pădurile Suverane –
Acum Noi vânăm Căprioara delicată –
Şi de câte ori vorbesc cu El
Munţii-mi răspund de-ndată.

Şi eu zâmbesc, o lumină binevoitoare
Îmbujorează Valea –
Ca şi cum un chip Vezuvian
Îşi incediază desfătarea –

Şi când Noaptea – Ziua Noastră-i de-acum trecut –
Veghez la Capul Domnului Meu care doarme –
Mă simt mai bine decât atunci când împărţim
Perna Moale umplută cu penele Raţei de Mare –

Duşman de moarte-s – duşmanilor lui –
Nicio şansă nu acord –
Celui spre care-ndrept Ochiul Galben –
Sau Degetul neîndurător –

Decât El – mai mult s-ar putea să trăiesc,
Deşi-ar trebui să trăiască El mai mult – decât mine –
Pentru că eu n-am decât puterea de-a ucide,
Fără – puterea de-a muri când îmi convine –

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

am îngrămădit tăcerea în pustiul visului
nelăsându-l să zboare
spre inima de turtă dulce

murăturile băltite îmi vor înlocui sufletul
când în întuneric
drumul îmbolnăvit se va scurta
rotunjindu-se de-a lungul şi de-a latul
până la orbire

vezi punctul acela
ce era odată o aripă blândă
azi nu e decât sufletul aripii
în valurile ce au trecut cândva
printre picioarele mele
prin gândul meu
prin cerul meu
prin umbra mea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezolvarea unei dileme (grook)

Când ţi se cere părerea-într-o problemă
Iar tu n-ai niciuna şi ţi-i gol bostanul,
cel mai simplu mod de-a ieşi din dilemă
e să dai cu banul.

Nu, nu-i vorba de-a lăsa şansa să decidă pentru fraier,
în vreme ce dormitezi placid ca balega în drum...
dar în momentul în care moneda-i sus în aer
brusc, vei şti ce vrei să cadă, cap sau stemă, ce şi cum.

poezie de Piet Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de când eram mai tânar

Sunt buciumul care
răsună prelung
peste amintirile lăsate
dincolo de vreme,
Sunt roua dimineţii
care o bei la izvor de timp,
când rătăceşti prin
deltele stelare ale gândului,
Sunt tot ce vrei.
Te aştept în gând curat
ascuns sub un val
la ţărm de mare,
să ne iubim până
la sfârşitul veacurilor.
Ca să mă recunoşti,
am prins un crin alb
în colţul inimii mele,
Pe frunte am pus chipul
tău aşa cum gândul meu
te ştie dincolo de
timpul care s-a ascuns în noi.
Nu sunt stăpânul timpului,
dar te invit să fii
roua dimineţilor mele.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orgolii

Orgoliu nemăsurat şi mândria
Sunt lucruri ce ne-au furat bucuria
De-a ne căuta sau de-a ne găsi,
De-a conjuga, la prezent, verbul,, a iubi".

Sunt la o bătaie de inimă... distanţă
Nu-i timp pentru atâta ignoranţă
Iubeşte-mă, când dorm cu tine-n gând
Iubeşte-mă, când te alint sau când îţi cânt!

Iubeşte-mă şi-atunci când te mai cert
Iubeşte-mă, când grabnic eu te iert
Când te aştept cu visele pe masă
Tu, pentru mine-nsemni mereu,, acasă"!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În strigătul de iubire, bărbatul cere femeii ajutor împotriva morţii. De aceea "amorul e tare ca moartea". De aceea nemilosul lui egoism în doi.

Garabet Ibrăileanu în Adela
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă afirmi că sunetul non-dual al liniştii eterne, al păcii veşnice ce îl vei fi după moarte dar acum trebuie să descoperi "altceva"; nu cumva acel altceva este efemerul este trecătorul? Tu vrei să afli ceea ce nu se schimbă, ceea ce dăinuie morţii, fiind dincolo de naştere şi moarte, ceea ce este dintotdeauna şi pentru totdeauna, nu-i aşa? Orice "altceva" ai afla este efemerul care nu te va duce nicăieri decât la efemer. Află ceea ce nu se schimbă pentru că tot ceea ce se schimbă nu eşti tu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce simplu mi-ar fi dacă nu te-aş iubi

Altceva nu-i nimic
Şi mereu ma complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.

Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia să aud de tine
şi-mi era mai de folos sa mor.

M-am băgat de bunăvoie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.

Eu detest relaţia burgheză,
decorata circumstanţial,
ma închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţă prefăcută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăsnet,
te prefer aşa cum s-a întâmplat.

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din păcate,
dragostea e o dificultate,
fără care ar fi cu mult mai greu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când treci, ştii bine,
Prin absenţa mea, care-i făcută doar din tine,
Norii nu mai pot fi cerul meu, nici acest soare,
Al meu e doar cerul care se desface-n particule infime –
Şi minciuna atotcuprinzătoare
De-a fi această voce, această privire, aceşti centimetri-înălţime.

Elementele care m-au făcut
Din întâlnirea noastră nespus de avut
Nu mai pot fi necreate; nu există haos
A cărui cauzalitate
Să poată anula-n vreun fel, să readucă-n repaos
Ceremonialul prezenţei tale, chiar şi-atunci când eşti departe.

Tu, atunci, şi eu – împreună,
Vom pretinde că totul e-o minciună,
Diminuându-ne pentru-a crea impresia amăgitoare
Că putem exista separaţi, în vreme ce, dincolo de-artificii şi de-al lor fâs,
Un om mult, mult mai mare,
Se ascunde în această privire, în acest surâs.

El e cel care dincolo de marea adâncă
Dincolo de ocenele triste te va întâmpina – încă,
Trezindu-te din nepăsare cu ceea ce a fost.
Din acestă oră trecută vocea lui va vorbi,
Legile Timpului vor trebui să-şi caute alt rost:
În faţa-întregii lumi mâna lui îţi va atinge obrazul, te va iubi.

Străin poate fi
Doar sunetul căruia-i lipseşte darul de-a privi.
Nu există gând care, murind, să treacă, mărunt sau înalt,
Prin spaţii-n care noi n-am putea să fim,
Să ne realcătuim
Unul altuia sinele, fiecare-n gândul celuilalt.

Laşi în urmă – nimic nu se pierde –
Mai mult decât am fost eu vreodată, şi cu-un fel de
Cochetărie-amară iei cu tine mai mult
Decât voi fi până-n acea zi, din toate mai aleasă,
Când nu va mai fi nimic de făcut,
Doar să rostim " În sfârşit", şi să fim din nou acasă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu-i aşa de moarte...

Noaptea nu-i aşa de noapte cum e lacrima tăcerii
Şi nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i aşa de rece cum dojana de nevină
Şi nici negru-aşa de negru cum e lipsa de lumină.

Vântul răvăşeşte ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i aşa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristeţile-mi adapă.

Şi nici toamnele nu-mi ţipă, când îmi pierd veşmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i aşa adâncă şi nici valu-aşa de mare,
Cum îmi este mie hăul şi albastrul ce mă doare.

Încruntarea se-nsenină cu tandreţe şi iubire,
Zâmbetul din colţul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-aşa de groaznic şi macabru, cum mi-e vina,
De-a mă şti nevinovată. Şi îmi plânge rădăcina,

Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioşare şi de facere de bine?
Tu arunci cu duşmănie şi eu cu iertare-n tine.

Moartea nu-i aşa de moarte, cum e viaţa de neviaţă-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n faţă!
Că nu sunt demnă de tine şi mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu celălalt

Duc pistolul la tâmplă
şi simt vai că tâmpla nu-i
Doamne oare cum se-ntâmplă
foc în miezul gândului

Când eu simt că tâmpla nu-i
o fereastră spre Nirvana
lira-ndurerată-n cui
cu tăceri să-mi umfle rana

O ferastră spre Nirvana
Doamne oare (a)cum se-ntâmplă
tăcerea să-mi fie pana
însăşi lira-a mea tâmplă

Când eu simt că viaţa nu-i
nici cât umbra spinului

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (19 octombrie 1989)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu-i doar floare

Iubirea nu-i doar floare de muşcată
Pe care-o pui la geam ca să se vadă,
Să ştie lumea cât de mândru eşti
Că ai ajuns şi tu ca să iubeşti.
Iubirea nu-i coroană, nici blazon,
Şi nici măcar un lucru de bonton,
Iubirea nu-i trofeul că iubeşti
Şi nici un film pe care-l tot priveşti,
Şi nu-i nici marfă generos dosită,
Ce duce omul sigur în ispită.
Dar, uneori, iubirea-i un secret,
Pe care-nveţi să îl trăieşti discret
Când este pasiune şi ocară,
Ce-ţi face viaţa aspră şi amară,
O iei aşa cum e şi cum ţi-apare,
Ca floarea care creşte prin ponoare.
Iubirea nu-i un antidot la ură,
Nici adorarea celui ce te fură,
De-ar fi aşa, am tot fura cu toţii
Şi-am pune-n poarta vieţii noastre hoţii.
Iubirea nu-i nici floare altruistă,
Pe care o ţii la altul în batistă,
Ca fericirea lui să fie soare,
Iar viaţa ta coşmarul care doare.
Iubirea nu-i nimic şi-i tot ce este,
Un mod de-a fi, o magică poveste,
Este-un copac ce creşte din pământ
Chiar dacă frunza lui se risipeşte-n vânt...
Dar asta o-înţelegi foarte târziu
Când viaţa ta a devenit pustiu,
Pustiu de gând, de şanse şi de lume,
Pe care-l iei ca drog de-nţelepciune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Lucrurile s-au întâmplat aşa:
Când s-au întâlnit atunci, în prima seară,
Şezând pe-o bancă strâmbă la şosea,
Sub cerul înstelat de primăvară

Nu bănuiau ce soartă îi uneşte
Erau timizi, ca la-nceput de drum,
Gâtlejul îl simţeau ca prins în cleşte,
Vorbeau de aer, nori, de ceaţă, fum.

Deşi simţeau un răscolit în vine
De parcă se chemau de ani şi ani.
Timpul trecea, s-a-ntunecat de-a bine,
Şi-atunci, în umbra deasă de castani.

Ce le-ascundea roşeaţa de pe faţă,
S-au apropiat, s-au mângâiat pe mână...
Au trecut ani, şi seara, dimineaţa,
Acum bătrâni, sunt veşnic împreună.

poezie de Jean Lulu Stern
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul frunzelor

În drumul meu spre infinit,
admir dansul frunzelor
şi jocul lor neliniştit
care mă înconjoară colorându-mă-n
galben auriu, verde sau chiar negru.
da, jocul şi dansul frunzelor
ce zburdă-n adierea vântului
formând colacii împletiţi ai gândului
şi unduirea corpului în spirală
care se înalţă spre cerul violaceu
unind dansul frunzelor cu necunoscutul.
jucăuşe frunze vestesc iubirea,
moartea răsucindu-se-n roţi
da, roţile timpului, prezent, trecut şi viitor
învelite-n pulberea iubirii nestinsă,
armonizâd puterea frunzelor zglobii
dansând
dansul nemuririi şi al morţii.
frunzele se aleargă-n zborul ordonat al fericirii,
formând punţi muzicale şi poduri cristaline
ce se unesc prin culoare, Lumină şi fericire
creând vieţi învârtite în spirala timpului
precum vântul răsuceşte timpul şi viaţa.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cercuri, schilodita, teatrul şi palma

ferăstrău înapoi trage umbra

tragismul nu-i în mişcare, nici în dinte
sensul nu va trece conic
măştile între ele sunt duşmane –
umbra n-o să le împace, pentru că
nu ştie să surâdă
nici măcar amar

ascult soarta «nădejdii» trecute
prin amestecate încercări din pricina mea
îmi cere un aparat auditiv – la ce-ţi trebuie
o întreb –
să aud ţăcănitul bastonului alb, îmi răspunde – aha!

în buzunarul de la piept am
sămânţă nouă, ţin palma acolo neîntrerupt
să germineze un alt glas –
altă închipuire va căpăta
speranţa
de umbre cui îi va păsa?!
mâine nu există încă şi dacă ar fi
astăzi-ul cu repeziciune l-ar muta aiurea
în urmă iată ferăstrăul l-am surprins!
să nu surâdă nimeni
tragismul nu-i în mişcare şi nici în dinte…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!