Stropi de lumină vie
Dacă puterea de a ști mi-ar fi deplină
și cugetul asemeni unui snop,
aș cere vântului să mă disipe-n tină,
iar norilor să mă prefacă-n strop.
Și-atunci, când dincolo de vreme, eu
îmi țintuiesc cununa gândului pe frunte,
strivit de greul zalei, Stâncă-n Prometeu
renasc prin Moartea Morții umbra din grăunte.
Iar tu, uimindu-te de starea voinței de-a fi lut,
îmi sapi cu unghii roze sub miezul slăbiciunii,
cătând străpunsul moale nălucă din trecut
scăpată-n dor de soartă, sub bolta rațiunii.
Dar nu-i asprimea certei mai naltă decât cerul
nu-i strigătul ascuns mai tare ca iubirea,
lăsându-mă să-ntrec, din urmă, efemerul
speranța de-a fi tu, deodată cu noptirea.
poezie de Traian-Dinorel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Traian-Dinorel Stănciulescu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre vânt
- poezii despre trandafiri
- poezii despre roz
- poezii despre nori
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- poezii despre ceartă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.