În trecere...

Trec anii peste dragii din morminte
-S-aștern în pudrerii din stele fine-
Chemați din întâmplare-n minți, fără cuvinte,
Sau invocați de gazde-n gânduri celestine.

Îi deformăm în minte-n măști uitate
Și ne-nchinăm arar în zile faste.
Aducem gând d-ofrandă cu celeritate
Sperându-ne retur divin din zile caste.

Ne ia un dor nebun de rămași singuri,
Ne zboară inima cu nod în gât de lacrimi...
Ne-am vrea eroi celești, să câștigăm castinguri;
Să-i strângem, suflet fără trup, fără de patimi.

Suntem înmărmuriți de-a lor tăcere
Căci tot credeam în farsa de pieire;
Dar și atei de-am fi, credem în reînviere...
Ni se destramă ultima speranță către nemurire!

Și timp ne trece, peste timp, cu săbii
Ce crestături ne lasă-n pielea amintirii...
Ne zboară gând la stolul plin de vrăbii
Din râsul de copil... la crucile nefirii.

De vii, suntem tot mai ades un suvenir;
E multă lumea prăvălindu-se pe noi
Plângând... Ne scurgem picuri către cimitir;
Torentul existenței către lumea de apoi...

poezie de (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ceasul vieții

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieții, bate.
Trec secundele spre stele
ca un stol de rîndunele.
Zboară vremea către slavă
și cu roadă și cu pleavă.
Zboară clipa către Rai.
Tu, prietene, ce-i dai?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieții, bate.
Zboară clipele albastre
către Domnul vieții noastre.

Tu, acel ce mergi pe Cale,
ce dai tu secundei tale?
Tu, ce știi ce-a dat Isus,
ce-i trimiți acolo sus?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieții, bate.
Vremea trece. Holda-i coaptă.
Domnu-i gata și ne-așteaptă.

Domnu-i gata și ne roagă
să-L vestim în lumea-ntreagă,
să dăm iureș secerînd,
ca să vie mai curînd!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Și lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă și-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Și lumii aduc mulțumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi și peste furtuni.
Străini în amonte plecați,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt frați,
Legați prin destinul nedrept.

Și lumea e doar un pustiu,
Tăcere și lacrimi și ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să știu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre și reci,
Dezbrăcați, înfometați, goi,
În liniștea nopții de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinți,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălțați repetat rugi fierbinți.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu și un timp în zadar,
Căci ne-am naște în goluri de zi
Și prin noapte vom trece arar.

E toamnă și-atât de târziu,
Voi plângeți cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolțit,
Să fiți pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranța eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colțul de pâine.

Săraci de părinți și iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiași firi,
Să încolțească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerșindu-și dreptate,
O ploaie, un tremur ușor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Își plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea și dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Și lumii aduc mulțumiri –
Același ecou repetat,
Aceleași dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiți, oameni, mai buni și mai drepți!
Dați celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înțelepți...
Făclii de dreptate vă vreau!

Și lumii aduc mulțumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă și-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Și lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Cărtărescu

Noi suntem REM-ul, lumea noastră e o ficțiune, suntem eroi de hârtie și ne-am născut în inima și creierul și mintea lui, pe care eu l-am văzut. Că poate până și el, în lumea lui, nu este decât un produs al unei minți mult mai vaste, din altă lume. Și el caută cu înfrigurare o Intrare către acea lume superioară, căci visul nostru al tuturor este să ne întâlnim Creatorul, să privim în ochi ființa care ne-a dat viață.

în REM
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
cumpărăturiCartea "Solenoid. Ed. cartonata" de Mircea Cărtărescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -89.00- 62.99 lei.

Urmași străbuni

Mi-e frică pentru viitorul care-a fost,
Când mă afund în cunoștințele incerte;
De timpul dus, ce va urma de-un permafrost,
Sau de vom arde în vreun sor, încet, în trepte.

Sunt îngrozit de ignoranța de prin școli
Neîmpărtășind din știința din străbuni,
Uitând de genii; "dive" făcând idoli
Și demiurgi veroși, "regi" noi, dintre nebuni.

Regret, indiscutabil, timp pierdut
Să-nvăț percepte-n loc de experiențe
Ce-aș fi avut câștig... Eram mai priceput,
Precum bunica -din legende- prin pasențe.

Sunt încă un tomnatic de copil
Și-am frica de pieire, într-un zadar;
De-a nu trăi realu-n timp util
'ntr-o lume fără mall... doar c-un bazar.

Deplâng, fără de lacrimi, ce va fi,
Că-ncep să calculez ani de trăit;
Cu gând la buni, ce debitau "prostii"
De gânduri, nesfârșite, de-un sfârșit.

Suntem o umanitate, în cercetare
De trecut -un viitor plin mistere-
Ce ne-ar fi panaceu de dezlegare
La ce nu știm. Ne prosternăm a cere.

Ne redescoperim, naivi, urmași
De culmi, ce-n timp, demult, am fost deja;
Ca-ntr-un mister, nesățios atrași
De cum era... Și vis ne e la fel, de-a exista!...

poezie de (22 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Cimitirul amintirii

Tu dulce cimitir al amintirii mele
Păstrezi sub mii de cruci doar zile grele.
Pe cele bune le ia cerul la apus,
Așa că noaptea mă întreb: de ce s-au dus?

Și unde oare le ascunde?
De ce tristețea vrea să mă inunde?
De ce nu s-au culcat și ele-n cimitir?
Și nu-mi dau voie măcar să le-admir?

Aș vrea să-mi amintesc și eu de fericire
Din suflet să-mi alung a mea răcire,
Să văd cum printre zile grele stau și bune
Cum vântu-ncearcă iar să ne adune.

Tăcere. Îmi strigă cimitirul cu glas tare:
Tu, om tâmpit, nu înțelegi chiar oare?
Că zile bune ai în suflet și în gând,
Dar nu în cimitirul vieții căutând?!

poezie de din Supradoză de gânduri (19 februarie 2014)
Adăugat de Ecaterina GrecuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timpul... la relativ

Cascade, clepsidrei îmi mătură timp
-Mi-e frică de golul, ce cască, ce-i dus-
Nu pot s-o întorc, n-am statut de Olimp...
Mă trec oră, zi, lună, an, spre apus.

Ce straniu mi-e gândul, perfid, de peren;
Mă minte că sunt neschimbat și tot tânăr.
Treptat pierd prieteni, colegi, pierd teren...
Refuz timp să scad, refuz ca să număr.

Am zile și nopți fără șiruri, pierdute,
Le trec ca să treacă-n risipă, pe veci;
N-am mintea de-a ști, să le fac petrecute...
Aș vrea să le-ngheț; le conserv, le țin reci.

Pe ceas mi-l fac singur -cu limbi fără număr-
Refuz sărbătoarea de trecere-n an;
Privesc viitoru-n trecut peste umăr...
Refuz orice calcul, rămân vieții fan!

poezie de (9 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Odată

Cu cât nostalgic peste timp gând lunec
Palmele întinse, cu inima toată
Din nou să te adulmec,
Parcă ar fi ieri, odată.

Alerg a vieții cursă spre înapoi
Să împușc eșecuri cu încărcătorul roată,
S-adun soare din zile fără ploi,
Să fiu iar, cum odată.

Citesc înfrigurat tomul, de la sfârșit,
Cu frica de coperta depărtată,
Să aleg doar litere ce spun... iubit,
Ce l-am crezut, singuru', că-i... odată.

poezie de (22 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Doina românilor

Dragii mei,
să ne unim,
Să putem să biruim,
Să aducem peste țară,
Steagul alb și primăvară...

Dragii mei
să fim buni,
Și cu gândul la străbuni,
Să ne iubim între noi,
Să fim uniți în nevoi...

Dragii mei,
în gând curați,
Așa să devenim frați,
Să aducem peste țară
Armonie... Omenie...

Dragii mei,
să avem credință,
Fără ea nu-i biruință,
România-i țara noastră,
Însă patria cerească
O găsim când vom pleca,
Tatăl... ne va aștepta...

poezie de
Adăugat de Gratiela LionteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Și dorințe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Și decizii mai greșite
Câte sunt și nu au leac?

Câte răutăți sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârșite
Numără un om la care,
Viața este pe sfârșite
Câte, când speranța-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viață,
Fără ură și minciună
Ce-ți fac inima de gheață
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranțe deșarte
Are cel care greșește,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căiește?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimește
Într-o viață din trufie?
Multe și-l nemulțumește
Câte, nimeni n-o să știe!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viață?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranță!?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
Adi Conțu

Priviri furișe

Ești dulcele care mă înfioară
Și gust de sare ce îți simt pe piele,
Ești universul unde gându-mi zboară,
Ca să-ți culeg în dar, buchet de stele.

Am să te rog să le așezi în glastră,
Să-ți lumineze drumul către mine,
Ca să putem, în nebunia noastră,
Să credem că tot cerul ne-aparține.

Nu se pot stinge, poate, niciodată
Atâta timp cât suntem împreună,
Fecior timid și-o preafrumoasă fată,
Ce se privesc în ochi, mână în mână.

Zâmbești din nou, sfioasă, preacurată
Și eu mai fur de pot, o sărutare,
Te fâstâcești, o clipă, dintr-o dată
Iar eu infricoșat îmi cer iertare.

Tu râzi și-ți spui... săracul.. mă iubește,
Dar e copil la suflet și e blând,
Iar gândul meu, în el, se ghemuiește
Ca inima să i-o ascult bătând.

Și uite-așa ne vom iubi de-a pururi,
Chiar dacă peste tot e disperare,
Eu fi-voi apa care-ți curge-n râuri,
Iar tu... fior de val la mal de mare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Clipa de gând

Sunt zile și zile ce vin și se duc,
Se-agită cu gânduri ce-apar uneori
Prin clipele triste ori clipe-culori,
Iar gândul, prin ele, e-adesea năuc:

O clipă e vesel, o alta e trist,
Provoacă un zâmbet sau pune un nor
În ochi ce scânteie a rouă de dor,
Apoi se transformă în gând optimist.

În zile cu gânduri în clipe-izbuc,
Acelea în care mă-ntreb ce mai faci,
Te văd alergând peste câmpuri cu maci...
Sunt gânduri ce vin și-ntr-o clipă se duc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Părinții mei

Vă tot aștept, din nou, să stăm sfătoși de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteți împreună și mama face ciorbă...
Și dacă vă iubiți, la fel, părinții mei?!

S-a scurs atâta timp, fără să vă revăd
Și n-aș vrea să vă uit; din minte-mi pun condei
Să vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braț sunteți, părinții mei!?

Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceți
Și cine vă ascultă povețele-n crâmpei
De moarte pentru viață, ce-n șoapte le-ntorceți...
Vă șușotiți și-acum, cu drag, părinții mei?!

Vă pun o întrebare, așa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneți un mesaj, sau îngeri să renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinții mei!?

... Și-acolo, e vacanță sau tot munciți într-una
Și cui mai dați bomboane, cui întrebați; "Mai vrei?"...
Vă mai mândriți cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări și țări?... Vă e dor, părinții mei?

Și dacă ați plecat, n-ați luat bilet retur
Să vă întoarceți, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-ați fi fost, sau sfinți, să dați un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinții mei!

Că știu, voi n-ați avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneți mie și eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj să scap de rău, nevoi
Și să ne întoarcem toți, c-am timp, părinții mei?!

Voiam să știu și dacă singuri sunteți pe-acolo,
Sau vă aveți cu toții -frați, veri, toți îngerei-
Ca să le spuneți voi -că am vocea în tremolo-
Că un dor nebun mă ia, să vin, părinții mei!

Să-mi spuneți voi, curat, de viața chiar există
Și trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Și ce-i
Mai important să fac, cât încă pot; o listă,
Să vă aduc de-aici, din iad, părinții mei?

Să știți c-am învățat cum pot să fac, să zbor,
Căci pot pe nori să sui, chiar dacă norii-s grei
Și pot să iau, datornic, o scară să cobor
Plin brațe tot, de daruri; voi doi, părinții mei!

Mă uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...

poezie de (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Taboo

Stupid ne bucurăm l-aniversare
Sărbătorind o pierdere-n câștig,
Deși suntem părtași de ani-vărsare;
Moment inubliabil, când destinu-mi strig...

Ne păcălim c-o falsă reînviere
La fiecare primăvară nouă;
Amarul trecerii crezând că-i miere,
Încrezători că viețile sunt două...

Ne prăvălim în pat, spre dimineață,
Neștiind că noaptea-i numai o himeră
Ce poate dăinui-n sfîrșit de viață...
Avut ce-l pierdem, ca pe-o efemeră.

La slujbe ne-nchinăm umili la sfinți,
Făcând un pact, nescris, cu a lor moarte...
Ne pierdem timpul, precum scoși din minți
Și nu petrecem, ne-mbuibăm de carte.

Producem bunuri -îndobitociți,
Sculați cu noaptea-n cap, să ne uzăm-
Nici nu gândim, la ce-am fost prorociți;
Să putrezim golași, când destrupăm!

Ne procreem, fără sfârșit, în copii
Ce-avem ca o oglindă-n timp ce trece;
Familii facem, clan cum interlopii,
Crezând că stăpânim timp... ce petrece?!

Oare de ce nu calculăm și moarte;
S-o programăm ca pe-un buget de-a fi?
... Tot evitând gândul, ce ne desparte,
Cu crez că nu va fi... ultima zi?!?...

poezie de (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întrebare

De ce nu ne cunoaștem între noi?
De ce umblăm pe străzi fără salut?...
Chiar de suntem cu toți... "necunoscut"
Și ne-am dori să nu fim singuri, minim doi.

Avem doar gelozii, râvnim la altul,
Chiar lucrul bun, pretindem de greșit;
Mințim ușor, Satană-am devenit...
Nu credem în etern, valoare, ci instantul!

Acum, nici frați nu-și recunosc surori,
Se dușmănesc, pe averi din moștenire
Și alții decid tot; bani, viață, irosire...
Rămân, pământ și-o apă, sufletul datori!

E oare lumea întreagă o himeră?
Suntem doar indivizi cu atestat?
Nu credem că iubirea ne e un "dat"?
De ce ne transformăm planeta, într-o golașă sferă?!

poezie de (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Strigăt...

... te-am strigat, în gând și-am auzit ecoul, ca un flux de maree
ce mi-a inundat fruntea, înecat de-atâta așteptare zile la rând,
inutile, când numai noaptea, întunericul, el singur, îmi dă-n vise curcubee,
să te amestec infinit culori, să te țes până ploaia cerne, se plângând
că nu mai are arc să-și facă punte către soare,
să piară într-un reflux și să rămân o arătare...
uscat, până ce mă vei inunda din nou, cu strigătul asfixiat în propriul gând...

poezie de (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Să nu mă minți

Să nu mă minți acum, mai bine niciodată
Căci dragostea ne moare-n anotimp,
E iarnă cu alei întortocheate
Spre inimi nu se-ajunge-n contratimp.

Să nu mă minți acum, mai bine niciodată,
Căci frunze suntem în bătăi de vânt,
Suntem noi, doi, și iarna o arată
Și și-ar dori un soare-n plin cuvânt.

Să nu ma minți acum, mai bine niciodată
De-am trece singuri gândurile reci
Și vorbe multe, spuse fără noimă
Ce-au transformat din vise în poteci

Să nu mă minți acum, mai bine niciodată
Am fost făcuți din dragoste si vis
Dar n-am știut culege rodul toamnei
Ducem acum în spate ce e scris.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imposibila debarasare

M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Și-i tot mai rău, nu e mai bine.

Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau șanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puțin și nu mai vreau.

Aș vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot și eu și anturaj...
Nu știu, e-o lipsă de curaj
Sau nu știu, eu, cum să fac saltul.

Îmi număr zile petrecute
- Nici nu știu, de sunt câștigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Și le credeam pururi avute.

Mă pierd și nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.

Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simț și suflet
Și cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?

E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... și existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...

poezie de (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Gânduri și timp

Cad grele pleoapele către pământ
și gândurile se-nalță spre cer...
Aleargă dezlănțuite făcând legământ,
pe moment se opresc plutind desuet,
ochi în ochi cu-nțeles se privesc
apoi din nou în galop se pornesc...
Timpul nu se naște, nu moare
se-ascunde sub al nostru cer,
e doar o schimbare constantă,
vieți și iubiri ne fură zbicer.
Nimeni și nimic nu l-a sufocat
vârsta-i nu se cunoste, deși ades invocat
mereu a existat și-așa va fi mereu
căci el este nimic, nimic de colorat
cu ale noastre vieți și existențe de brocat.
Timpul e-n noi și noi suntem timp
totul e timp fără de timp...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Corn de timp vrăjit

Toamna asta e frumoasă, luminoasă ca un gând!
Mi-a păstrat soarele-n casă și-amintirile pe rând.
Cu căldura-i de poveste mă-nconjoară brațul ei.
Luminoasă toamnă este peste suflet și pe-alei!

Toamna asta-i minunată, generoasă peste poate,
Cu vinul, mustind pe masă, jubilând printre bucate!
Și-n poiana toamnei noastre, prefăcută-n primăvară,
Suntem regii către care ploi de stele iar coboară.

Visele se cern fantastic, dintr-un corn de timp vrăjit
Ca o veste minunată ce pământul a-nverzit.
Sufletele cântă iară, melodii de mult uitate
Și amurgul-sur coboară legănând acestea toate.

poezie de din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Dorință eminesciană

Aș vrea să-l văd pe Eminescu-n pantaloni scurți, dezinvolt
Zâmbind la soare fără gânduri, doar desfătându-se pe-un câmp
Mijind de flori printre prieteni veniți de pe la Ieși, din Olt,
Să-și guste un' la altul glume pe-un dialog... de limbă strâmb.

... Să-și uite datul de titan, să-și lase frâu liber de geniu
Eliberat în imoral, să-și pună suflet la bătaie,
Să-și vindece maladul trup, să salte alături-n nou mileniu
Cu plete-n vânt, să soarbă izul de fericire... Un șpriț să-ndoaie...

Să-și lase timpul pentru hrana de zi cu zi, să-i fie dor
De tot ce și-ar fi vrut să aibă; s-asculte muza în cantate
Se depănând în vise limpezi, să-și umple suflet de amor
Fără suspin, fără trădare... Știindu-se o eternitate.

Ce dor îmi este să-l ating, să-i pipăi fizic, gând, speranțe,
Să stau -cum paparazzi, nopți- să-i fiu străjer din altă lume,
Să pot să-i fac din munca mea buchet de sute de vacanțe...
Doar să respir același aer, s-ascult când e chemat pe nume...

Ce mult aș da să-i spun... Mihaie, să suim dealul cu catrinți
Că vine și Ion lu' Creangă, al lu' Coșbuc... și-i plin de fete
Se pogorând dintre Luceferi pe ulițe cu alai de prinți
Ne petrecând cu flori de tei, albastre, brune sau brunete...

Mi-e dor, repet, de-un Eminescu de trup și purtător de suflet,
De simțuri, zâmbet, poate râs... de pielea dogorind dorinți;
L-aș vrea un pieton de rând, să-l văd pășind ca-n vis de umblet...
Oricum ades l-ating pe umeri și-i spun... că-s duhul scos din minți!

poezie de (7 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook