Dorinţă eminesciană

Aş vrea să-l văd pe Eminescu-n pantaloni scurţi, dezinvolt
Zâmbind la soare fără gânduri, doar desfătându-se pe-un câmp
Mijind de flori printre prieteni veniţi de pe la Ieşi, din Olt,
Să-şi guste un' la altul glume pe-un dialog... de limbă strâmb.

... Să-şi uite datul de titan, să-şi lase frâu liber de geniu
Eliberat în imoral, să-şi pună suflet la bătaie,
Să-şi vindece maladul trup, să salte alături-n nou mileniu
Cu plete-n vânt, să soarbă izul de fericire... Un şpriţ să-ndoaie...

Să-şi lase timpul pentru hrana de zi cu zi, să-i fie dor
De tot ce şi-ar fi vrut să aibă; s-asculte muza în cantate
Se depănând în vise limpezi, să-şi umple suflet de amor
Fără suspin, fără trădare... Ştiindu-se o eternitate.

Ce dor îmi este să-l ating, să-i pipăi fizic, gând, speranţe,
Să stau -cum paparazzi, nopţi- să-i fiu străjer din altă lume,
Să pot să-i fac din munca mea buchet de sute de vacanţe...
Doar să respir acelaşi aer, s-ascult când e chemat pe nume...

Ce mult aş da să-i spun... Mihaie, să suim dealul cu catrinţi
Că vine şi Ion lu' Creangă, al lu' Coşbuc... şi-i plin de fete
Se pogorând dintre Luceferi pe uliţe cu alai de prinţi
Ne petrecând cu flori de tei, albastre, brune sau brunete...

Mi-e dor, repet, de-un Eminescu de trup şi purtător de suflet,
De simţuri, zâmbet, poate râs... de pielea dogorind dorinţi;
L-aş vrea un pieton de rând, să-l văd păşind ca-n vis de umblet...
Oricum ades l-ating pe umeri şi-i spun... că-s duhul scos din minţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii noului val

Copiii privesc azi părinţii drept comori
De zilnice prădări, ce traiul le-ntreţine
Ferice; ca-nainte de finişul cu flori,
Să-ngroape tot ce au, să-i lase pe ei bine.

Nu au de ce să-şi ia, lumeşti averi, părinţii,
Să-şi prăpădească bani pe lucruri efemere;
Să mănânce prea mult?!... De ce să-şi "puie" dinţii?
Să-mbrace chinezisme!... Că nimeni nu-i mai cere!

Să-şi pună trup în ziduri, cum Ane de Manole
Şi carduri de carton să umfle din mici pensii!...
De-ntreţinut... se poate; la rând cu banderole
De nevoiaşi! La cozi... cu mâinile-n extensii!

Îşi tocesc minţi pe bănci, prin parcuri, la terase,
Băieţi şi dive june, la cursul de... valută
Cerşind puţinul strâns; că-s cărţile prea groase
Şi costă mult căminul şi bursa-i mult... scăzută!

Mai trec aşa pe-acasă, să-i bucure, să-i vadă
Şi stau puţin -n-au timp şi celularul sună
Şi lasă masa plină- au întâlniri pe stradă...
Le trebuie diurna şi peste... O arvună!

Aşa-şi iubesc părinţii, copiii din nou val;
Se străduind să fie independenţi, plecaţi,
Să nu-i împovăreze... Le sunt doar... ideal;
Nici tot să nu se ştie... să moară disperaţi!?...

Pe vechiul stil; "cu duhul, să moară împăcaţi!"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubit popor

Ar fi esenţă multă în acest iubit popor
-Cum timpu-i chintesenţă de alean, nespusul dor-
E plin de oameni buni, de caste, vii Mesii
De apostoli... Să-i răzbuni pe toţi, să-i reînvii!

Este deştept poporu-mi şi eu sunt doar fărâmă
Şi-ncerc ca şi pe mine să-l scot din greu, minciună!
Şi-i cald şi omenos, credincios surghiunitul...
Neputincios 'n milenii i-e sufletu-mi, iubitul!

Profundu-i greu la văz, că acela ce munceşte
Cu cap plecat, timp n-are; de grâu, de-ovăz speteşte,
Să ţină din fiertură o spumă gri-murdară
În loc s-o arunce c-ură şi să-şi salveze ţară?!

Şi genii are, atleţi, popor ce nu-i cântat,
Minţit că-i înţeles, că-i greu... Doar la votat
Evlavios naiv, cinstit se dă cu totul,
Neştiind că-i va fi luat, parşiv; născut şi mortul!?

Căci asta-i ce-a rămas din ce încă e-al lui,
Fiindcă pământ i-au dat... un "tun"; de mort să pui!
Că n-are să-l muncească bătrân şi fără stare
Şi-atunci sunt "colectivi" să-l ia... Să nu-l mai... "are"!

Nici bun de gură nu-i şi i-au sărit doar ţambre
De gâlcevari haihui ce stau putori prin "chambre"
Şi-l judecă pe el, că nu-i-ndeajuns, nu face;
Deci biruri doar să aibă, de muls e... Să-l dezbrace!

I-au luat poveşti, că zâne avea... şi avea şi Rege
Şi hoţii-mpălătiţi din jilţuri zic că-s lege,
Ce-o strâmbă-n punga lor să-şi facă dinastie,
S-aibă popor ce vrea... Regat de ţigănie?!?

Păcat că Dumnezeu, oh, nu ne dă cu carul
Din heleşteul plin, popor să-şi ia paharul
Să-nchine crez că bine-i va fi cândva, o zi;
Nu lui, rând nu-i mai vine... Să roage la copii!

Stând în genunchi plecat, popor mă-nchin la tine
Să ridici fruntea sus şi tu să spui ce-i bine!
Cu barda, c-altădată să dai, nu să omori...
Doar să te-aduni iar gloată, că-i şti... Şi să-i dobori!

Din slaba-ţi cârcă, otreapă să-i faci... legaţi cu sfori!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruşine

Cât timp cuţitul nu va
Tăia acest creier, bucată
Verzuie de mucava
Nicicând de idei vizitată,

(El, însă, ar trebui
Să-şi taie urechile, ambele,
Nasul şi buzele, şi
Să-şi jertfească şi gambele!)

Cât timp, aşadar, n-o să-i intre
Cuţitul în cap ca să-l taie,
Şi-un foc n-o să-i ardă în vintre,
Şi pietrele n-au să-l jupoaie,

Copilul ăsta barbar
Nu trebuie să înceteze,
Nicio clipită măcar,
Să-nşele şi să trădeze

Şi să împută văzduhul
Ca un motan din Munţii Stâncoşi.
- Când o să-şi dea, însă, duhul,
Rostiţi totuşi o rugă, pioşi!

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Scrieri alese, traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară în ipostaze

Dragostea de pământ de ţară rămâne o pururea ascunsă,
Nesimptomatică, cum codul de-un virus înglobat în genă,
Un saprofit ce-ţi ţine hang cât simbioza-i nepătrunsă
Şi-un neştiut, ori cunoscut, pretinde loc... o alergenă.

Se poate rupe doar liant, când pasul calcă în afară
Şi duce trup pe alt tărâm, minţind pe minte că-i la fel,
Iar mintea-şi spune că-i doar tren, ce s-a oprit în altă gară,
Poate o haltă, o escală, cum puşca în pace... pe-un rastel.

E-un dedesubt dogoritor, cum magma sufletului, caldă,
Ce poate plânge în ochi de lavă când s-a strâns, doar insurmontabil
Şi, vrea să curgă, să atingă marea, iubirea ce i-e scaldă,
Să-şi răcorească mădulare de-atât visat... în sol instabil.

E loc şi mamei adoptive, ce primitoare creşte pui,
De-i mic, ori mare şi-l adoptă şi-i face leagăn, fără lanţ,
Doar să se avânte, că-i o doică ce alăptează orişicui
Şi-şi pune cald sân la bătaie şi pat, culcuş... în loc de şanţ.

E ţara o obcină, ori mâna, întinsă ca să-i creşti în palmă
Şi gând nu poate să despartă un suflet ce-are două mame,
Că e-atât loc, de este suflet şi mult cuvânt, când nu-i sudalmă...
Dar parcă cea care te naşte, nu poate sânge să destrame...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă fără temei

Ai mai fost la mormânt de părinţi să-i adori,
Să-ţi iei timpul să creşti şi să împrăştii de flori
Un tărâm cruciat, osuar de pământ?
Să stai curb şi să plângi şi să nu vrei veşmânt
Să-ţi acopere trup, ca al celor din cruci
Că le semeni... şi ştii că acolo te duci.

Şi că nimeni la rând are timp decât rar
Să mai vină a pururi la... stins felinar,
Şi să pună copii să-şi ia timp de neant,
Să nu uite vreodat' că prezentul pedant
N-are pic de valoare-n sfârşitul de ieri
La speranţa de mâini înspre noi învieri.
Fiindcă a cere întrun', nu-i deajuns fără har
Când nu pui la bătaie o credinţă măcar.
Că la rândune-n timpuri fi-vom taţi şi copii
Şi că mâine nici stele rămâne-vor vii.

Iar morala speranţă "învăţăm din trecut...
Fiecare la rând... fi-va suflet de lut".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine l-a pus pe bărbat să-şi facă legi şi obiceiuri nedrepte, să-şi cultive duhul său şi să lase întru neştiinţă pe al aceleia care o să-i fie nedezlipit tovarăş al vieţii?... Trebuie să sufere viclenia celui robit, căci puţini sunt robii care îşi binecuvântează jugul.

Ion Heliade Rădulescu în Curier de ambe sexe (1837)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul merge la război ca să-şi ucidă duşmanul? Nu: merge ca să moară pentru ţara lui. Femeii îi place oare să-i arate soţului cât este de mulţumită? Nu: vrea ca el să vadă cât i se devotează, cât suferă ca să-l vadă fericit pe el. Aşa se întâmplă: copii care renunţă la visele lor ca să-şi bucure părinţii, părinţi care renunţă la viaţa lor ca să-şi bucure copiii, durerea şi suferinţa justificând ceea ce trebuie să aducă doar bucurie: dragostea.

Paulo Coelho în Unsprezece minute (2003)
Adăugat de roxanne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă viaţă

Mănunchi de flori pe masa sfântă
Încântă
Un suflet străbun pierdut între lumi
Nebun
Îşi caută mama îşi caută fraţii
Răpiţi
De mână de demon de ochii de vidmă
Ascunşi
Prin arsele ierburi, pe strâmte poteci

Şi-atunci...

Te-ntrebi ce-a greşit să sufere grabnic
Groaznic
Va fi de-i vei afla trecutul, doar fugi
În noapte
Şi-ţi caută îngerul şi ţine-l de mână
Străină
Să-ţi fie persoana din noaptea cu lună

Se-adună...

Să-l caute să-l bage în cuşti de foc
Din glastră
Să rupi o floare să-i dai să nu uite
C-a fost
Un om făr' de soartă lovit de probleme
Zâmbind
Să-şi dea sufletul privind spre Pământ

În gând...

Să te rogi să-şi revadă părinţii
Trecuţi
Printre vămi de vazduh de decenii
Departe
Privind plângând spre lumina divină
Sperând
Că-l v-or vedea într-o altă viaţă.

poezie de Alin Ojog (24 martie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare trebuie să-şi îngrijească şi să-şi divinizeze sufletul în felul lui propriu, fără ca să-i fie ciudă de cum o fac alţii.

citat din Martin Buber
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a obosit cuvântul...

Mi-a obosit cuvântul şi-n tăcerea sacră,
Priveşte cu ochi trişti voinţa ce masacră
Şi vis şi bucurie şi vers înflăcărat,
Şi şade-ngenuncheat, tăcut de-mpovărat.

Şi-atâtea răni pansase în versuri zâmbitoare,
Şi n-a spus niciodată că şi pe el îl doare
Şi sufletul şi fila şi soarta ce pălea
Într-o revoltă mută că-i strâmbă, da de rea!

Mi-e istovit cuvântul şi-l las să stea cuminte,
Într-un ungher ascuns, golit, fără veşminte,
Să-şi bandajeze suflet şi răni să-şi oblojească,
Că e aşa mâhnit, de nu vrea să-mi vorbească...

Mi-a obosit cuvântul... retras, cu slăbiciune,
Îl mângâi ca o mamă, şi spun o rugăciune,
Să-i dea Domnul speranţă şi zvâc animator,
Să-l scot din letargie că făr* de el, eu mor...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiune studiantă

Impertinent, îmi strecor văz prin largile ferestre
în sălile livide de neoane în toi de seară,
la ceafa învelită în părul des, variind culori,
ce-ascund din feţele stând rând în bănci, cu coate peste,
s-asculte nevăzut... ce-ar fi la capătul de sală,
se-aprofundând de-un studiu vrut, uitând de orice ori...

E, între zidul-carapace a sunetului de exterior,
golul de spaţiu, plin de mintea fremătând să afle,
nu doar în ajunul dimineţilor, în amieze...
E aproape un sârg, o lume aparte, în amor
cu dor de-a nu se risipi, a se dedica să-şi salte
spirit sieşi, sau mai mult, la alţii dăruindu-se proteze...

... La atâţia, alţi mulţi, ce nici nu ştiu de ei, nu vin să-i veze...
pe ei, o nouă studenţime; cea ce aştept, o ţară să mi-o pavoazeze!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este tot atât de primejdios pentru om să-l cunoască pe Dumneeu fără să-şi cunoască propria-i nimicnicie, cât şi să-şi cunoască nimicnicia, fără să-l cunoască pe Dumnezeu.

citat clasic din Blaise Pascal
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S., România!

S-a vrut, mai mereu, să se piardă
O ţară, la margini de lume,
Istoria-i toată să ardă,
Să nu-şi mai găsească un nume!

S-a vrut să-i dispară eroii
Otravă sub brazde să fie,
S-o sfâşie-n taină vulpoii,
S-o-nghită pământul de vie.

S-a vrut sărăcie şi ură,
Un plâns înnodat în batiste,
Căluşul ce strânge în gură
Cuvinte rănite şi triste.

S-a vrut, mai mereu, cu durerea
S-adoarmă românul sub pleoape,
Gustând întru totul căderea,
Să nu-i fie nimeni aproape.

S-a vrut să se fure o ţară
Cu tot ce primise de veacuri,
Să-i ducă tot auru-afară,
S-o lase cu răni, fără leacuri.

S-a vrut ca pământul în care
Copacii au prins rădăcina,
Să-l vândă la prima strigare
Să-şi plângă o ţară ruina.

S-a vrut şi se vrea nebunia,
Cu legea în mână să moară
Ţăranul, privind ironia
Politic ce-n tihnă măsoară

Un rest nemilos ce-l jucară
Mai marii ce nu gustă greul,
S-a vrut şi se vrea dat afară
De-aici, de la noi, Dumnezeul!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrei... Gheorghe

Avem toţi proprii Dumnezei,
Aşa cum Dumnezeu ne are,
Dar parcă un rus, român, e-n stare
Să fi fost unic... Gheorghe Andrei!

N-a fost timp 'ndeajuns, lachei
-De ştoarfe, false din popor-
Să-şi ia cu barda, cu topor
Ascuţit spirit... de-un Andrei!

Era, până mai ieri ce vrei
Din lumea sincer devotată
Să spună drept, cu judecată
Că-i doar un "fake"... ţara lu' Andrei!

Există, să ştiţi, porumbei
Ce duc mesaj d'eternitate
Că lume nu-i fără dreptate...
Spusă tăios, doar de-un Andrei!

Nu va mai fi uşor să iei
Adevăr pur în palme sparte
Şi să-l arunci 'nspre feţe moarte...
Să stropeşti falşii... cum Andrei?!

De azi vor fi doar derbedei
Mai mulţi, din adevăr să fure
Şi, mai puţini oneşti să înjure
Meschini şi hoţi... Era Andrei!

Ce rară-i lumea de idei
Şi va fi tot mai rar, mai rară
Să ţină sincer la a mea ţară,
Cum Gheorghe... Prenumit Andrei!

Mă închin la spirit de holtei
În gând şi în fizic, în credinţă,
Cum încă îl am, Gheorghe, conştiinţă
De-un neam... Ce l-aş vrea tot, Andrei!!!

Te salutăm cu toţii, ai mei...
Vă rog să-l plângem, 'n suflet grei!!!

In aeternum memoriam, Gheorghe... Andrei,
Un jurnalist, un om!!!... Sunt Zei?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (La fel ca-n teatru scena lumii este)

La fel ca-n teatru scena lumii este.
Jucăm într-un balet fără de veste:
Când cineva ar vrea fierbinte
Să-şi facă drum spre titluri mai propice,
Nu-i bai să-şi obosească mintea -
De-ajuns piciorul să-şi ridice.

poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Ion Hadârcă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiriduş

De la fereastra luminată cum galbenul de ou lucios,
Plecat din buzele în freamăt de frăgeziri de roşii maci,
Se înalţă cald fuior de vis în ruga gândului sfios
Cu timp uşor, de zbor... copila, doar ochi-i desfrunzind copaci.

Ar vrea, cu mâinile întinse din vârf de muguri, să atingă
Şi ea din bolta toată stele, să-şi simtă astrul fără nume
Acum, când încă n-o cunoaşte, dar ştie că de-ar fi să stingă,
Copila-i va fi o scânteie, o zi, sau noapte... lăsând lume.

Nu ştie că-i aşa firavă, numai speranţe, de va fi
O rază să-şi îndrume licăr în umbra astrului pribeag
Şi ar vrea în palmele-i să-l ţină, în răsăriri de zi cu zi...
Să şi-l culeagă din sclipiri pe-o aţă în colier, şirag.

Întreabă licărul, copila, cine o aşteaptă în prag femeie
Şi cum va fi păşitul roşu de drag, din sânge de fecioară,
Iar dacă dor este etern, sau spulberări veşnicu' încheie
Şi, lacrimile-s de extaz, ori stoarcere... de-ar fi să doară?

În palme îşi încălzeşte starul, cu răsuflarea întretăiată,
Plăpânda fată cu păr moale, tot o mătase sclipitoare
Şi vrea în dar să dea la stea cosiţa-i, coadă ea să-şi facă...
Cometa lui să poată fi, de vrea... lucinda călătoare.

Şi astrul rece parcă înmoaie din albăstrimea de gheţar
Şi parcă pâlpâie a ou, un galben cald de gălbenuş,
Ce se topeşte în sticla în ramă, ca bobul de-un mărgăritar,
Jurând să stea suflet ferestrei copilei, partener de urcuş...

Când vor pleca, o zi, o noapte, cu acelaşi nume... Spiriduş...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrădăcinări

Se crapă mai mult crengile şi le curge verde
ce coagulează în frunze,
să închidă rănile de muguri,
după care, sau poate de la debut,
apare machiajul colorat al florilor,
care, ca orice machiaj, veştejeşte înspre şters,
cade, frumuseţea se pierde,
rămânând nişte negi, buburuze
ce umflă şi îşi iau nume de pere, de struguri...
lipsite de gust la început,
fără stil, fără jocul culorilor...
se împlinesc mai apoi să îmbete de arome, parfumuri, sămânţe să-şi lase, din mers,
să-şi ţină în radicule trupuri, un floral univers.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce doreşte cest apus?

Jefuită, se supune,
Contând pe cele promise,
Pe primirea-n Uniune,
C-au semnat cuvinte scrise,

România devastată
De lacomi fără onoare,
Siluită şi forţată
Cetăţenii să-şi omoare,

Să-i alunge, să-i despoaie,
Sau, să-i bage-n puşcărie,
Să-i lase făr' o lescaie,
De-o perfidă cârdăşie,

Iată că se dumireşte
Cå e cum Poetu-a spus:
"Ce-i mână pe ei aicea?
Ce doreşte cest apus?"

poezie de Marius Adrian Porojnicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!