Odată

Cu cât nostalgic peste timp gând lunec
Palmele întinse, cu inima toată
Din nou să te adulmec,
Parcă ar fi ieri, odată.

Alerg a vieţii cursă spre înapoi
Să împuşc eşecuri cu încărcătorul roată,
S-adun soare din zile fără ploi,
Să fiu iar, cum odată.

Citesc înfrigurat tomul, de la sfârşit,
Cu frica de coperta depărtată,
Să aleg doar litere ce spun... iubit,
Ce l-am crezut, singuru', că-i... odată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată

Odată, am iubit o fată
şi împreună am iubit
toate cuvintele.
Mai apoi,
cuvintele au venit
peste noi
să ne împresoare,
să ne doboare!
De atunci, printre cele
cuvinte rebele
ne iubim şi-n tăceri,
de azi
şi de ieri.
Cuvinte sublime,
tăceri omonime.
Odată, am iubit o fată...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te purtam pretutindeni

Te purtam pretutindeni,
ca pe o comoară
viaţă de rouă,
viaţă de vis;
înfloream odată cu tine
şi urcam pe creste mereu,
şi mereu
nimic nu-mi stătea în cale: nici marea
cea mare,
nici fruntea îngândurată a unui zeu
*
te purtam pretutindeni,
ca pe un dar cuvenit,
doar al meu...
viaţă de roze, viaţă de gând
însorit
lăcrimam odată cu tine şi cântam
în furtună, şi cântam:
odată tu, odată eu...

te-am purtat pretutindeni:
prin soare şi vânt, prin viscol
şi ploi,
dar niciodată nu te-am întrebat
de ce sîngerai –
când eu urcam, şi tot urcam
fără să mai privesc înapoi
viaţă duioasă - uneori, dulce,
alteori amară -,
cu zâmbet încrustat
în statui...

8 iulie 2018

poezie de Valentina Becart (8 iulie 2018)
Adăugat de Valery Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit odată... vara

Am iubit odată, vara
Cu noianul ei de fluturi
Ce cu verdele-i din suflet
Creştea multe începuturi.

Am iubit odată, vara
Ce la focu-i mă-ncălzea
Când îmi întindea ciorchinii
Şi o stea îmi promitea.

Am iubit odată, vara
Cu al ei izvor curat.
N-am să mai găsesc, în viaţă,
Apa-aceea niciodat!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statică reverie

Nu mai am niciun gând, nu ştiu ce-aş face, spune,
Golit de ţel, de tot, mă irosesc în lene,
Nici inima-mi nu-mi bate, în artere... numai vene
Îmi recoltează simţuri, ce şi ele ar apune.

Sunt parcă un inert, cuprins de-un scurs de vlagă,
Epuizat de-a face, rămas doar aşteptare
Să se petreacă orice... oricum orice încercare
E-un gând, mereu rămas doar vrutul ce se roagă.

Aştept ca bila neagră -rămasă nemişcată,
Ce stă pe pluşul verde să nu se încheie joc,
Sub abajur aprins, pâclit de fum- noroc,
Să cearnă etern, să fiu... şi eu aşa, odată...

La masa cea de taină, taina mea... a mea roată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miel

peste ceva timp va fi ieri,
din nou,
a trecut Paşte, am mai mâncat un ou,
am dat crez iar la învieri.

port în imagine pe mielul-sacrificiu,
din care muşc...
parcă mă împuşc
când ştiu că n-a clintit la ultimul supliciu.

nu mă mai plâng, că mă tot trec,
căci nu sunt cast;
omor pentru al meu fast,
doar să petrec.

de ce mă-nchin atunci,
cerşesc credinţă
că sunt mai bun... copia de fiinţă,
cu-i mă aseamăn... şi-omor altora, prunci.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naiv bileţel, netrimis

Prin lanuri, ce-mi apleacă vântul,
cu gând odată aş colinda,
să te văd iar, să-ţi spun cuvântul;
"atât de mult... j'envie de toi"!

Cum nopţile le aştept să treacă
şi de zi nu m-aş sătura,
orice amintire o strâng, de pleacă,
"să nu te pierd... j'envie de toi"!

O lume întreagă nu există,
cum singur eu, myself, io, moi,
n-aş fi doar vid, gol ce persistă,
"de nu revii... j'envie de toi"!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez ca un copil

Să dormi ca un copilaş înfrigurat după ce a colindat iubirea
Cu capul în palmele mele, vei putea?
Să te dezmierd cu mângâieri peste ochii limpezi cu care mă priveşti?
Să te cuprind cu braţele peste inima ce bate tare, parcă ar dori să zboare?
În ochii tăi mă văd copilul de-altădată cu flori în mână,
Cu zâmbetul larg, primitor,
Cu braţele întinse te aştept, cu visele în palme
Mă desprind de cei din jurul meu,
Şi răsăritului îi spun, că am visat la nesfârşit
Să zbor spre necunoscut, în drum spre DUMNEZEU.
Spre taine ce pot deschide orizontul închis,
Spre misterele dezlegate de spicul de grâu,
Spre limitele conştiinţei albastre, spre visul imaginaţiei de copil,
Spre tainele noastre,
Spre cerul de dragoste plin.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui de copil

Sunt prelungit de azi definitiv
în timp,
sunt sfertul moştenit
întruchipat într-un ecran
cu haşurări de emotiv
citit din pântec de copil iubit
într-un halou, precum un nimb;
un ecou-grafic... Prim cameraman.

L-am benit cast din pur străfund
şi l-am spălat
cu mintea-mi scursă
printre o lacrimă sau două,
am tresăltat
de fericire inuită, nepătrunsă,
nebănuită pân-acum; doar gând
neîmpărtăşit, tangenţial, ce-aparţinea, gândeam, doar... "vouă".

Nu ştiu ce să aleg întâi;
mă pierd
de-un bine ce-l uitasem,
unul îmbătător, fără de noimă aproape,
că-n fond e-un semn de rău, de-apropiat haihui
de-un rece convenţional-fatal, de un dezmierd
la o planetă ce deja cu ai mei o poluasem
cu cânt ultim de lebădă... ce mai pluteşte încă peste ape.

Sunt dintre cei ce nu şi-au dus copii de mână,
doar arar
şi i-am iubit nemăsurat
aşa cum parte-am fost la rându-mi
educat,
însă lăsat fără de frâu, hoinar
neoblojit, ostentativ eliberându-mi
singur spirit ce-am transmis la fel, fărâmă cu fărâmă...

Şi mă resuscitez aşa-n neprevăzut total, în tot
să mă reschimb
ca printr-o programare
ce nu mi-o bănuiam; să mă-nsoţesc
pe un neant de-alei de gene-n timp,
să-mi fiu mereu o piatră de-ncercare
într-un frumos de nesfârşit dumnezeiesc...
peste mesaj direct de la gamet. Doar sânge de nepot.

Sunt iarăşi eu reîntrupat, nepoată sau nepot... sau doi.
De unde-atâta har
de la un boţ de fată
cum a primit
la rându-i tatăl meu odată;
o nepoată şi-alta imediat apoi...
ce-mi stă ca o icoană dragă într-o altă zi de calendar...
E-o altă purtătoare de sublim, un mit...

Un chip plin de zulufi de aur ce m-a-nsămânţat de azi într-o planetă-ntreagă...
Am încă-n cenuşiu un scrijelit de-o pată haşurată ecou-grafic... Şi despre viaţă mă întreabă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troc perdant

a dispărut curajul
în pervers,
de când nu se mai cere!
... înnămoliţi în sputa oratorilor,
pierduţi în axioma egoismului...
si cum violenţa trebuie consumată,
ne năpustim bărbăţia asexuată
bătându-ne slăbiciunile
-promotori ai ororilor,
cum sălbăticiunile
militarismului-
în frica lipsei de curaj,
ce-aveam odată apanaj!
... nimic nu se pierde...
în Univers
... doar planeta verde.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea

De la unde-ai fost odată
Pân' la unde vrei s-ajungi,
Dai din coate, ochii roată,
Depărtarea s-o alungi.

Te agiţi ca într-o mare
Ce te-ntâmpină c-un val,
Uneori, mai fără sare,
Alteori, catastrofal.

Şi nu vezi că-i doar o mare,
Nu vezi nici că-i doar un val,
Te forţezi să-ţi faci cărare
Către un... ceva final.

Când ajungi, priveşti în urmă,
Dar ţi-e foarte greu să vezi
Căci, în spate, anii, turmă,
Te aşteaptă să te-aşezi

Şi se ţin de tine... aţă,
Nu ai loc spre unde-ai fost,
Şi-ţi dai seama că o viaţă
Ai trăit-o... fără rost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai pus

ceasul să sune? şi alte legume
odată
cu noi sigur se vor trezi! încă o zi
odată
începută se duce
cum nu
ar mai fi ar mai fi ar mai fi
apăsată
de grija propriei zile – înceţoşată –
odată
abia începută puţin încordată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De basm

Tot aştept să se împlinească basmul, ce-l citeam odată,
cu ţara celui bun
mereu gata să învingă răul şi cu talpa... gloată
să se înveselească câteodată printre şotii de-un nebun
şi, să fiu poate din alaiul lung, atât de lung,
în care să-mi urmez, iubesc, curatul, purul prinţ din prinţi,
chiar fără gând vreodată să-l ajung,
să ştiu numai că-l am de neam, un neam de domni cuminţi,
să mi se-ncheie în feerie vruta mea poveste...
nu doar de moşi, ce am moşit nepot odată, ce încet, încep, o să-i urmez,
căci timp tot trece şi nu-s zâne,
nu pot regatul mult visat, dorit, să întemeiez...
şi răul care în poveste veşnic pierde, pare, el, rău să se răzbune...

să-mi strice bucuria de copil, maturului ce sunt, ce-apune.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată

odată
odată vom ajunge la...
stop între răsărituri-apusuri
dar...
încă punem melodii
înghesuim puls de inimă
zbateri care vor fi cândva
încetări de clipe zbucium-închinări
lacrimi ce...
din iubire odată
vor ajunge atunci când...
sufletul va trece fără să mai ştii
că niciodată nu vom mai fi
clipa uitării
va poposi pe pleope-gene-priviri
în irisul iubirii
acum spune-mi tu ce gândeşti
însă...
te rog nu uita
că eu încă sunt în inima ta

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm de ţară

A fost odată, în ţara sfântă ce respecta pe moş şi babă,
A fost ce-acum sunt doar poveşti,
Când se învăţau puţin istorii de neam silabă cu silabă
Şi crez era doar adevăr de voievozi... cinstiri regeşti.

Şi era mândră ţara în toate, în straie albe, toată ii
Îşi purta cinstea în blazon îşi onora strămoşii drepţi.
Cu frica urii se închina şi Dumnezei făcea copii...
Se saluta popor pe uliţi... şi asculta doar de înţelepţi.

Era demult, odat' şi odată, cuvânt blajin cu mult domol,
Iar munca grea era onoare, cum castul de nevastă-fată...
Doar aprig se curma la rău şi viaţa se dădea obol
Pentru pământu' între uluce... când neam întreg era o armată.

Era iubire pentru neaoş, primire caldă la străin
Şi la biserici închinări, pioase în genunchi, umil,
Feciorii îşi moşteneau părinţi, la fel şi bun şi, cel hain
Să se îndulcească înspre iubire... c-a fost la fel şi el copil.

În bătătură avea loc câine şi mielu' pentru Paşte sfânt,
Iar cumpăna de la fântână dădea gând bun către dreptate...
Şi uite am poposit trecutul să vă las gustul să vă încânt
De ţara mea, ce-o vreau iubită din nou de voi... posteritate.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi iar înapoi, zile de ieri [Come back, sweet yesterdays]

Veniţi iar înapoi, zile de ieri!
Zile de ieri, veniţi iar înapoi!
Dar nu numai în visul meu banal
Să îmi aduceţi supărări şuvoi
Ca să mă scol din somn la ce-i real,
Însingurat, cu sufletul greoi.
Să fie beznă când e noaptea-n toi,
Ca ziua să mai sper din răsputeri.
Veniţi iar înapoi, zile de ieri!
Zile de ieri, veniţi iar înapoi!

poezie de Robert Laurence Binyon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invers

Aş vrea să scriu cu mâna stângă
şi de la dreapta începând,
ca în arabă...
ar fi ca o reînnoire, cu plecarea-n viitor,
ce se prezumă că l-aş şti deja,
mi s-ar întoarce tot romanul vieţii, de la coperta de sfârşit,
căci aş începe cu succesul
sau eşecul,
dar cel puţin aş şti de la început sfârşitul,
însă nu al altora, scrisuri deja, bibliotecă...
al meu, ce încă nu l-am încheiat,
nescrisul chiar,
inversul...
versul, după cum se pare, fiind un deja prea banal...
până la necultural.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irepetabilul etern

Imensul, în absolut, duce lipsă-n măsură,
Că nici timp şi nici spaţiu nu îi sunt etalon.
Suntem duşi în neant, unicate-n în natură.
Clipe odată trăim; ce sunt parte din om.

Tot ce-i viu, în trăire, e la fel doar odată.
Nu sunt copii de fapte, nici de stat... inerţii.
Fiecare moment, e secundă plecată
Şi noi naştem doar noi; pe ai noştrii copii.

Aventura din timp, este film unicat...
Niciun cadru, paiaţe, nu-s aceleaşi mereu.
Ce-i trecut, pe vecie în uitare-i plecat;
Precum cal, ce nu poate a se întoarce-n fuleu.

Repetarea-i himeră; un eres în credinţă...
Fostul nu se reia. Tot ce treci, este nou.
Nu contează de-i un bun, de-i un rău, sau de-i fiinţă.
Orice lucru, la rându-i, în scenariu-i erou.

Amănunt ori detaliu, nu-s la fel niciodată...
Doar se trec fiecare, la rând expiraţi.
Şi nici zile, ce credem etern; îs tot o... dată.
Implacabil ne trecem; ieri copii, mâine taţi.

Tot misterul de viaţă, nu ne batem să-l ştim.
Luăm în lene ştiutul, cum doar noi îl cunoaştem.
Încrezători în oglinzi, zi de zi ne privim
Bucuroşi revederii... Am şi uitat, cum ne naştem!?

Ce naivi în păcat!... De cât suntem în viaţă
Nu dăm merit la clipe; nano timp, neştiut.
Tot ne credem, aceeaşi, neschimbata paiaţă
Bănuind repararea; în viitor... de trecut.

Dar nimic nu-i la fel, ce-a fost timp şi făcut.
Nici Pământ nu e-n roată, identic... maşină.
Galaxiile, Soare, mai departe se duc.
Molecule în mixer, infinit se combină.

Preţuim oare fulger, ce se îndreaptă niciunde?
Existenţe finite, ignorând că sfârşesc
Amintiri de prezent, ce devin în secunde,
Un trecut cu sens unic... viitor strămoşesc?

Suntem plânşi, colţ în gură, c-un zâmbet; priviţii
Din străfundul de negru, sau lumina-n început.
Chiar de pururi am fost desemnaţi, noi "iubiţii";
Creatorul renunţă, n-are timp de pierdut.

Şi de nu ne schimbăm- componenţi cognitivi-
Să dăm totul odată, cert ştiind nereluarea;
Vom sfârşi incompleţi- muritori inventivi
De fărâme din timp- ce-şi aşteaptă plecarea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde treceam odată

pe unde treceam odată
face corbul roată-roată,
cade timpul în târziu
şi locurile -n pustiu.

pe unde treceam odată
pe la mândra pe la poartă
nu mai am nicio cărare
căci a crescut iarba-mare.

pe sub umbra de la tei
au crescut spini şi ghizdei,
de când aşteptam să vie
mândra mea pe la chindie.

timpurile s-au turcit,
au trecut, s-au risipit,
valurile, vânturile,
pustiind pământurile.

apele tulburi s-au dus,
peste albii ele-au curs,
spălând pietrele tăcute
şi pe vale şi la munte.

alte vremi, aceeaşi roată,
şi din dragostea de fată
a rămas doar umbra ei
îngropată-aici sub tei.

vin toamne şi primaveri,
timpul a trecut ca ieri,
doar regretele ne umple,
ne dă albul pe la tâmple.

pun stăpânire pe noi
amintirile strigoi,
chipul de neunde închisu-l,
sărutând dorul şi visul...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemări în noapte

păşeşti suav pe coapsa lumii
zâmbeşti uşor
şi-ai plâns în noaptea aceea, prima dată
în zori am făurit un munte
la polul mării de opal
unde fugeam lăsând în urmă totul
ne-au şlefuit şi razele de soare
şi ne pierdeam nebuni şi goi în mare
eu timp, tu ora ce visam
astăzi neagră noapte mă apasă
imaginea s-a spart între pleoape
între noi a rămas un timp ireal
tu, regină, plecai peste ape
eu, un pas, uitat, trecător
te caut femeie iarăşi în cursul tragic al vieţii
mă apuc de zburat
îţi scriu versuri pe coapsa fierbinte
şi sărut timpul damnat
mi-ai zâmbit în bezna totală
şi te-am iubit pe o rază
ce a ţâşnit odată din ochi aprinşi de dor
înnebunesc şi strig în noapte
sunt vinovat că am iubit odată, o fată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!