Gauguin

În Hiva Oa, pe ţărmu-i lăut în mirodenii,
Am o colibă-n care vopselile îmi ţin.
Te zămislesc, femeie, dospită din vedenii,
La margine de mare, pe pânza mea de in.

O trudă grea: din purpur, din umbră şi lumină
Să prind întreg fiorul ce îl strecori în mine.
Încinsă doar cu frunze şi în găteli cereşti,
De sub sprâncene negre, tânjesc să mă priveşti.

Nu-i rece armonia din linii drepte, pure?
Şi toate chiar sunt drepte şi pure-n infinit?
De ce bizari sunt munţii şi negurile sure?
A fost cândva în lume ceva desăvârşit?

Genunea şi noianul întinderii de apă
Vor să culeagă stele, în undă să le-ncapă,
Ce-i cremenea banală?
O ţandără-n scântei.
Şi totuşi are farmec asimetria ei.

Abia m-ating de pânză, de flacăra culorii,
Că mierlele îţi cântă pe umeri şi pe gură.
Mătasa pielii brune, mireasma şi căldura:
Agavă înflorită în fuga unei ore.

Ce stea în zarea lumii, ce aprig vânt, iubito!
Centauri plini de taină răsar pe litoral:
Cel sprinten este Timpul, cel galeş e Urâtul,
Cel năzdrăvan e Gândul, cu aripi de coral.

Te duci. Şi-n largul mării îţi fulguie barizul.
Mă-ntorc ca şi flamingo la cuibul părăsit.
De şevalet m-apropii înfiorat de briză
Şi îmi ridic penelul în lacrimi tăvălit.

poezie de George Meniuc (1970)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două drepte...

Două drepte/paralele
împreună
se-întâlnesc/nebănuit
într-un punct
cunoscut ca infinit...

Două drepte/zise curbe
împreună
se-întâlnesc
lucru banal
într-un cerc/numit oval...

Două drepte/oarecare
fiecare/-n deplasare
spre obor
nu-i de rău
că îşi văd de drumul lor...

Două drepte/sinuoase
împreună/mână-n mână
se întorc
de la terase/plini de rachiu
şi spre case/se îndreaptă;
Ce-i aşteaptă?
doar ei ştiu!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, iubito...

auzi, iubito, florile pe câmp
cântă cu iarba şi pământul,
cântă şi pomii rând pe rând,
în frunza lor cântă şi vântul

pe cer aleargă printre nori
un stol de păsărele,
se prind de aripi, se cobor
şi urcă iar spre stele

dar cerul n-are nici o stea,
doar ele ştiu unde sunt ele,
la noapte noi le vom vedea
împresurate de inele

auzi iubito, greierii,
orchestră fac de dimineaţă,
dorinţele cu unduiri
ni se citesc, în ochi, pe faţă

eşti mai frumoasă ca oricând,
iubita mea cu buze coapte,
dă-mi mâna să cântăm râzând,
aceste clipe ale noastre

când te întinzi peste pământ
eşti floarea cea mai înflorită,
parfumul tău îl simt prin vânt,
vreau să-ţi respir clipa dorinţă

întinşi pe iarbă printre flori
îţi simt căldura, o chemare,
am ameţit de-atâtea ori
sub trupul tău uşor de floare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limbi de dragon

pasărea a fost dată afară din cer
pe motiv de incompatibilitate
de-atunci cântă
o sole mio

primăvara a deschis din nou
porţile edenului
mierlele grădinii rătăcind prin lumile roşii
construiesc cuibul cu aştri
sunt bolnave de risipa dragostei
şi nasc pui fără aripi
izolaţi în colivie
de limbile acelui dragon

la capătul lumii
un bărbat iubeşte o femeie
eu iubesc o stea
mierlele au tăcut pentru eternitate
şi pământul respiră a moarte

dincolo de timp
fluturii polenizează
cenuşa florilor
pentru următorul răsărit

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit cireşii

Iubito, dă de veste
Că ea natura-i vie
Tu cheamă a fi zestre
Cireşii din chilie.
Iubito, cheamă crângul
Să freamăte uşor
Cu tot ce-i numai nimbul
Să cheme gând de dor.
Iubito, vino-n timpul
Cel necuprins de frig
Unde e rupt el nimbul
De sufletul cel aprig.
Iubito, au înflorit cireşii
E ea natura-n floare
Cu suflete curate
Vestim doar sărbătoare.
Iubito, ei cireşii
Sunt plini doar de ea boare
Pe care chiparoşii
Au pus cunună mare.
Iubito, hai la dans
Să tremure tot crângul
Ne ţinem în balans
Să stăpânim el timpul.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când galeş tu te uiţi la mine

Când galeş, cu priviri divine,
Tu mă priveşti, mă înfierbânt,
Şi-atunci, iubito, uit de mine
Şi uit de toate pe pământ.

poezie de George Budoi din Catrenele iubirii (26 iulie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset blajin

afară-i vreme caldă, cu vânt ce lin adie
şi stele care scălda a nopţii feerie
în apele luminii şi-n razele tăcerii
ce curg în drepte linii prin prizma primăverii

şi Paştele se trece cu moarte iar pre moarte
călcând destinul rece, făcând la lume parte
de veşnica iertare prin veşnica iubire
prin Fiul care moare pe crucea prorocirii...

şi iarăşi reînvie ducând păcatul lumii
şi duc-se pe pustie în hăurile humei
şi noi iertaţi în toate venim la cimitire
sorbind eternitate din cupa manturii

şi pomenid plecatii cu pâinea- trupul Lui
sorbind din revelaţii şi vinul nimănui...
... şi vremea-i ca-n psaltire cu soare şi senin
şi lume -n cimitire şi Paşte de Blajin...

poezie de Iurie Osoianu (2 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars poetica

Graficianul
îşi poartă frenetic arcuşul
pe strunele foii
imaculate.
Arcuri. Săgeţi. Arcuri. Săgeţi.
Linii drepte.
Curbe.
Ovale.
Intermitente
sau neîntrerupte.
Linii şi cercuri.
Pisc şi genune.
Celest şi teluric.
Real şi vedenie.
Din arii celeste
răsare
teluricul trup
de fecioară:
cunună de stele,
cascadă de plete,
o frunte de Venus,
arcade de nimfă,
sprâncene elene,
doi ochi scrutători,
ardent dirijor,
o sferă sonoră,
cireaşă răscoaptă de árşiţa verii,
sulfină mlădie gen Nefertiti,
doi umeri scăldaţi în zăpezi de Ceahlău,
arípi de Eol,
siluetă de nimfă cu arcurile-coapse
vibrând la mişcarea
freneticei vele.
Când trage arcuşul
să-nvolbure-n transă
o coardă spirală
fără sfârşit,
însuşi desenul
se smulge din coală
şi zboară, săgeată,
în infinit.

Linii şi arcuri,
curbe şi cercuri,
zbor de Măiastră
sunt
şi cuvintele.

poezie de Nicolae Mătcaş (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o margine de gând

Pe o margine de gând,
Nasc fiori în amintire,
Zămisliţi de un cuvânt,
Iar cuvântul e... iubire...

Amintirea glăsuieşte,
De-o făptură minunată,
Şi cu dragoste rosteşte:
Ce frumos a fost odată...

De ce oare ce-i sublim,
Şi cât cosmosu'-nfloreşte,
Se transformă în infim,
Şi-n neant se risipeşte?

Unde e căldura care,
Izvora din dragu-ţi nume,
Briliant ce era, mare,
Cât Pământul... cât o lume...

Toate sunt doar amintire,
Mintea nu vrea să-nţeleagă,
Şi repetă în neştire:
Dragă, dragă, dragă, dragă...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt copac ramas nepovestit

tu, vântule, îmi spui din nou povestea aia
cum nori se nasc şi mor şi cum iubeşti tu ploaia
deşi ţi-am scris scenariul potrivit,
sunt doar un alt copac rămas nepovestit...

sunt numai eu dar şi un pic din toate
căci fur mereu din lume ce se poate
fur timp şi frunze colorate de rugină
sunt doar un hoţ de raze de lumină.

mai sunt puţin şi-n lacrimile tale,
în amintirea trupurilor goale,
în zorii începutului de mai
când primăverii încă îi zâmbeai.

sunt tot acolo unde-am fost mereu
furând culorile din curcubeu
fur stele de pe-un cer închipuit
sunt doar un hoţ rămas nepedepsit.

poate-am furat şi câte-un răsărit de soare
dar doar să-l dau la schimb pe zâmbetele tale
te rog mă iartă dacă-am şi greşit
nu-s chiar aşa un hoţ desăvârşit.

poezie de Cristian Florin Căpriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomatic

se adună pe cer stele, umbre-n noapte îmi răsar
cuprinzând pădurea toată cu miros de chihlimbar

fantomatic îmi apare chipul tău care e lut
ramul codrului tresare, luna-n nori a dispărut.

şi mi-e frică şi mi-e teamă, dar m-apropii să te-ating
este totul o părere.... lacrimile se preling.

jos în vale casa-i veche, n-are foc şi nici lumini
mă grăbesc să deschid poarta dar cărarea-i numai spini.

mă împiedic.... mă ridic, văd o stea ce-i căzătoare,
a murit ceva în mine, nu îmi pasă, nu mă doare.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că mi te pierd, septembrie, mi-e teamă...

În ţipătul de pescăruşi strig eu, dar numai păsările-mi înţeleg cuvântul,
că m-a născut din păsări Dumnezeu, doar că n-am aripi pentru zbor şi n-am avântul
Să mă înalţ la cer, s-ating neatinsul, jinduitoare umbră pe pământ,
să prind în palme, Doamne, necuprinsul, pentru o clipă să fiu ce nu sunt...
Şi marea îmi recită din poeme, când face dragoste cu-amurgul pe ascuns
şi versul meu de neiubiri se teme, când de furia mării e pătruns...
Suspinul frunzelor de toamnă în cădere îmi este mic dejun, dejun şi cină
şi totuşi muşc din lacrimi cu plăcere, când ştiu că mai am veri la rădăcină...
Şi noapte sunt mai mult decât sunt zi şi-n stele mă alint deşi la ele eu niciodată nu am să ajung, doar m-amăgesc că-s una dintre ele...
În toate câte sunt mă regăsesc, dar mai ales septembrie mă cheamă şi când prin alte luni mă rătăcesc, că nu te mai găsesc îmi este teamă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-ntreba...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig.
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig!

Ce tristă-i zarea! Frunze ning...

Azi, picuri reci lovesc des pleoapa,
Iar ochii-mi se închid, apoi,
Unesc o lacrimă cu apa
Şi pasu-mi este mai greoi.

Ce tristă-i zarea, ca şi noi...

Copacii au rămas stingheri...
Cheamă prin ram privirea mea.
Dansează-n gol. Parcă mai ieri,
Prin frunze, dorul mi-l şoptea.

Ce tristă-i zarea, ea te vrea...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig...
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig...

poezie de Vera Crăciun din Pe valuri de albastru (iulie 2014)
Adăugat de Vera Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două paralele

Ceea ce s-a petrecut între ei doi
în general n-ar trebui să se întâmple
dar lor li s-a întâmplat
Sunt ca două drepte paralele
care accidental s-au întâlnit
De unde ea a tras concluzia
că este la infinit
că aceste drepte doar acolo
se întâlnesc
Şi dacă ea le-a întâlnit
e clar că nu poate fi
în altă parte

poezie de Ludmila Janusewicz, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător, trecător pribeag pe pământ...

Călător, trecător pribeag pe pământ...
Drumuri, gânduri, ofuri şi chin,
Gust de pelin,
Goană de ani, muncă şi bani,
Trudă în vânt...
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Doamne, mi-ai dat ce n-am visat!
Sădind în mine, credinţa-n Tine,
Din ce mi-ai dat, voi dărui,
Oricând în cale voi întâlni
Un necăjit, un disperat ce ispăşeşte al lui păcat.
Ajută-mă, cât mai trăiesc, tot ce doresc să-nfăptuiesc,
Să prind în versul ce mi-ai dat, peste ocean ce-am învăţat!
Ştiu, mai de preţ pe lume nu-i, ca sănătatea omului
Dar sunt grăbit, uit prea uşor că pe pământ sunt trecător!

Dacă-i curat sufletul meu,
C-am fost cinstit şi de cuvânt,
C-am respectat un jurământ,
Cât am fost bun, cât am fost rău,
O ştii doar Tu, mărite Zeu!

Tot ce adun an după an,
Mult prea curând se pierde-n van!
O umbră sunt, o frunză-n vânt,
Când plec, las totul pe pământ,
Muncă de ani, Goană şi bani, Trudă în vânt...
Atât doar sânt:
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Chiar de eşti trecător...

Astăzi eşti... mâine, nu...
Viaţa... trece în zbor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, călător!

Mai târziu înţelegi,
Că şi visele mor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, trecător!

Când devii înţelept,
Ai rămas cu-n toiag
Ştii că eşti doar atât:
Pe pământ, un pribeag!...

... Chiar de eşti un pribeag,
Călător trecător,
Lângă suflete dragi,
Poţi pricepe uşor
Ce-i un cuib fericit,
Un surâs de copil,
Cât de mult ai iubit?...

Te întreabă... subtil:
Ai plantat un copac?
Ai iubit o mândruţă?
Ai pe lume urmaşi?
Ai făcut o căsuţă?

Poţi "pleca"... liniştit,
Ţi-ai făcut aici "treaba"...
Chiar de eşti trecător,
Nu trăit-ai degeaba!

poezie de Ionel Davidiuc (mai 2004)
Adăugat de Ionel Davidiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

(dedic acest poem unui coleg de condei trecut azi în nefiinţă. Drum lin printre îngeri, Corneliu Culman!)

Şi stelele se sting... Şi anii ning...
Se prind în păr frânturi de adevăr.
Lacrimi şi clipe, taină şi visări,
Sunt aripi frânte, parcă, de plecări.
În trupul gârbovit, de-acum un gol...
Viaţa a fost doar un crâmpei de dor.
Un biet actor... Un rol de-amar şi jale,
S-a scris în cer cu litere amare.
Biserici ard în inimi, ramuri plâng.
Copacul vieţii tale e-n amurg.
Azi îngeri vin spre a-ţi aduce-n dar,
Lumina cea din veşnicul hotar.
Sub lujeri de lumini se împletesc,
Iubirile ce încă îţi slujesc.
Te-ai dus – o stea! Noi suntem doar o rugă
Ce ne dorim la tine să ajungă.
Fă o minune-n cer şi scrie. Da!
Îţi plânge de durere litera.
Şi dincolo de lume sunt poeţi,
Actori şi stele, oameni eminenţi...
Însă aici, noi toţi vom sărăci.
Prin moartea ta, tu ai rănit o zi.
Îţi va fi drumul pagină de soare.
Vor trece-n taină păsări călătoare
În chip de rugi. Aici, cu luare-aminte,
Noi toţi cei dragi, te vom cinsti cuminte.
Un clopot sfredeleşte iarăşi zarea,
În hăuri negre te-a furat cărarea.
E doliu-n noi. Te plângem, chip de lut...
Ne amintim, mai ieri, cum te-am avut.
Azi nu mai eşti. O stea din ceruri pică.
În Univers, rămâi decât o clipă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou semnat

Pe o pânză de pictură
E-o mare adunătură...
Culori, linii drepte, curbe,
De-nconjoară întreaga urbe,
Trase–n mare repezeală,
Seamănă... a brambureală...
Dar în "clar" ne este dat
Că un "geniu"... l-a semnat...
Tabloul... cum se numeşte?
Fiecare... cum doreşte!...

poligramă de Constantin Enescu (15 octombrie 2012)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii...
Se întindea noianul de unde nu mai vii;
O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa -
Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era.

- Poţi să te culci, e ora şi noaptea-ntârziată,
Vei scrie, altă dată, orice, şi tot nimic.
O umbră eşti acuma, şi pot să te ridic,
Lăsând odaia goală, şi lampa afumată...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

aici nu-i lumea mea
e loc bătut de ploaie, de vânt
viaţa a curs şi s-a scurs în pământ
liniştea a plecat, încet-încet, la pas
sărman am rămas
o biată vită de pripas
vatra e tristă şi goală
doar fumul mai ţipă prin unghere
nu voi urca acum la stele
am aripi arse, sunt suflet bolnav
vărs lacrimi în timpul ultim rămas
de ce nu sunt, de ce mai sunt
ştiu, ştiu..
aici, sunt de prisos

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze in noapte

Să ne plimbăm pe străzi întortocheate,
Prin coridoare de lumină, chiar dac-acuma este noapte.
Chiar dacă străzile-s pustii,
Chiar dacă norii rătăcesc pierduti în înaltul de albastru.
Că timpul trece-ncet, se poate.
De parc-ar număra pe rând şi ar lega în veşnicie,
Stea după stea,
Gând după gând.
Din tronul său de foc şi heruvimi,
El rânduie clipită de clipită.
Şi fiece moment în el îşi capătă nemărginire.
Pe-o parte pare o frântură, pe cealată n-are măsură…

Culori de frunze la trântă se iau,
Se certă-ntre ele, zbătânduse-n vânt şi cântă…
Un fluier din ele vântul îşi face,
Şi cântă în ritmul paşilor mei.
Lumină-i în mine pe străzile-n noapte
Şi sufletu-mi cântă cu frunzele-n cor
Departe, departe.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepotrivire

O undă tresaltă pe apă si moare în mal
O alta apare si-si stinge surâsul de-opal
Si peste ele ceru-si priveste fata senină
Îi închid. Ochii-mi lăcrimează de-atâta lumină

Mai rupe o petală din trandafirul alb
Si priveste-mă cum sufăr după fiecare plutire ce se opreste în apă
După fiecare undă ce se naste din moartea plutirii petalei
După fiecare rază de lumină ce sare din undă si se pierde în aer
Inspir puternic sperând să prind raza de lumină în pieptul meu
Însă trandafirul a rămas fără petale iar pieptul meu este, încă, gol

Din senin o pasăre îsi cântă singurătatea
Si de versul ei m-agăt cu oarbă credintă
Căutând spre orizontul alb eternitatea
Sperând să se transforme în albă fiintă

Privesc văzduhul spre-orizont
Si în norii purpurii ce despică lumina îti văd chipul oglindit
Plângi sau mori sau putin din amândouă
Chipul tău înmărmurit aduce minunea
Razele se ridică spre înalt pentru ultima oară si se pierd
Iar seara cade ca pulberea neagră peste ochii mei

De ce sunt eu noapte iar tu-soare?
De ce mori tu când mă nasc eu?
De ce sunt nisip când tu esti floare?
De ce esti tu femeie când sunt zeu?

Mă ridic simtind iubirea tuturor îndrăgostitilor ce au murit
Si arunc rugăciunea ca o provocare
Dacă nu existi pentru mine printre stele
Mă voi transforma în stea si voi străluci
Doar pentru a te crea si pentru a te privi

Stăm pe o plajă, goi, renăscuti
Ascultăm nisipul si noaptea si gândurile mele
Si privim mirati în sus, pe cer
În locul de unde lipsesc două stele.

poezie clasică de Jim Morrison
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!