Frunze in noapte

Să ne plimbăm pe străzi întortocheate,
Prin coridoare de lumină, chiar dac-acuma este noapte.
Chiar dacă străzile-s pustii,
Chiar dacă norii rătăcesc pierduti în înaltul de albastru.
Că timpul trece-ncet, se poate.
De parc-ar număra pe rând şi ar lega în veşnicie,
Stea după stea,
Gând după gând.
Din tronul său de foc şi heruvimi,
El rânduie clipită de clipită.
Şi fiece moment în el îşi capătă nemărginire.
Pe-o parte pare o frântură, pe cealată n-are măsură…

Culori de frunze la trântă se iau,
Se certă-ntre ele, zbătânduse-n vânt şi cântă…
Un fluier din ele vântul îşi face,
Şi cântă în ritmul paşilor mei.
Lumină-i în mine pe străzile-n noapte
Şi sufletu-mi cântă cu frunzele-n cor
Departe, departe.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne plimbăm noaptea pe o stradă şi aleargă spre noi un om pe care-l vedem chiar de departe - căci strada urcă în pantă şi este lună plină - nu-l vom prinde, chiar dacă apare cineva care fuge şi strigă după el, ci-l vom lăsa să alerge mai departe.

Franz Kafka în Cei care trec în goană
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

Ascunsă în noapte,
Departe de lume,
In verdele crud
De ferigă
Greierii cântă

Felinare aprind licuricii
Departe..... departe....
Ascunsă în noapte
Poiana m-aşteaptă
Cu braţe de şoapte

Departe
Cat mai departe.
Ascunsă în noapte.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce m-aş întreba când ştiu...

Nu tremurau salcâmii sub gerul iernii,
se scuturau doar crengile de chiciura cea rece,
Iar prin văzduh vântul trecea vuind,
de-atâtea nopţi îngenuncheate unui gând ce trece.
Nu se scurgeau prin timp trăiri efemere,
se adunau în amintiri plăcute,
Chiar dacă-ades, chiar şi prin vreme,
rămâneau tăcute şi mute.
Nu se-ascundeau stelele după norii cei gri,
se aprindeau în fiecare noapte pe bolta cerească,
Chiar dacă uneori doar pe cerul sufletului meu
mi se părea că e întuneric într-o noapte atât de albastră.
Nu îmi era frig, poate doar puţin teamă,
că viaţa se va scurge-n nemurire,
Dar tot speram ca într-o zi să îi dau
sensul spre o nouă mântuire!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluierul cel păstoresc

Fluierul cel păstoresc
Cântă imn dumnezăiesc,
Cu vers dulce mângăios
Că azi s-a născut Hristos
Iată şi steaua luceşte
Din răsărit preavesteşte
Şi trei regi mânaţio de dor
Lasă ţări în urma lor.
După stea pornesc cu gând
Să găsească prunc sugând
Şi sa-i facă închinare
Pruncului celui sfânt tare
A venit în lume jos
Pentru omul păcătos
Că îngeri şi serafimi
Arhangheli şi heruvimi
Cânta naşterea ta sfântă,
Cerul şi pământul cântă.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, iubito...

auzi, iubito, florile pe câmp
cântă cu iarba şi pământul,
cântă şi pomii rând pe rând,
în frunza lor cântă şi vântul

pe cer aleargă printre nori
un stol de păsărele,
se prind de aripi, se cobor
şi urcă iar spre stele

dar cerul n-are nici o stea,
doar ele ştiu unde sunt ele,
la noapte noi le vom vedea
împresurate de inele

auzi iubito, greierii,
orchestră fac de dimineaţă,
dorinţele cu unduiri
ni se citesc, în ochi, pe faţă

eşti mai frumoasă ca oricând,
iubita mea cu buze coapte,
dă-mi mâna să cântăm râzând,
aceste clipe ale noastre

când te întinzi peste pământ
eşti floarea cea mai înflorită,
parfumul tău îl simt prin vânt,
vreau să-ţi respir clipa dorinţă

întinşi pe iarbă printre flori
îţi simt căldura, o chemare,
am ameţit de-atâtea ori
sub trupul tău uşor de floare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă cocoşii

Cântă cocoşii în miez de noapte,
Vestind că vine o nouă zi
Şi ca un rege falnic,
Soarele din nou va răsări.

Cântă cocoşii în miez de noapte
Ca să alunge întunericul din noi
Şi să lase loc luminii
Care ne va scăpa de păcate şi nevoi.

Cântă cocoşii în miez de noapte
Cântecul lor sonor.
El trezeşte nu numai oamenii,
Ci şi natura din somnul ei uşor.

poezie de Vladimir Potlog (12 februarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, nici chiar speranţa

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă...
Departe laşi în urmă al visurilor rai...
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!
Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte...
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!
Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!...
Şi poate ca să fie orice după mormânt:
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei pseudovedete

Îmi tot cântă: "Sunt o stea!"
Eu o cat pe cer şi-mi pare
C-o zăresc. Păi chiar e ea -
Roata-n plus la... Carul Mare.

epigramă de Efim Tarlapan din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă Cucul!

Cântă cucul prin văzduh,
De se aude ca în burduf!
Cântă cucul cu ecou,
Doar în capitală e metrou!

Cântă cucul prin păduri,
Pe dealuri alergă iepuri!
Cântă cucul pe câmpii,
Hai să alergăm copii!

Cântă cucul prin livezi,
De eşti prin preajmă, să-l vezi!
Cântă cucul prin grădini,
Trandafirii sunt plini de spini!

Cântă cucul pe la sate,
Orăşenii îl ştiu din carte!
Cântă cucul prin oraşe,
Sătenii îl au ca ceas prin case!

Cântă cucul pe la case,
Toate simulările sunt false!
Cântă cucul printre blocuri,
De revelion au fost multe focuri!

Cântă cucul pentru noi,
Noi vrem pace nu război!
Cântă cucul şi nu tace,
Primăvara la toţi ne place!

poezie de Ovidiu Kerekes (22 februarie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbră a gândului pierdut

Era trecut târziu în noapte
Un ceas bătrân ce m-a trezit
Clopote într un fundal departe
Un fluierat de tren am auzit

O umbră a trecutului grăbit
Mi-a zâmbit la geam timidă
Umbră a unui gând pierdut
Din vara cea fierbinte şi toridă

A poposit pe fruntea-mi obosită
Cu un sărut uşor de bun rămas
Se aprind lumini într o clipită
Peste fereastră să fac un pas

Luna îmi face un semn discret
Să nu deschid fereastra-n vânt
A înţeles jocul gândului direct
Un gând zboară singur în vânt

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare absolută

Chiar dacă timpul s-ar opri
Şi tot Pământul s-ar usca,
Chiar dacă zori nu vor mai fi,
Eu tot voi aştepta.

Chiar dacă-n cerul necuprins
Nu va mai arde nicio stea,
Cu trupul slab şi părul nins,
Eu tot voi aştepta.

Apoi, la Marele Sfârşit,
Cu tine-n gând voi dispărea,
Ca un atom în infinit,
Dar... tot voi aştepta.

poezie de Octavian Cocoş (3 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu, dacă eu

Dacă tu, dacă eu
Mai simţim uneori
Dintr-un colţ să vedem
Un înalt curcubeu,
Dacă eu, dacă tu
Noi mai credem în vis
Într-o noapte din an
Nu gândim la abis,
Dacă tu, dacă eu
Inimi mari mai avem
Şi culori vor renaşte
Între ele mereu,
Dacă eu, dacă tu
Dezgheţam zile mii
Şi le umplem cu zâmbet
Colorat de copii,
Dacă eu, dacă tu
O iubire avem
Nu uita niciodat'
Drumul meu e al tău,
Dacă noi împletim
Zi cu noapte la rând
Timpul meu şi al tău
Ar rămâne în gând,
Dacă noi n-am visa
La un cer înstelat
Am tăia din iubiri
Doar bucăţi am avea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anabel Lee

De demult s-a-ntâmplat, de demult...
Era lângă-o mare cu ape-argintii,
O fecioară trăia, şi poate c-o ştiţi,
O fecioară, Annabel Lee;
Şi trăia doar c-un gând - s-o iubesc mereu,
Şi trăia - să mă poată iubi.

Eu - un copil - şi ea un copil,
Lângă-o mare cu ape-argintii,
Ne iubeam ca un cântec mai presus de iubire
Ca un cântec - Annabel Lee;
Şi priveau, pizmuind preacurata iubire,
Chiar serafii de sus, din tării.

Şi aşa s-a-ntâmplat că-ntr-o zi, demult,
Lângă marea cu ape-argintii
Un vânt de pustiu s-a iscat dintr-un nor,
Îngheţând-o pe Annabel Lee;
Măritele-i neamuri au dus-o departe.
Departe de mine, spre miazăzi,
Şi-au închis-o în mormântul de piatră,
Lângă-o mare cu ape-argintii.

Chiar serafii, nicicând fericiţi ca noi,
Pizmuindu-ne priveau din tării -
Da, aşa s-a-ntâmplat (şi cu toţii o ştiu
Lângă marea cu ape-argintii)
Că-ntr-o noapte un vânt se-abătu, geros,
Îngheţând, ucigând pe Annabel Lee.

Dar iubirea ne-a fost mai presus de iubirea
Celor mai bătrâni decât noi, doi copii -
Celor mai înţelepţi decât noi, doi copii -
Şi nici îngerii de sus, din tării,
Nici demonii din funduri de-ocean
N-au să poată vreodată visul meu despărţi
De-al frumoasei Annabel Lee.

Şi, prin noapte, urcând, luna-mi pare un gând
Al fecioarei Annabel Lee;
Şi din ochii stelari eu văd ochii ei mari,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Şi în fluxu-nnoptat lângă ea stau culcat,
Lângă draga, iubita, logodnica mea,
În mormântul din ţărmuri pustii,
Lângă ţărmuri cu valuri pustii.

poezie celebră de Edgar Allan Poe din Poezii şi poeme (1964), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sakuntala

Departe esti, frumoasa si preaiubita mea,
Si totusi ochii nostri tintind aceeasi stea,

La mii de ani lumină, ca-ntr-un adânc mister,
În fiecare noapte se întâlnesc pe cer...

Într-o clipită lanturi de depărtări străbat!
Pătrund prin continente cu vânt înviforat,

Oceane mai tăcute ca piatra miscă-ncet,
Solemne, transparente puhoaie de magnet...

Si azi îmi pare Calea Lactee un mister...
Iar înspumatul Gange a puhoit pe cer!

Si parcă niste umbre cu nalte cârji de lemn
Vin din adâncul noptii spre Gangele solemn:

Din muntii Himalaia, spre-un depărtat serai,
Sakuntala coboară în mohorât alai...

Căzu o stea, sau poate în Gange, mai curând,
A scânteiat deodată inelul ei căzând...

Si azi, zărind inelul, am înteles de ce
Luceafărul de ziuă a fost si nu mai e:

Cum se goleste noaptea de-al Gangelui mister,
Rămâne doar inelul Sakuntalei pe cer...

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 13

Iadul nu este chiar aşa departe
Poţi să ajungi în el într-o clipită
Chiar când trăieşti, nu numai după moarte,
Atunci când inima nu mai palpită.
Şi experienţa e interesantă,
Că stai în beznă şi zăreşti doar umbre,
Te plimbi prin atmosfera sufocantă
Înconjurat de gândurile sumbre.
Şi Cel Viclean pândeşte la tot pasul
Nerăbdător să-ţi vadă prăbuşirea
Îi simţi suflarea, îi auzi şi glasul
Şi te gândeşti c-acolo ţi-e pieirea.

Cel slab în beznă plânge şi suspină,
Dar cel puternic iese la lumină.

poezie de Octavian Cocoş (10 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă fluierul

Cântă fluierul cu foc
De răsună-n deal şi-n plai
Şi adună-n sat la joc
Fetele cu păr bălai.

Cântă fluierul cu jale,
Pleacă turmele la stână
Da'tu mândro nu vi-n cale,
Cu a florilor cunună.

Cântă fluierul duios,
Dezmierdând apus de soare
Şi al tău chip somnoros,
Jos în lanul de cicoare.

Cântă fluierul de dor
Seara-n răsărit de lună
Eu ascult în foişor,
Despre tine să îmi spună.

Cântă fluier pentru mine
Versul dulce din popor,
Ca-n pădurea cu suspine,
S-o visez lângă izvor!

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, tot tu vei fi!

odată
...
odată sigur, ştiu
că, vom ajunge şi noi să fim
între răsărituri şi apusuri
sau în nopţi, târzii
şi-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
şi plâng, prin melodii

odată vom ajunge, noi
să ne iubim, şi ştiu că vom unii
două inimii pustii
şi-un puls de viaţă
prin trupuri ce-şi doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
şi fierbinte privire

şi vreau să ştii
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium şi-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine şi-n tine
prin neuitate amintiri

şi te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să ştii, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi

odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să ştiu
şi atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, şi-n gânduri, şi-n priviri
chiar de-ar fi, să te aştept în gări
de timp, pustii

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crin Antonescu, cel mai mare chiulangiu al ţării, şi-a văzut visul cu ochii: a ocupat Palatul Cotroceni timp de 2 luni ca preşedinte interimar al României

La Palatul Cotroceni, cântă cucuveaua,
De când Antonescu Crin şi-a făcut damblaua;
Cântă, cântă cucuveaua, chiar şi "englezeşte",
Însă este în zadar, Crin nu se trezeşte.
Cum nimeni nu reuşea să scoale "tribunul",
Când timpul a expirat, s-a tras chiar cu tunul...

hexagramă de George Budoi din Politică şi politicieni (27 august 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă la pian dacă îţi face plăcere, chiar dacă profesoara nu te va aprecia. Este cea mai bună metodă de a învăţa, când faci ceva cu o mare plăcere nu îţi vei da seama că timpul trece.

Albert Einstein în scrisoare adresată fiului său Tete
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul iernii

Din flaut de cristal ne cântă iarna
şi ca-ntr-un menuet
fulgii învaţă
de poala norilor
să se desprindă
ca lacrima de sloiul lung de gheaţă.

Iar cerul parcă-şi scutură livada
în armonii
vibrând asemenea
unui arpegiu
dintr-o sonatină
prinsă în zborul fulgilor de nea.

Lovesc centauri cu copita-n stele
în fiecare noapte
şi... se-aude
cum plâng pe un arcuş
de violină
luceferii cu gene lungi şi ude.

Doar cateodată cântă la o harfă
un imn celest
parcă întors în timp
şi-mi pare că-i Orfeu
cu a sa liră
cântând să-mbune zeii din Olimp.

Venind din veşnicie, cântă iarna;
ascult-o,
dar cu sufletul, te rog!
e cântecul iubirii
fără margini
lăsat în fiecare stea zălog.

poezie de Elena Victoria Glodean (2015)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!