Nu te-ntreba...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig.
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig!

Ce tristă-i zarea! Frunze ning...

Azi, picuri reci lovesc des pleoapa,
Iar ochii-mi se închid, apoi,
Unesc o lacrimă cu apa
Şi pasu-mi este mai greoi.

Ce tristă-i zarea, ca şi noi...

Copacii au rămas stingheri...
Cheamă prin ram privirea mea.
Dansează-n gol. Parcă mai ieri,
Prin frunze, dorul mi-l şoptea.

Ce tristă-i zarea, ea te vrea...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig...
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig...

poezie de Vera Crăciun din Pe valuri de albastru (iulie 2014)
Adăugat de Vera Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii – cocori cu aripile răsfrânte
Şi închinate cu sfiiciune în formă de "V",
Secunde cu sufletul împăturit
Şi inima în zig-zag,
Croind zarea cu taina literei lor.
Frunze alunecând pe frontispiciul pătat
De sângele apusului,
De lacrima cerului,
Timp progranat a musti în lumina
Ochiului nostrum abătut de pleoapa uitării –
Norii, doar norii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi o nucă şi-un covrig

Este iarnă şi-i târziu,
Cerul pare străveziu,
Lemnu-n sobă s-a gătat,
E timpul de colindat.

Leru-i ler şi norii plâng,
Ninge peste noi şi crâng,
Leru-i ler şi este frig,
Daţi o nucă şi-un covrig...

Este rece şi-n cuptor,
Pe stradă, un cerşetor
Cu năsucul îngheţat,
Nu-i mai arde de cântat.

Leru-i ler şi norii plâng,
Ninge peste noi şi crâng,
Leru-i ler şi este frig,
Daţi o nucă şi-un covrig...

Pentru bradul de Crăciun
S-o găsi un an mai bun
Să vină la fraţi, surori
Şi la cei din închisori.

Leru-i ler şi norii plâng,
Ninge peste noi şi crâng,
Leru-i ler şi este frig,
Daţi o nucă şi-un covrig...

Poate anul următor
Va fi mai strălucitor
Şi-aşteptăm să vină iar
Moş Crăciun cu un mic dar.

Leru-i ler şi norii plâng,
Ninge peste noi şi crâng,
Leru-i ler şi este frig,
Daţi o nucă şi-un covrig...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate şi vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....

E târziu, a nins peste tot,
Oraşul pustiu e şi frânt,
Gerul îşi dă în clocot
Şi-şi face în mine avânt...

Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri şi iar,
Paşii tăi aud departarea
Şi vin către mine, dispar...

E noapte şi ninge şi ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Şi arde şi arde în noi...

poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de iubit

Afară-i frig şi noapte
În geam răsună ploaia,
Îţi spun duioase şoapte
Şi-n trup îţi simt văpaia.

Furtuna-i nemiloasă,
Copacii se îndoaie,
Eu te sărut, iubito,
Pe buzele-ţi vioaie.

Deodată, fără veste,
Un fulger ne orbeşte,
Îţi văd o clipă chipul,
Dorinţa ne uneşte.

Şi bubuie văzduhul
De se-nspăimântă zarea,
Mă tragi discret spre tine,
Iar eu pricep chemarea.

Frig, ploaie, vânt năpraznic,
Se-aude şuieratul;
Natura se frământă
Cum frământăm noi patul.

poezie de Octavian Cocoş (13 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tristă ...

Ce tristă-i seara în odaia goală,
Cu umbre stranii întinând pereţii.
Văd chipuri ca întunecata smoală,
Jucând un ultim act în piesa vieţii.

Ce tristă este noaptea în odaie
Cu somnul ce nu poposeşte-n gene,
Când gânduri negre se încing văpaie,
Luptându-se ca fiarele-n arene.

Ce tristă-i dimineaţa în lumină
Cu amintiri ce le credeam pierdute,
Strivite între munţi de chin şi vină,
Vrând roata timpului din loc să mute.

Ce tristă-i ziua când odaia-i goală,
De glasuri şi de râsete golită.
Când liniştea e crudă, infernală,
Şi la singurătate-s osândită.

Ce tristă-i viaţa-ntreagă-n suferinţă,
Când trec agonizând încet spre moarte.
Vii spaime-ascunse-n straiul de căinţă,
N-aş vrea vreodata cineva să poarte.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tristă-i casa ...

Ce tristă-i casa unde iarna nu iese niciun fum pe horn;
Cei ce-au plecat pribegi prin lume, la vatră nu se mai întorn.
Ce trist e gardul ce-altădată, de strajă sta la vechiul drum,
Cu poarta lui de cari mâncată, ori în vreo altă sobă scrum.

Ce tristă-i casa-n care scara-i gata să se prăvale-n hău,
Cu trepte-aproape sfărâmate, unde stătea al meu dulău.
Ce tristă-i uşa descuiată, ce cheile le-a rătăcit,
Cu clanţa ce abia se ţine, de mult ce a mai ruginit.

Ce trist e geamul dinspre stradă, fără oblon, fără pervaz,
Pe care admiram apusul, când de la treabă-aveam răgaz.
Ce trist e foişorul nostru, unde adesea povesteam,
Când stropii ploilor de vară, ne alungau când ne plimbam.

poezie de Mihaela Banu (30 iulie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băutor

Te-ntreba un invitat:
- Cum găseşti lichiorul nene?
Iar tu sincer: - Lângă pat,
Între două damigene!

epigramă de Victor Hâlmu din Hipocrate se amuză
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perpetua iluzie a morilor de vânt

Norii îşi târâie burţile pe
vârfurile înalte, ascuţite, ale munţilor
şi toată zarea dinspre apus se înroşeşte
de jertfa lor.
Cu fulgere nervoase aruncă norii pe pământ
şi nimeresc în morile de vânt.
Acestea aiurează.
În delirul lor se-nvârt mai tare
crezând că
văd în nori călare
pe Don Quijote cu lancea îndreptată înspre ele.
Atât de disperate se învârt,
că vântul îşi prinde pletele în aripile lor.
Cu plânsul lor lugubru
sperie armatele de lilieci
ce zboară bezmetici
lovindu-se
de clopotniţa bisericii pustii
Luptă, luptă morile de vânt
cu Don Quijote din norii-nsângeraţi
şi plâng, se vaietă fără-ncetare.
Vaietele lor desfrunzesc norii.
Frunze de nori lichefiate cad din cer
iar Don Quijote dispare, se volatilizează.
Ce uşurate respiră morile
că, în sfârşit,
au învins duşmanul plutitor
prin norii schimbători!

Sărmanele nu ştiu că scutierul credincios
al rătăcitorului hidalgo,
Poetul,
a doua zi-l va reînvia,
odată cu norii burtoşi, avizi,
ce macină şi-nghit lumina...

Dar, pe moment, e bine.
Se înveleşte şi cerul şi pământul în liniştea umbroasă
a nopţii în care şi iluziile dorm...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste toamnă...

au venit norii să-şi scuture nămeaţa,
să-şi scuture albeaţa pe toată dimineaţa,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
şi este iarăşi frig şi este dor de vară

sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
şi bate vântul rece şi rece e pământ
şi undeva sub streşini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars

se scutură din ceruri, stropi albi şi îngheţaţi,
atât de mulţi deodată, atât de dezbrăcaţi.
se-aşează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze şi noroi

se prinde alb pe zare, pe drumuri şi poteci
şi chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălţile de gheaţă, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb

e iarnă, iarnă iarăşi, e iarna care-a fost,
întoarsă din plimbarea, pe unde-a fost cu rost,
întoarsă să răzbune, căldurile de ieri,
din verdele de vară, din toamnă adieri

e timpul într-o joacă, e timp de lunecuş,
copii se strâng grămadă, se strâng la săniuş,
fac oameni de zăpadă, mai mari, mai mici, mai mulţi,
e iarnă peste toamnă, se-ntinde până-n munţi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu

Suspină-n adâncul meu dorul
Şi-mi cuprinde fiecare gând,
Nu ştiu cât de-nvins mi-e zborul
Că-n suflet mi-e urgie şi vânt.

Îmi înalţ ochii şi privesc zarea
Nici norii parcă nu-s la locul lor,
Furtuna mea cuprinde marea
Şi valurile mă poartă de zor.

Plutesc către larg în voia sorţii
Încercând să-înec dorul din mine,
Dar el răzbeşte şi-n faţa morţii
Şi mă readuce către mal cu bine.

Dorul înfuriat, urlând îmi spune:
Făr' de mine nu există iubire,
Soarele n-ar răsări, n-ar apune
Iar tu n-ai gusta a iubirii menire!

08.09.2020

poezie de Camelia Boţ (8 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

tremură frunza
şi de vânt şi de toamnă -
tristă-i peluza

haiku de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Ion Ene Meteleu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii gândurilor noastre înnegresc a vieţii rază,
Şi cereasca ei căldură care se revarsă-n zâmbet ne îngheaţă în privire.
Umbra-i început de noapte, libertatea-i îngrădire.
Vorba curge greu şi parcă `n-urma ei doar ran`apare,
Viaţa pare fără noimă.
Şi-ncet, făr` a da de ştire, bezna se revarsă-n alţii
Semănând nefericire.

Dac-am fi singuri pe lume, condamnaţi am fi de-a pururi.
Nici un vânt de alte gânduri n-ar începe ca să bată,
Gându` nost l-am bate-n cuie,
Gândul ne-ar fi lumea toată.
Când in zarea altor gânduri vântul bate numai soare
Norii se prefac în picuri, sau dispar in depărtare,
Norii curg ca nişte raze stropi de binecuvântare.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora răzleaţă

E către seară. Zarea stă grămadă
Şi goii arbori parcă vor să cadă.
Adorm şi-n sus şi-n jos, în lac,
Dormind şi lacul parcă de un veac.

Străbuni, strămoşi din zeci de neamuri,
Copacii au rămas doar trunchiuri între ramuri,
Giganţi în ruină: un trecut,
Morţi în picioare-ntregi, cum au crescut.

Nedesluşită, umbra te-mbie şi te cere.
Singurătate, ceaţă şi tăcere.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi poate

Şi poate norii
ce-s sângele
pomilor
le alină cu fulgi
de frunze
si de fluturi
dorul

Si poate tu
in vânt ascunzi
cuvinte
ce le aud
când pe tâmple
îsi adună
norii... dorul

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de iarnă

Dacă ning şi vezi că tac, cu sufletul te strig,
ia aminte!
(şi pune-n vatră lemne,
în jocul nostrum, în care nu eşti, se face frig...)
în agonia iernii ni-s trupurile sfinte
nu ştiu de ce-ntorc luna pe toate părţile
(de ce cuvintele
cu care scriu sunt ace de brad
ce scrijelesc în piele!
din a noastră poveste nu se iese ca din alte poveşti...)
focul naşte-n zăpadă culori nepământene...
ştiu şi când umbli peste tot în mine
şi cum în lacrimă nu mă gaseşti,
cu sufletul te strig
noi vom sfârşi sugrumaţi de troiene!
De-aceea ard în fereastră un bob de tămâie
nu ştiu cât din mine îţi mai curge prin vene...
în palmele noastre văd urme de cuie
aşa mă provoc, eu! rănindu-ne
şi stând agăţaţi cu sufletul de stele
cine-mi mai hrăneşte sângele? strig...
(aprinzi sau stingi un foc, lasă semne...)

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente (7 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Frunze îngălbenite zac,
atârnate-n într-un copac.
Au îngălbenit de tot,
Sperând la un antidot.

Frunze îngălbenite zac,
resemnate sub copac,
tremurând de frig şi vânt...
nu mai spun nici un cuvânt.

Frunze vechi abandonate,
uneori sunt simple şoapte,
zac sub pas de trecător,
şi foşnesc, se frâng şi dor.

Frunze ce-au văzut prea multe,
zac acum grămezi pierdute,
Sub copacii veştejiƫi,
se sărută... doi iubiƫi.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocean de iarnă între noi...

Mi-e iarnă grea sub piele, şi prin oase
Mai viscoleşte câte-un dor de noi,
Pe cetini ninge. Fluturi de mătase
Se-aşază peste frunţi din doi în doi.

Pe-aleea răstignirilor celeste
Un vis îşi poartă crucea ca Iisus-
E visul meu, dar visul tău nu este
Şi ninge anormal de jos în sus.

La tine-i vară-n ochi, dar ce pustie
Ţi-e inima-n deşertul împietrit!
Mai iarnă decât alte ierni o mie
Te-a înfiat şi-n alb te-a sihăstrit.

De-acolo din troiene de uitare
N-ai nicio şansă să m-auzi cum strig;
Sunt între noi distanţe planetare
Şi un ocean de iarnă şi de frig.

Nepământeană zbatere de pleoape
Anunţă un dezastru iminent;
Cu un minut îţi sunt eu mai aproape,
De un mileniu îmi eşti tu absent.

E iarnă grea-ntre noi ca o urgie
Şi numai cu vin fiert, nu voi putea
Să te ademenesc, să-mi fii tu mie
O primăvară-n ploi de catifea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gri

Plâns de cobe pe la geamuri se opri,
Şi pe lume plumb de iarnă s-a lăsat;
"I-auzi corbii!" - mi-am zis singur... şi-am oftat;
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

Ca şi zarea, gândul meu se înnegri...
Şi de lume tot mai singur, mai barbar, -
Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar...
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa unei frunze

A rămas o frunză-n pom,
În bătaia vântului.
Cum plânge puiul de om,
Ea dă aripi cântului.
Tremură de frig săraca
Şi s-a-ngălbenit de tot.
Vântul o să rupă craca,
Stăpânul o pune-n foc.
Atunci ea se va-ncălzi,
Dar nu se va bucura.
Viaţa ei se va sfârşi,
De frig n-o mai tremura.
La fel ca omul trăieşte
Şi frunza de pom: o viaţă.
Ca şi omu-mbătrâneşte,
Se rupe firul de aţă.
Din muguri, în primăvară
Alte frunze se vor naşte.
Se vor bucura o vară,
Apoi caprele le paşte.
De câte ori vântul bate
Cad alene la pământ.
Tot de vânt sunt spulberate,
Parcă sunt fete dansând.
Curând iarna le ascunde
Sub mantia ei de nea.
Zac până cucul se-aude,
Şi iar s-o-mprimăvăra.

poezie de Dumitru Delcă (24 octombrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri, picuri

Picuri, picuri...
Picuri sălbatici,
Pămâmtul năvălesc
Reci şi nebunatici,
Joacă printre crengi.
Frunzele lovesc,
Cu putere lină
Picuri năvălesc
Salcia senină.

Picuri, picuri...
Picuri de ploaie,
Din cer cad cu putere
Şi parcă declar războaie
Copacilor plini de durere.
Cu ură lovesc
Natura blajină,
Picuri năvălesc
Salcia senină.

Picuri, picuri...
Picuri de lacrimi,
Din cer cad cu durere
Suflete pline de patimi
Se descarcă in tăcere.
Pământul lovesc
Cu lacrimă lină,
Picuri năvălesc
Salcia senină...

poezie de Radut Simina
Adăugat de gandesc deci exist
Comentează! | Votează! | Copiază!