profanat

Albumul

O, blestemată curiozitate!
Deunăzi, cu gânduri indiscrete,
Am profanat odaia unei fete -
Acest muzeu de lucruri parfumate.

Albumul ei cu scoarţe violete
E plin de cărţi poştale ilustrate;
Vederi din ţară şi străinătate,
Oraşe, fluvii, parcuri şi portrete.

Pe una scrie: "Dragă verişoară,
Ai auzit ca P. P. K. se-nsoară
şi vrea să ia o fată din Buzău?..."

Pe alta scrie numai: "Cugetare:
Amorul e un lucru foarte mare."
Şi iscăleşte: Guţă Popândău.

sonet epigramatic de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbă albastră

Ai fi putut să nu deschizi această uşă, dar ai deschis-o;
Aşa că intră-acum, şi miră-te pentru ce lucru de nimic
Ai fost trădat... Nu-i nici o comoară ascunsă aici şi nici-o
Oglindă magică să-ţi cumperi viitorul, şi nu-s, după tipic,
Ţeste de femei pe raft pentru foamea celor cu care semeni,
Doar ceea ce vezi, priveşte iarăşi: o-încăpere-aproape goală,
Adăpostind necazuri şi bucurii puţine, mie-asemeni,
Lipsită de confort şi lustru – totuşi din tot ce mă-nconjoară
Numai pe ea vreau s-o păstrez întreagă, nutrind părere
Că pescarul nu trebuie să ştie ce-i dincolo de val.
Iar tu, când te-ai strecurat azi noapte-n încăpere,
De cum ai trecut pragul m-ai profanat, ai sfâşiat un voal;
Nu pot să-ţi privesc faţa şi să rămân cu mine-ntr-o fiinţă.
Aceasta-i de-acum a ta. Eu o să-mi caut altă locuinţă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmembrări

E salamandric visul că tot putem reface
După ce ardem scrum pân' la aneantire
Golind oameni de suflet, lăsaţi o carapace
De bani, averi, de sex, cu cinstea o amintire.

De atâta egoism blamăm căsătoria,
Iubim în aventuri, familia-i anostul;
Separaţi divorţăm şi judecătoria
E între noi un troc... copiii doar fac rostul.

Edificări de secole, milenii, le-am pus jos;
Mânăstiri cu conace şi case părinteşti,
Palate, şcoli, spitale, lăcaşul cuvios,
Poştalioane, han, iubiri copilăreşti.

Tăiem păduri ce-au fost străbunilor odor
Şi vindem lemnu-n seva ce plânge-o fălnicie.
Din vânătoare facem un simplu abator...
Pământuri asecăm într-o sălbăticie.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa necunoscutei

În fiecare zi de întâi mai, o necunoscută apare
în balconul de marmură a palatului Versailles
şi, aplecându-se spre bazinul Latonei, cântă:

Eu sunt ce n-a fost încă nimeni din toate câte-au fost
Şi sunt,
Sunt ritmul primelor senzaţii
Şi gestul primului avânt,
Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,
Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,
Sunt visul unei nopţi de vară, trăit de sexe diferite,
Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,
Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,
Sunt prada bestiei,
Himera netălmăcitului poet,
Sunt spasmul,
Lenea
Şi dezgustul efemeridelor ce mor
Şi-accentul circomflex al vieţii —
Al nimănui

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 3 (5 noiembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te superi?

De ce te superi,
Am vrut să-ţi spun
o glumă la ureche,
spuse motanul negru
unei pisici aurii,
discuţia avea loc pe acoperişul blocului meu,
era de faţă şi un cotoi castrat
zis şi Mafiotul,
în acest timp în lume
mor şi se nasc milioane de oameni,
unii se iubesc,
"Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt
şi noaptea candelă s-aprinzi
iubirii pe pământ,
vorba Poetului. Iar eu cer scuze cititorului.
O zi bună.

Prin visul meu trece o lebădă neagră,
Printre lebede este cea mai vizibilă,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul

Fiii tăi îşi blestemară ziua naşterii, amară
întuneric şi ruşine, cazne grele şi omor
şi ca turme fulgerate din senin se-nspăimântară
prigoniţi de-un înger negru tocmai pe moşia lor
s-au lipit de stânci şi codri, şi în mlaştini se-adânciră
şi-au durat colibe-n râpe, tot prin peşteri au cinat
se hrăneau cu rouruscă, mânătărci şi calomfiră
peştele le-a fost tainul, jirul, trudnicul vânat
Fluvii tragice brăzdară chipul tău ca de icoană
ai trăit fără prihană un mileniu greu, de iad
te-au secătuit de vlagă, ţi-au supt sângele din rană
ţi-au smuls vintrele de aur, grâul, munţii verzi de brad
tu aveai aici cutume, ei – doar acte mincinoase
dreptul tău era vecia, traiul demn şi înţelept
în adâncul tău prinsese rădăcini un cer de oase
ei le-au profanat cu ura şi cu lipsa lor de drept
Aveai sanctuare dace, temple şi mulţimi de castre
mii de pietre funerare şi inscripţii vechi de rit
în întreg acest tezaur al eternităţii noastre
ei au răsucit cu poftă plugul lor cel ruginit

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din 101 poezii * 101 bijuterii
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munţi

În munţi, în munţi, departe de-a lumei grea mişcare,
Departe de-orce zgomot, de-orce deşărtăciuni,
Şedeam cu tine dragă, în dulce-mbrăţişare,
Şi-n libera natură îţi împleteam cununi.

Cununi de flori frumosae, a căror frăgezime
Ochirea omenească încă n-a profanat,
Ca tine de frumoase, ca tine de sublime,
Flori, care pentru tine natura a creat!

Pe-a ta guriţă, dulce ca roza purpurie,
Atunci a vieţii mere voios ce culegeam,
Şi ochii tăi, puternici ca bolta azurie,
Eu în estaz ferice mai mult îi admiram.

Căci în estaz poetic de-o zi primăvăroasă
În munţi atunci cu tine ferice eram eu,
Câmpia era verde, dumbrava-adăpostită,
Şi înfocat amorul ce-ardea în sânul meu.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Dimitrie Petrino
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucifix

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul şi oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat şi profanat,
Opriţi ruşinea morţii pe colină.

Îngenuncheaţi în faţa cărnii roşii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Şi ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci să încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creştini
Spre paradisul sărăciilor ţinută
Al nopţii sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din "Colecţia 1909", aleasă de Trakl însuşi după 2 august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării. În consecinţă, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale. Totuşi prezent aici, este pentru că textul defineşte mai clar geneza textelor şi imaginilor ulterioare şi oferă şi un contrast util pentru ceea ce sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la început zona imaginii căreia îi aparţine poezia şi care este de asemenea eficientă în cele trei catrene şi anume suferinţele lui Hristos.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna Iubire

Cea mai puternică dintre toate este iubirea,
E-atât de clar, şi cine ar spune altminterea?
Cine ar fi atât de orb să vadă şi să nu creadă
Cum iubirea vindecă răul cu binele, fără tăgadă!
Cine ar fi atât de surd să nu audă mama
Cântând pruncului iubirea ce-o-ndeamnă inima
Sau cum ne-am putea numi văzând răstignită
Iubirea însăşi ce ne cheamă, dar mereu ocolită?

Este cineva pe lume care nu vrea să iubească
Sau să nu vrea a fi iubit, mereu să-ntinerească?
Dacă aflaţi vreunul mergeţi şi la unul şi la altul
Să-i cercaţi gândirea sau cum are sufletul,
Căci vinovat sau fără vină daca-ar fi cineva
Să nu afle iubirea, un om rătăcitor veţi vedea
Ce-şi închipuie că are totul nimic dăruind,
Bătrân cu sufletul şi trupul, înapoi mergând!...

Dar mai este pe-astă lume cineva ca să iubească,
Cu iubire neîntinată, necuprinsă şi firească,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Neguş din Teologie în Poezie, Volumul I (septembrie 2015)
Adăugat de iconic
Comentează! | Votează! | Copiază!